În ultimii ani, pe scenele teatrelor de marionete şi păpuşi din ţară s‑au impus câteva manifestări naţionale şi internaţionale cu evidentă tendinţă de a deveni veritabile evenimente cultural‑artistice, menite să dea seama şi ele de unele progrese – ce‑i drept, nu peste tot şi unele destul de firave – în viaţa acestor instituţii. Dincolo de unele premiere cu certă propensiune către performanţă, s‑au afirmat festivalurile de la Bucureşti (Teatrul „Ţăndărică“), Cluj‑Napoca (Teatrul „Puck“), Iaşi (Teatrul „Luceafărul“), Arad (Teatrul de Marionete), Galaţi (Teatrul „Gulliver“), Alba Iulia (Teatrul „Prichindel“), care şi‑au deschis larg ferestrele către dialogul benefic cu prestigioase colective artistice din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Italia, Spania, Germania, Franţa, Israel, Lituania etc.
În ultimii ani, pe scenele teatrelor de marionete şi păpuşi din ţară s‑au impus câteva manifestări naţionale şi internaţionale cu evidentă tendinţă de a deveni veritabile evenimente cultural‑artistice, menite să dea seama şi ele de unele progrese – ce‑i drept, nu peste tot şi unele destul de firave – în viaţa acestor instituţii. Dincolo de unele premiere cu certă propensiune către performanţă, s‑au afirmat festivalurile de la Bucureşti (Teatrul „Ţăndărică“), Cluj‑Napoca (Teatrul „Puck“), Iaşi (Teatrul „Luceafărul“), Arad (Teatrul de Marionete), Galaţi (Teatrul „Gulliver“), Alba Iulia (Teatrul „Prichindel“), care şi‑au deschis larg ferestrele către dialogul benefic cu prestigioase colective artistice din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Italia, Spania, Germania, Franţa, Israel, Lituania etc.
Spre o competitivitate fără graniţe
Nevoia ca acest dialog să se realizeze şi în sens invers, prin promovarea valorilor teatrului românesc al „celor mici“ pe marea scenă europeană şi nu numai europeană, s‑a făcut şi ea simţită în ultimii ani, găsindu‑şi expresia poate cea mai edificatoare în decembrie 2011, când, în cadrul Festivalului Internaţional „Bucurii pentru copii.
Spectacole de colecţie“, de la Teatrul „Ţăndărică“, gazdele au organizat o amplă reuniune de lucru cu directorii teatrelor de păpuşi din ţară, la care au participat în premieră şi personalităţi din străinătate, în frunte cu domnul Ivica Śimić, secretarul general al Asociaţiei Internaţionale a Teatrului pentru Copii şi Tineret. În fapt, distinsul oaspete şi‑a manifestat în chip direct şi ispititor dorinţa ca şi păpuşarii din România să fie prezenţi la manifestările de mare anvergură organizate sub egida forurilor internaţionale ale teatrului de tineret şi de păpuşari, în special la acelea patronate de ASSITEJ.
Trebuie spus, însă, că discuţiile purtate de participanţii la acea consfătuire s‑au referit cu precădere la necazurile de ordin financiar şi organizatoric din viaţa acestor instituţii, legate de lipsa sălilor, de fragilitatea bugetului şi a resurselor umane, de imposibilitatea împrospătării trupelor cu tineri bine pregătiţi şi a colaborării cu regizori de mare probitate profesională ş.a.m.d. S‑a vorbit mai puţin despre calitatea spectacolelor şi despre argumentele lor reale în plan valoric pentru a‑şi face loc în concertul internaţional al performanţelor. Or, aşa cum au lăsat să se înţeleagă câţiva participanţi – mai ales la intervenţia expresă a lui Călin Mocanu, directorul Teatrului „Ţăndărică“, iniţiatorul şi moderatorul acelei dezbateri –, a sosit timpul ca pretenţiile, poate legitime, de a ieşi în lume cu spectacole din ţară şi de a participa la viaţa organismelor artistice internaţionale să fie precedată de înlăturarea deficienţelor, încât şi teatrele de păpuşi să‑şi poată croi un destin internaţional cel puţin pe măsura succeselor şi a integrării unor reprezentante ale „teatrului adulţilor“ în repertoriul unor manifestări de mare prestigiu, aşa cum sunt festivalurile din Edinburgh, Avignon, Amsterdam, Tokio, Viena, Berlin, Sankt-Petersburg, Gdansk etc. Asupra unora dintre aceste deficienţe, constatate în activitatea curentă sau pe scena festivalurilor din ţară, ne vom referi succint în rândurile următoare.
„Teatrul păpuşarilor, dincolo de… aplauze” de Ion Parhon
În ultimii ani, pe scenele teatrelor de marionete şi păpuşi din ţară s‑au impus câteva manifestări naţionale şi internaţionale cu evidentă tendinţă de a deveni veritabile evenimente cultural‑artistice, menite să dea seama şi ele de unele progrese – ce‑i drept, nu peste tot şi unele destul de firave – în viaţa acestor instituţii. Dincolo de unele premiere cu certă propensiune către performanţă, s‑au afirmat festivalurile de la Bucureşti (Teatrul „Ţăndărică“), Cluj‑Napoca (Teatrul „Puck“), Iaşi (Teatrul „Luceafărul“), Arad (Teatrul de Marionete), Galaţi (Teatrul „Gulliver“), Alba Iulia (Teatrul „Prichindel“), care şi‑au deschis larg ferestrele către dialogul benefic cu prestigioase colective artistice din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Italia, Spania, Germania, Franţa, Israel, Lituania etc.
În ultimii ani, pe scenele teatrelor de marionete şi păpuşi din ţară s‑au impus câteva manifestări naţionale şi internaţionale cu evidentă tendinţă de a deveni veritabile evenimente cultural‑artistice, menite să dea seama şi ele de unele progrese – ce‑i drept, nu peste tot şi unele destul de firave – în viaţa acestor instituţii. Dincolo de unele premiere cu certă propensiune către performanţă, s‑au afirmat festivalurile de la Bucureşti (Teatrul „Ţăndărică“), Cluj‑Napoca (Teatrul „Puck“), Iaşi (Teatrul „Luceafărul“), Arad (Teatrul de Marionete), Galaţi (Teatrul „Gulliver“), Alba Iulia (Teatrul „Prichindel“), care şi‑au deschis larg ferestrele către dialogul benefic cu prestigioase colective artistice din Polonia, Ungaria, Bulgaria, Italia, Spania, Germania, Franţa, Israel, Lituania etc.
Spre o competitivitate fără graniţe
Nevoia ca acest dialog să se realizeze şi în sens invers, prin promovarea valorilor teatrului românesc al „celor mici“ pe marea scenă europeană şi nu numai europeană, s‑a făcut şi ea simţită în ultimii ani, găsindu‑şi expresia poate cea mai edificatoare în decembrie 2011, când, în cadrul Festivalului Internaţional „Bucurii pentru copii.
Spectacole de colecţie“, de la Teatrul „Ţăndărică“, gazdele au organizat o amplă reuniune de lucru cu directorii teatrelor de păpuşi din ţară, la care au participat în premieră şi personalităţi din străinătate, în frunte cu domnul Ivica Śimić, secretarul general al Asociaţiei Internaţionale a Teatrului pentru Copii şi Tineret. În fapt, distinsul oaspete şi‑a manifestat în chip direct şi ispititor dorinţa ca şi păpuşarii din România să fie prezenţi la manifestările de mare anvergură organizate sub egida forurilor internaţionale ale teatrului de tineret şi de păpuşari, în special la acelea patronate de ASSITEJ.
Trebuie spus, însă, că discuţiile purtate de participanţii la acea consfătuire s‑au referit cu precădere la necazurile de ordin financiar şi organizatoric din viaţa acestor instituţii, legate de lipsa sălilor, de fragilitatea bugetului şi a resurselor umane, de imposibilitatea împrospătării trupelor cu tineri bine pregătiţi şi a colaborării cu regizori de mare probitate profesională ş.a.m.d. S‑a vorbit mai puţin despre calitatea spectacolelor şi despre argumentele lor reale în plan valoric pentru a‑şi face loc în concertul internaţional al performanţelor. Or, aşa cum au lăsat să se înţeleagă câţiva participanţi – mai ales la intervenţia expresă a lui Călin Mocanu, directorul Teatrului „Ţăndărică“, iniţiatorul şi moderatorul acelei dezbateri –, a sosit timpul ca pretenţiile, poate legitime, de a ieşi în lume cu spectacole din ţară şi de a participa la viaţa organismelor artistice internaţionale să fie precedată de înlăturarea deficienţelor, încât şi teatrele de păpuşi să‑şi poată croi un destin internaţional cel puţin pe măsura succeselor şi a integrării unor reprezentante ale „teatrului adulţilor“ în repertoriul unor manifestări de mare prestigiu, aşa cum sunt festivalurile din Edinburgh, Avignon, Amsterdam, Tokio, Viena, Berlin, Sankt-Petersburg, Gdansk etc. Asupra unora dintre aceste deficienţe, constatate în activitatea curentă sau pe scena festivalurilor din ţară, ne vom referi succint în rândurile următoare.
(…)