Autor: Alexandru Firescu şi Constantin Gheorghiu
An apariție: 2003
Ediție:
Număr pagini: 192
30,00 lei
Autor: Alexandru Firescu şi Constantin Gheorghiu
An apariție: 2003
Ediție:
Număr pagini: 192
Alexandru Firescu şi Constantin Gheorghiu erau poate cei mai potriviţi pentru a scrie povestea unui cuplu de actori ieşit din comun nu doar prin dragostea care i-a legat în viaţa de zi cu zi, ci şi prin excepţionalele lor cariere pe scena Teatrului din Craiova: Vasile Cosma şi Marina Başta. Născut la 25 decembrie 1924, în judeţul Cluj, eroul cărţii a reuşit, în cei 50 de ani de carieră, performanţa – neegalată de nici un alt mare actor român – de a fi întruchipat, în mai multe variante, nu mai puţin de 12 eroi din marea galerie shakespeariană: Petruchio, Regele, Othello, Tezeu, Langley, Woltimard, Flavius, Regele Lear, Falstaff, Macbeth, Marcus Andronicus, Titus Andronicus.
Marina Başta a interpretat, la rândul ei, şase roluri importante, adesea în cuplu cu marele său soţ. „L-am iubit, îl iubesc şi-l voi iubi pe Shakespeare, cât în zece vieţi la rând. A fost dulcea mea «rană în ţeastă», cum zice marele rege Lear”, mărturisea actorul distribuit în aceste roluri încă de la începuturile sale pe scenele din Reşiţa, Arad şi Timişoara, după ce, la Craiova, solicitarea lui în piesele lui Shakespeare intrase deja în „tradiţia” Naţionalului.
Volum editat de Festivalul Shakespeare de la Craiova