Autor: Margareta Andreescu
An apariție: 2000
Ediție:
Număr pagini: 160
30,00 lei
Autor: Margareta Andreescu
An apariție: 2000
Ediție:
Număr pagini: 160
Monografia, care trebuia să apară în 1984, fiind însă oprită atunci din pricina exilului german al autoarei, este dedicată unui actor aproape uitat astăzi, pe nedrept. Născut la Târgovişte în 1909, student al Luciei Sturdza-Bulandra, angajat de aceasta la Compania Bulandra-Manolescu-Maximilian-Storin, Mihai Popescu şi-a construit cariera cu o exigenţă neobişnuită pentru tinereţea sa: pleacă la Viena şi se înscrie în 1933 la Seminarul lui Max Reinhardt, este distribuit în spectacolele acestuia, angajat apoi la Deutsches Volkstheater din Viena, ulterior, după Anschluss, şi la Theater in der Josephstadt. Revine pentru câteva stagiuni în ţară, dar este deja consacrat ca actor de prestigiu al teatrului german, demonstrând uriaşe disponibilităţi atât în dramă, cât şi în comedie. În 1944, este arestat de Gestapo, târât dintr-un lagăr în altul, pentru a fi eliberat de armata engleză un an mai târziu. Alege să se întoarcă în ţară, unde începe o ascensiune fulminantă ca actor al Naţionalului şi face pedagogie pentru scurt timp la Facultatea de Teatru recent înfiinţată. În plină glorie, se stinge fulgerător la numai 44 de ani. Mărturiile contemporanilor şi fascinante pagini de jurnal reconstituie portretul acestui actor unic, exemplar.
Volum editat cu sprijinul Ministerului Culturii