Volumul Balcani: victimă? călău? și-a propus să surprindă particularitățile dramaturgiei din această parte a Europei într-un moment în care criza socio-politică din ultimul deceniu al secolului XX a generat o profundă schimbare de paradigmă. Și astfel, dramaturgia a devenit oglinda pătimirii sufletului balcanic, marcat printre altele de contorsionate frământări etno-naționaliste, dramaturgia a devenit rezoneur, dar și factor de mobilizare, implicându-se activ în supraviețuirea în vreme de traumă.

Privind istoria unui loc prin prisma particularităților etnice, privind criza conflictului prin prisma emoțiilor umane, dramaturgia balcanică a anilor ’90 vorbește, în fapt, despre identitate. Fiind o radiografie a unui moment tumultos și spasmodic, ea pune în lumină destinul repetitiv al locului și trauma lui, poveștile pierdute sau, dimpotrivă, cele recuperate, excluderea și integrarea. În același timp, dramaturgia balcanică a sfârșitului de mileniu vorbește despre dorința de a fi înăuntru, atunci când ești plasat la margine, vorbește despre viitor, despre speranță, despre ce înseamnă să fii locuitorul acestui colț de Europă.

Dar, mai mult, își afirmă emanciparea ei ca dramaturgie, anulând codul deontologic pe care timp de jumătate de secol și l-a asumat, voit sau prin impunere. Are, acum, posibilitatea de a se exprima liber, neîngrădită de nicio normă. Experimentează stilistic, în funcție de deschiderea și vocația fiecărui dramaturg în parte, și, modelându-se după matricea timpului, se aliniază la tendințele și curentele europene.

Și astfel, dramaturgia acestui deceniu, poate fi valorizată nu doar din ipostaza sa de martor sau observator al sufletului și spiritului Balcanilor, într-o anume clipă a istoriei, ci și ca un definitoriu moment de creație în dialogul cu teatrul european. Și totuși, dramaturgia balcanică a anilor ‘90 va purta tot timpul marca acestui loc, pe care istoria i-a impregnat-o. Aceea de a fi altfel, într-o lume cu care dorește să fie la fel.

Volumul a apărut cu sprijinul UNITER și AFCN.