În preocupările creative recente ale starului mondial John Malkovich, formele performative ce alătură muzica cultă și teatrul au câștigat în prioritate. A inițiat și a apărut de-a lungul ultimului deceniu și jumătate în The Infernal Comedy: Confessions of a Serial Killer (2008, povestea scriitorului asasin Johann/Jack Unterweger, regia Martin Haselbock, pentru orchestră barocă, două soprane și un actor), Report on the Blind (2015, cu Anastayia Terenkova, pe fragmente din Despre eroi și morminte de Ernesto Sábato și bucăți muzicale din Alfred Schnittke), The Infamous Ramírez Hoffman, prezentat, în noiembrie, și la Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara, în continuitatea Capitală Europeană a Culturii. Între concert și reprezentație teatrală, varianta de fuziune artistică dezvoltată de vedeta de film călătorește prin lume într-un impresionant nomadism cultural. Asocierea muzicii clasice cu literatura și performativitatea aduce un plus de sensibilitate în produse hibrid, cu resurse ce provin din mixarea registrelor stilistice. Coduri creative împământenite sunt sparte astfel, biunivocități sincretice sunt ranforsate de o estetică a „impurului” ce revitalizează. Balansul actorie-interpretare instrumentală are efecte neobișnuite asupra ascultătorilor, suplimentând straturile perceptive canonice. Teatrul muzical care se naște din această combinare surprinde și atrage comunitatea spectatorilor ascultători, permeabilizând frontierele dintre genuri artistice într-o plăcere complexă.
The Infamous Ramírez Hoffman este inspirat de romanul lui Roberto Bolaño, Literatura nazistă în America, un fel de catalog ficțional al autorilor de extremă dreaptă din cele două Americi. Stilul romancierului alătură tragic, expresionist, absurd, comic negru, pe fundal generând un protest implicit la adresa celor care visau/visează la un Nou Reich, al Patrulea. E și un semnal de alarmă în scriitura lui Bolaño, foarte actual în contextul vremurilor tulburi pe care le parcurgem. Lucrarea chilianului e un exemplu reușit de completare a istoriei prin acte creative, povești și oameni imaginari așezați în context reale (lovitura de stat care l-a înlăturat pe Salvador Allende, dictatura lui Pinochet, timpul ficțiunii merge până în 1993), bine documentate. E o practică frecventă printre strategiile creative ale ultimelor decade. Scriitorii își instalează ficțiunile în cadre istorice acute, cu scopul de-a sublinia gravitatea acestora. Apare în roman o subtemă esențială, aceea a raportului estetic – etic, a distingerii între om și scriitor, conservată de Malkovich în performance. Rezultatul creativ e un decupaj care-l urmărește pe Ramírez Hoffman (capitolul final al romanului), personaj ambiguu, polimorf care umblă din continent în continent și-și propagă ideile extremiste prin intermediul artei. Poezia, definitoriu asociată liricului, devine mutant și slăvește oroarea, violența și crima. The Infamous Ramírez Hoffman nu e o dramatizare, sunt extrase din carte, cu o logică internă și calitatea vizualului care configurează o poveste scenică. Întunecată ca un vis mocirlos, în care protagonistul gravitează în jurul conceptului morții declinat în multiple formule: „Moartea este prietenie. Moartea este Chile. Moartea este inima mea”. Actorul e povestitorul care ne spune la rampă despre periculosul Ramirez Hoffman. Etericul (poeme în aer/aviatice cu fumul eliberat de motor) se malformează în odios în poemele acestui fascist, într-o răsturnare care ne întoarce privirile spre partea tenebroasă a umanului: un poet submediocru, fost soldat, ucigaș.
În cutia neagră a scenei există doar două piane, câteva scaune și niște pupitre. Senzația inițială e de concert. Minimalismul teatral e compensat de expresivitatea comună a cuvântului rostit și a muzicii care se completează reciproc, se susțin artistic și emoționează audiența. Tratarea auditivă a ficțiunii și favorizarea ascultării sunt neobișnuite pentru spațiul teatral, prin definiție un loc al privitului. Organizarea percepției e diferită, stimulează elaborarea propriului imaginar.
Muzica le aparține lui Astor Piazzola, Alfred Schnittke, Leonid Desyatnikov, Johann Paul von Westhoff, Gerardo Matos Rodriguez, Sergey Akhunov, Alberto Iglesias, Antonio Vivaldi, Fazil Say, Efim Rosenfeld, Lera Auerbach, Max Richter, Eric Satie, Giovanni Sollima. O selecție eclectică, din curente, culturi naționale și temporale variate, cu ritmicitatea comună a neobositului tango. Muzicalitatea e dublă: instrumental-filarmonică și vocal-teatrală. În manieră brechtiană, distanțat afectiv, Malkovich joacă fără sublinieri și emfaze, ca un povestitor priceput al cărui rol e să ne transmită seria epică. Tonul e atașant și convingător în felul lui Malkovich de a-l spune. Lectura performativă extrage din romanesc povestea fără nicio altă intervenție teatralizantă decât actoria narativă. Fără recuzită, fără elemente de decor, într-o ținută vestimentară casual. Accentul e pe story. În tandem retoric cu muzica, al cărei rost e să potențeze mesajul verbal, să-i asigure suportul acustic în cadrul de ansamblu. Rostirea și interpretarea muzicală se împletesc armonic ori contrastant, se sprijină, își lasă loc una alteia în beneficiul esteticului. Dialogul nu e doar între cuvânt și muzică. E și între intrumentele muzicale (pian – franțuzoaica Anastasya Terenkova, vioară – ucraineanul Andrej Bielow, bandoneon – italianul Fabrizio Colombo) care devin alternativ personaj central și alimentează game de sentimente. O alăturare de clasic și etnic – pianul cu variații tonale, vioara cu catifelarea ei sonoră, un duet străvechi, tipic sălilor filarmonice; plus bandoneonul, apariție inedită, de tranzit între canonic și popular, cu sunetul lui specific zonei latino-americană. Forța evocativă a muzicii își intră pe deplin în atribuții, desfășurându-se în splendoarea-i caracteristică. Din factor de localizare cultural-geografică, tangoul devine accelerator de sensibilitate.
The Infamous Ramírez Hoffman e un spectacol cu mesaj. Într-un ciclu istoric în care, vorba Bardului de la Stratford-upon-Avon, vremurile și-au ieșit din țâțâni și au rămas într-o iarnă continuă a vrajbei noastre. Malkovich însuși a fost implicat într-o situație de intoleranță extremistă, la Sofia, în Bulgaria, la Teatrul Național, unde, cu câteva zile înainte de popasul în România, urma (ca regizor) să aibă premiera cu Soldatul de ciocolată al lui George Bernard Shaw. Grupuri radicale de naționaliști au blocat intrarea în incintă și au pretins interzicerea spectacolului pe motiv că piesa ridiculizează bulgarii! Halucinant, pentru anul 2024! Proiecte precum The Infamous Ramírez Hoffman itinerate internațional sunt, dincolo de dimensiunea artistică, semnale de alarmare și de conștientizare a circumstanțelor globale. De activare a cetățeanului la nivel societal, cu un răspuns rațional la deriva geo-politică.
*Fotografii realizate de Adrian Pîclişan.
Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara (spectacol găzduit) – The Infamous Ramírez Hoffman, după romanul lui Roberto Bolaño. Concept: John Malkovich și Anastasya Terenkova. Uu spectacol de John Malkovich. Cu: John Malkovich, Anastasya Terenkova (pian), Andrej Bielow (vioară), Fabrizio Colombo (bandoneon). Data reprezentaţiei: 14 noiembrie 2024.
Despre infamie pe acorduri de tango
Autor: Oltița Cîntec
Publicat în: Teatrul azi nr. 11-12/2024
Rubrica: internaţional
În preocupările creative recente ale starului mondial John Malkovich, formele performative ce alătură muzica cultă și teatrul au câștigat în prioritate. A inițiat și a apărut de-a lungul ultimului deceniu și jumătate în The Infernal Comedy: Confessions of a Serial Killer (2008, povestea scriitorului asasin Johann/Jack Unterweger, regia Martin Haselbock, pentru orchestră barocă, două soprane și un actor), Report on the Blind (2015, cu Anastayia Terenkova, pe fragmente din Despre eroi și morminte de Ernesto Sábato și bucăți muzicale din Alfred Schnittke), The Infamous Ramírez Hoffman, prezentat, în noiembrie, și la Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara, în continuitatea Capitală Europeană a Culturii. Între concert și reprezentație teatrală, varianta de fuziune artistică dezvoltată de vedeta de film călătorește prin lume într-un impresionant nomadism cultural. Asocierea muzicii clasice cu literatura și performativitatea aduce un plus de sensibilitate în produse hibrid, cu resurse ce provin din mixarea registrelor stilistice. Coduri creative împământenite sunt sparte astfel, biunivocități sincretice sunt ranforsate de o estetică a „impurului” ce revitalizează. Balansul actorie-interpretare instrumentală are efecte neobișnuite asupra ascultătorilor, suplimentând straturile perceptive canonice. Teatrul muzical care se naște din această combinare surprinde și atrage comunitatea spectatorilor ascultători, permeabilizând frontierele dintre genuri artistice într-o plăcere complexă.
The Infamous Ramírez Hoffman este inspirat de romanul lui Roberto Bolaño, Literatura nazistă în America, un fel de catalog ficțional al autorilor de extremă dreaptă din cele două Americi. Stilul romancierului alătură tragic, expresionist, absurd, comic negru, pe fundal generând un protest implicit la adresa celor care visau/visează la un Nou Reich, al Patrulea. E și un semnal de alarmă în scriitura lui Bolaño, foarte actual în contextul vremurilor tulburi pe care le parcurgem. Lucrarea chilianului e un exemplu reușit de completare a istoriei prin acte creative, povești și oameni imaginari așezați în context reale (lovitura de stat care l-a înlăturat pe Salvador Allende, dictatura lui Pinochet, timpul ficțiunii merge până în 1993), bine documentate. E o practică frecventă printre strategiile creative ale ultimelor decade. Scriitorii își instalează ficțiunile în cadre istorice acute, cu scopul de-a sublinia gravitatea acestora. Apare în roman o subtemă esențială, aceea a raportului estetic – etic, a distingerii între om și scriitor, conservată de Malkovich în performance. Rezultatul creativ e un decupaj care-l urmărește pe Ramírez Hoffman (capitolul final al romanului), personaj ambiguu, polimorf care umblă din continent în continent și-și propagă ideile extremiste prin intermediul artei. Poezia, definitoriu asociată liricului, devine mutant și slăvește oroarea, violența și crima. The Infamous Ramírez Hoffman nu e o dramatizare, sunt extrase din carte, cu o logică internă și calitatea vizualului care configurează o poveste scenică. Întunecată ca un vis mocirlos, în care protagonistul gravitează în jurul conceptului morții declinat în multiple formule: „Moartea este prietenie. Moartea este Chile. Moartea este inima mea”. Actorul e povestitorul care ne spune la rampă despre periculosul Ramirez Hoffman. Etericul (poeme în aer/aviatice cu fumul eliberat de motor) se malformează în odios în poemele acestui fascist, într-o răsturnare care ne întoarce privirile spre partea tenebroasă a umanului: un poet submediocru, fost soldat, ucigaș.
În cutia neagră a scenei există doar două piane, câteva scaune și niște pupitre. Senzația inițială e de concert. Minimalismul teatral e compensat de expresivitatea comună a cuvântului rostit și a muzicii care se completează reciproc, se susțin artistic și emoționează audiența. Tratarea auditivă a ficțiunii și favorizarea ascultării sunt neobișnuite pentru spațiul teatral, prin definiție un loc al privitului. Organizarea percepției e diferită, stimulează elaborarea propriului imaginar.
Muzica le aparține lui Astor Piazzola, Alfred Schnittke, Leonid Desyatnikov, Johann Paul von Westhoff, Gerardo Matos Rodriguez, Sergey Akhunov, Alberto Iglesias, Antonio Vivaldi, Fazil Say, Efim Rosenfeld, Lera Auerbach, Max Richter, Eric Satie, Giovanni Sollima. O selecție eclectică, din curente, culturi naționale și temporale variate, cu ritmicitatea comună a neobositului tango. Muzicalitatea e dublă: instrumental-filarmonică și vocal-teatrală. În manieră brechtiană, distanțat afectiv, Malkovich joacă fără sublinieri și emfaze, ca un povestitor priceput al cărui rol e să ne transmită seria epică. Tonul e atașant și convingător în felul lui Malkovich de a-l spune. Lectura performativă extrage din romanesc povestea fără nicio altă intervenție teatralizantă decât actoria narativă. Fără recuzită, fără elemente de decor, într-o ținută vestimentară casual. Accentul e pe story. În tandem retoric cu muzica, al cărei rost e să potențeze mesajul verbal, să-i asigure suportul acustic în cadrul de ansamblu. Rostirea și interpretarea muzicală se împletesc armonic ori contrastant, se sprijină, își lasă loc una alteia în beneficiul esteticului. Dialogul nu e doar între cuvânt și muzică. E și între intrumentele muzicale (pian – franțuzoaica Anastasya Terenkova, vioară – ucraineanul Andrej Bielow, bandoneon – italianul Fabrizio Colombo) care devin alternativ personaj central și alimentează game de sentimente. O alăturare de clasic și etnic – pianul cu variații tonale, vioara cu catifelarea ei sonoră, un duet străvechi, tipic sălilor filarmonice; plus bandoneonul, apariție inedită, de tranzit între canonic și popular, cu sunetul lui specific zonei latino-americană. Forța evocativă a muzicii își intră pe deplin în atribuții, desfășurându-se în splendoarea-i caracteristică. Din factor de localizare cultural-geografică, tangoul devine accelerator de sensibilitate.
The Infamous Ramírez Hoffman e un spectacol cu mesaj. Într-un ciclu istoric în care, vorba Bardului de la Stratford-upon-Avon, vremurile și-au ieșit din țâțâni și au rămas într-o iarnă continuă a vrajbei noastre. Malkovich însuși a fost implicat într-o situație de intoleranță extremistă, la Sofia, în Bulgaria, la Teatrul Național, unde, cu câteva zile înainte de popasul în România, urma (ca regizor) să aibă premiera cu Soldatul de ciocolată al lui George Bernard Shaw. Grupuri radicale de naționaliști au blocat intrarea în incintă și au pretins interzicerea spectacolului pe motiv că piesa ridiculizează bulgarii! Halucinant, pentru anul 2024! Proiecte precum The Infamous Ramírez Hoffman itinerate internațional sunt, dincolo de dimensiunea artistică, semnale de alarmare și de conștientizare a circumstanțelor globale. De activare a cetățeanului la nivel societal, cu un răspuns rațional la deriva geo-politică.
*Fotografii realizate de Adrian Pîclişan.
Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara (spectacol găzduit) – The Infamous Ramírez Hoffman, după romanul lui Roberto Bolaño. Concept: John Malkovich și Anastasya Terenkova. Uu spectacol de John Malkovich. Cu: John Malkovich, Anastasya Terenkova (pian), Andrej Bielow (vioară), Fabrizio Colombo (bandoneon). Data reprezentaţiei: 14 noiembrie 2024.