Mai mult decât 2012, presupus an al catastrofelor, 2013 pune pe jar lumea lirică. Provocarea vine prin dubla aniversare: 200 de ani de la naşterea deopotrivă a lui Giuseppe Verdi şi a lui Richard Wagner. Cum vor fi sărbătoririle? Dacă pentru maestrul de la Busseto problema este ceva mai complicată dat fiind numărul mare al opusurilor, pentru bardul de la Bayreuth totul pare să se simplifice. Aparent. Pentru că ambiţioşii manageri ţintesc direct către „Ring”, tetralogia-monument cu 17 ore de muzică şi 34 de interpreţi. Totul se cuvine pregătit din timp, aşa că teatrele mari şi potente din punct de vedere financiar imaginează montări noi, în pofida crizei. Şi cum demersul nu poate fi lăsat pe ultimii metri, startul se dă de pe acum.
Mai mult decât 2012, presupus an al catastrofelor, 2013 pune pe jar lumea lirică. Provocarea vine prin dubla aniversare: 200 de ani de la naşterea deopotrivă a luiGiuseppe Verdi şi a lui Richard Wagner. Cum vor fi sărbătoririle? Dacă pentru maestrul de la Busseto problema este ceva mai complicată dat fiind numărul mare al opusurilor, pentru bardul de la Bayreuth totul pare să se simplifice. Aparent. Pentru că ambiţioşii manageri ţintesc direct către Ring, tetralogia-monument cu 17 ore de muzică şi 34 de interpreţi. Totul se cuvine pregătit din timp, aşa că teatrele mari şi potente din punct de vedere financiar imaginează montări noi, în pofida crizei. Şi cum demersul nu poate fi lăsat pe ultimii metri, startul se dă de pe acum.
45 de tone, 16 milioane de dolari
Faimoasa scenă a Metropolitanului newyorkez i-a încredinţat lui Robert Lepage mizanscena celor patru opere ale Inelului Nibelungului. Personalitate complexă, scriitor, actor, regizor de teatru şi film, canadianul nu se află la primul eseu în teritoriul liric. Creditat cu montări importante, Castelul prinţului Barbă-Albastră de Bartók şi Erwartung de Schönberg la Opera Canadiană, Damnaţiunea lui Faust de Berlioz în Japonia şi la Paris, 1984 de Lorin Maazel la Covent Garden, The Rake’s Progress de Stravinski la Bruxelles, San Francisco şi Madrid, creatorul de 53 de ani originar din Québec City este apreciat drept corifeu al montărilor luxuriante, tehnicizante, incitante. Nimic mai potrivit pentru oAmerică dispusă să caute frenetic şi să accepte fără rezerve spiritul Hollywoodului, chiar dacă moda a cam trecut odată cu noile trenduri ale conceptului de Regietheater şi cu limitările bugetare. Nu şi pentru Metropolitan Opera care a alocat nu mai puţin de 16 milioane de dolari (20 după unii!) pentru noua producţie cu Aurul Rinului, deschizătoarea de drum a Ring-ului. Pe lângă cifra exorbitantă, care bate toate recordurile în materie, o sumă de 100 000 de dolari pare minoră, dar şocantă dacă ne gândim la ce a fost folosită. Pur şi simplu pentru consolidarea scenei, spre a susţine decorul megalitic care cântăreşte fix 45 de tone, consfinţind cea mai complicată montare din istoria teatrului newyorkez şi nu numai. 24 de planşee rotitoare în cele mai felurite unghiuri au schimbat planurile, imaginând fie adâncurile Rinului, fie lumea terestră, fie abisurile Nibelheim-ului, fie ascensiunea spre Walhalla. A fost o viziune scenic abstractă, datorată lui Carl Fillion, semnatarul decorurilor, susţinut de lighting designer-ul Etienne Boucher şi de artistul (aşa trebuie să-l numesc!) care a mânuit imaginile video, Boris Firquet. Interesant ar fi fost de cunoscut şi numele celui care a stat la computer dar se pare că efectele speciale au fost datorate companiei Ex Machina, proprietate a regizorului. Aşadar, high-tech la Metropolitan, graţie lui Robert Lepage şi asociatului său, Neilson Vignola.
„Aurul high-tech al Metropolitanului” de Costin Popa
Mai mult decât 2012, presupus an al catastrofelor, 2013 pune pe jar lumea lirică. Provocarea vine prin dubla aniversare: 200 de ani de la naşterea deopotrivă a lui Giuseppe Verdi şi a lui Richard Wagner. Cum vor fi sărbătoririle? Dacă pentru maestrul de la Busseto problema este ceva mai complicată dat fiind numărul mare al opusurilor, pentru bardul de la Bayreuth totul pare să se simplifice. Aparent. Pentru că ambiţioşii manageri ţintesc direct către „Ring”, tetralogia-monument cu 17 ore de muzică şi 34 de interpreţi. Totul se cuvine pregătit din timp, aşa că teatrele mari şi potente din punct de vedere financiar imaginează montări noi, în pofida crizei. Şi cum demersul nu poate fi lăsat pe ultimii metri, startul se dă de pe acum.
Mai mult decât 2012, presupus an al catastrofelor, 2013 pune pe jar lumea lirică. Provocarea vine prin dubla aniversare: 200 de ani de la naşterea deopotrivă a lui Giuseppe Verdi şi a lui Richard Wagner. Cum vor fi sărbătoririle? Dacă pentru maestrul de la Busseto problema este ceva mai complicată dat fiind numărul mare al opusurilor, pentru bardul de la Bayreuth totul pare să se simplifice. Aparent. Pentru că ambiţioşii manageri ţintesc direct către Ring, tetralogia-monument cu 17 ore de muzică şi 34 de interpreţi. Totul se cuvine pregătit din timp, aşa că teatrele mari şi potente din punct de vedere financiar imaginează montări noi, în pofida crizei. Şi cum demersul nu poate fi lăsat pe ultimii metri, startul se dă de pe acum.
45 de tone, 16 milioane de dolari
Faimoasa scenă a Metropolitanului newyorkez i-a încredinţat lui Robert Lepage mizanscena celor patru opere ale Inelului Nibelungului. Personalitate complexă, scriitor, actor, regizor de teatru şi film, canadianul nu se află la primul eseu în teritoriul liric. Creditat cu montări importante, Castelul prinţului Barbă-Albastră de Bartók şi Erwartung de Schönberg la Opera Canadiană, Damnaţiunea lui Faust de Berlioz în Japonia şi la Paris, 1984 de Lorin Maazel la Covent Garden, The Rake’s Progress de Stravinski la Bruxelles, San Francisco şi Madrid, creatorul de 53 de ani originar din Québec City este apreciat drept corifeu al montărilor luxuriante, tehnicizante, incitante. Nimic mai potrivit pentru oAmerică dispusă să caute frenetic şi să accepte fără rezerve spiritul Hollywoodului, chiar dacă moda a cam trecut odată cu noile trenduri ale conceptului de Regietheater şi cu limitările bugetare. Nu şi pentru Metropolitan Opera care a alocat nu mai puţin de 16 milioane de dolari (20 după unii!) pentru noua producţie cu Aurul Rinului, deschizătoarea de drum a Ring-ului. Pe lângă cifra exorbitantă, care bate toate recordurile în materie, o sumă de 100 000 de dolari pare minoră, dar şocantă dacă ne gândim la ce a fost folosită. Pur şi simplu pentru consolidarea scenei, spre a susţine decorul megalitic care cântăreşte fix 45 de tone, consfinţind cea mai complicată montare din istoria teatrului newyorkez şi nu numai. 24 de planşee rotitoare în cele mai felurite unghiuri au schimbat planurile, imaginând fie adâncurile Rinului, fie lumea terestră, fie abisurile Nibelheim-ului, fie ascensiunea spre Walhalla. A fost o viziune scenic abstractă, datorată lui Carl Fillion, semnatarul decorurilor, susţinut de lighting designer-ul Etienne Boucher şi de artistul (aşa trebuie să-l numesc!) care a mânuit imaginile video, Boris Firquet. Interesant ar fi fost de cunoscut şi numele celui care a stat la computer dar se pare că efectele speciale au fost datorate companiei Ex Machina, proprietate a regizorului. Aşadar, high-tech la Metropolitan, graţie lui Robert Lepage şi asociatului său, Neilson Vignola.