După ce, timp de mai mulţi ani, Edmond Rostand nu a mai fost jucat pe scenele noastre, faimosul autor al lui Cyrano de Bergerac rămânând uitat în vreun colţ de bibliotecă, nişte tineri năzdrăvani au început să‑l reviziteze.
A fost întâi încântătorul spectacol semnat de Vlad Massaci, în 1998, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, apoi alte două producţii studenţeşti de la UNATC „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, ambele fermecătoare. Am văzut‑o pe cea din urmă, în regia lui Alexandru Dumitru Mâzgăreanu, la Gala Vedetelor 2009 de la Buzău, unde comedia Romanţioşii a fost prezentată în concurs, la secţiunea „Vedeta de mâine“. Aşa cum era reprezentat, cu o prospeţime plină de savoare, textul părea că beneficiase de o intensă terapie anti‑aging, cea mai recentă promisiune în materie de elixir al tinereţii, nelipsită din toate campaniile publicitare ale firmelor de cosmetice şi clinicilor de chirurgie estetică de pe întreg mapamondul.
Reprezentaţia avea loc într‑un club, la Pub T’essence, printre spectatori cam de‑o vârstă cu interpreţii, dar şi cu unii mai copticei, cu toţii lăsându‑se totalmente seduşi de verva spirituală a punerii în scenă, spumoasă ca o veritabilă şampanie franţuzească. Într‑un decor ce figurează „o idee“ de zid, despărţind moşiile celor doi bătrânei hachiţoşi şi manipulatori, care vor să‑şi rostuiască odraslele, se desfăşoară un joc modern, fin comme une guipure.
Eroii poveştii de dragoste romanţioasă sunt Sylveta şi Percinet, interpretaţi de Irina Drăgănescu şi Vlad Udrescu. Ei reanimă cu haz năstruşnic, subţire, peripeţiile şi dilemele celor doi amorezi livreşti care se cred victime ale duşmăniei dintre taţii lor, întocmai ca în Romeo şi Julieta. În Sylveta, Irina Drăgănescu e graţioasă şi petulantă, plutind ca un fluture, care scoate însă, din când în când, un acuşor de viespe, persiflând lucrurile. Un joc distanţat, tincturat de ironie are şi Vlad Udrescu, un Percinet când înduioşător, când amuzant. Bine conduse sunt şi personajele părinţilor „tirani“, în realitate nişte bonomi paşnici, ticăiţi, cu nevinovate tabieturi şi chef de joacă, Bergamin şi Pasquinot fiind întruchipaţi, cu abilitate, expresiv, de Gabriel Costin şi Şerban Gomoi, în două compoziţii reuşite, truculente.
Spadasinul cu minte brici, Straforel, „le meneur du jeu“, şi-a găsit în George Albert Costea un interpret excelent. Cu un fizic special, anti‑vedetă, micuţ, cu aparenţă fragilă, actorul are şarm, versatilitate şi o remarcabilă inteligenţă scenică. În Straforel, el cucereşte prin aplomb, ingeniozitate, evoluând sclipitor, ca un funambul pe sârma unei sprinţare parodii, cu haz dulce‑amărui. Asistenta lui este Sorina Ştefănescu, activă, promptă în reacţii, eficientă. Regizorul Alexandru Dumitru Mâzgăreanu a lucrat bine cu actorii, reglând minuţios întreg mecanismul spectacolului, care se desfăşoară în ritmul unui adevărat balet (coregrafia e semnată de Attila Bardas). Din Romanţioşii de‑acum un secol şi ceva a ieşit astfel o montare modernă (fără actualizări forţate), vivace, plină de graţie şi bun‑gust, într‑o cromatică pastelată (scenografia îi aparţine Georgianei Săvuţă, autoare şi a frumoaselor costume), transmiţând sentimente tonice, luminoase.
„Cu energie proaspătă şi vervă spirituală” de Carmen Mihalache („Romanţioşii” de Edmond Rostand – UNATC, Bucureşti)
După ce, timp de mai mulţi ani, Edmond Rostand nu a mai fost jucat pe scenele noastre, faimosul autor al lui Cyrano de Bergerac rămânând uitat în vreun colţ de bibliotecă, nişte tineri năzdrăvani au început să‑l reviziteze.
A fost întâi încântătorul spectacol semnat de Vlad Massaci, în 1998, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, apoi alte două producţii studenţeşti de la UNATC „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, ambele fermecătoare. Am văzut‑o pe cea din urmă, în regia lui Alexandru Dumitru Mâzgăreanu, la Gala Vedetelor 2009 de la Buzău, unde comedia Romanţioşii a fost prezentată în concurs, la secţiunea „Vedeta de mâine“. Aşa cum era reprezentat, cu o prospeţime plină de savoare, textul părea că beneficiase de o intensă terapie anti‑aging, cea mai recentă promisiune în materie de elixir al tinereţii, nelipsită din toate campaniile publicitare ale firmelor de cosmetice şi clinicilor de chirurgie estetică de pe întreg mapamondul.
Reprezentaţia avea loc într‑un club, la Pub T’essence, printre spectatori cam de‑o vârstă cu interpreţii, dar şi cu unii mai copticei, cu toţii lăsându‑se totalmente seduşi de verva spirituală a punerii în scenă, spumoasă ca o veritabilă şampanie franţuzească. Într‑un decor ce figurează „o idee“ de zid, despărţind moşiile celor doi bătrânei hachiţoşi şi manipulatori, care vor să‑şi rostuiască odraslele, se desfăşoară un joc modern, fin comme une guipure.
Eroii poveştii de dragoste romanţioasă sunt Sylveta şi Percinet, interpretaţi de Irina Drăgănescu şi Vlad Udrescu. Ei reanimă cu haz năstruşnic, subţire, peripeţiile şi dilemele celor doi amorezi livreşti care se cred victime ale duşmăniei dintre taţii lor, întocmai ca în Romeo şi Julieta. În Sylveta, Irina Drăgănescu e graţioasă şi petulantă, plutind ca un fluture, care scoate însă, din când în când, un acuşor de viespe, persiflând lucrurile. Un joc distanţat, tincturat de ironie are şi Vlad Udrescu, un Percinet când înduioşător, când amuzant. Bine conduse sunt şi personajele părinţilor „tirani“, în realitate nişte bonomi paşnici, ticăiţi, cu nevinovate tabieturi şi chef de joacă, Bergamin şi Pasquinot fiind întruchipaţi, cu abilitate, expresiv, de Gabriel Costin şi Şerban Gomoi, în două compoziţii reuşite, truculente.
Spadasinul cu minte brici, Straforel, „le meneur du jeu“, şi-a găsit în George Albert Costea un interpret excelent. Cu un fizic special, anti‑vedetă, micuţ, cu aparenţă fragilă, actorul are şarm, versatilitate şi o remarcabilă inteligenţă scenică. În Straforel, el cucereşte prin aplomb, ingeniozitate, evoluând sclipitor, ca un funambul pe sârma unei sprinţare parodii, cu haz dulce‑amărui. Asistenta lui este Sorina Ştefănescu, activă, promptă în reacţii, eficientă. Regizorul Alexandru Dumitru Mâzgăreanu a lucrat bine cu actorii, reglând minuţios întreg mecanismul spectacolului, care se desfăşoară în ritmul unui adevărat balet (coregrafia e semnată de Attila Bardas). Din Romanţioşii de‑acum un secol şi ceva a ieşit astfel o montare modernă (fără actualizări forţate), vivace, plină de graţie şi bun‑gust, într‑o cromatică pastelată (scenografia îi aparţine Georgianei Săvuţă, autoare şi a frumoaselor costume), transmiţând sentimente tonice, luminoase.