Cu un talent nativ, ambiție, profesionalism și modestie rar-întâlnite, actrița Oana Jipa își construiește cariera prin roluri care atrag simpatia publicului și aprecierea specialiștilor. Născută în București și absolventă de Actorie la UNATC „I.L. Caragiale”, Oana Jipa are un respect profund pentru meseria care o împlinește și caută să treacă prin toate experiențele care o pot ajuta să se perfecționeze. În 2022 a fost nominalizată pentru Debut în cadrul Galei Premiilor UNITER, iar în 2023 a participat la Gala HOP. Din anul 2022, face parte din trupa Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, alături de care simte că a căpătat încredere în forțele proprii și a înțeles ce presupune lucrul într-o instituție de stat.
În cadrul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Național de Teatru a jucat rolul MC-ului în spectacolul La Ronde de Yann Verburgh, după Hora iubirilor de Arhur Schnitzler, în regia lui Eugen Jebeleanu, realizat la Sfântu Gheorghe. După reprezentația susținută al TNB, care m-a fascinat, am invitat-o să povestească despre întâlnirea cu acest rol complex, despre colaborarea cu Eugen Jebeleanu și Yann Verburgh, dar și despre provocările unei tinere actrițe.
Oana Jipa în ”La Ronde” (foto Andrei Gîndac)
Elena Coman: Oana, este prima dată când joci în Festivalul Național de Teatru. Acum, la cald, cum ai descrie experiența participării în cadrul celui mai important festival de teatru din țară?
Oana Jipa: Fiind bucureșteancă, a fost foarte emoționant să joc aici spectacolul La Ronde de la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. Au fost în sală foarte mulți prieteni, colegi, familia, ceea ce a făcut totul destul de copleșitor. După a doua reprezentație eram năucită de emoții.
E.C.: Zâmbești larg când vorbești de colegii tăi de la Sfântu Gheorghe, ceea ce cred că e un semn bun. Cum ai intrat în trupa Teatrului „Andrei Mureșanu”?
O.J.: Am avut marele noroc ca vara trecută, după Gala UNITER, să mă sune Anna Popa, directoarea de la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântul Gheorghe, și să-mi facă această invitație. A fost singura propunere, de altfel. Iar eu am zis „da” din prima, nici nu am stat pe gânduri pentru că oricum mă tenta experiența de a lucra în mai multe instituții din țară. La Sfântu Gheorghe e liniște, tihnă, iar oamenii sunt concentrați pe un singur proiect. Mă ajută foarte mult acest mediu pentru că nu mă bulversează alte lucruri. Știu că sunt acolo ca să fac teatru, să mă concentrez pe rolul la care lucrez și ca să mă dezvolt profesional.
E.C.: Crezi că e oportun și benefic pentru un tânăr actor să facă parte, mai ales la început de carieră, într-o astfel de comunitate teatrală, să aparțină unui loc mai degrabă decât să jongleze cu proiecte în paralel?
O.J.: Cred cu tărie chestia asta. Pe de altă parte, am foarte mulți colegi extrem de talentați care și-au dorit să rămână în București și, deși au primit oferte, le-au refuzat. Fiecare caută alte lucruri și mi se pare normal să fie așa. Eu mi-am dorit mult să merg într-un loc în care să pot face niște ani de practică. Acum îmi dau seama ce benefic este să aparții unei trupe pentru că ai foarte multe de învățat de la ei, ești concentrat pe un singur lucru și reușești să te dezvolți în profunzime.
E.C.: Povestește-mi un pic cum a început lucrul la rolul MC-ului din spectacolul La Ronde.
O.J.: În varianta originală personajul meu nu exista. Ne-am întâlnit cu Eugen Jebeleanu și Yann Verburgh online, când nu erau în țară, și am citit toți mai multe roluri. Eu simțeam că nu mă potrivesc pe niciunul dintre ele și eram deja puțin descurajată. Apoi, am primit distribuția la avizier și mi-am văzut numele primul, în rolul MC-ului. Prima oară am deschis textul și nu găseam personajul și nici nu aveam alt detaliu. Însă, la prima întâlnire, cei doi ne-au prezentat conceptul lor: un cabaret care impunea prezența unui MC. S-au gândit la mine să preiau acest rol, chiar dacă partitura nu era scrisă. Ea a fost scrisă la scenă și a necesitat prezența mea la toate repetițiile colegilor mei. Voiam să îi văd cum lucrează, să înțeleg ce se întâmplă în fiecare scenă în parte, mai ales că personajul meu orchestrează totul. În timpul procesului de creație a rolului am trecut prin multe încercări, mi-au trimis multe materiale, am venit cu fel de fel de propuneri. Cât de interactiv să fie cu publicul, de exemplu. M-am super îndrăgostit de spectacol, iar atmosfera generală a fost una foarte bună la repetiții.
E.C.: Așadar ei nu te-au văzut pe tine practic într-o probă pe un rol, nici nu te știau dinainte. E foarte interesant cum au intuit să te distribuie în rolul ăsta.
O.J.: A fost un pariu, da. Sunt foarte recunoscătoare și mi se pare esențial ca un regizor să dea șansă unui tânăr actor despre care nu știe nimic, să-l investească cu încredere și să îl încurajeze. Rezultatul este garantat. Pe mine m-a ajutat faptul că nu era scrisă partitura pentru că nu simțeam niciun fel de îngrădire.
E.C.:Cum a fost să lucrezi cu un dramaturg la scenă?
O.J.: A fost printre primele dăți când am lucrat așa și mi s-a părut foarte important. Tocmai pentru că dramaturgul apucă să cunoască actorul, să își dea seama ce i se potrivește, ce nu, poate să-i dea un ajutor în plus pentru că știe cel mai bine care au fost intențiile textului, dacă mai sunt valabile în contextul locului și al publicului. Nu a trebuit să „încap” în ceva, ci a fost instinctul meu pe care Yann și Eugen l-au prelucrat. Cred că ne-am molipsit și ne-am hrănit reciproc.
E.C.: Un spectacol curajos și incomod – eu așa l-am perceput, mai ales pentru publicul din România. Care a fost percepția ta la momentul lecturării textului?
O.J.: Mi s-a părut foarte tare. Dacă ar fi fost montat la București, probabil nu mi-aș fi făcut nicio grijă. Însă, fiind la Sfântu Gheorghe, am avut o oarecare reținere. Nu pentru că oamenii ar fi mai pudici, dar sunt ceva mai reținuți în reacții. După reprezentațiile de la București mi-am dat seama că publicul reacționează la lucruri diferite, mai ales segmentul de vârstă 20-30 de ani pentru că e o temă care-i preocupă și care face parte din viețile lor de zi cu zi. La Sfântu Gheorghe e un public extrem de cald și doritor de teatru, însă segmentul menționat nu prea există. Iar acest spectacol cred că lor li se adresează mai cu seamă.
E.C.: Cred că spectacolul lui Eugen Jebeleanu a reușit să demonstreze că noțiunea de sexualitate explorată prin mijloace teatrale nu presupune în mod obligatoriu prezența unor nuduri pe scenă, ci mai degrabă exprimarea ei prin metafore.
O.J.: Textul este extrem de bogat și oferă tot ce ai nevoie. Situațiile sunt numai bune de explorat, iar actorii foarte puternici, ceea ce înseamnă că spectacolul este împlinit și nu e nevoie de nuditate neapărat ca să demonstrăm niște lucruri. Eugen și Yann au creat un climat de lucru atât de safe, încât nu am stat prea mult pe gânduri până să începem să propunem lucruri care poate la prima vedere par provocatoare – cum ar fi dansul pe cruce al Fatmei Mohamed.
E.C.: Aceea este o secvență care pe mine m-a impresionat profund.
O.J.: Mult din cea ce se vede în La Ronde sunt propunerile noastre, pe care Eugen le-a cizelat și le-a pus într-un context. Ei ne-au introdus atât de bine în univers pe fiecare în parte, încât lucrurile au venit de la sine, foarte mult datorită textului, dar și datorită documentării. Ne-am uitat în primele zile împreună la filme, ne-au trimis podcasturi, am ascultat foarte multe lucruri și le-am discutat.
E.C.: Ai apelat la anumite surse de inspirație în crearea rolului?
O.J.: M-am raportat la filme și spectacole celebre până într-un punct, când mi-am dat seama că nu mă ajută neapărat tipologia asta clasică de MC. Fiind permanent la scenă cu Eugen și Yann, s-au tot adăugat acțiuni, intervenții de-ale mele și lucrul ăsta m-a ajutat să clădesc de la o scenă la alta. Am încercat, am improvizat, am experimentat multe formule până să ajungem la ce e azi. Îmi place foarte mult să stau în public și e un exercițiu de agilitate. Din această postură, fiecare reprezentație diferă în funcție de public și de cât de mult își lasă simțită prezența. Câteodată mi se pare că nu sunt cu totul alături de noi și încerc să-i anim. Alte dăți trebuie să salvez situația dacă reacțiile sunt deranjante. Publicul este voit un partener de joc în spectacol.
E.C.: Există vreo secvență din spectacol care îți impune un anumit nivel de dificultate care e mai complicat de dus?
O.J.: Monologul horoscop cu globul pentru că e ca aproape o transă pentru mine – odată ce încep nu mai există moment de pauză, totul trebuie să meargă șnur. Îmi place mult momentul și vreau să fac tot posibilul să se transmită. La toate scenele am emoții pentru că este prima oară când sunt singură pe scenă și asta e foarte diferit. Publicul mă ajută cel mai mult, dar și energia colegilor, sunt cel mai fidel spectator al lor.
E.C.: În ce fel ai avut oportunitatea de a aduce în construcția personajului zona corporalității?
O.J.: Cred că s-a insinuat odată ce am început să lucrăm momentul cu șoseta. Eu nefăcând ventrilocism, am început să mă gândesc cum pot dezvolta scena astfel încât să fie în ajutorul meu, pentru că îmi era imposibil să învăț să fac un astfel de moment tehnic perfect în timpul pe care l-am avut. Probabil a început din relația cu șoseta – pentru că în monolog e vorba despre un cuplu iar imaginea pe care o vede publicul este cu mine și șoseta. Momentul a ieșit unduitor și senzual, și am preluat atitudinea asta.
E.C.: Pentru mine a fost o componentă definitorie pentru personajul tău din La Ronde, pentru că a contribuit la o fluiditate a rolului. Pare că mereu îți coordonezi foarte bine corpul și privirea.
O.J.: Mi s-a mai spus lucrul acesta și mă bucur foarte mult pentru că îmi doream să existe astfel de detalii. Poate pentru că e cel mai ludic personaj și nu are nicio situație realistă. Adică toate situațiile de joc sunt în propriul cabaret, deci pot fi reale sau nu. Mi se părea că nu poate să fie o ființă normală, să meargă civil, să fie o simplă tipă pe tocuri. Din contra, impunea să fie o creatură bizară, să aibă ceva animalic, o chestie și sexy, și cuminte. La astfel de personaje mi se pare important să le vezi opozițiile și dualitatea, că apar într-un loc, apoi într-un altul, se multiplică, dispar. Mi-am dorit să redau senzația de bizarerie cu totul.
E.C.: Spune-mi câteva calități ale regizorului Eugen Jebeleanu și care sunt atuurile modalități de lucru cu el și cu Yann Verburgh.
O.J.: Îmi place mult la Eugen faptul că lucrează mult cu actorul și se gândește mai puțin la personajul de pe hârtie. Tot timpul vrea să arate fațetele actorului, să-l pună în valoare. Ne spunea că vrea să ne vadă pe noi, să avem momente în care ieșim din rol. Îmi plăcea mult chestia asta, pentru că e un dublu joc de fapt. De asemenea, apreciez felul în care utilizează mijloacele, mai ales cum a lucrat pentru sound-ul spectacolului. A ținut foarte mult la atmosfera care s-a creat din intimitatea dată de vocea prin lavalieră, care nu împinge, dar și din respirații.
E.C.: Ce te-a învățat despre tine ca actriță rolul MC-ului din La Ronde?
O.J.: Când am venit la Sfântu Gheorghe, doar ce terminasem masterul, eram extrem de nesigură și nu aveam încredere că sunt pregătită să fiu într-un teatru care scoate premiere cu frecvența asta. După ce am terminat spectacular La Ronde, în care stau pe parcursul întregului spectacol cu publicul în sală și sunt singură pe scenă, am avut, pentru un scurt moment, senzația că pot face orice. Mă amuză când îmi amintesc, probabil a fost și din cauza adrenalinei dar a fost un moment important pentru mine. De atunci, am intrat în proiecte cu puțin mai multă încrederea că pot să le duc la capăt cu bine și cu plăcere. Poate că nu sunt lucruri mari, dar pentru mine au fost momente definitorii la care revin destul de des.
Oana Jipa: „Mi se pare esențial ca un regizor să dea șansă unui tânăr actor…”
Publicat în: Teatrul azi nr. 11-12/2023
Rubrica: accente | FNT2023 | new generation
Cu un talent nativ, ambiție, profesionalism și modestie rar-întâlnite, actrița Oana Jipa își construiește cariera prin roluri care atrag simpatia publicului și aprecierea specialiștilor. Născută în București și absolventă de Actorie la UNATC „I.L. Caragiale”, Oana Jipa are un respect profund pentru meseria care o împlinește și caută să treacă prin toate experiențele care o pot ajuta să se perfecționeze. În 2022 a fost nominalizată pentru Debut în cadrul Galei Premiilor UNITER, iar în 2023 a participat la Gala HOP. Din anul 2022, face parte din trupa Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, alături de care simte că a căpătat încredere în forțele proprii și a înțeles ce presupune lucrul într-o instituție de stat.
În cadrul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Național de Teatru a jucat rolul MC-ului în spectacolul La Ronde de Yann Verburgh, după Hora iubirilor de Arhur Schnitzler, în regia lui Eugen Jebeleanu, realizat la Sfântu Gheorghe. După reprezentația susținută al TNB, care m-a fascinat, am invitat-o să povestească despre întâlnirea cu acest rol complex, despre colaborarea cu Eugen Jebeleanu și Yann Verburgh, dar și despre provocările unei tinere actrițe.
Oana Jipa în ”La Ronde” (foto Andrei Gîndac)
Elena Coman: Oana, este prima dată când joci în Festivalul Național de Teatru. Acum, la cald, cum ai descrie experiența participării în cadrul celui mai important festival de teatru din țară?
Oana Jipa: Fiind bucureșteancă, a fost foarte emoționant să joc aici spectacolul La Ronde de la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe. Au fost în sală foarte mulți prieteni, colegi, familia, ceea ce a făcut totul destul de copleșitor. După a doua reprezentație eram năucită de emoții.
E.C.: Zâmbești larg când vorbești de colegii tăi de la Sfântu Gheorghe, ceea ce cred că e un semn bun. Cum ai intrat în trupa Teatrului „Andrei Mureșanu”?
O.J.: Am avut marele noroc ca vara trecută, după Gala UNITER, să mă sune Anna Popa, directoarea de la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântul Gheorghe, și să-mi facă această invitație. A fost singura propunere, de altfel. Iar eu am zis „da” din prima, nici nu am stat pe gânduri pentru că oricum mă tenta experiența de a lucra în mai multe instituții din țară. La Sfântu Gheorghe e liniște, tihnă, iar oamenii sunt concentrați pe un singur proiect. Mă ajută foarte mult acest mediu pentru că nu mă bulversează alte lucruri. Știu că sunt acolo ca să fac teatru, să mă concentrez pe rolul la care lucrez și ca să mă dezvolt profesional.
E.C.: Crezi că e oportun și benefic pentru un tânăr actor să facă parte, mai ales la început de carieră, într-o astfel de comunitate teatrală, să aparțină unui loc mai degrabă decât să jongleze cu proiecte în paralel?
O.J.: Cred cu tărie chestia asta. Pe de altă parte, am foarte mulți colegi extrem de talentați care și-au dorit să rămână în București și, deși au primit oferte, le-au refuzat. Fiecare caută alte lucruri și mi se pare normal să fie așa. Eu mi-am dorit mult să merg într-un loc în care să pot face niște ani de practică. Acum îmi dau seama ce benefic este să aparții unei trupe pentru că ai foarte multe de învățat de la ei, ești concentrat pe un singur lucru și reușești să te dezvolți în profunzime.
E.C.: Povestește-mi un pic cum a început lucrul la rolul MC-ului din spectacolul La Ronde.
O.J.: În varianta originală personajul meu nu exista. Ne-am întâlnit cu Eugen Jebeleanu și Yann Verburgh online, când nu erau în țară, și am citit toți mai multe roluri. Eu simțeam că nu mă potrivesc pe niciunul dintre ele și eram deja puțin descurajată. Apoi, am primit distribuția la avizier și mi-am văzut numele primul, în rolul MC-ului. Prima oară am deschis textul și nu găseam personajul și nici nu aveam alt detaliu. Însă, la prima întâlnire, cei doi ne-au prezentat conceptul lor: un cabaret care impunea prezența unui MC. S-au gândit la mine să preiau acest rol, chiar dacă partitura nu era scrisă. Ea a fost scrisă la scenă și a necesitat prezența mea la toate repetițiile colegilor mei. Voiam să îi văd cum lucrează, să înțeleg ce se întâmplă în fiecare scenă în parte, mai ales că personajul meu orchestrează totul. În timpul procesului de creație a rolului am trecut prin multe încercări, mi-au trimis multe materiale, am venit cu fel de fel de propuneri. Cât de interactiv să fie cu publicul, de exemplu. M-am super îndrăgostit de spectacol, iar atmosfera generală a fost una foarte bună la repetiții.
E.C.: Așadar ei nu te-au văzut pe tine practic într-o probă pe un rol, nici nu te știau dinainte. E foarte interesant cum au intuit să te distribuie în rolul ăsta.
O.J.: A fost un pariu, da. Sunt foarte recunoscătoare și mi se pare esențial ca un regizor să dea șansă unui tânăr actor despre care nu știe nimic, să-l investească cu încredere și să îl încurajeze. Rezultatul este garantat. Pe mine m-a ajutat faptul că nu era scrisă partitura pentru că nu simțeam niciun fel de îngrădire.
E.C.: Cum a fost să lucrezi cu un dramaturg la scenă?
O.J.: A fost printre primele dăți când am lucrat așa și mi s-a părut foarte important. Tocmai pentru că dramaturgul apucă să cunoască actorul, să își dea seama ce i se potrivește, ce nu, poate să-i dea un ajutor în plus pentru că știe cel mai bine care au fost intențiile textului, dacă mai sunt valabile în contextul locului și al publicului. Nu a trebuit să „încap” în ceva, ci a fost instinctul meu pe care Yann și Eugen l-au prelucrat. Cred că ne-am molipsit și ne-am hrănit reciproc.
E.C.: Un spectacol curajos și incomod – eu așa l-am perceput, mai ales pentru publicul din România. Care a fost percepția ta la momentul lecturării textului?
O.J.: Mi s-a părut foarte tare. Dacă ar fi fost montat la București, probabil nu mi-aș fi făcut nicio grijă. Însă, fiind la Sfântu Gheorghe, am avut o oarecare reținere. Nu pentru că oamenii ar fi mai pudici, dar sunt ceva mai reținuți în reacții. După reprezentațiile de la București mi-am dat seama că publicul reacționează la lucruri diferite, mai ales segmentul de vârstă 20-30 de ani pentru că e o temă care-i preocupă și care face parte din viețile lor de zi cu zi. La Sfântu Gheorghe e un public extrem de cald și doritor de teatru, însă segmentul menționat nu prea există. Iar acest spectacol cred că lor li se adresează mai cu seamă.
E.C.: Cred că spectacolul lui Eugen Jebeleanu a reușit să demonstreze că noțiunea de sexualitate explorată prin mijloace teatrale nu presupune în mod obligatoriu prezența unor nuduri pe scenă, ci mai degrabă exprimarea ei prin metafore.
O.J.: Textul este extrem de bogat și oferă tot ce ai nevoie. Situațiile sunt numai bune de explorat, iar actorii foarte puternici, ceea ce înseamnă că spectacolul este împlinit și nu e nevoie de nuditate neapărat ca să demonstrăm niște lucruri. Eugen și Yann au creat un climat de lucru atât de safe, încât nu am stat prea mult pe gânduri până să începem să propunem lucruri care poate la prima vedere par provocatoare – cum ar fi dansul pe cruce al Fatmei Mohamed.
E.C.: Aceea este o secvență care pe mine m-a impresionat profund.
O.J.: Mult din cea ce se vede în La Ronde sunt propunerile noastre, pe care Eugen le-a cizelat și le-a pus într-un context. Ei ne-au introdus atât de bine în univers pe fiecare în parte, încât lucrurile au venit de la sine, foarte mult datorită textului, dar și datorită documentării. Ne-am uitat în primele zile împreună la filme, ne-au trimis podcasturi, am ascultat foarte multe lucruri și le-am discutat.
E.C.: Ai apelat la anumite surse de inspirație în crearea rolului?
O.J.: M-am raportat la filme și spectacole celebre până într-un punct, când mi-am dat seama că nu mă ajută neapărat tipologia asta clasică de MC. Fiind permanent la scenă cu Eugen și Yann, s-au tot adăugat acțiuni, intervenții de-ale mele și lucrul ăsta m-a ajutat să clădesc de la o scenă la alta. Am încercat, am improvizat, am experimentat multe formule până să ajungem la ce e azi. Îmi place foarte mult să stau în public și e un exercițiu de agilitate. Din această postură, fiecare reprezentație diferă în funcție de public și de cât de mult își lasă simțită prezența. Câteodată mi se pare că nu sunt cu totul alături de noi și încerc să-i anim. Alte dăți trebuie să salvez situația dacă reacțiile sunt deranjante. Publicul este voit un partener de joc în spectacol.
E.C.: Există vreo secvență din spectacol care îți impune un anumit nivel de dificultate care e mai complicat de dus?
O.J.: Monologul horoscop cu globul pentru că e ca aproape o transă pentru mine – odată ce încep nu mai există moment de pauză, totul trebuie să meargă șnur. Îmi place mult momentul și vreau să fac tot posibilul să se transmită. La toate scenele am emoții pentru că este prima oară când sunt singură pe scenă și asta e foarte diferit. Publicul mă ajută cel mai mult, dar și energia colegilor, sunt cel mai fidel spectator al lor.
E.C.: În ce fel ai avut oportunitatea de a aduce în construcția personajului zona corporalității?
O.J.: Cred că s-a insinuat odată ce am început să lucrăm momentul cu șoseta. Eu nefăcând ventrilocism, am început să mă gândesc cum pot dezvolta scena astfel încât să fie în ajutorul meu, pentru că îmi era imposibil să învăț să fac un astfel de moment tehnic perfect în timpul pe care l-am avut. Probabil a început din relația cu șoseta – pentru că în monolog e vorba despre un cuplu iar imaginea pe care o vede publicul este cu mine și șoseta. Momentul a ieșit unduitor și senzual, și am preluat atitudinea asta.
E.C.: Pentru mine a fost o componentă definitorie pentru personajul tău din La Ronde, pentru că a contribuit la o fluiditate a rolului. Pare că mereu îți coordonezi foarte bine corpul și privirea.
O.J.: Mi s-a mai spus lucrul acesta și mă bucur foarte mult pentru că îmi doream să existe astfel de detalii. Poate pentru că e cel mai ludic personaj și nu are nicio situație realistă. Adică toate situațiile de joc sunt în propriul cabaret, deci pot fi reale sau nu. Mi se părea că nu poate să fie o ființă normală, să meargă civil, să fie o simplă tipă pe tocuri. Din contra, impunea să fie o creatură bizară, să aibă ceva animalic, o chestie și sexy, și cuminte. La astfel de personaje mi se pare important să le vezi opozițiile și dualitatea, că apar într-un loc, apoi într-un altul, se multiplică, dispar. Mi-am dorit să redau senzația de bizarerie cu totul.
E.C.: Spune-mi câteva calități ale regizorului Eugen Jebeleanu și care sunt atuurile modalități de lucru cu el și cu Yann Verburgh.
O.J.: Îmi place mult la Eugen faptul că lucrează mult cu actorul și se gândește mai puțin la personajul de pe hârtie. Tot timpul vrea să arate fațetele actorului, să-l pună în valoare. Ne spunea că vrea să ne vadă pe noi, să avem momente în care ieșim din rol. Îmi plăcea mult chestia asta, pentru că e un dublu joc de fapt. De asemenea, apreciez felul în care utilizează mijloacele, mai ales cum a lucrat pentru sound-ul spectacolului. A ținut foarte mult la atmosfera care s-a creat din intimitatea dată de vocea prin lavalieră, care nu împinge, dar și din respirații.
E.C.: Ce te-a învățat despre tine ca actriță rolul MC-ului din La Ronde?
O.J.: Când am venit la Sfântu Gheorghe, doar ce terminasem masterul, eram extrem de nesigură și nu aveam încredere că sunt pregătită să fiu într-un teatru care scoate premiere cu frecvența asta. După ce am terminat spectacular La Ronde, în care stau pe parcursul întregului spectacol cu publicul în sală și sunt singură pe scenă, am avut, pentru un scurt moment, senzația că pot face orice. Mă amuză când îmi amintesc, probabil a fost și din cauza adrenalinei dar a fost un moment important pentru mine. De atunci, am intrat în proiecte cu puțin mai multă încrederea că pot să le duc la capăt cu bine și cu plăcere. Poate că nu sunt lucruri mari, dar pentru mine au fost momente definitorii la care revin destul de des.
Interviu realizat de Elena Coman