Fragment din volumul 2: „Cătălina Buzoianu: Am avut o viaţă de care nu-mi pare rău; pot spune că am făcut ce-am vrut şi unde am vrut. Vorba lui Tocilescu: „Ai, mă, că tu ai avut baftă! Au venit ăia, ţi-au văzut spectacolele şi te-au scos.” Avea dreptate, am avut noroc – am lucrat cu Eugenio Barba, la care m-a trimis Mira Iosif, aşa am luat contactul cu antropologia. De fapt, Polonia mi-a deschis drumul către lume – lucram la Iaşi şi de acolo mergeam să prezentăm spectacolele la Lublin, iar apoi m-au invitat să lucrez la ei. Am participat la festivalurile lor şi acolo i-am cunoscut pe toţi – pe Grotowski, pe Szajna, şi am văzut teatrul cel mai bun din lume. Apoi, la Nancy, am participat la un festival unde am văzut Bread and Puppet, Living Theatre – ce era mai important în lume. Astea au fost „noroacele” mele – cum zicea Toca. Apoi, am făcut o serie de spectacole în Israel, care au avut mare succes – montarea cu Maestrul şi Margareta a fost spectacolul anului şi a rămas în topuri vreo 10 ani. Şi acolo m-am simţit foarte bine; mulţi dintre actori erau de origine din Europa de Est, deci aveam ceva în comun. Oamenii s-au purtat foarte bine cu mine şi erau foarte dedicaţi – aveau o motivaţie. Pe urmă, după 90, am lucrat cu Institutul Mediteraneean de Teatru, cu Uniunea Teatrelor Europene, condusă atunci de Giorgio Strehler, care mă aprecia foarte mult. Am fost bună prietenă cu José Monleón, preşedintele ITMT, şi cu Giorgio Strehler; îi apreciam foarte mult, dar şi ei pe mine. Am avut foarte mare noroc când am lucrat în străinătate, am avut experienţe foarte importante pentru mine. Din păcate, după Odiseea am obosit foarte mult şi n-am mai putut continua cu mari producţii internaţionale. Cristina Modreanu: Şi cum vă simţeaţi când reveneaţi în România, după asemenea experienţe? C.B.: Bine, pentru că îmi luam energie de la aceste întâlniri şi preluam un fel de a face teatru, de a lucra liber. Nu făceam teatru ca ei, îmi găseam stilul meu, dar faptul că eram la curent mă ajuta să-mi definesc stilul de teatru, dar şi să exist în contextul general de acasă. Mă ajuta să mă simt foarte liberă. Eu m-am simţit mai liberă atunci decât acum. C.M.: Cum aşa? De ce? C.B.: Pentru că acum totul e mult mai perimetrat, aşa…, e mai meschin. Nu ştiu, eu nu-mi mai găsesc locul. Şi e un timp care nu e al meu, adică nu mă simt bine în el. Un timp în care mă şi zbat mult, nu întotdeauna cu folos. Atunci mă zbăteam mai cu folos.” (fragment din interviul publicat în Scena.ro, nr. 21(3)/2013)
Cătălina Buzoianu
Fragment din volumul 2:
„Cătălina Buzoianu: Am avut o viaţă de care nu-mi pare rău; pot spune că am făcut ce-am vrut şi unde am vrut. Vorba lui Tocilescu: „Ai, mă, că tu ai avut baftă! Au venit ăia, ţi-au văzut spectacolele şi te-au scos.” Avea dreptate, am avut noroc – am lucrat cu Eugenio Barba, la care m-a trimis Mira Iosif, aşa am luat contactul cu antropologia. De fapt, Polonia mi-a deschis drumul către lume – lucram la Iaşi şi de acolo mergeam să prezentăm spectacolele la Lublin, iar apoi m-au invitat să lucrez la ei. Am participat la festivalurile lor şi acolo i-am cunoscut pe toţi – pe Grotowski, pe Szajna, şi am văzut teatrul cel mai bun din lume. Apoi, la Nancy, am participat la un festival unde am văzut Bread and Puppet, Living Theatre – ce era mai important în lume. Astea au fost „noroacele” mele – cum zicea Toca. Apoi, am făcut o serie de spectacole în Israel, care au avut mare succes – montarea cu Maestrul şi Margareta a fost spectacolul anului şi a rămas în topuri vreo 10 ani. Şi acolo m-am simţit foarte bine; mulţi dintre actori erau de origine din Europa de Est, deci aveam ceva în comun. Oamenii s-au purtat foarte bine cu mine şi erau foarte dedicaţi – aveau o motivaţie. Pe urmă, după 90, am lucrat cu Institutul Mediteraneean de Teatru, cu Uniunea Teatrelor Europene, condusă atunci de Giorgio Strehler, care mă aprecia foarte mult. Am fost bună prietenă cu José Monleón, preşedintele ITMT, şi cu Giorgio Strehler; îi apreciam foarte mult, dar şi ei pe mine. Am avut foarte mare noroc când am lucrat în străinătate, am avut experienţe foarte importante pentru mine. Din păcate, după Odiseea am obosit foarte mult şi n-am mai putut continua cu mari producţii internaţionale.
Cristina Modreanu: Şi cum vă simţeaţi când reveneaţi în România, după asemenea experienţe?
C.B.: Bine, pentru că îmi luam energie de la aceste întâlniri şi preluam un fel de a face teatru, de a lucra liber. Nu făceam teatru ca ei, îmi găseam stilul meu, dar faptul că eram la curent mă ajuta să-mi definesc stilul de teatru, dar şi să exist în contextul general de acasă. Mă ajuta să mă simt foarte liberă. Eu m-am simţit mai liberă atunci decât acum.
C.M.: Cum aşa? De ce?
C.B.: Pentru că acum totul e mult mai perimetrat, aşa…, e mai meschin. Nu ştiu, eu nu-mi mai găsesc locul. Şi e un timp care nu e al meu, adică nu mă simt bine în el. Un timp în care mă şi zbat mult, nu întotdeauna cu folos. Atunci mă zbăteam mai cu folos.”
(fragment din interviul publicat în Scena.ro, nr. 21(3)/2013)
Puteți achizitiona cele trei volume aici.