Cât de politic este teatrul în țările din fostul bloc sovietic, cât de bine reflectă realitatea socio-politică de azi și cât intră în dialog cu ea? Foarte! Cu nuanțe, firește, în funcție de contextul local. În toate zonele ariei în discuție sunt țări care au trecut în ultimii ani prin situații socio-politice dificile în care teatrul s-a implicat activ: a fost în avangarda demonstrațiilor recente antiregim din Serbia sau Georgia (să nu uităm însă nici protestele studenților de la Budapesta, din 2020, susținuți de mii de oameni, care au ieșit în stradă pentru a manifesta împotriva numirilor politice la conducerea instituțiilor de învățământ și cultură), tot teatrul a declanșat ample mișcări de protest cultural în Lituania și este simbolul rezistenței în Slovacia. Iar în Ucraina, în plin război, teatrul, în toate formele sale, s-a dezvoltat și este mai popular ca oricând. Și, chiar dacă pentru mulți este o formă de escapism în fața atrocităților războiului, sunt abordate și temele socio-politice, se joacă spectacole chiar și în adăposturi, în orașele în care, din motive de securitate, nu sunt permise adunări mari de oameni.
Dificultățile economice, contextele politice tot mai complexe, prezența constantă în societatea contemporană a amenințării războiului, a extremismelor de tot felul, a radicalizării, atomizării, fac ca și în țări în care e pace și mai multă stabilitate, oamenii să caute la teatru relaxare, distracție, amuzament și povești frumoase, deși așteaptă sau li se pare de la sine înțeleasă implicarea socio-politică a artiștilor, care își asumă uneori în nume personal responsabilități sociale. Unii artiști consideră de datoria lor să fie un fel de avertizori de integritate, nu neapărat denunțând nedreptățile și derapajele, ci aducându-le în discuție în spectacolele lor. Teme general valabile, de la identitate și gen, la violență, corupție, alteriate (rasială, religioasă etc.) sunt prezente în spectacole de cele mai variate genuri, de la teatru documentar la musical sau operă contemporană, dans sau circ. Însă, în contextul incertidunilor de tot felul care marcheză lumea de azi, fiecare țară are, pe lângă temele globale, unele specifice (războiul, decolonizarea, dar și lupta antifascistă) pe care le putem intui de la distanță sau nu, motiv pentru care am întrebat și alți oameni de teatru din fostul bloc sovietic, cum văd ei situația, din interior.
Georgia
Finalul anului 2024 și anul 2025, au fost marcate de proteste masive în Serbia și Georgia, în ambele cazuri teatrul fiind în prim-plan. Mulți oameni de teatru au fost arestați, răniți, concediați, teatrele fiind serios afectate, închise pe perioade mai lungi sau mai scurte, pierzând finanțări și proiecte, dar s-au produs și schimbări pe mai multe planuri, care sunt deja vizibile.
În Georgia, fost stat membru al URSS, în prezent, stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, deși guvernul pro-rus a suspendat negocierile până în 2028, teatrul s-a plasat în avangarda mișcărilor de protest, artiștii fiind implicați direct, dar asumându-și totodată și responsabilitatea trezirii conștiințelor, după cum spune criticul de teatru Lașa Ceartișvili, profesor asociat la Universitatea Națională de Teatru și Film „Șota Rustaveli” din Tbilisi: „În Georgia, teatrul continuă să aibă impact asupra politicii și politica influențează teatrul. Sunt interdependente. Teatrul se hrănește din contextul politic, caută noi sensuri și reflectă realitatea vieții. În ultimul an, impulsul venit din mediul teatral a determinat societatea să-și exprime poziția, să-și apere libertatea de expresie. Teatrul georgian nu a mai fost atât de actual și de acut din perioada sovietică. Teatrul reacționează cel mai rapid la problemele socio-politice. Teatrul s-a politizat, iar repertoriile sunt construite în majoritate pornind de la probleme urgente din trecutul recent și din prezent. Numai 10% din repertorii nu sunt direct legate de teme socio-politice actuale și abordează teme universal valabile și relativ neutre. Poate doar teatrele mari sau naționale tind să rămână mai legate de tradiție. Se poate spune chiar că repertoriile teatrelor sunt atât de saturate de conținut politic încât uneori poate părea repetitiv sau chiar plictisitor. Tinerii reacționează mai mult la provocări, sunt mai radicali și intransigenți în statement-urile lor artistice, dar și generațiile mature au început să se implice în noile tendințe și evoluții.”.
Serbia
„Teatrul sârb a fost profund influențat de protestele de masă, declanșate în 2024 după tragedia de la Novi Sad. Întâi individual, apoi trupe și teatre întregi s-au alăturat demonstrațiilor. În 2025, teatrele publice și-au întrerupt activitatea, din solidaritate cu protestatarii, deși, în majoritate, conducerile nu au fost alături de angajați, creând tensiuni interne. Ca reacție, statul a suspendat finanțările, bugetele au fost reduse drastic sau complet, mai ales pentru instituțiile «nesupuse». Puținele spectacole create în ultimul an au abordat teme precum responsabilitatea instituțională, corupția și rezistența civică, în mare parte fiind create de/pentru tineri. Azi, în Serbia, teatrul nu doar reflectă realitatea politică, ci este direct modelat și constrâns de ea. Mijloacele de producție erau extrem de limitate, iar reducerile din 2025 au agravat situația. Teatrele publice nu sunt prea racordate la prezent, nu au politici repertoriale, li se schimbă frecvent conducerile, directorii sunt numiți politic, dar munca artiștilor emergenți menține teatrul dinamic, actual și relevant. Artiștii tineri, care lucrează în condiții precare, abordează cel mai des teme socio-politice. În ultimul an, întregul sector a conștientizat cât de vulnerabil este, ceea ce a dus la o implicare mai mare a tuturor generațiilor de creatori, iar publicul e dornic să vorbească despre ce se întâmplă aici și acum, dar din păcate, în teatrul sârb și din fosta Iugoslavie, în general, nu există o cultură a dialogului”, spune dramaturga Tijana Grumić, asistent universitar la Facultatea de Artă Dramatică din Belgrad, co-curator BITEF (cel mai vechi festival teatral din Europa de Est, cunoscut pentru implicarea socio-politică) până în 2025, când întreaga echipă curatorială a fost schimbată din motive politice, iar festivalul anulat.
Balcani
În Croația și Slovenia, cele două state UE din fosta Iugoslavie, teatrul a fost mereu văzut ca bastion al identității naționale, este implicat social, teatrul politic a avut spațiu de dezvoltare, există spectacole pe teme actuale și anti-neoconservatorism.
Pe de altă parte, Macedonia de Nord, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina sunt într-un relativ con de umbră, deși au teatre și festivaluri în mai multe orașe. Însă, o situație specială este de remarcat în Kosovo, unde o organizație independentă, Qendra Multimedia organizează din 2018 un showcase curatoriat de dramaturgul Jeton Neziraj, fost director al Teatrului Național din Priștina, care și-a asumat responsablitatea promovării teatrului kosovar aprope pe persoană fizică.
Și dacă tot suntem în Balcani, trebuie spus că nici în Bulgaria situația nu e tocmai roz, după cum spune criticul de teatru Violeta Deceva, prof.univ.dr la Universitatea Nouă din Sofia: „În Bulgaria, în ultimii ani, teatrul e important doar pentru o mică parte a societății. Există structuri și trupe independente foarte receptive la ce se întâmplă în jur, care produc cele mai multe spectacole socio-politice, dar au și un public mai restrâns, spre deosebire de teatrele subvenționate de stat, deși e paradoxal, fiindcă ar trebui să fie responsabilitatea lor să lucreze în interesul public, să fie relevante social și politic. Dar teatrele publice sunt mai degrabă închise în propria bulă, preocupate să genereze venituri și entertainment, deși mai transmit uneori și mesaje importante pentru societate. Am avut o reformă în 2010, care a stimulat, de fapt, dezvoltarea comercială a teatrelor publice. Nu cred că teatrul e cu adevărat conectat la societatea bulgară de azi. Aș spune că s-a dispersat însă în viața cotidiană a oamenilor, prin alte forme (programe educaționale, cursuri de actorie, ateliere de dramaturgie).”. Că așa e, confirmă și recentul protest lansat de sectorul cultural independent bulgar, dar susținut și de cel public, în care se spune că „lipsa de predictibilitate, întârzierea plăților, sistemul legislativ învechit și absența unei strategii naționale au dus cultura independentă bulgară în pragul falimentului, iar spațiile culturale se închid unul câte unul”.
Țările baltice
La extrema cealaltă, geografic vorbind, în țările baltice, variază la fel de mult de la caz la caz: în Estonia, unde statisticile spun că fiecare cetățean merge cel puțin o dată pe an la teatru, există linii clare de finanțare pentru dezvoltarea și promovarea dramaturgiei contemporane și teatrele independente sunt finanțate printr-un proces previzibil și transparent (care tot mai generează și controverse) există spectacole pe teme socio-politice, de la identitate și decolonializare sau război la cele prezente cam peste tot. Însă, de remarcat este existența, din 2021, la Narva, orașul cu cel mai mare procent de vorbitori nativi de limbă rusă din Uniunea Europeană, a VABADUSE – Festivalul Internațional de Teatru „Libertatea”, unde sunt invitate spectacole din toată lumea care pun în discuție cele mai fierbinți teme socio-politice la ordinea zilei.
În Letonia, tensiunile interetnice sunt vizibile în viața de zi cu zi, nu doar dezbătute în teatru, după cum spune și producătoarea Jenia Șermeniova, curatoarea showcase-ului de teatru leton Skate de la Riga și a Festivalului de Vară de la Valmeira: „Spectacolele pe teme socio-politice de actualitate se joacă de obicei pe scene mici pentru că publicul larg vine să se relaxeze și să se distreze la teatru. Dar avem și la Teatrul Național, de exemplu, un spectacol despre terorism, într-o sală mai mică, dar tot timpul sold out, și unul pe scena mare, cu decoruri impunătoare și distribuție numeroasă despre violența domestică, la fel de bine primit de public. Chiar acum avem un scandal pornind de la o premieră legată de istoria foarte recentă și numele unui parlamentar, la Teatrul Dailes, unul dintre cele mai importante teatre din Letonia. Tot la Dailes a fost un spectacol pe o temă din perioada interbelică, dar cumva pornind de la evenimentele din mai 2022, când partea filo-rusă a societății letone a depus flori de Ziua Victoriei la monumentul eroului necunoscut, ridicat de sovietici în anii 1960, iar noaptea, administrația orașului le-a strâns și le-a aruncat. Cineva a filmat și a izbucnit un scandal imens. După multe dezbateri, monumentul a fost dărâmat și s-a construit un parc. Iar spectacolul s-a creat concomitent cu parcul, ca o reacție la dezbaterea publică. Avem și teatre independente centrate pe teatrul socio-politic. Teatrul Dirty Deal are multe spectacole pe teme transgeneraționale, de gen, feminism, sexualitate. Kvadrifrons este o altă companie independentă, care face teatru documentar pe teme presante și sensibile. Însă, în Letonia, oamenii sunt foarte rezervați. E o trăsătură de caracter. Avem și un festival de dezbateri publice, dar și acolo oamenii vin să asculte, rareori se implică. Încă nu există o tradiție a discuților cu publicul aici.”
În Lituania, începând din toamna anului 2025, zona culturală este marcată de proteste permanente, după cum povestește actrița Inesa Pilvelytė, directoarea Teatrului Municipal din Alytus și a Festivalul Internațional de Teatru COM•MEDIA: „După ce a fost numit un ministru al culturii complet incompetent, din partidul populist, a început în toată țara o mișcare de protest cultural, pornită chiar din teatrele de stat, care depind de Ministerul Culturii, și inițiată de Teatrul Național din Vilnius. Ministrul a fost schimbat după o săptămână, după o vreme au numit pe altcineva, care înainte lucra în învățământ, deci suntem în continuare într-o situație care nu duce nicăieri și prin tot ce facem zi de zi luptăm să menținem vie această acțiune de protest împotriva distrugerii culturii publice de către partidele populiste din Lituania. Sigur, în teatrele de repertoriu stagiunea se pregătește cu mult înainte și e greu de anticipat care va fi situația politică, dar cred că orice regizor bun poate să adauge elemente din prezentul imediat, să se adapteze la situația la zi. Cea mai puternică temă socio-politică la noi a fost, în ultimii ani, cea legată de război. Războiul din Ucraina. De curând, a apărut și un spectacol despre violență, legat de ce se întâmplă în Palestina. De când mișcările și partidele populiste au început să fie foarte agresive, și artiștii sunt mai atenți la prezentul imediat. Așa că temele legate de viitor, de ce transmitem noilor generații, cum ne apărăm, cum facem față discursurilor populiste, pentru a nu se întâmpla și în Lituania ce se întâmplă în Rusia, Ungaria sau Slovacia, sunt foarte prezente și teatrele sunt foarte active în acest sens și nu ne limităm la spectacole. Organizăm mai multe discuții cu publicul și tot felul de acțiuni de protest cultural, vorbim despre ce se întâmplă și pericolele care ne pasc. Nu se mai implică doar artiștii maturi, consacrați, ci și tinerii, conștientizând că trebuie să lupte pentru a proteja democrația, fiindcă ei sunt cei care vor trăi în viitor.”.
Polonia
Și în centrul Europei situația este diferită de la țară la țară. Deocamdată cea mai stabilă politic pare Polonia, unde preocuparea estetică încă primează în fața perspectivei socio-politice, deși noile propuneri regizorale nu par a excela nici la acest capitol, după cum spune criticul de teatru Tomasz Domagała: „În Polonia, teatrul este strâns legat de realitatea imediată, mai ales de când a început războiul din Ucraina, dar ultimii doi ani au fost mai puțin politici și ideologici, pentru că au venit la putere «ai noștri». Însă, cred că teatrul și-a pierdut direcția și claritatea exprimării, e lipsit de sens și plictisitor, cu descoperiri și reflecții banale. Pare că libertatea nelimitată a scos la iveală imaturitatea și superficialitatea artiștilor noștri, iar cei inteligenți se dovedesc incapabili de orice. Artei din țările post-sovietice nu-i priește prea multă libertate.”.
Cehia și Slovacia
Iar dacă în Polonia artiștii nu știu ce să facă cu libertatea pe care o au, în Cehia și Slovacia, luptă pentru a-și păstra sau chiar recăpăta libertatea. În teatrele din Cehia se duce o adevărată luptă de apărare a valorilor democrației, după cum spune regizorul Martin Glaser, directorul general al Teatrului Național din Brno: „Cred că în teatrul ceh se schimbă destul de rapid mentalitatea. E mult mai politic decât era acum 2-3 ani pentru că schimbările sunt destul de puternice și de periculoase, îndreptând societatea spre extremismul de dreapta, iar artiștii consideră că e necesar să fie fermi și clari în ce transmit în spațiul public, indiferent că lucrează în teatre și orașe mari (Praga, Brno, Ostrava) sau mai mici (České Budějovice sau Plzeň), indiferent dacă sunt emergenți sau consacrați. Sigur că schimbările sunt mult mai rapide în teatrul independent. Într-un teatru național, ca al nostru, totul se planifică din timp și nu suntem capabili să reacționăm chiar imediat la ce se întâmplă în societate. Dar, de exemplu, pentru stagiunea următoare, pentru scena principală, pregătim un program exclusiv antifascist. Vor fi patru premiere despre cum putem reacționa la tendințele fasciste din societate. Societatea cehă e divizată, dar publicul a devenit mai interesat de spectacole pe teme puternice, de discuții înainte sau după spectacole. Mulți ani, mare parte a publicului nostru aștepta doar divertisment teatral, ceva drăguț pe scenă, o comedie de preferat. Acum sunt foarte apreciate spectacolele pe teme actuale. Însă, cea mai mare provocare pentru noi acum sunt reducerile bugetare. Dacă în Slovacia întâi au schimbat directorii, la noi întâi fac reduceri financiare drastice, pentru că știu că poziția directorilor de teatru e foarte puternică în societate. Trebuie să fim conștienți ce ne așteaptă, cred că situația creatorilor de teatru va fi foarte, foarte dificilă, dar acum e momentul să muncim și să luptăm pentru libertate de expresie și umanitate.”.
În Slovacia, situația politică actuală îi obligă pe artiști la reacție și rezistență, după cum spune producătorul și managerul cultural Matej Drlička, fost director al Teatrului Național din Bratislava: „Înainte de a fi concediat, teatrul nostru era ca orice teatru național, mai ales în blocul post-sovietic, complet dependent de bugetul de stat și deschis întregului public. Aveam și comedii accesibile, dar și spectacole foarte critice față de anumite epoci, idei, ideologii sau probleme ale societății. Consideram că e important să nu uităm, să nu ne idealizăm țara. Cred că am fost demis, ca și alți colegi (poate vreo sută), pentru că Ministerul Culturii vrea instituții de tip sovietic, care arată doar partea pozitivă a lucrurilor, în Slovacia o numim artă sovietică, un fel de oglindă falsă a realității. Acum toate teatrele naționale din Slovacia sunt sub control politic. Teatrele finanțate de orașe sau regiuni sunt ceva mai independente momentan, dar în structura politică a Slovaciei, administrațiile orașelor și regiunilor sunt foarte dependente de guvern și de parlament. Practic, există un nou sentiment, nu de cenzură, ci de autocenzură. S-a întors era comunistă. Dacă vor să primească finanțare, teatrele trebuie să rămână foarte politicoase cu guvernul. Dacă critică, nu vor avea finanțare. Majoritatea teatrelor independente erau finanțate prin Consiliul Artelor. Au schimbat legea și acum și acest consiliu e controlat de Ministerul Culturii care declară că fiecare e liber să facă ce vrea, dar realitatea e alta. Dacă critici, ți se taie finanțarea. E foarte ușor să cenzurezi în cultură, pentru că principala sursă de finanțare provine într-un fel sau altul de la stat. Sigur că mulți merg la teatru pentru a se relaxa, nu vor să primească informații critice, dar există și oameni care înțeleg că scopul teatrului e să reflecte societatea așa cum e ea. Și avem o mulțime de reacții din partea publicului care cere să se oprească cenzura. Aș spune că în Slovacia există o rezistență artistică foarte puternică, multe proteste, câteva site-uri care informează publicul despre ce se întâmplă, încă avem presă liberă care scrie despre situațiile foarte grave din multe instituții ale ministerului. Toată lumea știe ce se întâmplă. Trecem printr-o perioadă dificilă, dar ne considerăm norocoși că nu e război ca în Ucraina, așa că trebuie să luptăm, să fim critici, să vorbim deschis și să sperăm că războiul nu va trece granița.”.
Ucraina
Într-o formă sau alta, toată lumea vorbește despre sau se raportează la Ucraina, amenințarea războiului fiind tot mai palpabilă, însă e interesant de remarcat că în acești patru ani de război, teatrul ucrainean pare a fi înflorit, deși îi lipsește finanțarea. În unele orașe teatrele nu pot fi deschise publicului, din motive de siguranță, printre victimele războiului sunt și artiști, totuși teatrul e perceput de public ca o gură de oxigen, iar branșa speră că e începutul unei epoci faste pentru teatrul ucrainean, după cum spune Kristina Kisielovaitė, curatoare și producătoare de teatru din Kiev, unde pregătește chiar acum un nou festival pentru 2026: „Acum, în Ucraina, teatrul e văzut mai mult ca o celebrare a vieții și o distragere a atenției de la problemele socio-politice. Trăim în mijlocul unui război, așa că pentru spectatorul obișnuit, care se confruntă cu realitatea zi de zi și știe cât de greu face față lipsei căldurii, apei și electricității, de exemplu, teatrul devine un loc al căldurii, al integrității și un fel de evadare. Trăim cu acest escapism, preferăm ca la teatru să vorbim despre idealuri utopice, iubire sau probleme obișnuite. Sigur că sunt și spectacole care abordează teme din realitatea imediată, despre discriminare și inegalitate sau decolonizare. Cred că 20-30% dintre spectacole încearcă să abordeze trecutul nostru complex și traumatic, impunerea propagandei și a narativelor Uniunii Sovietice. Chiar și după prăbușirea URSS, Ucraina a trăit sub dominație colonială timp de 33 de ani, așa că pentru noi totul e încă într-o fază activă.Și aș mai spune că cel mai mult sunt preocupate de temele socio-politice tinerele artiste, studente sau regizoare consacrate, ca Tamara Trunova sau Oksana Dmitrieva. Și probabil că cel mai mult la Kiev, considerat cel mai protejat oraș, deși nu e chiar așa. Și la Harkiv, unde teatrale independente au fost cele mai stabile. Și chiar și acum, chiar dacă oficial nu e voie să aduni oamenii din motive de securitate, tot se fac și se joacă spectacole în adăposturi și subsoluri. Aș spune că în Ucraina nu a existat niciodată un boom teatral ca cel pe care îl trăim acum. Teatrul a devenit atât de popular, încât uneori e imposibil să găsești bilete. Multe spectacole sunt mereu sold-out, și pentru că teatrele au început să interacționeze cu publicul tânăr pe Instagram și TikTok, dar și pentru că nu există concurență, nu avem concerte sau festivaluri de muzică. Teatrul e la modă și noi încercăm să profităm de contextul favorabil, să dezvoltăm forme teatrale mai complexe în Ucraina.”.
*
Învățăm la școală că în vremuri de criză artele înfloresc, fiind percepute ca refugii, forme de rezistență, oglinzi ale realității și se pare că nici criza prin care trecem azi, nu face excepție, iar în partea noastră de lume, teatrul este în avangarda rezistenței împotriva presiunilor politice, derapajelor democrației, extremismului și cenzurii, și luptei pentru libertate, pentru drepturile omului și umanism, într-o lume care pare a-și fi pierdut principiile și valorile, teatrul socio-politic pe teme de stringentă actualitate nu este doar necesar și util, dar chiar așteptat.
Teatrul ACUT în țările blocului ex-sovietic
Autor: Raluca Rădulescu
Publicat în: Teatrul azi nr. 1-2/2026
Rubrica: accente | teatrul acut
Cât de politic este teatrul în țările din fostul bloc sovietic, cât de bine reflectă realitatea socio-politică de azi și cât intră în dialog cu ea? Foarte! Cu nuanțe, firește, în funcție de contextul local. În toate zonele ariei în discuție sunt țări care au trecut în ultimii ani prin situații socio-politice dificile în care teatrul s-a implicat activ: a fost în avangarda demonstrațiilor recente antiregim din Serbia sau Georgia (să nu uităm însă nici protestele studenților de la Budapesta, din 2020, susținuți de mii de oameni, care au ieșit în stradă pentru a manifesta împotriva numirilor politice la conducerea instituțiilor de învățământ și cultură), tot teatrul a declanșat ample mișcări de protest cultural în Lituania și este simbolul rezistenței în Slovacia. Iar în Ucraina, în plin război, teatrul, în toate formele sale, s-a dezvoltat și este mai popular ca oricând. Și, chiar dacă pentru mulți este o formă de escapism în fața atrocităților războiului, sunt abordate și temele socio-politice, se joacă spectacole chiar și în adăposturi, în orașele în care, din motive de securitate, nu sunt permise adunări mari de oameni.
Dificultățile economice, contextele politice tot mai complexe, prezența constantă în societatea contemporană a amenințării războiului, a extremismelor de tot felul, a radicalizării, atomizării, fac ca și în țări în care e pace și mai multă stabilitate, oamenii să caute la teatru relaxare, distracție, amuzament și povești frumoase, deși așteaptă sau li se pare de la sine înțeleasă implicarea socio-politică a artiștilor, care își asumă uneori în nume personal responsabilități sociale. Unii artiști consideră de datoria lor să fie un fel de avertizori de integritate, nu neapărat denunțând nedreptățile și derapajele, ci aducându-le în discuție în spectacolele lor. Teme general valabile, de la identitate și gen, la violență, corupție, alteriate (rasială, religioasă etc.) sunt prezente în spectacole de cele mai variate genuri, de la teatru documentar la musical sau operă contemporană, dans sau circ. Însă, în contextul incertidunilor de tot felul care marcheză lumea de azi, fiecare țară are, pe lângă temele globale, unele specifice (războiul, decolonizarea, dar și lupta antifascistă) pe care le putem intui de la distanță sau nu, motiv pentru care am întrebat și alți oameni de teatru din fostul bloc sovietic, cum văd ei situația, din interior.
Georgia
Finalul anului 2024 și anul 2025, au fost marcate de proteste masive în Serbia și Georgia, în ambele cazuri teatrul fiind în prim-plan. Mulți oameni de teatru au fost arestați, răniți, concediați, teatrele fiind serios afectate, închise pe perioade mai lungi sau mai scurte, pierzând finanțări și proiecte, dar s-au produs și schimbări pe mai multe planuri, care sunt deja vizibile.
În Georgia, fost stat membru al URSS, în prezent, stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, deși guvernul pro-rus a suspendat negocierile până în 2028, teatrul s-a plasat în avangarda mișcărilor de protest, artiștii fiind implicați direct, dar asumându-și totodată și responsabilitatea trezirii conștiințelor, după cum spune criticul de teatru Lașa Ceartișvili, profesor asociat la Universitatea Națională de Teatru și Film „Șota Rustaveli” din Tbilisi: „În Georgia, teatrul continuă să aibă impact asupra politicii și politica influențează teatrul. Sunt interdependente. Teatrul se hrănește din contextul politic, caută noi sensuri și reflectă realitatea vieții. În ultimul an, impulsul venit din mediul teatral a determinat societatea să-și exprime poziția, să-și apere libertatea de expresie. Teatrul georgian nu a mai fost atât de actual și de acut din perioada sovietică. Teatrul reacționează cel mai rapid la problemele socio-politice. Teatrul s-a politizat, iar repertoriile sunt construite în majoritate pornind de la probleme urgente din trecutul recent și din prezent. Numai 10% din repertorii nu sunt direct legate de teme socio-politice actuale și abordează teme universal valabile și relativ neutre. Poate doar teatrele mari sau naționale tind să rămână mai legate de tradiție. Se poate spune chiar că repertoriile teatrelor sunt atât de saturate de conținut politic încât uneori poate părea repetitiv sau chiar plictisitor. Tinerii reacționează mai mult la provocări, sunt mai radicali și intransigenți în statement-urile lor artistice, dar și generațiile mature au început să se implice în noile tendințe și evoluții.”.
Serbia
„Teatrul sârb a fost profund influențat de protestele de masă, declanșate în 2024 după tragedia de la Novi Sad. Întâi individual, apoi trupe și teatre întregi s-au alăturat demonstrațiilor. În 2025, teatrele publice și-au întrerupt activitatea, din solidaritate cu protestatarii, deși, în majoritate, conducerile nu au fost alături de angajați, creând tensiuni interne. Ca reacție, statul a suspendat finanțările, bugetele au fost reduse drastic sau complet, mai ales pentru instituțiile «nesupuse». Puținele spectacole create în ultimul an au abordat teme precum responsabilitatea instituțională, corupția și rezistența civică, în mare parte fiind create de/pentru tineri. Azi, în Serbia, teatrul nu doar reflectă realitatea politică, ci este direct modelat și constrâns de ea. Mijloacele de producție erau extrem de limitate, iar reducerile din 2025 au agravat situația. Teatrele publice nu sunt prea racordate la prezent, nu au politici repertoriale, li se schimbă frecvent conducerile, directorii sunt numiți politic, dar munca artiștilor emergenți menține teatrul dinamic, actual și relevant. Artiștii tineri, care lucrează în condiții precare, abordează cel mai des teme socio-politice. În ultimul an, întregul sector a conștientizat cât de vulnerabil este, ceea ce a dus la o implicare mai mare a tuturor generațiilor de creatori, iar publicul e dornic să vorbească despre ce se întâmplă aici și acum, dar din păcate, în teatrul sârb și din fosta Iugoslavie, în general, nu există o cultură a dialogului”, spune dramaturga Tijana Grumić, asistent universitar la Facultatea de Artă Dramatică din Belgrad, co-curator BITEF (cel mai vechi festival teatral din Europa de Est, cunoscut pentru implicarea socio-politică) până în 2025, când întreaga echipă curatorială a fost schimbată din motive politice, iar festivalul anulat.
Balcani
În Croația și Slovenia, cele două state UE din fosta Iugoslavie, teatrul a fost mereu văzut ca bastion al identității naționale, este implicat social, teatrul politic a avut spațiu de dezvoltare, există spectacole pe teme actuale și anti-neoconservatorism.
Pe de altă parte, Macedonia de Nord, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina sunt într-un relativ con de umbră, deși au teatre și festivaluri în mai multe orașe. Însă, o situație specială este de remarcat în Kosovo, unde o organizație independentă, Qendra Multimedia organizează din 2018 un showcase curatoriat de dramaturgul Jeton Neziraj, fost director al Teatrului Național din Priștina, care și-a asumat responsablitatea promovării teatrului kosovar aprope pe persoană fizică.
Și dacă tot suntem în Balcani, trebuie spus că nici în Bulgaria situația nu e tocmai roz, după cum spune criticul de teatru Violeta Deceva, prof.univ.dr la Universitatea Nouă din Sofia: „În Bulgaria, în ultimii ani, teatrul e important doar pentru o mică parte a societății. Există structuri și trupe independente foarte receptive la ce se întâmplă în jur, care produc cele mai multe spectacole socio-politice, dar au și un public mai restrâns, spre deosebire de teatrele subvenționate de stat, deși e paradoxal, fiindcă ar trebui să fie responsabilitatea lor să lucreze în interesul public, să fie relevante social și politic. Dar teatrele publice sunt mai degrabă închise în propria bulă, preocupate să genereze venituri și entertainment, deși mai transmit uneori și mesaje importante pentru societate. Am avut o reformă în 2010, care a stimulat, de fapt, dezvoltarea comercială a teatrelor publice. Nu cred că teatrul e cu adevărat conectat la societatea bulgară de azi. Aș spune că s-a dispersat însă în viața cotidiană a oamenilor, prin alte forme (programe educaționale, cursuri de actorie, ateliere de dramaturgie).”. Că așa e, confirmă și recentul protest lansat de sectorul cultural independent bulgar, dar susținut și de cel public, în care se spune că „lipsa de predictibilitate, întârzierea plăților, sistemul legislativ învechit și absența unei strategii naționale au dus cultura independentă bulgară în pragul falimentului, iar spațiile culturale se închid unul câte unul”.
Țările baltice
La extrema cealaltă, geografic vorbind, în țările baltice, variază la fel de mult de la caz la caz: în Estonia, unde statisticile spun că fiecare cetățean merge cel puțin o dată pe an la teatru, există linii clare de finanțare pentru dezvoltarea și promovarea dramaturgiei contemporane și teatrele independente sunt finanțate printr-un proces previzibil și transparent (care tot mai generează și controverse) există spectacole pe teme socio-politice, de la identitate și decolonializare sau război la cele prezente cam peste tot. Însă, de remarcat este existența, din 2021, la Narva, orașul cu cel mai mare procent de vorbitori nativi de limbă rusă din Uniunea Europeană, a VABADUSE – Festivalul Internațional de Teatru „Libertatea”, unde sunt invitate spectacole din toată lumea care pun în discuție cele mai fierbinți teme socio-politice la ordinea zilei.
În Letonia, tensiunile interetnice sunt vizibile în viața de zi cu zi, nu doar dezbătute în teatru, după cum spune și producătoarea Jenia Șermeniova, curatoarea showcase-ului de teatru leton Skate de la Riga și a Festivalului de Vară de la Valmeira: „Spectacolele pe teme socio-politice de actualitate se joacă de obicei pe scene mici pentru că publicul larg vine să se relaxeze și să se distreze la teatru. Dar avem și la Teatrul Național, de exemplu, un spectacol despre terorism, într-o sală mai mică, dar tot timpul sold out, și unul pe scena mare, cu decoruri impunătoare și distribuție numeroasă despre violența domestică, la fel de bine primit de public. Chiar acum avem un scandal pornind de la o premieră legată de istoria foarte recentă și numele unui parlamentar, la Teatrul Dailes, unul dintre cele mai importante teatre din Letonia. Tot la Dailes a fost un spectacol pe o temă din perioada interbelică, dar cumva pornind de la evenimentele din mai 2022, când partea filo-rusă a societății letone a depus flori de Ziua Victoriei la monumentul eroului necunoscut, ridicat de sovietici în anii 1960, iar noaptea, administrația orașului le-a strâns și le-a aruncat. Cineva a filmat și a izbucnit un scandal imens. După multe dezbateri, monumentul a fost dărâmat și s-a construit un parc. Iar spectacolul s-a creat concomitent cu parcul, ca o reacție la dezbaterea publică. Avem și teatre independente centrate pe teatrul socio-politic. Teatrul Dirty Deal are multe spectacole pe teme transgeneraționale, de gen, feminism, sexualitate. Kvadrifrons este o altă companie independentă, care face teatru documentar pe teme presante și sensibile. Însă, în Letonia, oamenii sunt foarte rezervați. E o trăsătură de caracter. Avem și un festival de dezbateri publice, dar și acolo oamenii vin să asculte, rareori se implică. Încă nu există o tradiție a discuților cu publicul aici.”
În Lituania, începând din toamna anului 2025, zona culturală este marcată de proteste permanente, după cum povestește actrița Inesa Pilvelytė, directoarea Teatrului Municipal din Alytus și a Festivalul Internațional de Teatru COM•MEDIA: „După ce a fost numit un ministru al culturii complet incompetent, din partidul populist, a început în toată țara o mișcare de protest cultural, pornită chiar din teatrele de stat, care depind de Ministerul Culturii, și inițiată de Teatrul Național din Vilnius. Ministrul a fost schimbat după o săptămână, după o vreme au numit pe altcineva, care înainte lucra în învățământ, deci suntem în continuare într-o situație care nu duce nicăieri și prin tot ce facem zi de zi luptăm să menținem vie această acțiune de protest împotriva distrugerii culturii publice de către partidele populiste din Lituania. Sigur, în teatrele de repertoriu stagiunea se pregătește cu mult înainte și e greu de anticipat care va fi situația politică, dar cred că orice regizor bun poate să adauge elemente din prezentul imediat, să se adapteze la situația la zi. Cea mai puternică temă socio-politică la noi a fost, în ultimii ani, cea legată de război. Războiul din Ucraina. De curând, a apărut și un spectacol despre violență, legat de ce se întâmplă în Palestina. De când mișcările și partidele populiste au început să fie foarte agresive, și artiștii sunt mai atenți la prezentul imediat. Așa că temele legate de viitor, de ce transmitem noilor generații, cum ne apărăm, cum facem față discursurilor populiste, pentru a nu se întâmpla și în Lituania ce se întâmplă în Rusia, Ungaria sau Slovacia, sunt foarte prezente și teatrele sunt foarte active în acest sens și nu ne limităm la spectacole. Organizăm mai multe discuții cu publicul și tot felul de acțiuni de protest cultural, vorbim despre ce se întâmplă și pericolele care ne pasc. Nu se mai implică doar artiștii maturi, consacrați, ci și tinerii, conștientizând că trebuie să lupte pentru a proteja democrația, fiindcă ei sunt cei care vor trăi în viitor.”.
Polonia
Și în centrul Europei situația este diferită de la țară la țară. Deocamdată cea mai stabilă politic pare Polonia, unde preocuparea estetică încă primează în fața perspectivei socio-politice, deși noile propuneri regizorale nu par a excela nici la acest capitol, după cum spune criticul de teatru Tomasz Domagała: „În Polonia, teatrul este strâns legat de realitatea imediată, mai ales de când a început războiul din Ucraina, dar ultimii doi ani au fost mai puțin politici și ideologici, pentru că au venit la putere «ai noștri». Însă, cred că teatrul și-a pierdut direcția și claritatea exprimării, e lipsit de sens și plictisitor, cu descoperiri și reflecții banale. Pare că libertatea nelimitată a scos la iveală imaturitatea și superficialitatea artiștilor noștri, iar cei inteligenți se dovedesc incapabili de orice. Artei din țările post-sovietice nu-i priește prea multă libertate.”.
Cehia și Slovacia
Iar dacă în Polonia artiștii nu știu ce să facă cu libertatea pe care o au, în Cehia și Slovacia, luptă pentru a-și păstra sau chiar recăpăta libertatea. În teatrele din Cehia se duce o adevărată luptă de apărare a valorilor democrației, după cum spune regizorul Martin Glaser, directorul general al Teatrului Național din Brno: „Cred că în teatrul ceh se schimbă destul de rapid mentalitatea. E mult mai politic decât era acum 2-3 ani pentru că schimbările sunt destul de puternice și de periculoase, îndreptând societatea spre extremismul de dreapta, iar artiștii consideră că e necesar să fie fermi și clari în ce transmit în spațiul public, indiferent că lucrează în teatre și orașe mari (Praga, Brno, Ostrava) sau mai mici (České Budějovice sau Plzeň), indiferent dacă sunt emergenți sau consacrați. Sigur că schimbările sunt mult mai rapide în teatrul independent. Într-un teatru național, ca al nostru, totul se planifică din timp și nu suntem capabili să reacționăm chiar imediat la ce se întâmplă în societate. Dar, de exemplu, pentru stagiunea următoare, pentru scena principală, pregătim un program exclusiv antifascist. Vor fi patru premiere despre cum putem reacționa la tendințele fasciste din societate. Societatea cehă e divizată, dar publicul a devenit mai interesat de spectacole pe teme puternice, de discuții înainte sau după spectacole. Mulți ani, mare parte a publicului nostru aștepta doar divertisment teatral, ceva drăguț pe scenă, o comedie de preferat. Acum sunt foarte apreciate spectacolele pe teme actuale. Însă, cea mai mare provocare pentru noi acum sunt reducerile bugetare. Dacă în Slovacia întâi au schimbat directorii, la noi întâi fac reduceri financiare drastice, pentru că știu că poziția directorilor de teatru e foarte puternică în societate. Trebuie să fim conștienți ce ne așteaptă, cred că situația creatorilor de teatru va fi foarte, foarte dificilă, dar acum e momentul să muncim și să luptăm pentru libertate de expresie și umanitate.”.
În Slovacia, situația politică actuală îi obligă pe artiști la reacție și rezistență, după cum spune producătorul și managerul cultural Matej Drlička, fost director al Teatrului Național din Bratislava: „Înainte de a fi concediat, teatrul nostru era ca orice teatru național, mai ales în blocul post-sovietic, complet dependent de bugetul de stat și deschis întregului public. Aveam și comedii accesibile, dar și spectacole foarte critice față de anumite epoci, idei, ideologii sau probleme ale societății. Consideram că e important să nu uităm, să nu ne idealizăm țara. Cred că am fost demis, ca și alți colegi (poate vreo sută), pentru că Ministerul Culturii vrea instituții de tip sovietic, care arată doar partea pozitivă a lucrurilor, în Slovacia o numim artă sovietică, un fel de oglindă falsă a realității. Acum toate teatrele naționale din Slovacia sunt sub control politic. Teatrele finanțate de orașe sau regiuni sunt ceva mai independente momentan, dar în structura politică a Slovaciei, administrațiile orașelor și regiunilor sunt foarte dependente de guvern și de parlament. Practic, există un nou sentiment, nu de cenzură, ci de autocenzură. S-a întors era comunistă. Dacă vor să primească finanțare, teatrele trebuie să rămână foarte politicoase cu guvernul. Dacă critică, nu vor avea finanțare. Majoritatea teatrelor independente erau finanțate prin Consiliul Artelor. Au schimbat legea și acum și acest consiliu e controlat de Ministerul Culturii care declară că fiecare e liber să facă ce vrea, dar realitatea e alta. Dacă critici, ți se taie finanțarea. E foarte ușor să cenzurezi în cultură, pentru că principala sursă de finanțare provine într-un fel sau altul de la stat. Sigur că mulți merg la teatru pentru a se relaxa, nu vor să primească informații critice, dar există și oameni care înțeleg că scopul teatrului e să reflecte societatea așa cum e ea. Și avem o mulțime de reacții din partea publicului care cere să se oprească cenzura. Aș spune că în Slovacia există o rezistență artistică foarte puternică, multe proteste, câteva site-uri care informează publicul despre ce se întâmplă, încă avem presă liberă care scrie despre situațiile foarte grave din multe instituții ale ministerului. Toată lumea știe ce se întâmplă. Trecem printr-o perioadă dificilă, dar ne considerăm norocoși că nu e război ca în Ucraina, așa că trebuie să luptăm, să fim critici, să vorbim deschis și să sperăm că războiul nu va trece granița.”.
Ucraina
Într-o formă sau alta, toată lumea vorbește despre sau se raportează la Ucraina, amenințarea războiului fiind tot mai palpabilă, însă e interesant de remarcat că în acești patru ani de război, teatrul ucrainean pare a fi înflorit, deși îi lipsește finanțarea. În unele orașe teatrele nu pot fi deschise publicului, din motive de siguranță, printre victimele războiului sunt și artiști, totuși teatrul e perceput de public ca o gură de oxigen, iar branșa speră că e începutul unei epoci faste pentru teatrul ucrainean, după cum spune Kristina Kisielovaitė, curatoare și producătoare de teatru din Kiev, unde pregătește chiar acum un nou festival pentru 2026: „Acum, în Ucraina, teatrul e văzut mai mult ca o celebrare a vieții și o distragere a atenției de la problemele socio-politice. Trăim în mijlocul unui război, așa că pentru spectatorul obișnuit, care se confruntă cu realitatea zi de zi și știe cât de greu face față lipsei căldurii, apei și electricității, de exemplu, teatrul devine un loc al căldurii, al integrității și un fel de evadare. Trăim cu acest escapism, preferăm ca la teatru să vorbim despre idealuri utopice, iubire sau probleme obișnuite. Sigur că sunt și spectacole care abordează teme din realitatea imediată, despre discriminare și inegalitate sau decolonizare. Cred că 20-30% dintre spectacole încearcă să abordeze trecutul nostru complex și traumatic, impunerea propagandei și a narativelor Uniunii Sovietice. Chiar și după prăbușirea URSS, Ucraina a trăit sub dominație colonială timp de 33 de ani, așa că pentru noi totul e încă într-o fază activă. Și aș mai spune că cel mai mult sunt preocupate de temele socio-politice tinerele artiste, studente sau regizoare consacrate, ca Tamara Trunova sau Oksana Dmitrieva. Și probabil că cel mai mult la Kiev, considerat cel mai protejat oraș, deși nu e chiar așa. Și la Harkiv, unde teatrale independente au fost cele mai stabile. Și chiar și acum, chiar dacă oficial nu e voie să aduni oamenii din motive de securitate, tot se fac și se joacă spectacole în adăposturi și subsoluri. Aș spune că în Ucraina nu a existat niciodată un boom teatral ca cel pe care îl trăim acum. Teatrul a devenit atât de popular, încât uneori e imposibil să găsești bilete. Multe spectacole sunt mereu sold-out, și pentru că teatrele au început să interacționeze cu publicul tânăr pe Instagram și TikTok, dar și pentru că nu există concurență, nu avem concerte sau festivaluri de muzică. Teatrul e la modă și noi încercăm să profităm de contextul favorabil, să dezvoltăm forme teatrale mai complexe în Ucraina.”.
*
Învățăm la școală că în vremuri de criză artele înfloresc, fiind percepute ca refugii, forme de rezistență, oglinzi ale realității și se pare că nici criza prin care trecem azi, nu face excepție, iar în partea noastră de lume, teatrul este în avangarda rezistenței împotriva presiunilor politice, derapajelor democrației, extremismului și cenzurii, și luptei pentru libertate, pentru drepturile omului și umanism, într-o lume care pare a-și fi pierdut principiile și valorile, teatrul socio-politic pe teme de stringentă actualitate nu este doar necesar și util, dar chiar așteptat.