Irina Wolf scrie despre cea mai recentă montare realizată de Gianina Cărbunariu pe un text propriu, la teatrul cu care a mai colaborat în 2007 pentru piesa ei de succes „Kebab“ (alias „mady-baby.edu“).
Sold Out – un spectacol despre vânzarea etnicilor germani
Între 1967 şi 1989, peste 225.000 de etnici germani au fost vânduţi de regimul Ceauşescu statului german, întreaga „afacere“ ridicându-se, conform statisticii Germaniei, la circa 1.127.737.770 de mărci. Aceste cifre impresionante defalcate pe ani acoperă o pagină întreagă din flyer-ul program al spectacolului Sold Out, realizat de Gianina Cărbunariu la Münchner Kammerspiele, teatru cu care mai colaborase în 2007 cu piesa de succes Kebab (alias mady-baby.edu).
Cu toate acestea, nu sumele de bani au interesat-o pe Gianina Cărbunariu, ci poveştile umane, soarta fiecărei persoane cumpărate (cf. http://www.welt.de/die-welt/vermischtes/article7429313/Erst-verfolgt-dann-verschachert.html). Asemănător spectacolului montat la Studio Yorick din Târgu Mureş (20/20), şi Sold Out a fost creat pe baza unei documentări consistente realizate de autoare. Totuşi miza finală nu este un spectacol-documentar, ci o poveste fictivă bazată pe materialul colectat în urma interviurilor purtate cu circa 40 de persoane, „victime“ şi martori deopotrivă, descoperite prin anunţuri la ziar. „Mulţi dintre cei intervievaţi au dorit sa rămână anonimi, deoarece unii agenţi ai securităţii mai sunt şi astăzi activi“, spune Cărbunariu într-un interviu acordat ziarului Abendzeitung (cf. http://www.abendzeitung.de/kultur/183515).
În centrul poveştii se află o familie (tată, mamă şi fiică) de origine germană, care se străduieşte să-şi cumpere plecarea definitivă din România comunistă. Modalităţile de a stoarce bani de către autorităţile securiste sunt pregnant redate, de această vânzare profitând pe lângă agenţii de securitate şi intermediari, vameşi, activişti de partid. Cei care au trăit coşmarul sistemului totalitar se pot regăsi în numeroase scene, precum în cea care redă discuţia tatălui cu Ofiţerul de la Paşapoarte, în care tatălui îi este refuzată plecarea la bursa de specializare în Canada, în locul lui fiind trimis un coleg cu o altă calificare, sau exmatricularea din facultate a fiicei, după depunerea actelor de plecare definitivă. Aceasta este exclusă şi din Uniunea Tineretului Muncitor – cum altfel, decât printr-un vot unanim în cadrul unei şedinţe de partid – tocmai pentru că îi fuseseră asigurate „cele mai optime dintre cele mai optime condiţii“ (printre altele, un loc special în cămin, SINGURĂ în cameră!).
Gianina Cărbunariu reuşeşte să îmbine cu mult talent şi imaginaţie tragicul cu comicul, reunind contrastele izbitoare într-un tot armonios. Astfel, imediat după excluderea fiicei din UTM, profesorul o roagă pe aceasta să-i aducă un stilou Pelikan dacă se va mai întoarce în România în vizită la rude, sau chiar „mai bine două“. Și scrisorile scrise de fiică „ăluia care ne face din mână în fiecare zi din televizor“, chiar dacă vorbesc despre situaţia precară în care se afla populaţia ţării căreia i se „ia lumina” în fiecare seară, fiica fiind forţată „să-şi scrie lecţiile la lumânare“, sunt impregnate de un umor fin. Teroarea perpetuă impusă de telefonul ascuns deseori în frigider contrastează puternic cu cerinţa unuia dintre intermediari, care nu doreşte să primească drept cadou aparate electrice, deoarece „lucrând în domeniul ăsta, tot timpul primeşte electrice din Germania“. În schimb, se arată interesat de… pantalonii soţului, pe care acesta îi dezbracă imediat, soţia ajustându-i pe loc, primirea paşapoartelor în două luni fiind astfel asigurată.
Un loc aparte în povestea autoarei îl are păpuşa Annemarie, o moştenire de familie din cel de-al Doilea Război Mondial, care conferă dramei încă o latură umoristică. Ea povesteşte la început cu vădită uşurinţă despre intrarea Armatei Roşii în România, îl desenează apoi monstrul Ceauşescu printre naraţiuni imaginare de ucidere a acestuia şi expune în final călătoria cu trenul spre Vest, precum şi şicanele întâmpinate la graniţă după obţinerea documentelor de părăsire definitivă a ţării.
În montarea aparţinând tot autoarei, lumea la început idilică a familiei este plasată într-un terrarium (decor semnat de Dorothee Curio) ce are pe peretele din fundal un tapet reprezentând imaginea panoramică a unui sat. În acest spaţiu fragil, despărţit de lumea „adevărată“ numai printr-o folie de plastic, sunt înglobate pe podeaua din iarbă artificială o căprioară din plastic şi tufişuri care vor fi strânse înaintea plecării definitive în două lăzi mari din lemn. (Trebuie menţionat aici că este vorba chiar de lăzile originale, fiecare cu o greutate de circa 70 kg, ce au putut fi folosite în decorul spectacolului prin amabilitatea persoanelor intervievate.)
Absurdităţile regimului autoritar sunt subliniate și prin proiecţiile video ale lui Daniel Gontz. Revedem astfel, printre altele, cuplul Ceauşescu la una dintre Plenarele CC al PCR din Sala Palatului şi chiar imaginea hărţii Republicii Socialiste România înconjurată de raze sclipitoare.
O apariţie armonioasă o constituie muziciana Pollyester, pe numele adevărat Polly Lakovskaja. Fie că interpretează la sintetizator muzică rusească accentuând intrarea Armatei Roşii în România sau cântă de pe acoperişul terrariumului, cântăreaţa originară din Minsk se integrează întru totul în ansamblul actoricesc, din care iese în evidenţă Hildegard Schmahl, interpreta păpuşii Annemarie. Umanizarea piesei şi accentul pus de Gianina Cărbunariu pe soarta celor vânduţi sunt vizibile îndeosebi la finalul spectacolului, când actorii citesc câteva extrase din interviurile care au stat la baza scenariului.
În urma unei discuţii cu publicul, la sfârşitul lunii mai, chiar dacă un număr mic de spectatori au fost intrigaţi că nu a reieşit clar ce anume s-a aflat în centrul piesei (vânzarea sau soarta persoanelor vândute?), Gianina Cărbunariu a primit, nu numai din partea saşilor şi şvabilor intervievaţi, nenumărate cuvinte de laudă pentru reuşita comprimării întâmplărilor într-un număr redus de dialoguri şi monologuri. Spectacolul se joacă, de altfel, cu casa închisă.
Nu este deloc întâmplător că în paralel, din 23 aprilie şi până în 20 iunie, a putut fi vizionată la Literaturhaus în München, şi o expoziţie vastă dedicată Hertei Müller sub titlul „Herta Müller – Der kalte Schmuck des Lebens“ (Podoaba rece a vieţii).
Irina Wolf
Münchner Kammerspiele, München – Sold Out. Text de Gianina Cărbunariu. Traducător: Ina Tartler. Regia: Gianina Cărbunariu. Decoruri şi costume: Dorothee Curio. Lumini: Christian Mahrla. Video: Daniel Gontz. Muzica: Pollyester. Colaboratoare de regie: Carmen Coţofană. Dramaturgie: Malte Jelden, Julia Reichert. Cu: Sylvana Krappatsch, Lasse Myhr, Hildegard Schmahl, Lenja Schultze, Edmund Telgenkämper şi Michael Tregor. Data premierei: 5 mai 2010.
Gianina Cărbunariu: „Sold Out“ la Münchner Kammerspiele!
Irina Wolf scrie despre cea mai recentă montare realizată de Gianina Cărbunariu pe un text propriu, la teatrul cu care a mai colaborat în 2007 pentru piesa ei de succes „Kebab“ (alias „mady-baby.edu“).
Sold Out – un spectacol despre vânzarea etnicilor germani
Între 1967 şi 1989, peste 225.000 de etnici germani au fost vânduţi de regimul Ceauşescu statului german, întreaga „afacere“ ridicându-se, conform statisticii Germaniei, la circa 1.127.737.770 de mărci. Aceste cifre impresionante defalcate pe ani acoperă o pagină întreagă din flyer-ul program al spectacolului Sold Out, realizat de Gianina Cărbunariu la Münchner Kammerspiele, teatru cu care mai colaborase în 2007 cu piesa de succes Kebab (alias mady-baby.edu).
Cu toate acestea, nu sumele de bani au interesat-o pe Gianina Cărbunariu, ci poveştile umane, soarta fiecărei persoane cumpărate (cf. http://www.welt.de/die-welt/vermischtes/article7429313/Erst-verfolgt-dann-verschachert.html). Asemănător spectacolului montat la Studio Yorick din Târgu Mureş (20/20), şi Sold Out a fost creat pe baza unei documentări consistente realizate de autoare. Totuşi miza finală nu este un spectacol-documentar, ci o poveste fictivă bazată pe materialul colectat în urma interviurilor purtate cu circa 40 de persoane, „victime“ şi martori deopotrivă, descoperite prin anunţuri la ziar. „Mulţi dintre cei intervievaţi au dorit sa rămână anonimi, deoarece unii agenţi ai securităţii mai sunt şi astăzi activi“, spune Cărbunariu într-un interviu acordat ziarului Abendzeitung (cf. http://www.abendzeitung.de/kultur/183515).
În centrul poveştii se află o familie (tată, mamă şi fiică) de origine germană, care se străduieşte să-şi cumpere plecarea definitivă din România comunistă. Modalităţile de a stoarce bani de către autorităţile securiste sunt pregnant redate, de această vânzare profitând pe lângă agenţii de securitate şi intermediari, vameşi, activişti de partid. Cei care au trăit coşmarul sistemului totalitar se pot regăsi în numeroase scene, precum în cea care redă discuţia tatălui cu Ofiţerul de la Paşapoarte, în care tatălui îi este refuzată plecarea la bursa de specializare în Canada, în locul lui fiind trimis un coleg cu o altă calificare, sau exmatricularea din facultate a fiicei, după depunerea actelor de plecare definitivă. Aceasta este exclusă şi din Uniunea Tineretului Muncitor – cum altfel, decât printr-un vot unanim în cadrul unei şedinţe de partid – tocmai pentru că îi fuseseră asigurate „cele mai optime dintre cele mai optime condiţii“ (printre altele, un loc special în cămin, SINGURĂ în cameră!).
Gianina Cărbunariu reuşeşte să îmbine cu mult talent şi imaginaţie tragicul cu comicul, reunind contrastele izbitoare într-un tot armonios. Astfel, imediat după excluderea fiicei din UTM, profesorul o roagă pe aceasta să-i aducă un stilou Pelikan dacă se va mai întoarce în România în vizită la rude, sau chiar „mai bine două“. Și scrisorile scrise de fiică „ăluia care ne face din mână în fiecare zi din televizor“, chiar dacă vorbesc despre situaţia precară în care se afla populaţia ţării căreia i se „ia lumina” în fiecare seară, fiica fiind forţată „să-şi scrie lecţiile la lumânare“, sunt impregnate de un umor fin. Teroarea perpetuă impusă de telefonul ascuns deseori în frigider contrastează puternic cu cerinţa unuia dintre intermediari, care nu doreşte să primească drept cadou aparate electrice, deoarece „lucrând în domeniul ăsta, tot timpul primeşte electrice din Germania“. În schimb, se arată interesat de… pantalonii soţului, pe care acesta îi dezbracă imediat, soţia ajustându-i pe loc, primirea paşapoartelor în două luni fiind astfel asigurată.
Un loc aparte în povestea autoarei îl are păpuşa Annemarie, o moştenire de familie din cel de-al Doilea Război Mondial, care conferă dramei încă o latură umoristică. Ea povesteşte la început cu vădită uşurinţă despre intrarea Armatei Roşii în România, îl desenează apoi monstrul Ceauşescu printre naraţiuni imaginare de ucidere a acestuia şi expune în final călătoria cu trenul spre Vest, precum şi şicanele întâmpinate la graniţă după obţinerea documentelor de părăsire definitivă a ţării.
În montarea aparţinând tot autoarei, lumea la început idilică a familiei este plasată într-un terrarium (decor semnat de Dorothee Curio) ce are pe peretele din fundal un tapet reprezentând imaginea panoramică a unui sat. În acest spaţiu fragil, despărţit de lumea „adevărată“ numai printr-o folie de plastic, sunt înglobate pe podeaua din iarbă artificială o căprioară din plastic şi tufişuri care vor fi strânse înaintea plecării definitive în două lăzi mari din lemn. (Trebuie menţionat aici că este vorba chiar de lăzile originale, fiecare cu o greutate de circa 70 kg, ce au putut fi folosite în decorul spectacolului prin amabilitatea persoanelor intervievate.)
Absurdităţile regimului autoritar sunt subliniate și prin proiecţiile video ale lui Daniel Gontz. Revedem astfel, printre altele, cuplul Ceauşescu la una dintre Plenarele CC al PCR din Sala Palatului şi chiar imaginea hărţii Republicii Socialiste România înconjurată de raze sclipitoare.
O apariţie armonioasă o constituie muziciana Pollyester, pe numele adevărat Polly Lakovskaja. Fie că interpretează la sintetizator muzică rusească accentuând intrarea Armatei Roşii în România sau cântă de pe acoperişul terrariumului, cântăreaţa originară din Minsk se integrează întru totul în ansamblul actoricesc, din care iese în evidenţă Hildegard Schmahl, interpreta păpuşii Annemarie. Umanizarea piesei şi accentul pus de Gianina Cărbunariu pe soarta celor vânduţi sunt vizibile îndeosebi la finalul spectacolului, când actorii citesc câteva extrase din interviurile care au stat la baza scenariului.
În urma unei discuţii cu publicul, la sfârşitul lunii mai, chiar dacă un număr mic de spectatori au fost intrigaţi că nu a reieşit clar ce anume s-a aflat în centrul piesei (vânzarea sau soarta persoanelor vândute?), Gianina Cărbunariu a primit, nu numai din partea saşilor şi şvabilor intervievaţi, nenumărate cuvinte de laudă pentru reuşita comprimării întâmplărilor într-un număr redus de dialoguri şi monologuri. Spectacolul se joacă, de altfel, cu casa închisă.
Nu este deloc întâmplător că în paralel, din 23 aprilie şi până în 20 iunie, a putut fi vizionată la Literaturhaus în München, şi o expoziţie vastă dedicată Hertei Müller sub titlul „Herta Müller – Der kalte Schmuck des Lebens“ (Podoaba rece a vieţii).
Irina Wolf
Münchner Kammerspiele, München – Sold Out. Text de Gianina Cărbunariu. Traducător: Ina Tartler. Regia: Gianina Cărbunariu. Decoruri şi costume: Dorothee Curio. Lumini: Christian Mahrla. Video: Daniel Gontz. Muzica: Pollyester. Colaboratoare de regie: Carmen Coţofană. Dramaturgie: Malte Jelden, Julia Reichert. Cu: Sylvana Krappatsch, Lasse Myhr, Hildegard Schmahl, Lenja Schultze, Edmund Telgenkämper şi Michael Tregor. Data premierei: 5 mai 2010.
Foto: Irina Wolf