La Ploieşti, a treia montare, pe scenele noastre, a piesei lui McDonagh, nu-i mai traduce întocmai titlul original „Infirmul din Inishmaan”, ca anterior, la Brăila, nici nu-l modifcă în „Billy şchiopul”, ca la „Nottara” – de astă dată, citim pe afiş „Billy din Aran”.
La Ploieşti, a treia montare, pe scenele noastre, a piesei lui McDonagh, nu-i mai traduce întocmai titlul original Infirmul din Inishmaan, ca anterior, la Brăila, nici nu-l modifcă în Billy şchiopul, ca la „Nottara” – de astă dată, citim pe afiş Billy dinAran. Evitându-se porecla respinsă de personaj, noul titlu este, totodată, o referinţă evidentă la filmul Man of Aran (Omul din Aran) al lui Robert Flaherty, a cărui realizare, în 1934, trezise imaginaţia şi speranţele micii populaţii din Insulele Aran, aşa cum reiese şi din ceea ce se întâmplă în piesă. Mai mult decât în celelalte montări, spectacolul regizorului Cristi Juncu apare acum – printr-o accentuată interpretare a unui mod de viaţă, ignorat la marginea continentului nostru – drept replică demitizantă la viziunea monumentală, impresionantă, totuşi lacunară, a documentarului în care „omul a fost, poate, mai puţin prezent decât cerul de furtună, mişcarea valurilor, romantismul înaltelor faleze”, scria Georges Sadoul. În spectacol, Cristi Juncu introduce imagini filmice – părând, dacă am sesizat bine, „citate” din Flaherty – contrastând cu o realitate scenică de altă factură emoţională. Piesa lui McDonagh ar urmări să ne aducă povestea celor care n-au intrat în atenţia cineaştilor, pentru care aspectul estetic al filmului a fost mai important. Nu întâmplător, în scenografia lui Cosmin Ardeleanu, fundalul cinematografic cu valuri în continuă mişcare, va fi, acum, obturat de mobilierul camerei lui Billy (pat, lampă, radio, sobă de tuci) sau de rafturile magazinului mătuşilor sale, expunând borcane cu mazăre, cârnaţi, peşte uscat, saci cu cartofi, plase pescăreşti, cauciucuri de bicicletă… Înainte de a cunoaşte povestea lui Billy şchiopul, putem descifra, din ceea ce se vede, la ce se reduc posibilităţile de existenţă ale comunităţii sale.
„Teatrul bate filmul” de Ion Cazaban („Billy din Aran de Martin McDonagh” – Teatrul „Toma Caragiu”, Ploieşti)
La Ploieşti, a treia montare, pe scenele noastre, a piesei lui McDonagh, nu-i mai traduce întocmai titlul original „Infirmul din Inishmaan”, ca anterior, la Brăila, nici nu-l modifcă în „Billy şchiopul”, ca la „Nottara” – de astă dată, citim pe afiş „Billy din Aran”.
La Ploieşti, a treia montare, pe scenele noastre, a piesei lui McDonagh, nu-i mai traduce întocmai titlul original Infirmul din Inishmaan, ca anterior, la Brăila, nici nu-l modifcă în Billy şchiopul, ca la „Nottara” – de astă dată, citim pe afiş Billy din Aran. Evitându-se porecla respinsă de personaj, noul titlu este, totodată, o referinţă evidentă la filmul Man of Aran (Omul din Aran) al lui Robert Flaherty, a cărui realizare, în 1934, trezise imaginaţia şi speranţele micii populaţii din Insulele Aran, aşa cum reiese şi din ceea ce se întâmplă în piesă. Mai mult decât în celelalte montări, spectacolul regizorului Cristi Juncu apare acum – printr-o accentuată interpretare a unui mod de viaţă, ignorat la marginea continentului nostru – drept replică demitizantă la viziunea monumentală, impresionantă, totuşi lacunară, a documentarului în care „omul a fost, poate, mai puţin prezent decât cerul de furtună, mişcarea valurilor, romantismul înaltelor faleze”, scria Georges Sadoul. În spectacol, Cristi Juncu introduce imagini filmice – părând, dacă am sesizat bine, „citate” din Flaherty – contrastând cu o realitate scenică de altă factură emoţională. Piesa lui McDonagh ar urmări să ne aducă povestea celor care n-au intrat în atenţia cineaştilor, pentru care aspectul estetic al filmului a fost mai important. Nu întâmplător, în scenografia lui Cosmin Ardeleanu, fundalul cinematografic cu valuri în continuă mişcare, va fi, acum, obturat de mobilierul camerei lui Billy (pat, lampă, radio, sobă de tuci) sau de rafturile magazinului mătuşilor sale, expunând borcane cu mazăre, cârnaţi, peşte uscat, saci cu cartofi, plase pescăreşti, cauciucuri de bicicletă… Înainte de a cunoaşte povestea lui Billy şchiopul, putem descifra, din ceea ce se vede, la ce se reduc posibilităţile de existenţă ale comunităţii sale.
(…)