Cine suntem?
Începând din anul 2000, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” desfăşoară o amplă activitate editorială în domeniul artei teatrale:
- Reeditarea operei lui Camil Petrescu în cadrul unei colecţii de autor
- Editarea revistei Teatrul azi
- Editarea unor cărți de specialitate (monografii, studii teoretice, colecţii de publicistică, antologii de dramaturgie clasică şi contemporană ș.a.)
Până în prezent au fost lansate şapte serii, însumând peste 100 de volume-supliment ale revistei Teatrul azi.
De-a lungul timpului, aparițiile noastre editoriale au fost co-finanţate de importante instituţii şi organisme culturale (UNITER, AFCN, Institutul Cervantes, Institutul Camões, Bureau du livre, Teatrul Național Iași, Teatrul Național Craiova ş.a.) sau de importante festivaluri din ţară (Festivalul Internațional de Teatru „Shakespeare”, Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, Festivalul „Zile şi Nopţi de Teatru European” de la Brăila, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu ş.a.).
Fundaţia organizează în întreaga ţară evenimente de promovare a acestor cărţi: lansări, spectacole-lectură, întâlniri şi conferinţe.
Revista Teatrul azi este un proiect editorial iniţiat în 1998 de criticul de teatru şi publicistul Florica Ichim. Apare, de peste douăzeci ani, cu sprijinul generos şi constant al UNITER şi al Ministerului Culturii.
Cu timpul, s-a impus ca singurul periodic de specialitate care încearcă să reflecte la zi, cât mai cuprinzător, fenomenul teatral românesc.
În structura revistei, actualitatea scenei (de teatru dramatic, de teatru de păpuși-marionete, pentru adulți și pentru copii, de balet, dans contemporan sau operă) şi personalitatea creatorului constituie preocupări predominante, dovadă sunt numeroasele cronici de spectacol și interviuri-portret. Fiecare apariţie oferă însă şi dosare tematice, rubrici de eseu şi istorie teatrală (restituiri), recenzii, traduceri şi corespondenţe din lume (mai ales din spaţiul european).
Redacţia acordă o atenţie deosebită materialelor iconografice, încercând să constituie astfel o arhivă care va sta la baza celui mai ambiţios proiect al Fundaţiei: constituirea unui centru naţional de arhivare, documentare şi cercetare a artei teatrale româneşti.
Revista Teatrul azi este distribuită abonaţilor, în teatrele din întreaga ţară, în reţeaua bibliotecilor şi a universităţilor cu secţii de învăţământ teatral, dar este și accesibilă oricărui iubitor de teatru, pentru achiziție on-line, pe acest site.