B.T. Rîpeanu, specialist în istoria filmlui, ne-a părăsit. A dăruit culturii române o întreagă colecție de volume despre istoria cinematografiei, cele mai importante fiind dicționarele cu ajutorul cărora ne putem oricând orienta în universul filmelor de tot soiul din toată lumea. Și ne-a dăruit nouă, prietenilor apropiați, o anume stare de spirit: căldura și liniștea unei încrederi totdeauna prezentă în relația dintre noi.
Încăpățânarea cu care a vânat informația corectă – o vânătoare care a cuprins întreaga lui viață – aduce în fața noastră uimitoarea desfășurare a unei arte noi. B.T. Rîpeanu era înzestrat cu un talent rar: pasiunea pentru claritate şi precizie. Îmi îngădui să scriu: a făcut ordine în lumea filmului.
L-am cunoscut în vara 1954, timp în care am reușit la examenul de admitere într-un institut nou născut – Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC). Am intrat amândoi în prima clasă de teatrologie și filmologie, termeni noi care îi înspăimântau pe părinții noştri. Foarte curând am constituit un mic club în care pasiunea pentru teatru şi film putea să se manifeste energic. În pauzele dintre cursuri și seminarii, ne reîntâlneam lângă caloriferul din culoar – bănuiesc că era destul de frig în clădirea de pe malul Dâmboviţei. Acolo, „la calorifer” aveau loc dezbaterile noastre.
Buji – cum îl numeam noi, colegii – era cel care curând avea să organizeze expedițiile din vacanțe, în munti şi la mare. Peregrinările ne conduceau prin locuri de mare farmec. Datorită lui am cunoscut bisericile fortificate din Transilvania, Cimitirul vesel de la Săpânța, mănăstirile Moldovei, litoralul de la 2 Mai şi Vama Veche… Buji ne conducea practic în lumea magică a minunilor României. Era o călăuză veselă, un maestru al jocurilor și glumelor, un sprijin hotărât în încercările noastre de a ne elibera cât de cât de socialismul ceaușist.
Cred că lumina verilor noastre sălbatice izvora din încrederea totală inspirată de prietenul ghid. Știam că ne duce pe cărări și traseuri sigure, ne îmbătam scăldându-ne în libertate.
O prietenie de 70 de ani
Autor: Ana-Maria Narti
B.T. Rîpeanu, specialist în istoria filmlui, ne-a părăsit. A dăruit culturii române o întreagă colecție de volume despre istoria cinematografiei, cele mai importante fiind dicționarele cu ajutorul cărora ne putem oricând orienta în universul filmelor de tot soiul din toată lumea. Și ne-a dăruit nouă, prietenilor apropiați, o anume stare de spirit: căldura și liniștea unei încrederi totdeauna prezentă în relația dintre noi.
Încăpățânarea cu care a vânat informația corectă – o vânătoare care a cuprins întreaga lui viață – aduce în fața noastră uimitoarea desfășurare a unei arte noi. B.T. Rîpeanu era înzestrat cu un talent rar: pasiunea pentru claritate şi precizie. Îmi îngădui să scriu: a făcut ordine în lumea filmului.
L-am cunoscut în vara 1954, timp în care am reușit la examenul de admitere într-un institut nou născut – Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC). Am intrat amândoi în prima clasă de teatrologie și filmologie, termeni noi care îi înspăimântau pe părinții noştri. Foarte curând am constituit un mic club în care pasiunea pentru teatru şi film putea să se manifeste energic. În pauzele dintre cursuri și seminarii, ne reîntâlneam lângă caloriferul din culoar – bănuiesc că era destul de frig în clădirea de pe malul Dâmboviţei. Acolo, „la calorifer” aveau loc dezbaterile noastre.
Buji – cum îl numeam noi, colegii – era cel care curând avea să organizeze expedițiile din vacanțe, în munti şi la mare. Peregrinările ne conduceau prin locuri de mare farmec. Datorită lui am cunoscut bisericile fortificate din Transilvania, Cimitirul vesel de la Săpânța, mănăstirile Moldovei, litoralul de la 2 Mai şi Vama Veche… Buji ne conducea practic în lumea magică a minunilor României. Era o călăuză veselă, un maestru al jocurilor și glumelor, un sprijin hotărât în încercările noastre de a ne elibera cât de cât de socialismul ceaușist.
Cred că lumina verilor noastre sălbatice izvora din încrederea totală inspirată de prietenul ghid. Știam că ne duce pe cărări și traseuri sigure, ne îmbătam scăldându-ne în libertate.
Eram de fapt fericiți.