Scena românească și expresionismul

Cum a fost receptat, teoretic și publicistic, cum s-a manifestat, practic, expresionismul teatral pe scena românească (de la dramaturgie la spectacol)? Ion Cazaban, eminent istoric și critic de teatru, demonstrează că, deși nu s-a manifestat într-o formă „pură“, acest curent a exercitat o influenţă incontestabilă, cu toate că subestimată: de la primele ecouri datorate actriţei Marioara Voiculescu, apoi realizatorului german Karl Heinz Martin, trecând,  în  anii ’20–’30, prin tentativele actriţei Dida Solomon sau prin disponibilitatea creatoare a regizorilor Soare Z. Soare, V. Bumbeşti, V. I. Popa, I. Sternberg, A. I. Maican, Ion Sava, Ion Olteanu, a scenografilor G. Löwendal şi Th. Kiriacoff, ajungând la Lucian Blaga și Ion Sava, autorul duce analiza în contemporaneitate, oprindu-se la
spectacolele realizate de Horea Popescu, A. Manea, Cătălina Buzoianu, Alexa Visarion și chiar Silviu Purcărete.

Sumar:

Scena
românească şi expresionismul • Mutaţii şi căutări teatrale • Primele receptări ale expresionismului • Contacte, iniţiative, tentative scenice • Regizori • Didascalii • Lucian Blaga – exigenţe de spectacol • Preocupări în creaţia actorului • Scenografi • Procedee şi particularităţi expresive • Interferenţe stilistice • Ecouri în contemporaneitate • Post-scriptum la sfârşit de secol şi de mileniu

Fragmente dramatice • Isaiia Răcăciuni, Trei cruci (1922) • Ion Sân Giorgiu, Masca (1923) • Lucian Blaga, Înviere (1925) • Lucian Blaga, Fapta (1925) • Lucian Blaga, Daria (1925) • Constant Tavernier, Prietenii (1925) • Ion Marin Sadoveanu, Anno Domini (1927) • George Mihail Zamfirescu, Sam (1928)

Tabel
cronologic • Album

Volumul editat cu sprijinul Uniunii Teatrale din România