Istanbul: pentru unii loc plin de arome şi culori. Pentru alţii, forfota Bazarului. Pentru antropologi, o mină de aur. Pentru filosofi, leagăn. Pentru cei cu bani, aur. Pentru cei fără, buzunarele celorlalţi. Pentru noi românii, locul unde au înviat sau au murit, în repetate rânduri visuri, oameni, destine. Pentru Europa, acum în 2010, o Capitală a Culturii.
Istanbul: pentru unii loc plin de arome şi culori. Pentru alţii, forfota Bazarului. Pentru antropologi, o mină de aur. Pentru filosofi, leagăn. Pentru cei cu bani, aur. Pentru cei fără, buzunarele celorlalţi. Pentru noi românii, locul unde au înviat sau au murit, în repetate rânduri visuri, oameni, destine. Pentru Europa, acum în 2010, o Capitală a Culturii. Grecii numeau locul unde azi se află Istanbulul, IS TIN ‘POLI, care poate fi înţeles ca ÎN ORAŞ sau LA ORAŞ. Chiar şi azi, adesea îi spun aşa! În acest polis, timp de mai bine de două mii de ani au venit, s-au aşezat, au convieţuit şi au plecat mai departe oameni şi idei. Istanbulul a fost şi rămâne o Poartă. Uneori violent ca o cruciadă, alteori dulce ca un gazel, aici se întâlnesc Estul cu Vestul. O vreme i s-a spus Byzantium – perioada în care acolo s-a născut coloana dorică. Unul dintre mulţii Constantini ai istoriei l-a făcut capitală a Imperiului Roman şi i s-a dat numele său. Aşa l-au găsit oamenii Renaşterii, apoi paşoptiştii.
Până şi acum noi ne gândim uneori la Istanbul ca la Constantinopol. Ca şi Bucureştiul sau mai celebra Romă, Const… pardon, Istanbul e înşirat pe şapte coline. Fiecare cu moscheia lui. Aşezat de providenţă într-un spaţiu de confluenţă, oraşul a fost dintotdeauna un loc cu intensă viaţă comercială şi culturală. Se mai spune despre Istanbul că a fost şi este un oraş al diplomaţiei. Probabil că fără ea, comerţul n-ar fi sublimat într-un gest cultural. Şi unde poate fi mai evident acest lucru decât aici. Ca să vinzi o stambă sau o ţară îţi trebuie nu doar dorinţa de a vinde sau a cumpăra, mai ai nevoie şi de un întreg arsenal de argumente şi gesturi folosite cu măiestrie. Ca şi în povestea cu oul şi găina, şi în acest caz e greu de stabilit ce a fost mai întâi, comerţul, diplomaţia sau actul cultural!?
O capitală a culturii europene e desemnată de Uniunea Europeană cu intenţia de a evidenţia un loc şi o cultură, dar este şi meritul indiscutabil al spaţiului unde aceasta se „aşază“, pentru ca titlul să capete valoare şi conţinut. Istanbulul, ca o ironie a sorţii, dar şi ca o dovadă a puternicului liant care este cultura, vine să împlinească un deziderat al unui grec. Mai corect al unei grecoaice, Melina Mercouri. Aceasta, în 1983, a imaginat un proiect numit Oraşul European al Culturii; s-a luptat pentru el, convinsă de faptul că nu doar politica ori economia sunt importante, ci şi cultura! Iar, în 1985, Atena a devenit primul asemenea Oraş. În perioada preşedinţiei germane a Uniunii Europene, programul s-a structurat nemţeşte şi a căpătat numele de azi. Din 1999, criteriile de bază sunt nu doar valoarea culturală pe care un loc o poate oferi, ci şi programul evenimentelor, capacitatea de a oferi suport financiar şi infrastructura de care dispune. În mod fericit, programul a devenit un motiv serios de preocupare pentru edili, politicieni şi oameni de cultură, iar oraşele care au reuşit să deţină pentru un an această onorantă titulatură au primit nu doar un ajutor logistic şi financiar binevenit, ci şi un catalizator creativ. Căci fiecare oraş a încercat să scoată în evidenţă tot ce avea mai valoros, dezvoltând, în acelaşi timp, o comunitate creativă. Să ne amintim doar ce a însemnat pentru noi Sibiul, Capitala Culturală Europeană.
Nici turcii nu par să se fi lăsat mai prejos. Bazându-se pe o indiscutabilă forţă economică şi financiară, şi-au suflecat mânecile diplomaţiei şi ale salopetei pentru a se pune pe treaba. Au făcut lobby, au asfaltat şi renovat, au imaginat noi muzee, creat organizaţii, locuri de muncă în comunicaţii, educaţie, design, management. Au pus de acord organisme nonguvernamentale cu cele ale statului. Au îmbunătăţit până la ultimul detaliu turismul şi domeniile conexe. În zece ani de minuţioase pregătiri au reuşit să aducă drapelul Capitalei Europene a Culturii la Bosfor! Chiar pentru cei mai eurosceptici dintre noi, azi nu mai e niciun dubiu că Turcia e o parte a istoriei şi culturii europene.
O capitală are nevoie de o idee-drapel: pentru Istanbul, aceasta se cheamă Istoria celor patru elemente – pământul, apa, aerul şi focul. Thales, Anaximandru şi Anaximene au pus umărul, cu mult timp în urmă, la această idee. Cu ajutorul lor s-a construit filosofia occidentală. Le-au venit în ajutor apoi Heraclit şi Aristotel. Timpul, un mare povestitor şi maestru de ceremonii, a urmărit cu fiecare nouă epocă, cum se întâlnesc şi se amestecă aici, continuu, pământul Asiei cu cel al Europei, apele Mării Negre cu cele ale Mediteranei, aerul fierbinte al Orientului Mijlociu cu cel răcoritor al Balcanilor. Iar ultimul, focul? Acesta, mânuit de cuceritori mai mult sau mai puţin vremelnici a ars pergamente şi case, a topit aur şi a încălzit mâini şi inimi de călători. Toate aceste imagini formează o imensă oglindă în care lumea de azi se poate recunoaşte.
Momentul de reflexie pe care îl oferă Istanbulul e binevenit: o lume mereu în schimbare are nevoie să-şi revadă figura-i răvăşită de propriile-i avânturi pentru a încerca să se înţeleagă mai bine pe ea însăşi! Scena pare deci gata, la fel şi protagoniştii. Publicul are mari aşteptări. Probabil organizatorii au unele şi mai mari! Anul e abia la început. La fel şi spectacolul. Dincolo de lanţul de evenimente, concerte, workshopuri, expoziţii ş.a.m.d., mai presus de toate se construieşte un eşafodaj de acţiuni mărunte a mii de oameni şi gânduri: o reprezentaţie unică, globală, atotcuprinzătoare.
Ce se întâmplă, mai explicit prin zona teatrului, însă? Câteva proiecte, unele dintre ele demarate de ceva timp, altele special gândite pentru acest an.
„Proiectul Barbarossa“ – organizat de către Opera şi Baletul de Stat, un spectacol despre viaţa lui Barbarossa Hayreddin Pasha, amiralul otoman care a dominat timp de patru decenii viaţa Mediteranei în secolul al XVI-lea.
„Festivalul de Teatru al Universităţilor Europene“– iniţiat în 2008, dar adresându-se atunci doar universităţilor locale – se deschide în 2010 către toate institutele de teatru din Europa care doresc să-şi prezinte spectacolele în acest pol al culturii europene.
„Festivalul Internaţional de Teatru de Păpuşi“ îşi va desfăşura a 13-a ediţie sub egida Istanbul, Capitală Europeană. Tema sa: Păpuşile lumii la Istanbul.
„Proiectul Istanpoli“ – proiect denumit aşa după vechiul nume grecesc al oraşului. Coregrafii Meg Stuard şi Michael Laub, designerul Claude Wampler şi cei trei artişti ai grupului Rimini Protokoll vor crea, împreună cu simplii locuitori ai Isanbulului, pe cât posibil venind dinspre alte zone decât cele ale artelor, spectacole interdisciplinare, prezentate mai întâi în oraşul Capitală europeană 2010 şi apoi itinerate în Europa.
La sfârşit, ca după orice spectacol, fiecare va pleca acasă cu un sentiment sau cu o stare. După „Istanbul – Capitală Europeană a Culturii 2010“, ar fi plăcut dacă am putea să ne simţim ca nişte copii ce au ascultat poveştile celor mari, iar acum stau în poartă şi privesc fascinaţi la spectacolul lumii de ieri şi de azi, pentru ca mai apoi să-l poată imagina pe cel de mâine…
„Istanbul, noua Poartă a Culturii” de Zomir Dimovici
Istanbul: pentru unii loc plin de arome şi culori. Pentru alţii, forfota Bazarului. Pentru antropologi, o mină de aur. Pentru filosofi, leagăn. Pentru cei cu bani, aur. Pentru cei fără, buzunarele celorlalţi. Pentru noi românii, locul unde au înviat sau au murit, în repetate rânduri visuri, oameni, destine. Pentru Europa, acum în 2010, o Capitală a Culturii.
Istanbul: pentru unii loc plin de arome şi culori. Pentru alţii, forfota Bazarului. Pentru antropologi, o mină de aur. Pentru filosofi, leagăn. Pentru cei cu bani, aur. Pentru cei fără, buzunarele celorlalţi. Pentru noi românii, locul unde au înviat sau au murit, în repetate rânduri visuri, oameni, destine. Pentru Europa, acum în 2010, o Capitală a Culturii. Grecii numeau locul unde azi se află Istanbulul, IS TIN ‘POLI, care poate fi înţeles ca ÎN ORAŞ sau LA ORAŞ. Chiar şi azi, adesea îi spun aşa! În acest polis, timp de mai bine de două mii de ani au venit, s-au aşezat, au convieţuit şi au plecat mai departe oameni şi idei. Istanbulul a fost şi rămâne o Poartă. Uneori violent ca o cruciadă, alteori dulce ca un gazel, aici se întâlnesc Estul cu Vestul. O vreme i s-a spus Byzantium – perioada în care acolo s-a născut coloana dorică. Unul dintre mulţii Constantini ai istoriei l-a făcut capitală a Imperiului Roman şi i s-a dat numele său. Aşa l-au găsit oamenii Renaşterii, apoi paşoptiştii.
Până şi acum noi ne gândim uneori la Istanbul ca la Constantinopol. Ca şi Bucureştiul sau mai celebra Romă, Const… pardon, Istanbul e înşirat pe şapte coline. Fiecare cu moscheia lui. Aşezat de providenţă într-un spaţiu de confluenţă, oraşul a fost dintotdeauna un loc cu intensă viaţă comercială şi culturală. Se mai spune despre Istanbul că a fost şi este un oraş al diplomaţiei. Probabil că fără ea, comerţul n-ar fi sublimat într-un gest cultural. Şi unde poate fi mai evident acest lucru decât aici. Ca să vinzi o stambă sau o ţară îţi trebuie nu doar dorinţa de a vinde sau a cumpăra, mai ai nevoie şi de un întreg arsenal de argumente şi gesturi folosite cu măiestrie. Ca şi în povestea cu oul şi găina, şi în acest caz e greu de stabilit ce a fost mai întâi, comerţul, diplomaţia sau actul cultural!?
O capitală a culturii europene e desemnată de Uniunea Europeană cu intenţia de a evidenţia un loc şi o cultură, dar este şi meritul indiscutabil al spaţiului unde aceasta se „aşază“, pentru ca titlul să capete valoare şi conţinut. Istanbulul, ca o ironie a sorţii, dar şi ca o dovadă a puternicului liant care este cultura, vine să împlinească un deziderat al unui grec. Mai corect al unei grecoaice, Melina Mercouri. Aceasta, în 1983, a imaginat un proiect numit Oraşul European al Culturii; s-a luptat pentru el, convinsă de faptul că nu doar politica ori economia sunt importante, ci şi cultura! Iar, în 1985, Atena a devenit primul asemenea Oraş. În perioada preşedinţiei germane a Uniunii Europene, programul s-a structurat nemţeşte şi a căpătat numele de azi. Din 1999, criteriile de bază sunt nu doar valoarea culturală pe care un loc o poate oferi, ci şi programul evenimentelor, capacitatea de a oferi suport financiar şi infrastructura de care dispune. În mod fericit, programul a devenit un motiv serios de preocupare pentru edili, politicieni şi oameni de cultură, iar oraşele care au reuşit să deţină pentru un an această onorantă titulatură au primit nu doar un ajutor logistic şi financiar binevenit, ci şi un catalizator creativ. Căci fiecare oraş a încercat să scoată în evidenţă tot ce avea mai valoros, dezvoltând, în acelaşi timp, o comunitate creativă. Să ne amintim doar ce a însemnat pentru noi Sibiul, Capitala Culturală Europeană.
Nici turcii nu par să se fi lăsat mai prejos. Bazându-se pe o indiscutabilă forţă economică şi financiară, şi-au suflecat mânecile diplomaţiei şi ale salopetei pentru a se pune pe treaba. Au făcut lobby, au asfaltat şi renovat, au imaginat noi muzee, creat organizaţii, locuri de muncă în comunicaţii, educaţie, design, management. Au pus de acord organisme nonguvernamentale cu cele ale statului. Au îmbunătăţit până la ultimul detaliu turismul şi domeniile conexe. În zece ani de minuţioase pregătiri au reuşit să aducă drapelul Capitalei Europene a Culturii la Bosfor! Chiar pentru cei mai eurosceptici dintre noi, azi nu mai e niciun dubiu că Turcia e o parte a istoriei şi culturii europene.
O capitală are nevoie de o idee-drapel: pentru Istanbul, aceasta se cheamă Istoria celor patru elemente – pământul, apa, aerul şi focul. Thales, Anaximandru şi Anaximene au pus umărul, cu mult timp în urmă, la această idee. Cu ajutorul lor s-a construit filosofia occidentală. Le-au venit în ajutor apoi Heraclit şi Aristotel. Timpul, un mare povestitor şi maestru de ceremonii, a urmărit cu fiecare nouă epocă, cum se întâlnesc şi se amestecă aici, continuu, pământul Asiei cu cel al Europei, apele Mării Negre cu cele ale Mediteranei, aerul fierbinte al Orientului Mijlociu cu cel răcoritor al Balcanilor. Iar ultimul, focul? Acesta, mânuit de cuceritori mai mult sau mai puţin vremelnici a ars pergamente şi case, a topit aur şi a încălzit mâini şi inimi de călători. Toate aceste imagini formează o imensă oglindă în care lumea de azi se poate recunoaşte.
Momentul de reflexie pe care îl oferă Istanbulul e binevenit: o lume mereu în schimbare are nevoie să-şi revadă figura-i răvăşită de propriile-i avânturi pentru a încerca să se înţeleagă mai bine pe ea însăşi! Scena pare deci gata, la fel şi protagoniştii. Publicul are mari aşteptări. Probabil organizatorii au unele şi mai mari! Anul e abia la început. La fel şi spectacolul. Dincolo de lanţul de evenimente, concerte, workshopuri, expoziţii ş.a.m.d., mai presus de toate se construieşte un eşafodaj de acţiuni mărunte a mii de oameni şi gânduri: o reprezentaţie unică, globală, atotcuprinzătoare.
Ce se întâmplă, mai explicit prin zona teatrului, însă? Câteva proiecte, unele dintre ele demarate de ceva timp, altele special gândite pentru acest an.
„Proiectul Barbarossa“ – organizat de către Opera şi Baletul de Stat, un spectacol despre viaţa lui Barbarossa Hayreddin Pasha, amiralul otoman care a dominat timp de patru decenii viaţa Mediteranei în secolul al XVI-lea.
„Festivalul de Teatru al Universităţilor Europene“– iniţiat în 2008, dar adresându-se atunci doar universităţilor locale – se deschide în 2010 către toate institutele de teatru din Europa care doresc să-şi prezinte spectacolele în acest pol al culturii europene.
„Festivalul Internaţional de Teatru de Păpuşi“ îşi va desfăşura a 13-a ediţie sub egida Istanbul, Capitală Europeană. Tema sa: Păpuşile lumii la Istanbul.
„Proiectul Istanpoli“ – proiect denumit aşa după vechiul nume grecesc al oraşului. Coregrafii Meg Stuard şi Michael Laub, designerul Claude Wampler şi cei trei artişti ai grupului Rimini Protokoll vor crea, împreună cu simplii locuitori ai Isanbulului, pe cât posibil venind dinspre alte zone decât cele ale artelor, spectacole interdisciplinare, prezentate mai întâi în oraşul Capitală europeană 2010 şi apoi itinerate în Europa.
La sfârşit, ca după orice spectacol, fiecare va pleca acasă cu un sentiment sau cu o stare. După „Istanbul – Capitală Europeană a Culturii 2010“, ar fi plăcut dacă am putea să ne simţim ca nişte copii ce au ascultat poveştile celor mari, iar acum stau în poartă şi privesc fascinaţi la spectacolul lumii de ieri şi de azi, pentru ca mai apoi să-l poată imagina pe cel de mâine…