Îmi asum oprobriul public şi mărturisesc că nu prea îmi stau în obicei dialogurile „tandre“ cu obiectul numit carte. Nu, nu am renunţat la buna practică studenţească de a întocmi fişe de lectură, dar am şi proasta deprindere de a face însemnări şi sublinieri direct pe volumul citit, de a îndoi paginile, de a le „înzestra“, cum se spune, cu „urechi“. Am început să citesc cartea Alinei Nelega „Structuri şi formule de compoziţie ale textului dramatic” (Editura Eikon, Cluj‑Napoca, 2010) pregătit pentru ceea ce se cheamă îndeobşte „o lectură grea“.
Îmi asum oprobriul public şi mărturisesc că nu prea îmi stau în obicei dialogurile „tandre“ cu obiectul numit carte. Nu, nu am renunţat la buna practică studenţească de a întocmi fişe de lectură, dar am şi proasta deprindere de a face însemnări şi sublinieri direct pe volumul citit, de a îndoi paginile, de a le „înzestra“, cum se spune, cu „urechi“. Am început să citesc cartea Alinei Nelega Structuri şi formulede compoziţie ale textului dramatic (Editura Eikon, Cluj‑Napoca, 2010) pregătit pentru ceea ce se cheamă îndeobşte „o lectură grea“. Convins că voi „maltrata“ cartea. Aveam la îndemână tot felul de markere şi rollere de diverse culori care aveau să îşi dovedească utilitatea. Dar, după ce am parcurs primele câteva zeci de pagini, în special cele cuprinse în capitolul Introducere în teoria dramei – în care autoarea se slujeşte de referinţe serioase la Austin, teoreticianul devenit celebru pentru cercetările sale despre teoria actelor de limbaj, la Manfred Pfister, cel ce în studiile sale de teoria dramei a izbutit să înfăptuiască puntea dintre teoria textului dramatic şi realitatea practicii scenice – după ce am trecut de subcapitolele în care se elucidează cu răbdare diferenţele calitative dintre a relata şi a reprezenta sau cele despre personaj, cele în care ni se reamintesc piramida lui Freytag şi contribuţiile lui Peter Szondi sau alte studii mai apropiate de noi ori mai revoluţionare, aşa cum sunt cele datorate lui Schechner sau Lehmann ş.a.m.d., m‑am liniştit. Am continuat, desigur, să fac însemnări, să atentez la integritatea fizică a cărţii, dar lectura a devenit pe neaşteptate agreabilă, fluidă. Am continuat‑o fără crispare, cu plăcere chiar. Nu, Alina Nelega nu a renunţat să scrie ceea ce înseamnă o carte de ştiinţă, dar a făcut‑o astfel încât parcurgerea ei să devină agreabilă, prietenoasă. Ceea ce este, în sine, o performanţă ce se cuvine salutată ca atare.
În Cuvântul înainte al autoarei se precizează că „Structuri şi formule de compoziţieale textului dramatic este o lucrare dedicată în primul rând celor ce vor să afle mai multe sau să intre în dialog cu un pachet de opinii asupra formulelor de compoziţie şi structurilor textului dramatic, dar în egală măsură studenţilor care au ales să urmeze cursurile masteratului de scriere dramatică al Facultăţii de Teatru de la Târgu Mureş.“ Un masterat care, trebuie spus lucrul acesta, nu este nicidecum o prelungire peste ani şi în formulă „capitalistă“ a celebrei (în sensul rău al cuvântului) Şcoală de literatură „Mihai Eminescu“.
“Rollere, markere şi dialog” de Mircea Morariu (“Structuri şi formule de compoziţie ale textului dramatic” de Alina Nelega)
Îmi asum oprobriul public şi mărturisesc că nu prea îmi stau în obicei dialogurile „tandre“ cu obiectul numit carte. Nu, nu am renunţat la buna practică studenţească de a întocmi fişe de lectură, dar am şi proasta deprindere de a face însemnări şi sublinieri direct pe volumul citit, de a îndoi paginile, de a le „înzestra“, cum se spune, cu „urechi“. Am început să citesc cartea Alinei Nelega „Structuri şi formule de compoziţie ale textului dramatic” (Editura Eikon, Cluj‑Napoca, 2010) pregătit pentru ceea ce se cheamă îndeobşte „o lectură grea“.
Îmi asum oprobriul public şi mărturisesc că nu prea îmi stau în obicei dialogurile „tandre“ cu obiectul numit carte. Nu, nu am renunţat la buna practică studenţească de a întocmi fişe de lectură, dar am şi proasta deprindere de a face însemnări şi sublinieri direct pe volumul citit, de a îndoi paginile, de a le „înzestra“, cum se spune, cu „urechi“. Am început să citesc cartea Alinei Nelega Structuri şi formule de compoziţie ale textului dramatic (Editura Eikon, Cluj‑Napoca, 2010) pregătit pentru ceea ce se cheamă îndeobşte „o lectură grea“. Convins că voi „maltrata“ cartea. Aveam la îndemână tot felul de markere şi rollere de diverse culori care aveau să îşi dovedească utilitatea. Dar, după ce am parcurs primele câteva zeci de pagini, în special cele cuprinse în capitolul Introducere în teoria dramei – în care autoarea se slujeşte de referinţe serioase la Austin, teoreticianul devenit celebru pentru cercetările sale despre teoria actelor de limbaj, la Manfred Pfister, cel ce în studiile sale de teoria dramei a izbutit să înfăptuiască puntea dintre teoria textului dramatic şi realitatea practicii scenice – după ce am trecut de subcapitolele în care se elucidează cu răbdare diferenţele calitative dintre a relata şi a reprezenta sau cele despre personaj, cele în care ni se reamintesc piramida lui Freytag şi contribuţiile lui Peter Szondi sau alte studii mai apropiate de noi ori mai revoluţionare, aşa cum sunt cele datorate lui Schechner sau Lehmann ş.a.m.d., m‑am liniştit. Am continuat, desigur, să fac însemnări, să atentez la integritatea fizică a cărţii, dar lectura a devenit pe neaşteptate agreabilă, fluidă. Am continuat‑o fără crispare, cu plăcere chiar. Nu, Alina Nelega nu a renunţat să scrie ceea ce înseamnă o carte de ştiinţă, dar a făcut‑o astfel încât parcurgerea ei să devină agreabilă, prietenoasă. Ceea ce este, în sine, o performanţă ce se cuvine salutată ca atare.
În Cuvântul înainte al autoarei se precizează că „Structuri şi formule de compoziţie ale textului dramatic este o lucrare dedicată în primul rând celor ce vor să afle mai multe sau să intre în dialog cu un pachet de opinii asupra formulelor de compoziţie şi structurilor textului dramatic, dar în egală măsură studenţilor care au ales să urmeze cursurile masteratului de scriere dramatică al Facultăţii de Teatru de la Târgu Mureş.“ Un masterat care, trebuie spus lucrul acesta, nu este nicidecum o prelungire peste ani şi în formulă „capitalistă“ a celebrei (în sensul rău al cuvântului) Şcoală de literatură „Mihai Eminescu“.
(…)