În luna februarie am avut ocazia să particip la evenimentul internațional de showcase al Reactorului de creație și experiment din Cluj-Napoca. Importanța acestei întâlniri capătă o dimensiune şi mai relevantă dacă avem în vedere că este şi prima de acest fel a acestui spațiu cultural independent, menită să îi încununeze activitatea de peste un deceniu în peisajul teatral contemporan național și internațional. Aşa cum era de aşteptat, programul propus invitaților veniţi din diferite părţi ale Europei a pus în valoare direcțiile fundamentale de lucru ale Reactorului: dramaturgia română contemporană, experimentul și cercetarea artistică pe teme recurente pentru discursul său – dintre care solidaritatea a fost pivotală, aducând după sine unitatea comunitară, incluziunea, sănătatea mintală, vulnerabilitatea. Acestea s-au reflectat, de fapt, printr-o colecţie de producţii, unele recente, altele mostre din stagiuni trecute, dar majoritatea iubite de public şi de specialişti de-a lungul timpului. Dintre acestea, mă opresc doar la câteva, care, din diverse motive obiective, poate nu au ajuns până acum în paginile revistei.
Ființa umană în spațiul tehnologiei
Spectacolul din seara de debut a showcase-ului, Orizontul evenimentelor, a fost o incursiune în ceea ce ar putea fi un viitor Reactor-laborator improvizat, afectat de o reformă culturală neoficială, care ipotetic a modificat activitatea teatrelor, transformându-le în centre de cercetare hibridă.
Textul spectacolului, scris de Ioana Hogman în 2024, este site and time specific, dedicat aniversării unui deceniu de activitate a Reactorului. De la acest suport scris și sprijinindu-se pe designul video, de lumini și de sunet, Orizontul evenimentelor, în regia și conceptul lui Mihai Păcurar, se apropie de o instalație performativă cu miză puternică.
Spațialitatea decorului dominat de elementele tehnologiei (ecrane, microfoane, LED-uri, laptopuri, camere cu transmisiune live de pe scenă) și fizicalitatea performerilor (Andrada Balea, Szilárd Gáspár-Barra, Cătălin Filip, Oana Mardare, Ana-Maria Marin, Doru Taloș) sunt punctele-cheie ale acestui performance. În cadrul instalației, fiecare performer are o arie artistică de explorare individuală, punctată fie prin fraze cheie, fie coregrafic, prin repetitivitatea unor mișcări: răul de a fi (reinterpretare hamletiană), croșetarea unui VR headset, reanimarea unor specii dispărute, căutarea perechii potrivite (Cucu-Bau sau Peeka-Boo) etc.
Inclusiv poziționarea publicului în raport cu plasarea decorului este subscrisă temei de laborator. Spectatorii își ocupă locurile reflex, „cum se face la teatru”, deşi gradenele sunt învăluite în întuneric, iar primul rând de public este separat fizic foarte clar de spațiul de joc printr-un birou de lucru lung, poziționat pe toată lungimea oglinzii scenei. Spectatorii privesc cercetătorii, acești mad scientists, care testează limitele solidarității și ale înțelegerii ființei umane pierdute în spațiul invadat de virtual, concentraţi pe câte un canal de explorare a expresivității tehnologiei. Exact ca într-un laborator, sunt create sub ochii noştri forme hibride de experimentare a creativităţii și sunt explorate spațiile incerte dintre acțiunile live, imediate, desfășurate pe scenă și cele mediate (de exemplu, materiale preînregistrate cu creatori de teatru sub formă de cameo-uri: Radu Dogaru, Ștefan Dogaru, Leta Popescu, Paul Socol). În acest context teatral, care jonglează cu abstractul concept de „aici și acum”, ființa umană încearcă să se găsească pe harta nesfârşitului tărâm al tehnologiei. Este explorat modul în care teatrul se poate reinventa, ca o replică a vieții din ce în ce mai digitalizate, dar şi ca spațiu de testare a umanului şi, de fapt, a esenţei noastre umane. În acelaşi timp, artistul se lasă condus de curiozitatea de a îmbogăţi sfera creației cu ajutorul noilor instrumente tehnologice, însă are nevoie de solidaritatea echipei, de conexiune umană pentru a ajunge la o creaţie cu sens.
Un fever dream fatal, dar copios
Armageddon Rebranded de Alex Gorghe, în regia lui Irisz Kovacs, pune în discuție un subiect atât de sensibil și de brutal (adolescenți extrem de singuri, cu dorințe fatale) într-o manieră atât de distractivă, încântătoare vizual și plină de umor de calitate, cum numai Reactorul ştie să împace contrastele.
Textul a fost inițial dezvoltat în cadrul atelierelor de scriere organizate de Platforma de Teatru Politic, sub coordonarea lui Bogdan Georgescu. Este plin de referințe parodice smart la tot ceea ce înseamnă cultura pop contemporană; Dany Spătaru, Spongbob, Mark Zuckenburg, Fueko, Tony Spark, sigma males etc. sunt cei care populează această lume foarte bine definită. Replicile personajelor le individualizează și construiesc un dialog perfect natural, atât între adolescenți, cât și între ei şi un chatbot.
Regia a potențat toate valorile textului. Lumea bine definită scriptic a căpătat pe scenă dimensiunea unui fever dream1 captivant, cu un ritm foarte bine susţinut. Între momente comice și schimburi de replici amuzante, există momente de o dureroasă sinceritate despre singurătate și despre percepția lumii ca un continuum suprastimulant și agasant. Începutul ex-abrupto își regăsește jumătatea în finalul realizat atât de bine prin poziționarea corectă a actorilor în scenă; mintea spectatorilor face click!, plăcerea derulării inverse a acțiunii este completată și nicio pușcă a lui Cehov nu rămâne încărcată.
Scenografia de decor și elementele de recuzită par simple la prima vedere. De fapt, ele creează un tot unitar funcțional și plăcut vizual prin cromatica aleasă, inteligent făcut să aibă un aspect jucăuș, dar și utilizat la maximum. Costumele sunt create în aceeași direcție și completează imaginea spectacolului. Au culori vii, integrându-se perfect în lumea Armageddon Rebranded, iar texturile, formele și accesoriile caracterizează eficace personajele. Eclerajul complimentează actorii, decorul și costumele contribuind semnificativ la intensitatea culorilor, aspect determinant pentru senzația de delir comic. Sound designul, cu o importantă claritate tehnică, întregește experiența „visului de febră”.
Ana Maria Marin, Andrada Balea, Tavi Voina și Alexandra Caras au investit în personajele lor multă energie și dăruire. Toți actorii sunt permanent prezenți în scenă, sunt atenți și reușesc cu succes să îndeplinească roluri în registre diferite fără eforturi sesizabile. Un exemplu la fel de viu precum galbenul costumului pe care îl poartă este Alexandra Caras. De la o versiune ChatGPT alternativă universului pe scenă, la un Ion Creangă comic și pasional, înapoi la un personaj misterios cu mișcări de felină, trecerea a fost lină, completată de schimbări de repertoriu coregrafic, gestual, de inflexiuni ale vocii și de tempoul vorbirii.
Populat de umor inteligent, de culori și de sunete energizante, de personaje tinere reale din cultura pop şi digitală internaţională sau autohtonă, universul spectacolului Armageddon Rebranded este o distracţie fatală, dar copioasă, o explorare dureroasă cu zâmbetul pe buze a disperării după solidaritate, în inima unei singurătăţi extreme.
1.
Expunere și intimitate
r.e.g.e.n.e.r.a.r.e. este un spectacol coregrafic de o intimitate dezarmantă. Spectatorii așteaptă să intre la reprezentație; cei cinci performeri (Alexandra Caras, Cătălin Filip, Andrada Balea, Alina Mișoc și Tavi Voina) vin și se așază printre ei, imitându-i, studiindu-i. Nimeni nu zice nimic, toți privesc și sunt priviți. Odată stabilită această relație de apropiere între performeri și spectatori, cei din urmă sunt invitați de cei dintâi să își ocupe locurile în sala de spectacol. Publicul este așezat concentric, orientat către spațiul liber din centrul sălii. Aici, performerii își vor „povesti” prin coregrafii de grup și individuale, acompaniate doar de materiale sonore preînregistrate și de lumina reflectoarelor, parcursul lor pe un drum extrem de personal: explorarea propriului corp și aprecierea lui.
Sunt create imagini foarte frumoase, cu puternic impact vizual, în care corpurile sunt evidențiate sub anumite unghiuri de lumină. Un astfel de moment este cel în care Andrada Balea dansează pentru ideea de body positivity. Lighting și sound designul acestui moment coregrafic redă o atmosferă de club: lumină pâlpâitoare de culori diferite și muzica ce face boxele să bubuie. Nu este nimic lasciv în mișcările ei, ci este un limbaj corporal frumos, creat de o fată care se simte bine dansând; nu este nimic tezist în monologul său redat ca voice-over printre beat-uri, ci este un discurs despre acceptarea sinceră a valorii și a frumuseții corpului ei, considerat neîncadrat în „dimensiunile standard” (90-60-90 sau toxicul heroin chic).
Momentele de grup accentuează ideea de efort comun (în plan fizic, dar și psihic) și de solidarizare în acceptarea diversității corporale. Fie că sunt legați prin elemente de recuzită fizice, precum elasticele, fie că legătura se stabilește prin sincronizarea mișcărilor, performerii sunt în mod constant în contact unii cu alții. r.e.g.e.n.e.r.a.r.e. funcționează ca o oglindă, în care fiecare dintre noi este invitat să se privească fără teamă și fără rușine. Această experiență performativă devine o celebrare discretă, dar profundă, a frumuseții corporale și a umanității care pulsează în fiecare trup aflat sub cer.
~
Ideea fundamentală a solidarității, care a guvernat selecția spectacolelor și a activităților din cadrul showcase-ului, a fost explorată nuanțat, fără tezism și cu sinceritate performativă. Fie că a fost vorba de solidaritatea în fața singurătății (Armageddon Rebranded), de solidaritatea în acceptarea propriului corp (r.e.g.e.n.e.r.a.r.e.), de cea familială sau comunitară (Partea 1. Iubirea), artistică în contextul unei lumi copleșite de tehnologie (Orizontul evenimentelor) sau în faţa provocărilor și a abuzului (Visul), toate spectacolele și performance-urile au întărit importanţa acelui împreună, care ni se pare din ce în ce mai greu de găsit. Merită subliniată și performanța actorilor, nevoiți adesea să schimbe registre, roluri și stiluri de interpretare într-un ritm rapid între spectacole.
Un alt element care a contribuit semnificativ la caracterul deschis și accesibil al showcase-ului a fost componenta internațională: subtitrările în limba engleză dedicate publicului internațional invitat, precum și tururile ghidate în spațiile culturale clujene și activitățile în grupuri au funcționat ca extensii ale ideii de incluziune.
Primul showcase al Reactorului a fost o sărbătorire a unei instituții artistice mature, care și-a definit identitatea prin asumarea constantă (a cercetării, a experimentului, a unui angajament tematic coerent). Aceste zile de întâlnire şi de bucurie au funcționat nu doar ca o prezentare a unui parcurs de zece ani, ci și ca un punct de cotitură programatică, un moment de închidere a ciclului tematic al solidarității (Drumuri spre solidaritate / Routes to Solidarity) și de deschidere spre cel al viitorului, care va ghida direcția artistică a următorilor ani ai Reactorului.
Legendă fotografie: imagine reprezentativă și 1. Cătălin Filip în r.e.g.e.n.e.r.a.r.e. (foto Groza Pop)
Notă:
(1) Un termen aparținând culturii pop contemporane, fever dream desemnează o experiență mai apropiată de o halucinație vie, intensă, ce apare din cauza temperaturii corporale crescute.
Primul showcase la Reactor
Autor: Andrada-Ioana Coiciu
Publicat în: Teatrul azi nr. 3-4/2025
Rubrica: actualitate.ro
În luna februarie am avut ocazia să particip la evenimentul internațional de showcase al Reactorului de creație și experiment din Cluj-Napoca. Importanța acestei întâlniri capătă o dimensiune şi mai relevantă dacă avem în vedere că este şi prima de acest fel a acestui spațiu cultural independent, menită să îi încununeze activitatea de peste un deceniu în peisajul teatral contemporan național și internațional. Aşa cum era de aşteptat, programul propus invitaților veniţi din diferite părţi ale Europei a pus în valoare direcțiile fundamentale de lucru ale Reactorului: dramaturgia română contemporană, experimentul și cercetarea artistică pe teme recurente pentru discursul său – dintre care solidaritatea a fost pivotală, aducând după sine unitatea comunitară, incluziunea, sănătatea mintală, vulnerabilitatea. Acestea s-au reflectat, de fapt, printr-o colecţie de producţii, unele recente, altele mostre din stagiuni trecute, dar majoritatea iubite de public şi de specialişti de-a lungul timpului. Dintre acestea, mă opresc doar la câteva, care, din diverse motive obiective, poate nu au ajuns până acum în paginile revistei.
Ființa umană în spațiul tehnologiei
Spectacolul din seara de debut a showcase-ului, Orizontul evenimentelor, a fost o incursiune în ceea ce ar putea fi un viitor Reactor-laborator improvizat, afectat de o reformă culturală neoficială, care ipotetic a modificat activitatea teatrelor, transformându-le în centre de cercetare hibridă.
Textul spectacolului, scris de Ioana Hogman în 2024, este site and time specific, dedicat aniversării unui deceniu de activitate a Reactorului. De la acest suport scris și sprijinindu-se pe designul video, de lumini și de sunet, Orizontul evenimentelor, în regia și conceptul lui Mihai Păcurar, se apropie de o instalație performativă cu miză puternică.
Spațialitatea decorului dominat de elementele tehnologiei (ecrane, microfoane, LED-uri, laptopuri, camere cu transmisiune live de pe scenă) și fizicalitatea performerilor (Andrada Balea, Szilárd Gáspár-Barra, Cătălin Filip, Oana Mardare, Ana-Maria Marin, Doru Taloș) sunt punctele-cheie ale acestui performance. În cadrul instalației, fiecare performer are o arie artistică de explorare individuală, punctată fie prin fraze cheie, fie coregrafic, prin repetitivitatea unor mișcări: răul de a fi (reinterpretare hamletiană), croșetarea unui VR headset, reanimarea unor specii dispărute, căutarea perechii potrivite (Cucu-Bau sau Peeka-Boo) etc.
Inclusiv poziționarea publicului în raport cu plasarea decorului este subscrisă temei de laborator. Spectatorii își ocupă locurile reflex, „cum se face la teatru”, deşi gradenele sunt învăluite în întuneric, iar primul rând de public este separat fizic foarte clar de spațiul de joc printr-un birou de lucru lung, poziționat pe toată lungimea oglinzii scenei. Spectatorii privesc cercetătorii, acești mad scientists, care testează limitele solidarității și ale înțelegerii ființei umane pierdute în spațiul invadat de virtual, concentraţi pe câte un canal de explorare a expresivității tehnologiei. Exact ca într-un laborator, sunt create sub ochii noştri forme hibride de experimentare a creativităţii și sunt explorate spațiile incerte dintre acțiunile live, imediate, desfășurate pe scenă și cele mediate (de exemplu, materiale preînregistrate cu creatori de teatru sub formă de cameo-uri: Radu Dogaru, Ștefan Dogaru, Leta Popescu, Paul Socol). În acest context teatral, care jonglează cu abstractul concept de „aici și acum”, ființa umană încearcă să se găsească pe harta nesfârşitului tărâm al tehnologiei. Este explorat modul în care teatrul se poate reinventa, ca o replică a vieții din ce în ce mai digitalizate, dar şi ca spațiu de testare a umanului şi, de fapt, a esenţei noastre umane. În acelaşi timp, artistul se lasă condus de curiozitatea de a îmbogăţi sfera creației cu ajutorul noilor instrumente tehnologice, însă are nevoie de solidaritatea echipei, de conexiune umană pentru a ajunge la o creaţie cu sens.
Un fever dream fatal, dar copios
Armageddon Rebranded de Alex Gorghe, în regia lui Irisz Kovacs, pune în discuție un subiect atât de sensibil și de brutal (adolescenți extrem de singuri, cu dorințe fatale) într-o manieră atât de distractivă, încântătoare vizual și plină de umor de calitate, cum numai Reactorul ştie să împace contrastele.
Textul a fost inițial dezvoltat în cadrul atelierelor de scriere organizate de Platforma de Teatru Politic, sub coordonarea lui Bogdan Georgescu. Este plin de referințe parodice smart la tot ceea ce înseamnă cultura pop contemporană; Dany Spătaru, Spongbob, Mark Zuckenburg, Fueko, Tony Spark, sigma males etc. sunt cei care populează această lume foarte bine definită. Replicile personajelor le individualizează și construiesc un dialog perfect natural, atât între adolescenți, cât și între ei şi un chatbot.
Regia a potențat toate valorile textului. Lumea bine definită scriptic a căpătat pe scenă dimensiunea unui fever dream1 captivant, cu un ritm foarte bine susţinut. Între momente comice și schimburi de replici amuzante, există momente de o dureroasă sinceritate despre singurătate și despre percepția lumii ca un continuum suprastimulant și agasant. Începutul ex-abrupto își regăsește jumătatea în finalul realizat atât de bine prin poziționarea corectă a actorilor în scenă; mintea spectatorilor face click!, plăcerea derulării inverse a acțiunii este completată și nicio pușcă a lui Cehov nu rămâne încărcată.
Scenografia de decor și elementele de recuzită par simple la prima vedere. De fapt, ele creează un tot unitar funcțional și plăcut vizual prin cromatica aleasă, inteligent făcut să aibă un aspect jucăuș, dar și utilizat la maximum. Costumele sunt create în aceeași direcție și completează imaginea spectacolului. Au culori vii, integrându-se perfect în lumea Armageddon Rebranded, iar texturile, formele și accesoriile caracterizează eficace personajele. Eclerajul complimentează actorii, decorul și costumele contribuind semnificativ la intensitatea culorilor, aspect determinant pentru senzația de delir comic. Sound designul, cu o importantă claritate tehnică, întregește experiența „visului de febră”.
Ana Maria Marin, Andrada Balea, Tavi Voina și Alexandra Caras au investit în personajele lor multă energie și dăruire. Toți actorii sunt permanent prezenți în scenă, sunt atenți și reușesc cu succes să îndeplinească roluri în registre diferite fără eforturi sesizabile. Un exemplu la fel de viu precum galbenul costumului pe care îl poartă este Alexandra Caras. De la o versiune ChatGPT alternativă universului pe scenă, la un Ion Creangă comic și pasional, înapoi la un personaj misterios cu mișcări de felină, trecerea a fost lină, completată de schimbări de repertoriu coregrafic, gestual, de inflexiuni ale vocii și de tempoul vorbirii.
Populat de umor inteligent, de culori și de sunete energizante, de personaje tinere reale din cultura pop şi digitală internaţională sau autohtonă, universul spectacolului Armageddon Rebranded este o distracţie fatală, dar copioasă, o explorare dureroasă cu zâmbetul pe buze a disperării după solidaritate, în inima unei singurătăţi extreme.
1.
Expunere și intimitate
r.e.g.e.n.e.r.a.r.e. este un spectacol coregrafic de o intimitate dezarmantă. Spectatorii așteaptă să intre la reprezentație; cei cinci performeri (Alexandra Caras, Cătălin Filip, Andrada Balea, Alina Mișoc și Tavi Voina) vin și se așază printre ei, imitându-i, studiindu-i. Nimeni nu zice nimic, toți privesc și sunt priviți. Odată stabilită această relație de apropiere între performeri și spectatori, cei din urmă sunt invitați de cei dintâi să își ocupe locurile în sala de spectacol. Publicul este așezat concentric, orientat către spațiul liber din centrul sălii. Aici, performerii își vor „povesti” prin coregrafii de grup și individuale, acompaniate doar de materiale sonore preînregistrate și de lumina reflectoarelor, parcursul lor pe un drum extrem de personal: explorarea propriului corp și aprecierea lui.
Sunt create imagini foarte frumoase, cu puternic impact vizual, în care corpurile sunt evidențiate sub anumite unghiuri de lumină. Un astfel de moment este cel în care Andrada Balea dansează pentru ideea de body positivity. Lighting și sound designul acestui moment coregrafic redă o atmosferă de club: lumină pâlpâitoare de culori diferite și muzica ce face boxele să bubuie. Nu este nimic lasciv în mișcările ei, ci este un limbaj corporal frumos, creat de o fată care se simte bine dansând; nu este nimic tezist în monologul său redat ca voice-over printre beat-uri, ci este un discurs despre acceptarea sinceră a valorii și a frumuseții corpului ei, considerat neîncadrat în „dimensiunile standard” (90-60-90 sau toxicul heroin chic).
Momentele de grup accentuează ideea de efort comun (în plan fizic, dar și psihic) și de solidarizare în acceptarea diversității corporale. Fie că sunt legați prin elemente de recuzită fizice, precum elasticele, fie că legătura se stabilește prin sincronizarea mișcărilor, performerii sunt în mod constant în contact unii cu alții. r.e.g.e.n.e.r.a.r.e. funcționează ca o oglindă, în care fiecare dintre noi este invitat să se privească fără teamă și fără rușine. Această experiență performativă devine o celebrare discretă, dar profundă, a frumuseții corporale și a umanității care pulsează în fiecare trup aflat sub cer.
~
Ideea fundamentală a solidarității, care a guvernat selecția spectacolelor și a activităților din cadrul showcase-ului, a fost explorată nuanțat, fără tezism și cu sinceritate performativă. Fie că a fost vorba de solidaritatea în fața singurătății (Armageddon Rebranded), de solidaritatea în acceptarea propriului corp (r.e.g.e.n.e.r.a.r.e.), de cea familială sau comunitară (Partea 1. Iubirea), artistică în contextul unei lumi copleșite de tehnologie (Orizontul evenimentelor) sau în faţa provocărilor și a abuzului (Visul), toate spectacolele și performance-urile au întărit importanţa acelui împreună, care ni se pare din ce în ce mai greu de găsit. Merită subliniată și performanța actorilor, nevoiți adesea să schimbe registre, roluri și stiluri de interpretare într-un ritm rapid între spectacole.
Un alt element care a contribuit semnificativ la caracterul deschis și accesibil al showcase-ului a fost componenta internațională: subtitrările în limba engleză dedicate publicului internațional invitat, precum și tururile ghidate în spațiile culturale clujene și activitățile în grupuri au funcționat ca extensii ale ideii de incluziune.
Primul showcase al Reactorului a fost o sărbătorire a unei instituții artistice mature, care și-a definit identitatea prin asumarea constantă (a cercetării, a experimentului, a unui angajament tematic coerent). Aceste zile de întâlnire şi de bucurie au funcționat nu doar ca o prezentare a unui parcurs de zece ani, ci și ca un punct de cotitură programatică, un moment de închidere a ciclului tematic al solidarității (Drumuri spre solidaritate / Routes to Solidarity) și de deschidere spre cel al viitorului, care va ghida direcția artistică a următorilor ani ai Reactorului.
Legendă fotografie: imagine reprezentativă și 1. Cătălin Filip în r.e.g.e.n.e.r.a.r.e. (foto Groza Pop)
Notă:
(1) Un termen aparținând culturii pop contemporane, fever dream desemnează o experiență mai apropiată de o halucinație vie, intensă, ce apare din cauza temperaturii corporale crescute.