„Despre urşi, numai de bine” de Daria Dimiu („Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt” de Matei Vişniec – Compania Unteatru, Bucureşti)

Nu e prima oară că Vişniec abordează povestea ca temă. „Ioana şi focul” – montată în premieră tot de Cătălina Buzoianu –, „Istoria comunismului pentru bolnavi psihici”, „Mansardă cu vedere spre moarte” spun fiecare povestea unui erou, a unui fenomen sau a unei personalităţi de neuitat. Dar poveştile nu-s făcute să fie frumoase, scopul lor primordial nu e să încânte, ci să persiste în memorie.

Nu e prima oară că Vişniec abordează povestea ca temă. Ioana şi focul – montată în premieră tot de Cătălina Buzoianu –, Istoria comunismului pentru bolnavi psihici, Mansardă cu vedere spre moarte spun fiecare povestea unui erou, a unui fenomen sau a unei personalităţi de neuitat. Dar poveştile nu-s făcute să fie frumoase, scopul lor primordial nu e să încânte, ci să persiste în memorie. În spectacolul Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt, recent montat la Bucureşti într-un spaţiu ce ar putea fi calificat drept experimental (o casă din aproperea Centrului Vechi), Cătălina Buzoianu exploatează toate indiciile din text şi se serveşte de structura internă a clădirii şi de atmosfera degajată, întru evidenţierea nucleului central, nenumit expres de autor, şi anume alegoria moarte–nuntă. Călătoria din titlu durează o oră jumătate. Şi frumoasă este numai prin acordul – fericit, în cazul de faţă – dintre intenţia autorului, măiestria regizorului şi entuziasmul interpreţilor.

(…)