Anul 2010 a reprezentat pentru Teatrul „Ion Creangă“ (TIC) anul unei triple aniversări: patru decenii şi jumătate de la întemeierea instituţiei (consemnată juridic în 1965), 50 de ani de activitate a regizorului Cornel Todea şi un an de pribegie a instituţiei, izgonită din sediul ei din Piaţa Amzei, împrejurare care n‑a împiedicat organizarea în condiţii de bejenie, dar cu remarcabilă rigoare, a celei de‑a VI‑a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii (2–9 octombrie).
Anul 2010 a reprezentat pentru Teatrul „Ion Creangă“ (TIC) anul unei triple aniversări: patru decenii şi jumătate de la întemeierea instituţiei (consemnată juridic în 1965), 50 de ani de activitate a regizorului Cornel Todea şi un an de pribegie a instituţiei, izgonită din sediul ei din Piaţa Amzei, împrejurare care n‑a împiedicat organizarea în condiţii de bejenie, dar cu remarcabilă rigoare, a celei de‑a VI‑a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii (2–9 octombrie).
Activităţilor multiple ale teatrului li se adaugă acum o involuntară şi nedorită dimensiune eroică. Teatrul „Ion Creangă“ funcţionează de douăsprezece luni încoace într‑o stare de disconfort şi acută incertitudine. După ce a pierdut sediul din strada Pictor Verona, unde îşi avea administraţia şi Sala Studio (şi unde iniţiase proiectul „Teatru pentru 0–3 ani“), acesta a fost izgonit şi din Sala Mare situată în Piaţa Amzei, unde îşi desfăşura spectacolele de câteva decenii încoace şi unde teatrul deţinea 39% dintr‑un imobil pe care îl împărţea cu Primăria Sectorului 1. Aici funcţiona în una dintre cele trei săli de teatru din Bucureşti, care au fost restaurate şi modernizate în ultimii ani (celelalte două apaţinând Teatrului „Bulandra“ şi Teatrului de Comedie). Modernizată şi climatizată admirabil în 2003, prin investiţii costisitoare dotată scenotehnic după ultima oră, situată în inima oraşului în una dintre cele mai accesibile şi mai active zone cultural‑comerciale, construcţia a fost brusc declarată în 2008 în întregime nesigură şi destinată – prin decizia unilaterală şi abuzivă a Primăriei Sectorului 1 – unei restaurări radicale şi în partea care tocmai îşi finalizase lucrările de redresare. Ceea ce însemna evacuarea teatrului, demolarea tuturor îmbunătăţirilor şi amenajărilor, odată cu operaţiunile similare din celelalte părţi ale imobilului. După douăsprezece luni (în intervalul 2008–2009) de tratative infructuoase, instituţia a fost evacuată forţat (în octombrie 2009), a doua zi după încheierea celei de‑a V‑a ediţii a Festivalului. Şi tot ce se investise în amenajare şi consolidare, ras până la cărămidă, cu promisiunea că va fi restituită după alte douăsprezece luni, în condiţii de funcţionare. În octombrie 2010, după trecerea acestui răstimp, zidurile sunt în acelaşi stadiu „golaş“ până la cărămidă, expuse intemperiilor. În tot acest răstimp agitat – care a costat frământări, intervenţii zadarnice, umilinţe şi o erodare a energiei soldată cu mari neajunsuri personale şi colective – Teatrul „Ion Creangă“ şi‑a continuat totuşi activitatea, spectacolele având loc în intervalul octombrie 2009–ianuarie 2010 la Cinematograful „Gloria“ şi desfăşurându‑şi activitatea în patru locaţii din patru colţuri ale Bucureştiului, transportând zilnic decorul din cartierul Titan în cartierul Pantelimon unde se afla magazia, făcând repetiţii într‑o cămăruţă la sediul administraţiei din Bulevardul Magheru şi dând reprezentaţii pentru 0–3 ani la grădiniţa „Ioanid“ din cartierul Grădina Icoanei. E adevărat că restriştea s‑a transformat în beneficiu pentru public, exilul în Titan soldându‑se cu atragerea unui public care nu mai fusese înainte la teatru, artiştii având satisfacţia de a umple progresiv Sala „Gloria“ până la refuz într‑un interval de nici şase luni. Câştigând un public care, de aici înainte, cu certitudine, va face efortul de a căuta teatrul în locaţiile sale, indiferent unde se vor afla.
Din martie 2010, Teatrul „Ion Creangă“ e găzduit (fără chirie!) în Sala „Rapsodia“, împărţind locaţia cu alte două instituţii artistice, care au acelaşi statut de azilante (fără chirie): trupa lui Dan Puric Passepartout şi Teatrul Vienez (particular), care organizează ateliere pentru copii, producând în fiecare an câte un spectacol.
„Pribegie, aniversări, muncă tenace” de Doina Modola (Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii)
Anul 2010 a reprezentat pentru Teatrul „Ion Creangă“ (TIC) anul unei triple aniversări: patru decenii şi jumătate de la întemeierea instituţiei (consemnată juridic în 1965), 50 de ani de activitate a regizorului Cornel Todea şi un an de pribegie a instituţiei, izgonită din sediul ei din Piaţa Amzei, împrejurare care n‑a împiedicat organizarea în condiţii de bejenie, dar cu remarcabilă rigoare, a celei de‑a VI‑a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii (2–9 octombrie).
Anul 2010 a reprezentat pentru Teatrul „Ion Creangă“ (TIC) anul unei triple aniversări: patru decenii şi jumătate de la întemeierea instituţiei (consemnată juridic în 1965), 50 de ani de activitate a regizorului Cornel Todea şi un an de pribegie a instituţiei, izgonită din sediul ei din Piaţa Amzei, împrejurare care n‑a împiedicat organizarea în condiţii de bejenie, dar cu remarcabilă rigoare, a celei de‑a VI‑a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii (2–9 octombrie).
Activităţilor multiple ale teatrului li se adaugă acum o involuntară şi nedorită dimensiune eroică. Teatrul „Ion Creangă“ funcţionează de douăsprezece luni încoace într‑o stare de disconfort şi acută incertitudine. După ce a pierdut sediul din strada Pictor Verona, unde îşi avea administraţia şi Sala Studio (şi unde iniţiase proiectul „Teatru pentru 0–3 ani“), acesta a fost izgonit şi din Sala Mare situată în Piaţa Amzei, unde îşi desfăşura spectacolele de câteva decenii încoace şi unde teatrul deţinea 39% dintr‑un imobil pe care îl împărţea cu Primăria Sectorului 1. Aici funcţiona în una dintre cele trei săli de teatru din Bucureşti, care au fost restaurate şi modernizate în ultimii ani (celelalte două apaţinând Teatrului „Bulandra“ şi Teatrului de Comedie). Modernizată şi climatizată admirabil în 2003, prin investiţii costisitoare dotată scenotehnic după ultima oră, situată în inima oraşului în una dintre cele mai accesibile şi mai active zone cultural‑comerciale, construcţia a fost brusc declarată în 2008 în întregime nesigură şi destinată – prin decizia unilaterală
şi abuzivă a Primăriei Sectorului 1 – unei restaurări radicale şi în partea care tocmai îşi finalizase lucrările de redresare. Ceea ce însemna evacuarea teatrului,
demolarea tuturor îmbunătăţirilor şi amenajărilor, odată cu operaţiunile similare din celelalte părţi ale imobilului. După douăsprezece luni (în intervalul 2008–2009) de tratative infructuoase, instituţia a fost evacuată forţat (în octombrie 2009), a doua zi după încheierea celei de‑a V‑a ediţii a Festivalului. Şi tot ce se investise în amenajare şi consolidare, ras până la cărămidă, cu promisiunea că va fi restituită după alte douăsprezece luni, în condiţii de funcţionare. În octombrie 2010, după trecerea acestui răstimp, zidurile sunt în acelaşi stadiu „golaş“ până la cărămidă, expuse intemperiilor. În tot acest răstimp agitat – care a costat frământări, intervenţii zadarnice, umilinţe şi o erodare a energiei soldată cu mari neajunsuri personale şi colective – Teatrul „Ion Creangă“ şi‑a continuat totuşi activitatea, spectacolele având loc în intervalul octombrie 2009–ianuarie 2010 la Cinematograful „Gloria“ şi desfăşurându‑şi activitatea în patru locaţii din patru colţuri ale Bucureştiului, transportând zilnic decorul din cartierul Titan în cartierul Pantelimon unde se afla magazia, făcând repetiţii într‑o cămăruţă la sediul administraţiei din Bulevardul Magheru şi dând reprezentaţii pentru 0–3 ani la grădiniţa „Ioanid“ din cartierul Grădina Icoanei. E adevărat că restriştea s‑a transformat în beneficiu pentru public, exilul în Titan soldându‑se cu atragerea unui public care nu mai fusese înainte la teatru, artiştii având satisfacţia de a umple progresiv Sala „Gloria“ până la refuz într‑un interval de nici şase luni. Câştigând un public care, de aici înainte, cu certitudine, va face efortul de a căuta teatrul în locaţiile sale, indiferent unde se vor afla.
Din martie 2010, Teatrul „Ion Creangă“ e găzduit (fără chirie!) în Sala „Rapsodia“, împărţind locaţia cu alte două instituţii artistice, care au acelaşi statut de azilante (fără chirie): trupa lui Dan Puric Passepartout şi Teatrul Vienez (particular), care organizează ateliere pentru copii, producând în fiecare an câte un spectacol.