Autor: Camil Petrescu
An apariție: 2010
Ediție: a II-a
Număr pagini: 962
90,00 lei
Autor: Camil Petrescu
An apariție: 2010
Ediție: a II-a
Număr pagini: 962
Ediţie îngrijită de Florica Ichim şi Vasile Dem. Zamfirescu
(2 vol.)
Imaginea de ansamblu asupra Doctrinei substanţei oferită de cuprinsul celor două volume ale prezentei ediţii ne-o arată structurată din opt capitole: 1) Ontologia concretului; 2) Metodologia substanţialistă; 3) Teoria cunoaşterii; 4) Ortologia I; 5) Ortologia II; 6) Ortogeneza şi structura istoriei; 7) Teoria valorilor. Etica; 8) Noocraţia. În pofida absenţei unei secţiuni şi a prezenţei altora, suprinzătoare ca titlu pentru aşteptările filosofice tradiţionale, cum ar fi Ortologia sau Ortogeneza, Doctrina substanţei reprezintă schiţa unui adevărat sistem filosofic. (…) Criteriul în funcţie de care calificăm o gândire filosofică drept sistematică nu este completitudinea, faptul dacă, asemeni sistemului hegelian, dă seama de toate domeniile mari ale realităţii materiale şi spirituale, ci intenţia de a deţine această realitate, în aparenţă formată din părţi eterogene, graţie unui principiu care, prin aceea că poate fi regăsit pretutindeni, îi repune în drepturi unitatea intimă.
Doctrina substanţei este o schiţă de sistem filosofic pentru că autorul şi-a propus să regândească lumea şi să-i dea sens din perspectiva „substanţei”, căreia îi conferă însă o accepţie aparte, prezentată şi analizată în acest volum. Particularitatea filosofării lui Camil Petrescu ar consta, după propria mărturisire notată într-unul dintre caietele sale, nu în renunţarea la sistem, ci în modul de a-l edifica. Sistemul său se constitue pe măsură ce este formulat, nu preexistă formulării.
În ceea ce priveşte prezentul studiu, el îşi propune mai puţin să emită judecăţi de valoare, cât mai ales să prezinte sintetic linia directoare a gândirii filosofului român, pentru a documenta sistematicitatea acesteia, să realizeze o lectură din perspectiva contemporană a unora dintre soluţiile propuse de Camil Petrescu, pentru a le pune în lumină actualitatea, dar şi, în anumite cazuri, caducitatea, precum şi, pe cât ne-a stat în putinţă, o încadrare în context naţional şi european.
(din prefaţa primei editii, semnată de Vasile Dem. Zamfirescu şi Florica Ichim)
Volum apărut cu sprijinul AFCN