Închipuiţi-vă un vehicul ce se deplasează printre câmpuri mustind de apă, acoperite de ierburi înalte, din care îşi iţesc privirile şi uneori capetele o mulţime de vulpi, fazani, iepuri, berze, căpriori şi căprioare. Trenul care mă ducea spre Arad părea pe cale să se transforme în Arca lui Noe. O ploaie măruntă şi deasă, rece, avea apoi să mă acompanieze pe toată durata şederii în micul oraş de pe Mureş, ale cărui ape umflate evocau de asemenea potopul. Arad-Ararat… – aşezarea devenise peste noapte o stâncă desprinsă parcă din muntele biblic, iar teatrele sale închipuiau puntea şubrezită a unei corăbii abandonate în voia sorţii.
Închipuiţi-vă un vehicul ce se deplasează printre câmpuri mustind de apă, acoperite de ierburi înalte, din care îşi iţesc privirile şi uneori capetele o mulţime de vulpi, fazani, iepuri, berze, căpriori şi căprioare. Trenul care mă ducea spre Arad părea pe cale să se transforme în Arca lui Noe. O ploaie măruntă şi deasă, rece, avea apoi să mă acompanieze pe toată durata şederii în micul oraş de pe Mureş, ale cărui ape umflate evocau de asemenea potopul. Arad-Ararat… – aşezarea devenise peste noapte o stâncă desprinsă parcă din muntele biblic, iar teatrele sale închipuiau puntea şubrezită a unei corăbii abandonate în voia sorţii. Sfidând urgia, „echipajul“ sărbătorea deja de o săptămână, neîntrerupt, cu ocazia Festivalului de Teatru Underground, desfăşurat între 10 şi 21 mai, în paralel cu Festivalul Internaţional de Arta Animaţiei „Euromarionete“ (ediţia a 8-a, respectiv a 11-a). Ca un făcut, în primul spectacol vizionat de mine acolo, prezentat de trupa de păpuşari a Teatrului „Prichindel“ din Alba Iulia, lumea se făcea şi desfăcea continuu, într-o succesiune de geneze urmate de cataclisme tragicomice, generate mai cu seamă de lipsa de măsură omenească. Toate ciclurile sistemelor naturale şi ale civilizaţiilor erau captate la final pentru eternitate de către o „lanternă magică“ – obiect de mare încărcătură simbolică, în calitatea sa de prototip al proiectorului –, devenită aici „cuibarul“ oului originar, creuzetul începutului şi sfârşitului. Universul din lanterna magică este cea mai recentă creaţie a regizorului Radu Dinulescu, directorul Teatrului de Marionete din Arad, organizatorul „Euromarionetelor“ şi unul dintre principalii animatori şi selecţioneri ai ediţiei de anul acesta a Festivalului de Teatru Underground, alături de Victor Scoradeţ, Victoria Frolova, Fekete Reka, Monica Zârna şi Aelita Marian. Spectacolul a fost conceput special pentru Avignon, adresându-se mai multor vârste, de aici caracterul nonverbal şi dimensiunea sa eseistică şi metaforică accentuată. Pe lângă ideea reprezentaţiei, am apreciat mai cu seamă scenografia ingenioasă, compusă totuşi din elemente simple, dar multifuncţionale (pietre, lemn, o folie transparentă pe post de apă, un ecran etc.), şi fundalul sonor susţinut „live“ de către Levente Szocs, într-un permanent şi foarte viu dialog cu scena. Mi-a fost mai greu să disting trăsăturile marionetelor, construite pentru un spaţiu de dimensiuni sensibil reduse faţă de cele ale sălii arădene. Păreau să evoce nişte personaje din epoca de piatră, experimentând cu egală încrâncenare voioasă jocul de-a zborul, navigatul, puterea totalitară sau puterea energiei atomice şi ignorând posibilele consecinţe letale.
Festivalul de Animaţie Euromarionete şi Festivalul Underground, Arad: „Flashuri – Underground şi Euromarionete” de Anca Haţiegan
Închipuiţi-vă un vehicul ce se deplasează printre câmpuri mustind de apă, acoperite de ierburi înalte, din care îşi iţesc privirile şi uneori capetele o mulţime de vulpi, fazani, iepuri, berze, căpriori şi căprioare. Trenul care mă ducea spre Arad părea pe cale să se transforme în Arca lui Noe. O ploaie măruntă şi deasă, rece, avea apoi să mă acompanieze pe toată durata şederii în micul oraş de pe Mureş, ale cărui ape umflate evocau de asemenea potopul. Arad-Ararat… – aşezarea devenise peste noapte o stâncă desprinsă parcă din muntele biblic, iar teatrele sale închipuiau puntea şubrezită a unei corăbii abandonate în voia sorţii.
Închipuiţi-vă un vehicul ce se deplasează printre câmpuri mustind de apă, acoperite de ierburi înalte, din care îşi iţesc privirile şi uneori capetele o mulţime de vulpi, fazani, iepuri, berze, căpriori şi căprioare. Trenul care mă ducea spre Arad părea pe cale să se transforme în Arca lui Noe. O ploaie măruntă şi deasă, rece, avea apoi să mă acompanieze pe toată durata şederii în micul oraş de pe Mureş, ale cărui ape umflate evocau de asemenea potopul. Arad-Ararat… – aşezarea devenise peste noapte o stâncă desprinsă parcă din muntele biblic, iar teatrele sale închipuiau puntea şubrezită a unei corăbii abandonate în voia sorţii. Sfidând urgia, „echipajul“ sărbătorea deja de o săptămână, neîntrerupt, cu ocazia Festivalului de Teatru Underground, desfăşurat între 10 şi 21 mai, în paralel cu Festivalul Internaţional de Arta Animaţiei „Euromarionete“ (ediţia a 8-a, respectiv a 11-a). Ca un făcut, în primul spectacol vizionat de mine acolo, prezentat de trupa de păpuşari a Teatrului „Prichindel“ din Alba Iulia, lumea se făcea şi desfăcea continuu, într-o succesiune de geneze urmate de cataclisme tragicomice, generate mai cu seamă de lipsa de măsură omenească. Toate ciclurile sistemelor naturale şi ale civilizaţiilor erau captate la final pentru eternitate de către o „lanternă magică“ – obiect de mare încărcătură simbolică, în calitatea sa de prototip al proiectorului –, devenită aici „cuibarul“ oului originar, creuzetul începutului şi sfârşitului. Universul din lanterna magică este cea mai recentă creaţie a regizorului Radu Dinulescu, directorul Teatrului de Marionete din Arad, organizatorul „Euromarionetelor“ şi unul dintre principalii animatori şi selecţioneri ai ediţiei de anul acesta a Festivalului de Teatru Underground, alături de Victor Scoradeţ, Victoria Frolova, Fekete Reka, Monica Zârna şi Aelita Marian. Spectacolul a fost conceput special pentru Avignon, adresându-se mai multor vârste, de aici caracterul nonverbal şi dimensiunea sa eseistică şi metaforică accentuată. Pe lângă ideea reprezentaţiei, am apreciat mai cu seamă scenografia ingenioasă, compusă totuşi din elemente simple, dar multifuncţionale (pietre, lemn, o folie transparentă pe post de apă, un ecran etc.), şi fundalul sonor susţinut „live“ de către Levente Szocs, într-un permanent şi foarte viu dialog cu scena. Mi-a fost mai greu să disting trăsăturile marionetelor, construite pentru un spaţiu de dimensiuni sensibil reduse faţă de cele ale sălii arădene. Păreau să evoce nişte personaje din epoca de piatră, experimentând cu egală încrâncenare voioasă jocul de-a zborul, navigatul, puterea totalitară sau puterea energiei atomice şi ignorând posibilele consecinţe letale.
(…)