La un mijloc de noiembrie friguros, dar cu o senzaţie de nostalgie, am fost părtaş la unul dintre cele mai călduroase şi miraculoase evenimente care au existat în lumea teatrală românească, şi anume premiera operei-balet Les Indes Galantes (Indiile Galante) de Jean-Philippe Rameau, spectacol în regia lui Andrei Şerban, la Opera Naţională Română din Iaşi. Iniţiativa directorului instituţiei, Beatrice Rancea, şi a creatorului spectacolului este una foarte binevenită, cu atât mai mult cu cât este pentru prima dată când o operă barocă (din creaţia lui Rameau) este prezentată în spaţiul cultural-muzical românesc. Evenimentul reprezintă un triumf din toate punctele de vedere şi, cum bine a spus şi Andrei Şerban, este prezentat într-un stil nemaiîntâlnit până acum în ţara noastră.
La un mijloc de noiembrie friguros, dar cu o senzaţie de nostalgie, am fost părtaş la unul dintre cele mai călduroase şi miraculoase evenimente care au existat în lumea teatrală românească, şi anume premiera operei-balet Les IndesGalantes (Indiile Galante) de Jean-Philippe Rameau, spectacol în regia lui Andrei Şerban, la Opera Naţională Română din Iaşi. Iniţiativa directorului instituţiei, Beatrice Rancea, şi a creatorului spectacolului este una foarte binevenită, cu atât mai mult cu cât este pentru prima dată când o operă barocă (din creaţia lui Rameau) este prezentată în spaţiul cultural-muzical românesc.
Evenimentul reprezintă un triumf din toate punctele de vedere şi, cum bine a spus şi Andrei Şerban, este prezentat într-un stil nemaiîntâlnit până acum în ţara noastră. Spectacolul îmbină feeria vizuală a scenografei Mariana Drăghici, adaptată de Carmencita Brojboiu, feerie ce te poartă din înaltul norilor până în Orient, în bogata Turcie, în violentul Peru al incaşilor şi în sălbatica Americă de Nord, sub stăpânirea, încă, a amerindienilor. O scenografie simplă, dar foarte eficientă, formată din câteva elemente de decor, ce sugerează fiecare loc prin care se perindă privirile spectatorului, şi foarte multe şi colorate costume, care plasează în timp acţiunea diferitelor intrări (entrée, aşa cum erau numite delimitările actelor în opera barocă franceză).
(…) Am lăsat pentru final regia, pentru că, fiind pe teritoriu francez galant, am vrut să ascult de zicala „pour la bonne bouche“, pe care o respectă atât de mult conaţionalii lui Rameau. Maestrul Andrei Şerban se află la a doua montare de operă în România, după spectacolul Oedipe, prezentat în 1996 la Opera Română din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“. De data aceasta, la Opera Naţională Română din Iaşi, regizorul a ales o nouă formulă de a se apropia şi de a trata un spectacol de operă, transformându-l într-o experienţă unică, poate şocantă, dar, în cele din urmă, de neuitat pentru publicul obişnuit cu montările clasice şi prăfuite, atât de prezente în sălile instituţiilor de profil din ţară. Andrei Şerban nu se află la prima punere în scenă a operei-balet a lui Rameau, varianta cu numărul unu aflându-se în repertoriul Operei „Garnier“ din Paris şi având premiera în 2003. Spre deosebire de spectacolul parizian, celui de la Iaşi regizorul i-a adus nenumărate îmbunătăţiri, pornind de la o mai atentă şi dezvoltată metodă de mişcare a soliştilor şi corului, şi ajungând până la a transforma complet anumite scene – şi aici mă refer la cel de-al treilea act, denumit de Rameau „Les Fleurs – Fête persane“ („Florile – Serbare persană“), care a fost redus la două arii, un cor şi un balet, dar cu un efect extraordinar asupra publicului, membrii corului fiind puşi să apară şi să cânte din lojile sălii, în timp ce aruncă petale de orhidee asupra spectatorilor înmărmuriţi. Interactivitatea şi dinamismul au fost, de altfel, cele două pregnante ingrediente pe care s-a bazat întreg spectacolul.
“File galante de spectacol exotic” de Tudor Costin SICOMAŞ
La un mijloc de noiembrie friguros, dar cu o senzaţie de nostalgie, am fost părtaş la unul dintre cele mai călduroase şi miraculoase evenimente care au existat în lumea teatrală românească, şi anume premiera operei-balet Les Indes Galantes (Indiile Galante) de Jean-Philippe Rameau, spectacol în regia lui Andrei Şerban, la Opera Naţională Română din Iaşi. Iniţiativa directorului instituţiei, Beatrice Rancea, şi a creatorului spectacolului este una foarte binevenită, cu atât mai mult cu cât este pentru prima dată când o operă barocă (din creaţia lui Rameau) este prezentată în spaţiul cultural-muzical românesc. Evenimentul reprezintă un triumf din toate punctele de vedere şi, cum bine a spus şi Andrei Şerban, este prezentat într-un stil nemaiîntâlnit până acum în ţara noastră.
La un mijloc de
noiembrie friguros, dar cu o senzaţie de nostalgie, am fost părtaş la unul
dintre cele mai călduroase şi miraculoase evenimente care au existat în lumea
teatrală românească, şi anume premiera operei-balet Les
Indes Galantes (Indiile Galante) de Jean-Philippe
Rameau, spectacol în regia lui Andrei Şerban, la Opera Naţională Română din
Iaşi. Iniţiativa directorului instituţiei, Beatrice Rancea, şi a creatorului
spectacolului este una foarte binevenită, cu atât mai mult cu cât este pentru prima
dată când o operă barocă (din creaţia lui Rameau) este prezentată în spaţiul
cultural-muzical românesc.
Evenimentul
reprezintă un triumf din toate punctele de vedere şi, cum bine a spus şi Andrei
Şerban, este prezentat într-un stil nemaiîntâlnit până acum în ţara noastră.
Spectacolul îmbină feeria vizuală a scenografei Mariana Drăghici, adaptată de
Carmencita Brojboiu, feerie ce te poartă din înaltul norilor până în Orient, în
bogata Turcie, în violentul Peru al incaşilor şi în sălbatica Americă de Nord,
sub stăpânirea, încă, a amerindienilor. O scenografie simplă, dar foarte
eficientă, formată din câteva elemente de decor, ce sugerează fiecare loc prin
care se perindă privirile spectatorului, şi foarte multe şi colorate costume,
care plasează în timp acţiunea diferitelor intrări (entrée, aşa cum erau
numite delimitările actelor în opera barocă franceză).
(…) Am lăsat
pentru final regia, pentru că, fiind pe teritoriu francez galant, am vrut să
ascult de zicala „pour la bonne bouche“, pe care o respectă atât de mult
conaţionalii lui Rameau. Maestrul Andrei Şerban se află la a doua montare de
operă în România, după spectacolul Oedipe, prezentat în 1996 la Opera
Română din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu“. De
data aceasta, la Opera Naţională Română din Iaşi, regizorul a ales o nouă
formulă de a se apropia şi de a trata un spectacol de operă, transformându-l într-o
experienţă unică, poate şocantă, dar, în cele din urmă, de neuitat pentru
publicul obişnuit cu montările clasice şi prăfuite, atât de prezente în sălile
instituţiilor de profil din ţară. Andrei Şerban nu se află la prima punere în
scenă a operei-balet a lui Rameau, varianta cu numărul unu aflându-se în
repertoriul Operei „Garnier“ din Paris şi având premiera în 2003. Spre deosebire
de spectacolul parizian, celui de la Iaşi regizorul i-a adus nenumărate îmbunătăţiri,
pornind de la o mai atentă şi dezvoltată metodă de mişcare a soliştilor şi
corului, şi ajungând până la a transforma complet anumite scene – şi aici mă
refer la cel de-al treilea act, denumit de Rameau „Les Fleurs – Fête persane“
(„Florile – Serbare persană“), care a fost redus la două arii, un cor şi un
balet, dar cu un efect extraordinar asupra publicului, membrii corului fiind
puşi să apară şi să cânte din lojile sălii, în timp ce aruncă petale de orhidee
asupra spectatorilor înmărmuriţi. Interactivitatea şi dinamismul au fost, de altfel,
cele două pregnante ingrediente pe care s-a bazat întreg spectacolul.
(…)
foto MIHAELA MARIN