ADA LUPU Radu Afrim picătura prințului Rupert

21,00 lei

  

CUPRINS

CUVÂNT-ÎNAINTE
RADU AFRIM – ETAPA „EREZIILOR TEATRALE”
Începuturi…
De la Trei surori… la Trei surori…
BluEscape, Îngerul electric şi alte căutări estetice

EVOLUŢIA ESTETICILOR AFRIMIENE
În căutarea dramaturgiei contemporane
Şi, totuşi, clasicii…

Afrim, dramaturgul
LUMI CE SE VĂD ŞI SE AUD

Vizualul, brand al teatrului afrimian
Dramaturgii şi decoruri sonore

RADU AFRIM ŞI ACTORII
Castingul
Regizorul în repetiţii
Actorul afrimian – schiţă de profil
ÎNTÂLNIREA CU RADU AFRIM
Femeia mării
Gala HOP
Măcelăria lui Iov
Dansul Delhi
Sub fiecare pas e o mină neexplodată într-un război neterminat cu tine
Oraşul cu fete sărace
Trei piese triste
Masaj
CUVÂNTUL ACTORILOR
Referinţe critice

ISBN 978-630-6620-17-3

Ada Lupu: ”Am privit asupra acestui artist din trei ipostaze: cea a actriţei, cea a spectatorului şi cea a cercetătorului într-ale doctoratului.  Un Univers pe care doar îl zăream, la început, avea să mi se dezvăluie treptat, să mă acapareze în interiorul lui, să mă „contamineze ireversibil, transformându-mă, pe nesimțite, într-o lacrimă batavică…

Revărsându-se cu generozitate în lumile pe care le creează și (ni) le oferă, Radu Afrim obligă la reacție în oglindă. Nu m-am întrebat niciodată, în mod concret, cât din propria ființă am depus în lumile afrimiene, intuitiv aș spune că mult, poate nepermis de mult, poate chiar totul, însă, cu cât „te afunzi mai adânc în lumile afrimiene, cu atât mai mult de oferit descoperi înlăuntrul tău.

 Tulburătoare poate fi întâlnirea cu acest regizor, atât pentru spectatori, cât și pentru echipele de creație cu care lucrează. O anume cruzime pe care o corelez adesea cu sinceritatea debordantă a copiilor, o lipsă de menajamente și un spirit critic, uneori foarte critic, îl determină pe Radu Afrim să fie un regizor incomod. Nu știi la ce să te aștepți când intri în sala de spectacol, cum nu știi la ce să te aștepți nici când începi repetițiile cu el. Uneori, lucrurile se leagă spre final, dar pentru a ajunge să trăiești bucuria închegării trebuie să reziști până atunci. Pe parcurs, poți alege să ai încredere în el, oricum ar părea, proiect după proiect, cum am făcut eu, fără să știu dacă e bine sau rău. Fără să știu unde vor duce toate aceste abandonări de sine repetate în lumile afrimiene. Tot ce știu e că nu aș fi putut altfel. Și, cu siguranță, nici n-aș mai fi fost aceeași.

  De universul lui Radu Afrim nu te poți apropia fără o anume prudență, fără teama că ai putea spulbera picătura prințului Rupert printr-o simplă atingere imprecisă, dar ai conștiința faptului că, pe măsură ce înaintezi, oasele tale, corpul tău, întreaga ta ființă se preschimbă în sticlă și devii, la rândul tău, o lacrimă batavică. ”

Ada Lupu s-a născut în 1991 la Botoșani. În anul 2013 a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului și Arta actorului mânuitor de păpuși și marionete, iar în anul 2015, la aceeași universitate, Masteratul în Arta actorului. A continuat studiile la universitatea ieșeană și în 2023 a obținut titlul de doctor. In prezent studiază psihologia în cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași. 

A jucat în spectacole semnate de Radu Afrim, Silviu Purcărete, Iris Spiridon, Radu Nica, Claudiu Goga, Cristian Hadji-Culea, Catinca Drăgănescu la Teatrul Național ,,Vasile Alecsandri” din Iași, dar și în spectacole de teatru independent, în filme și alte producții media. 

In 2014 a obtinut Marele Premiu si Premiul Publicului la Gala Hop. In anul 2018 a castigat Premiul UNITER pentru ,,Cea mai buna actrita in rol secundar” cu rolul Fiica din spectacolul ,,Măcelăria lui Iov”, regia Radu Afrim, iar în 2023 a fost nominalizată la Premiul UNITER pentru ,,Cea mai bună actriță în rol principal” cu rolul Beatrice Cenci din spectacolul Antonin Artaud. Familia Cenci, regia Silviu Purcărete.  Despre Radu Afrim, Ada declară: ,,consider o minune faptul că l-am întâlnit.”

 

Proiect co-finanțat de AFCN.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Updating…
  • Niciun produs în coș.