Între 13 și 16 noiembrie, Dresda a devenit din nou epicentrul teatrului tânăr european. Fast Forward, festivalul dedicat tinerilor regizori, a reunit opt producții din șase țări, transformând orașul într-un maraton de patru zile în care publicul a putut descoperi vocile unei generații care intră pe scenă într-unul din cele mai incerte momente ale Europei. Fast Forward este organizat de Staatsschauspiel Dresden în colaborare cu HELLERAU ‒ Centrul European pentru Arte, este partener al European Theatre Convention și se prezintă ca un barometru al generației care face teatru acum, al celor care pun deja întrebări despre ce înseamnă să creezi într-o lume care se destramă. Șansa apare într-un moment în care tinerii creatori au cea mai mare nevoie să știe că direcția lor artistică contează. Ediția din 2025 a fost a 15-a, dar poate fi și ultima în formula sa actuală din Dresda. Tăierile bugetare în Saxonia pun sub semnul întrebării viitorul festivalului. Într-un moment în care Europa are cea mai mare nevoie de spații dedicate tinerei generații de creatori, aceste spații dispar primele. Charlotte Orti, curatoarea festivalului, a construit de-a lungul anilor un program care caută teme și direcții artistice diverse, dovada că teatrul european tânăr nu poate fi încadrat într-o singură definiție. Cele opt spectacole din 2025 au venit din Italia, Finlanda, Franța, Germania, Slovenia și Olanda, acoperind o gamă largă de forme: de la game show-uri care pun atrocități în competiție, la instalații intime despre pierdere.
Opt spectacole, o singură generație
Steal This Performance (Finlanda) | r. Pauli Patinen|Producția finlandeză câștigătoare pune sub semnul întrebării conceptul de originalitate printr-un „furt” declarativ. Pauli Patinen și echipa sa construiesc spectacolul exclusiv din fragmente ale altor spectacole, scene preluate din montările recente în teatrul european. Întrebarea de la care pornește totul este simplă: dacă istoria artei este o istorie a plagiatului, ce mai înseamnă „autor”? Ce mai înseamnă „original”? Demersul vine și dintr-o curiozitate pedagogică: un exercițiu de anatomie teatrală pentru a înțelege mecanismele din spate. Steal This Performance asumă până la capăt ideea că nu există creație fără influență, nu există puritate a gestului. Ceea ce numim „nou” nu este altceva decât o combinație mai mult sau mai puțin conștientă a tuturor lucrurilor pe care le purtăm deja în noi, lucruri pe care le-am văzut, auzit, trăit. E nevoie de curaj pentru a afirma că originalitatea nu vine din neant și că autenticul nu e decât un filtru personal aplicat unui material comun.
Boško & Admira (Slovenia) | r. Živa Bizovičar|Din Slovenia vine o poveste despre dragoste și război, despre doi tineri din Sarajevo, uciși în timpul asediului din 1993, în timp ce încercau să fugă. Živa Bizovičar aduce pe scenă trupa Teatrului Tineretului pentru a explora mecanismele prin care construim narațiuni despre tragedie, despre eroism, despre iubire imposibilă. Spectacolul face o legătură explicită cu suferința palestinienilor și ucrainienilor din prezent – un mod de a conecta istoria cu prezentul. Premiul publicului confirmă nevoia unui teatru care refuză amnezia colectivă. Conflictele din Balcani, istoria recentă a Europei, violența care persistă la marginile continentului, aceste subiecte nu sunt „istorie” pentru tinerii regizori, ci prezent continuu. Ei cresc în umbra unor tragedii pe care generațiile anterioare le-au normalizat sau le-au dat uitării. De ce am uitat? De ce repetăm aceleași greșeli?
Last Portrait (Olanda) | r. Ashley Ho și Domenik Naue|Câștigător al Premiului juriului tânăr, Last Portrait se apropie de zona performance-ului afectiv, lucrând cu vulnerabilitatea ca material artistic. Este alcătuit din două părți: o instalație vizuală care adună artefactele durerii (zeci de tuburi goale de pastile pentru Parkinson, plante, fragmente din conversații cu părinții), dar și un performance – un spațiu delicat despre cum arată să trăiești în amintire, ce lasă în urmă pierderea cuiva. În contrast cu spectacolele politice ale festivalului, aici miza este intimitatea: cum trăiești cu amintirea, cum păstrezi urmele cuiva. Este o direcție tot mai prezentă în teatrul emergent această concentrare asupra micro-narațiunilor, a relațiilor fragile, a timpului ce curge încet, în antiteză cu ritmul accelerat al inimii. Juriul tânăr a descris-o ca fiind cea mai tandră producție a festivalului, un spectacol care cere prezență, nu explicații.
În I LOVE HORSES, Merle Zurawski transformă figura eroului solitar și răzbunător într-un cor de voci feminine care revendică utopia cooperării și a furiei în locul logicii punitive a lumii lui Kleist. Humanity’s Greatest Tragedy, al colectivului italian Malmadur, demontează ideea de tragedie într-o epocă în care suferința circulă la fel ca un produs. Spectacolul expune mecanismele prin care realitatea devine spectacol, iar emoțiile instrumente de manipulare. Bidibibodibiboo de Francesco Alberici privește spre interior, spre viața de zi cu zi a clasei de mijloc ce lucrează în corporații sau în cultură: precaritate, muncă, anxietăți, singurătate. Într-un registru autobiografic, The Weather at Home al lui Aleksandr Kapeliush explorează felul în care istoria traversează viața individuală: un „balet de sufragerie” în care amintirile personale concurează cu conflictele politice. Iar UNRUHE al lui Nolwenn Peterschmitt redescoperă puterea ritualului colectiv pornind de la bizara epidemie de dans din 1518. Spectacolul întreabă dacă nu cumva, dincolo de explicațiile istorice, gesturile comune pot redeveni o formă de vindecare și de reconectare.
＊
Tinerii regizori de la Fast Forward 2025 intră într-un peisaj teatral european contradictoriu: pe de-o parte, discursul instituțiilor vorbește despre „diversitate”, „voci noi”, „inovație”. Pe de altă parte, realitatea materială le subminează constant promisiunile: bugetele scad, competiția pentru resurse crește. Festivaluri dedicate debutanților – ca Fast Forward, unde experimentul este validat – dispar. În acest context, tinerii artiști se formează într-o cultură a precarității, cu procese creative accelerate și libertatea artistică limitată de constrângeri economice.
Contradicția se vede și în așteptările proiectate asupra acestei noi generații. Le cerem să „salveze teatrul”, să „aducă publicul tânăr”, să „reinventeze forma”, ca și cum responsabilitatea pentru criza instituțiilor ar fi a celor care abia intră în ele. De aici vine și unul dintre cele mai toxice clișee ale discursului cultural: ideea că tinerii sunt „viitorul teatrului”, care maschează de fapt un pariu fals, că prezentul este stabil. Realitatea e alta: teatrul european este în criză. Publicul îmbătrânește. Relevanța socială scade. Instituțiile se luptă să reziste și nu le mai preocupă curiozitatea artistică.
Tinerii creatori nu lucrează împotriva crizei, ci din interiorul ei, iar acest lucru se vede în tendințele lor comune. Niciuna dintre cele opt producții de la această ediție Fast Forward nu pornește de la texte clasice; toate își generează propriile povești și limbaje. Pentru ei, a vorbi despre prezent înseamnă a scrie în prezent. Nu îi mai interesează actualizarea canonului, ci inventarea unor noi instrumente pentru a înțelege lumea. Textele lor sunt apropiate de proces și de existență, transformând arta într-un mod de a reînvăța să simțim și să distingem.
Întrebarea reală nu este dacă tinerii vor salva teatrul, ci dacă teatrul le va oferi spațiile necesare pentru a lucra. Ei vin cu luciditate și vulnerabilitate; publicul ar trebui să vină cu disponibilitate pentru forme, ritmuri și limbaje noi, pentru renunțarea la confortul estetic al trecutului. O lume nouă se articulează, iar generația tânără pune întrebările corecte. Își asumă riscuri. Dar va mai exista un loc unde să se exprime?
Juriul festivalului a ales Steal This Performance ca producție câștigătoare, acordându-i lui Pauli Patinen o rezidență artistică la Dresda în colaborare cu HELLERAU ‒ Centrul European pentru Arte.
În continuarea acestui articol, vom explora în detaliu gândirea artistică a lui Pauli Patinen, modul în care formarea sa academică – împărțită între Helsinki și Gießen – i-a influențat direcția și cum vede el viitorul într-un peisaj teatral european din ce în ce mai ostil tinerei generații.
Fast Forward 2025: un laborator al viitorului teatral european
Autor: Denisa Neațu
Publicat în: Teatrul azi nr. 10-11-12/2025
Rubrica: internațional
Între 13 și 16 noiembrie, Dresda a devenit din nou epicentrul teatrului tânăr european. Fast Forward, festivalul dedicat tinerilor regizori, a reunit opt producții din șase țări, transformând orașul într-un maraton de patru zile în care publicul a putut descoperi vocile unei generații care intră pe scenă într-unul din cele mai incerte momente ale Europei. Fast Forward este organizat de Staatsschauspiel Dresden în colaborare cu HELLERAU ‒ Centrul European pentru Arte, este partener al European Theatre Convention și se prezintă ca un barometru al generației care face teatru acum, al celor care pun deja întrebări despre ce înseamnă să creezi într-o lume care se destramă. Șansa apare într-un moment în care tinerii creatori au cea mai mare nevoie să știe că direcția lor artistică contează. Ediția din 2025 a fost a 15-a, dar poate fi și ultima în formula sa actuală din Dresda. Tăierile bugetare în Saxonia pun sub semnul întrebării viitorul festivalului. Într-un moment în care Europa are cea mai mare nevoie de spații dedicate tinerei generații de creatori, aceste spații dispar primele. Charlotte Orti, curatoarea festivalului, a construit de-a lungul anilor un program care caută teme și direcții artistice diverse, dovada că teatrul european tânăr nu poate fi încadrat într-o singură definiție. Cele opt spectacole din 2025 au venit din Italia, Finlanda, Franța, Germania, Slovenia și Olanda, acoperind o gamă largă de forme: de la game show-uri care pun atrocități în competiție, la instalații intime despre pierdere.
Opt spectacole, o singură generație
Steal This Performance (Finlanda) | r. Pauli Patinen | Producția finlandeză câștigătoare pune sub semnul întrebării conceptul de originalitate printr-un „furt” declarativ. Pauli Patinen și echipa sa construiesc spectacolul exclusiv din fragmente ale altor spectacole, scene preluate din montările recente în teatrul european. Întrebarea de la care pornește totul este simplă: dacă istoria artei este o istorie a plagiatului, ce mai înseamnă „autor”? Ce mai înseamnă „original”? Demersul vine și dintr-o curiozitate pedagogică: un exercițiu de anatomie teatrală pentru a înțelege mecanismele din spate. Steal This Performance asumă până la capăt ideea că nu există creație fără influență, nu există puritate a gestului. Ceea ce numim „nou” nu este altceva decât o combinație mai mult sau mai puțin conștientă a tuturor lucrurilor pe care le purtăm deja în noi, lucruri pe care le-am văzut, auzit, trăit. E nevoie de curaj pentru a afirma că originalitatea nu vine din neant și că autenticul nu e decât un filtru personal aplicat unui material comun.
Boško & Admira (Slovenia) | r. Živa Bizovičar | Din Slovenia vine o poveste despre dragoste și război, despre doi tineri din Sarajevo, uciși în timpul asediului din 1993, în timp ce încercau să fugă. Živa Bizovičar aduce pe scenă trupa Teatrului Tineretului pentru a explora mecanismele prin care construim narațiuni despre tragedie, despre eroism, despre iubire imposibilă. Spectacolul face o legătură explicită cu suferința palestinienilor și ucrainienilor din prezent – un mod de a conecta istoria cu prezentul. Premiul publicului confirmă nevoia unui teatru care refuză amnezia colectivă. Conflictele din Balcani, istoria recentă a Europei, violența care persistă la marginile continentului, aceste subiecte nu sunt „istorie” pentru tinerii regizori, ci prezent continuu. Ei cresc în umbra unor tragedii pe care generațiile anterioare le-au normalizat sau le-au dat uitării. De ce am uitat? De ce repetăm aceleași greșeli?
Last Portrait (Olanda) | r. Ashley Ho și Domenik Naue | Câștigător al Premiului juriului tânăr, Last Portrait se apropie de zona performance-ului afectiv, lucrând cu vulnerabilitatea ca material artistic. Este alcătuit din două părți: o instalație vizuală care adună artefactele durerii (zeci de tuburi goale de pastile pentru Parkinson, plante, fragmente din conversații cu părinții), dar și un performance – un spațiu delicat despre cum arată să trăiești în amintire, ce lasă în urmă pierderea cuiva. În contrast cu spectacolele politice ale festivalului, aici miza este intimitatea: cum trăiești cu amintirea, cum păstrezi urmele cuiva. Este o direcție tot mai prezentă în teatrul emergent această concentrare asupra micro-narațiunilor, a relațiilor fragile, a timpului ce curge încet, în antiteză cu ritmul accelerat al inimii. Juriul tânăr a descris-o ca fiind cea mai tandră producție a festivalului, un spectacol care cere prezență, nu explicații.
În I LOVE HORSES, Merle Zurawski transformă figura eroului solitar și răzbunător într-un cor de voci feminine care revendică utopia cooperării și a furiei în locul logicii punitive a lumii lui Kleist. Humanity’s Greatest Tragedy, al colectivului italian Malmadur, demontează ideea de tragedie într-o epocă în care suferința circulă la fel ca un produs. Spectacolul expune mecanismele prin care realitatea devine spectacol, iar emoțiile instrumente de manipulare. Bidibibodibiboo de Francesco Alberici privește spre interior, spre viața de zi cu zi a clasei de mijloc ce lucrează în corporații sau în cultură: precaritate, muncă, anxietăți, singurătate. Într-un registru autobiografic, The Weather at Home al lui Aleksandr Kapeliush explorează felul în care istoria traversează viața individuală: un „balet de sufragerie” în care amintirile personale concurează cu conflictele politice. Iar UNRUHE al lui Nolwenn Peterschmitt redescoperă puterea ritualului colectiv pornind de la bizara epidemie de dans din 1518. Spectacolul întreabă dacă nu cumva, dincolo de explicațiile istorice, gesturile comune pot redeveni o formă de vindecare și de reconectare.
＊
Tinerii regizori de la Fast Forward 2025 intră într-un peisaj teatral european contradictoriu: pe de-o parte, discursul instituțiilor vorbește despre „diversitate”, „voci noi”, „inovație”. Pe de altă parte, realitatea materială le subminează constant promisiunile: bugetele scad, competiția pentru resurse crește. Festivaluri dedicate debutanților – ca Fast Forward, unde experimentul este validat – dispar. În acest context, tinerii artiști se formează într-o cultură a precarității, cu procese creative accelerate și libertatea artistică limitată de constrângeri economice.
Contradicția se vede și în așteptările proiectate asupra acestei noi generații. Le cerem să „salveze teatrul”, să „aducă publicul tânăr”, să „reinventeze forma”, ca și cum responsabilitatea pentru criza instituțiilor ar fi a celor care abia intră în ele. De aici vine și unul dintre cele mai toxice clișee ale discursului cultural: ideea că tinerii sunt „viitorul teatrului”, care maschează de fapt un pariu fals, că prezentul este stabil. Realitatea e alta: teatrul european este în criză. Publicul îmbătrânește. Relevanța socială scade. Instituțiile se luptă să reziste și nu le mai preocupă curiozitatea artistică.
Tinerii creatori nu lucrează împotriva crizei, ci din interiorul ei, iar acest lucru se vede în tendințele lor comune. Niciuna dintre cele opt producții de la această ediție Fast Forward nu pornește de la texte clasice; toate își generează propriile povești și limbaje. Pentru ei, a vorbi despre prezent înseamnă a scrie în prezent. Nu îi mai interesează actualizarea canonului, ci inventarea unor noi instrumente pentru a înțelege lumea. Textele lor sunt apropiate de proces și de existență, transformând arta într-un mod de a reînvăța să simțim și să distingem.
Întrebarea reală nu este dacă tinerii vor salva teatrul, ci dacă teatrul le va oferi spațiile necesare pentru a lucra. Ei vin cu luciditate și vulnerabilitate; publicul ar trebui să vină cu disponibilitate pentru forme, ritmuri și limbaje noi, pentru renunțarea la confortul estetic al trecutului. O lume nouă se articulează, iar generația tânără pune întrebările corecte. Își asumă riscuri. Dar va mai exista un loc unde să se exprime?
Juriul festivalului a ales Steal This Performance ca producție câștigătoare, acordându-i lui Pauli Patinen o rezidență artistică la Dresda în colaborare cu HELLERAU ‒ Centrul European pentru Arte.
În continuarea acestui articol, vom explora în detaliu gândirea artistică a lui Pauli Patinen, modul în care formarea sa academică – împărțită între Helsinki și Gießen – i-a influențat direcția și cum vede el viitorul într-un peisaj teatral european din ce în ce mai ostil tinerei generații.