Medeea lui Andrei Şerban

În 1972, la un an după ce Peter Brook crease Orghast în ruinele de la Persepolis, discipolul său – „copilul teribil” al avangardei regizorale americane – reinventa limbajul scenic, montând, în subsolul Teatrului „La Mama” din New York, tragedia Medeei, în vechea greacă şi latină!

În 1973, după ce o primă serie de turnee cu Medeea (Amsterdam, Bruxelles, Berlin, Paris, Spoleto, Baalbeck) se încheia fulminant la Avignon, criticul Ana Maria Narti scrie povestea acestui experiment unic, mărturia unui laborator de creaţie urmărit în repetiţii, dar şi cu prilejul reprezentaţiilor susţinute în spaţii neconvenţionale, în Europa şi Asia. Medeea după Euripide şi Seneca reprezintă primul capitol al celebrei Trilogii antice realizate de Andrei Şerban pentru Teatrul „La Mama”, în 1974, şi totodată, „motorul” care a demarat cariera sa internaţională. Spectatorii români au putut s-o descopere, însă, abia în anii ’90, în versiunea, nu mai puţin actuală şi şocantă, montată de regizor pe scena Naţionalului bucureştean.

Ana Maria Narti a semnat, în anii ’60, cronică de teatru şi de film pentru Contemporanul şi pentru revista Teatrul. S-a numărat printre primii jurnalişti care au consemnat apariţia promiţătoare pe scena teatrală bucureşteană a studentului debutant Andrei Şerban. A colaborat cu acesta, pregătind analizele de text în vederea spectacolelor. Din România până în Finlanda şi din Franţa până în SUA, colaborarea lor a dat naştere unor experimente teatrale diverse. În 1970, a cerut azil politic în Suedia, specializându-se treptat în comentariul politic. A semnat, timp de peste douăzeci de ani, o rubrică în pagina editorială a celui mai mare cotidian suedez, Dagens Nyheter. A publicat şase cărţi în suedeză. În anul 1999, a devenit membră a Parlamentului suedez, din partea Partidului Liberal.

Volum editat cu sprijinul AFCN