Oleg Danovski. Omul, artistul, legenda

Volum editat de Fundaţia Culturală “Camil Petrescu” – revista  “Teatrul azi” şi Curtea Veche Publishing.

O legendă a scenei, numită „Prinţul slav“ şi apoi „Sfinxul slav“, coregraf la teatrul „Cărăbuş“ la 18 ani, cel mai tânăr din lume la vremea aceea, cum se lăuda şeful lui, faimosul Constantin Tănase, apoi la Alhambra, apoi la Opera Română din Bucureşti, Oleg Danovski a trăit în contact atent cu marii artişti de balet ai lumii, de la Alicia Alonso la Maurice Béjart, a figurat în jurii internaţionale alături de Iuri Grigorovici, Galina Ulanova, Jerome Robbins, André Philippe Hersin; a primit în ţară monştri sacri, ca Alvin Ailey, Maia Pliseţkaia, Vladimir Vasiliev, Mihail Barîşnikov; a realizat zeci de coregrafii originale, uimitoare prin precizie tehnică, regie, imaginaţie şi ceva care trimitea mereu gândul spre idee şi povestea către semnificaţii mai adânci, metafizice. Se spunea despre el, scurt, „Oleg?… Ei, da, Oleg este… altceva…“ Ce altceva?

La aproape două decenii de la plecarea lui dintre noi, Oleg Danovski (1917–1997) rămâne un chip învăluit în legendă. Nu se poate trăi fără legende. Neajunsul este că, uneori, chiar şi acelea formate sub ochii noştri, obnubilează şi devorează, când nu împing uşor în uitare, profilul în carne şi oase al omului de pe urma căruia trăiesc.

Cartea de faţă este o încercare de a dezvălui, sub legendă, un portret şi a depăna, pe cât posibil, o viaţă.

Doina Jela

Biografia coregrafului Oleg Danovski  constituie  rezultatul unui efort de documentare și redactare de mai bine de șase ani, care a presupus consultarea unor categorii de surse dintre cele mai diverse (articole și cărți de specialitate, dicționare românești și străine, memorialistică, documente de arhivă,  filme, discuții cu prieteni, rude, colaboratori ai personajului principal), călătorii de documentare și propria arhivă a autoarei care l-a cunoscut pe Oleg Danovski, l-a urmărit în repetiții și spectacole și a consemnat mai multe ore de interviuri cu el, în anii de dinaintea morții, când era directorul Teatrului de Balet din Constanța.

Scrisă cu mijloacele jurnalistului, dar și ale istoricului și prozatorului, cartea este probabil una dintre cele mai minuțioase reconstituiri ale unei vieți de artist care s-au scris în cultura română destul de săracă în astfel de lucrări laborioase, bazate pe cercetare și confruntare de surse, pe memorie și document, și pe efortul de obiectivare și restituire echilibrată a profilului complex al unui artist de anvergură neobișnuită în orice cultură, nu doar în a noastră.

Arta dansului românesc, pe care Oleg Danovski a ridicate la performanțe greu de atins chiar și în spații cu tradiție mai temeinică și mai generos sprijinită, este și ea destul de firav reprezentată la noi prin studii care să depășească improvizația, mărturia unilaterală și subiectivă, colajul de articole sau de  declarații prilejuite de ocazii festive, comemorative, protocolare.

Cartea de față, care e în primul rând o biografie, constituie totodată, prin capitolele consacrate creației lui Oleg Danovski, activității sale de pedagog și maestru, prin capitolul substanțial privind cronologia operei și în fine, prin foarte bogatele articole de dicționar consacrate colaboratorilor săi cei mai proeminenți (Floria Capsali, Trixi Checais, Stere Popescu, Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Bojidar Petrov, Gelu Matei, Magdalena Popa, Ileana Iliescu și alții), o contribuție la istoria artei coregrafice românești, în secolul XX, pe care longevivul creator l-a traversat aproape în întregime: a trăit în lumea dansului din 1934 până în 1996.

Oleg Danovski  merită pe deplin o asemenea biografie, nu numai fiindcă a impulsionat și hrănit cu geniul său creator baletul Operei Române vreme de aproape 40 de ani (1941–1977), a înființat aproape din nimic la Constanța unul dintre cele mai performante ansambluri de balet din Europa (1978–1996), ci și fiindcă este unul dintre creatorii români  care au convins de geniul lui și străinătatea, impunându-se pe scenele marilor teatre ale lumii și stând cu demnitate alături de adevărați monștri sacri ai dansului, care l-au apreciat și au fost onorați să joace în coregrafiile sale sau să-l cheme să monteze spectacole în țările lor, care sunt Rusia, Cuba, Anglia, Austria, Italia, Bulgaria, Iugoslavia etc.

Cunoașterea activității sale și a confraților săi într-o adevărată epocă de aur a baletului românesc, ar putea constitui un imbold și o sursă de revigorare pentru reprezentanții dansului românesc, clasic și modern de azi și o răsplată, chiar dacă postumă pentru el și desigur un imbold pentru cultivarea memoriei și continuității acestei splendide arte.