În ultimele două stagiuni, teatrul bulgar a încercat să prindă din urmă ceea ce se întâmplă în jurul său, să inspire, să provoace și să vorbească într-o limbă mai contemporană. Cu toate acestea, încercările sunt sporadice și, de cele mai multe ori, producțiile teatrale eșuează în a adresa problemele societății de astăzi. Însă, nu există o lipsă de astfel de încercări, iar atunci când apar, se transformă inevitabil în evenimente. Cel mai puternic astfel de gest, poate, a fost premiera spectacolului Haga de Sasha Denisova, în regia lui Galin Stoev, și nu oriunde, ci pe scena Teatrului Național „Ivan Vazov”. Spectacolul a fost realizat în 2023, la doar un an după începutul războiului lui Putin din Ucraina, rezonând foarte puternic cu societatea bulgară.
Galin Stoev și Ivan Panteleev sunt doi regizori cu unii dintre cei mai ascuțiri receptori ai socio-politicului, care reușesc într-un mod clar, rezonabil și cu mijloace teatrale moderne să își enunțe poziția prin intermediul scenei. Amândoi derulează activități însemnate pe plan internațional; Galin Stoev a lucrat mulți ani în Franța, inclusiv din postura de director al teatrului din Toulouse, iar Ivan Panteleev în Germania, atât la Deutsches Theater, cât și la Volksbühne. Această conexiune cu cultura germană și franceză are, inevitabil, un impact asupra sensibilității lor față de dezbaterea publică și nevoia de a o estetiza pe scenă. De cealaltă parte, tradiția teatrală bulgară, care continuă să poarte amprenta socialismului târziu sau al teatrului supra-interpretării regizorale, domină peisajul cultural, alături de formele teatrului bulevardier. Temele sale, de asemenea, eșuează în a împinge lucrurile mai departe de problemele de zi cu zi și, în cel mai bun caz, putem fi martorii interpretărilor lucrărilor clasice care nu caută o relevanță contemporană.
De cele mai multe ori, încercări de a sparge acest cadru au loc în interiorul scenelor independente unde regizorii și actorii sunt mai dispuși să experimenteze și să caute noi spații pentru a intra în dialog cu publicul. Subiectele sunt, de asemenea, actuale și oportune, precum relațiile bulgaro-macedonene, violența domestică și violența împotriva femeilor, dreptul la avort, discriminarea de toate felurile sale etc. Din păcate, un număr însemnat de factori, în principal lipsa de consistență a politicilor culturale ale Ministerului Culturii, fonduri neregulate și insuficiente, fac ca aceste încercări să nu fie sustenabile în timp, nu le permit să cultive un public permanent și, cel mai important, cu greu ating un rezultat artistic remarcabil.
Față de artiștii și companiile independente care pentru fiecare reprezentație sunt nevoiți să caute o nouă scenă și să se lupte pentru fonduri, în același timp abordând subiecte riscante, dureroase pentru societate, instituțiile de stat rareori ajung la texte care sunt politice pe față sau cu adevărat sociale. În această nișă se regăsește programul „Apostol Karamitev”, program al Teatrului Național, organizat sub forma unei competiții. Fără a fi un mecanism inovativ, reprezintă o mișcare bună pentru managementul teatrului să găsească intersecția și echilibrul între politica repertorială mai clasică, conservatoare a instituției și experimente (privind temele, forma și estetica) pe care artiștii independenți obișnuiesc să le întreprindă.
Una dintre puținele excepții în programul scenei mari este spectacolul Haga. Cu el, Galin Stoev și Teatrul Național au decis să adere rapid și decisiv dezbaterii publice ce s-a aprins în urma invaziei Rusiei în Ucraina. Nu doar spectacolul lui Stoev, ci și textul dramaturgei ucrainene Sasha Denisova s-au născut în circumstanțe extraordinare. La acel moment, Bulgaria cunoștea cea mai mare divizare la nivelul societății, de la atacul de stat comunist din 1944, și era victima a constante atacuri hibride. Acestea au început cu pandemia de Covid-19, când a devenit clar faptul că opinia publică putea fi manipulată extrem de ușor și incontrolabil, atât prin rețele de socializare, cât și prin media oficială, fără argumente clare, prin utilizarea sugestiei și a „dovezilor” neverificate. Toate acestea au dus la pierderea a mii de vieți. Țara s-a situat pe primul loc în privința ratei mortalității din Europa, ca urmare a refuzului public al argumentelor științifice cu privire la beneficiile vaccinurilor. Invazia lui Putin în Ucraina a avut loc, de asemenea, într-un mediu social profund tulburat. În primele săptămâni și luni după începutul războiului, societatea bulgară a reacționat natural și unitar, ajutând victimele, organizând campanii (multe continuând până astăzi) și săvârșind gesturi de solidaritate față de poporul ucrainean. După aceea însă granița de diviziune a devenit clar vizibilă. Celălalt „punct de vedere” care apăra și justifica agresiunea a început să apară în spațiul public. Astăzi, la patru ani după începerea războiului, putem spune că acestea nu sunt doar granițe, ci tranșee adânci, un abis între o tabără și cealaltă. Divizarea este atât de mare încât, orice temă semnificativă din punct de vedere social, care este abordată, duce la confruntarea aproape simultană a celor două părți opozante, fără speranța de a ajunge la o înțelegere, cu atât mai puțin la o reconciliere. Iar teatrul rămâne dator societății în acest proces deoarece scena s-a complăcut prea mult timp într-o poziție indiferentă față de aceste tensiuni. Singura instituție teatrală care și-a exprimat în mod clar poziția politică prin repertoriul său ales a fost Teatrul Național.
Haga este o fantasmagorie ironic-satirică sau, precum o definește regizorul său, este „o fantasmagorie politică bazată pe un caz real” care se întâmplă în mintea unei fete ucrainence. Ea își imaginează că Putin (în spectacolul lui G. Stoev acest rol este interpretat de actrița Radena Valkanova, care a primit și un premiu pentru rol principal), împreună cu mare parte din anturajul său sunt capturați și aruncați în închisoare la Haga, așteptând să fie judecați pentru crime împotriva poporului ucrainean. Spectacolul este, par excellence, un teatru politic care definește clar problema, agresorul și victima. Prezintă argumente și își apără poziția. Nu există aici spațiu pentru „celălalt punct de vedere”. Criminalii sunt prezentați ca figuri grotești care, conduși de propriile lor obsesii, sunt aduși la o deformare extremă și la o dezintegrare sub ochii spectatorilor. Scena finală a spectacolului este, de asemenea, apogeul, în care Rusia și comportamentul liderilor săi sunt caricaturizate. Aceștia sunt prezentați ca niște conducători uitați de sine care s-au autoproclamat regi ai lumii. Îmbrăcată cu crinolină peste pantaloni și purtând o coroană de hârtie pe cap, Radena Valkanova, sub chipul lui Putin, îl aduce la cel mai înalt grad de grotesc final în dansul frenetic (Lacul lebedelor). Iar fata cea mică (Kremena Slavcheva) continuă să pună întrebări, în căutarea dreptății pentru rudele sale și pentru viața care i-a fost luată.
Spectacolul lui Galin Stoev a cunoscut un răspuns extraordinar nu doar în cercuri profesionale (a fost laureat cu 6 premii, inclusiv pentru regie, cel mai bun spectacol și rol principal), dar, de asemenea, a stârnit dezbateri publice, inclusiv dacă teatrul ar trebui să abordeze subiecte politice, provocând din nou diviziune. În sine este o întrebare absurdă, dar una care apare periodic, nu doar datorită tensiunilor din societate, dar și din cauza anilor lungi (ai comunismului) de cenzură severă și sancțiuni împotriva celui mai mic început de critică împotriva autorităților.
De cealaltă parte, cel mai nou spectacol al lui Ivan Panteleev montat pe scena Teatrului Național, Bill Gates și Steve Jobs vorbesc despre viitorul informaticii. De asemenea avea potențialul să devină un eveniment teatral care să pună în scenă un subiect contemporan despre felul în care omul trăiește astăzi, despre modul în care comunică și găsește sens în lumea digitală. Cu toate astea, faimoasa prelegere a fondatorilor a două dintre cele mai mari companii de tehnologie de la începutul anilor 1990 și vizionarismul lor sunt absente din textul lui Panteleev și din spectacol. Din păcate, și-a asumat să prezinte teze șablon care reverberează de pe scenă, sunând ca niște slogane, fără argumente, precum afirmația că tot ceea ce este rău în lumea de azi a început cu revoluția industrială. Spectacolul eșuează în a adresa problema socială adevărată a influenței lumii digitale asupra celei reale și rămâne la suprafața mundanului. Spre deosebire de spectacole precedente ale lui Panteleev, precum (NEO) dachniks de Maxim Gorki, în care reușește să privească omul prin lentila ironiei propriei vieți, căreia nu are puterea și nici dorința de a-i face față.
Și, în timp ce spectacolul de pe scena mare a Teatrului Național reprezintă deja o poziționare în sine, fiindcă politica repertorială a instituției naționale ar trebui să exprime tocmai asta, în ultimii ani, programul „Apostol Karamitev” a fost implementat în cel mai mic spațiu al teatrului. Una dintre producțiile care ies în evidență este spectacolul coregrafei Galina Borisova, Hypothetically, care poate fi perceput ca o intersecție pe multe nivele. Pe de o parte, între teatru și dans, pe de altă parte, între scena independentă și instituția bugetară, convenție și provocare, abstract și literal. Puncte de susținere clare sunt plasate în structura spectacolului, care îl sprijină spre a nu se prăbuși. Unul dintre ele este ideea unei forme compuse exclusiv din „principii”, în care acțiunea nu conferă niciun mesaj, ci este redusă la o demonstrație ipotetică a conținutului. Datorită structurii flexibile, cei cinci interpreți se pot schimba de la un spectacol la altul. Atât de mult încât pot să includă noi subiecte în structura deja stabilită, să reflecteze asupra problemelor sociale actuale și să înlocuiască unele dintre structurile deja formulate cu altele noi. Această decizie este înmânată flexibilității și reflexivității interpreților, care au libertatea să improvizeze și să își aducă propriile perspective asupra a ceea ce se întâmplă în societate și pe scenă. Și ei o fac. Fiecare spectacol este diferit, fiecare include un comentariu asupra evenimentelor curente din țară și din lume, prezentate la prima vedere sub forma unei combinații absurde de fraze care, de fapt, le pune într-o lumină centrală pe tot parcursul spectacolului.
Evenimente ca acestea ne relevă că, pentru ca o societate să aibă dezbateri, trebuie de asemenea să aibă mijloacele pentru acestea, nu doar argumentele, iar teatrul este cel care poate contribui mult la reducerea adâncimii abisului către care tindem.
Traducere din limba engleză de Octavian SZALAD
*Albena Tagareva este profesoară universitară și critic de teatru. Articolele ei sunt publicate frecvent în reviste de specialitate. Este interesată de artele performative contemporane și de îmbinarea dintre new media și teatru. Colaborează cu unele dintre cele mai mari festivaluri de teatru din Bulgaria. În calitate de directoare a Fundației Art Bureau, promovează artiști debutanți cu înclinații către arta cu caracter social.
Abisul dintre Societate și Teatru
Autor: Albena Tagareva
Publicat în: Teatrul azi nr. 1-2/2026
Rubrica: accente | teatrul acut
În ultimele două stagiuni, teatrul bulgar a încercat să prindă din urmă ceea ce se întâmplă în jurul său, să inspire, să provoace și să vorbească într-o limbă mai contemporană. Cu toate acestea, încercările sunt sporadice și, de cele mai multe ori, producțiile teatrale eșuează în a adresa problemele societății de astăzi. Însă, nu există o lipsă de astfel de încercări, iar atunci când apar, se transformă inevitabil în evenimente. Cel mai puternic astfel de gest, poate, a fost premiera spectacolului Haga de Sasha Denisova, în regia lui Galin Stoev, și nu oriunde, ci pe scena Teatrului Național „Ivan Vazov”. Spectacolul a fost realizat în 2023, la doar un an după începutul războiului lui Putin din Ucraina, rezonând foarte puternic cu societatea bulgară.
Galin Stoev și Ivan Panteleev sunt doi regizori cu unii dintre cei mai ascuțiri receptori ai socio-politicului, care reușesc într-un mod clar, rezonabil și cu mijloace teatrale moderne să își enunțe poziția prin intermediul scenei. Amândoi derulează activități însemnate pe plan internațional; Galin Stoev a lucrat mulți ani în Franța, inclusiv din postura de director al teatrului din Toulouse, iar Ivan Panteleev în Germania, atât la Deutsches Theater, cât și la Volksbühne. Această conexiune cu cultura germană și franceză are, inevitabil, un impact asupra sensibilității lor față de dezbaterea publică și nevoia de a o estetiza pe scenă. De cealaltă parte, tradiția teatrală bulgară, care continuă să poarte amprenta socialismului târziu sau al teatrului supra-interpretării regizorale, domină peisajul cultural, alături de formele teatrului bulevardier. Temele sale, de asemenea, eșuează în a împinge lucrurile mai departe de problemele de zi cu zi și, în cel mai bun caz, putem fi martorii interpretărilor lucrărilor clasice care nu caută o relevanță contemporană.
De cele mai multe ori, încercări de a sparge acest cadru au loc în interiorul scenelor independente unde regizorii și actorii sunt mai dispuși să experimenteze și să caute noi spații pentru a intra în dialog cu publicul. Subiectele sunt, de asemenea, actuale și oportune, precum relațiile bulgaro-macedonene, violența domestică și violența împotriva femeilor, dreptul la avort, discriminarea de toate felurile sale etc. Din păcate, un număr însemnat de factori, în principal lipsa de consistență a politicilor culturale ale Ministerului Culturii, fonduri neregulate și insuficiente, fac ca aceste încercări să nu fie sustenabile în timp, nu le permit să cultive un public permanent și, cel mai important, cu greu ating un rezultat artistic remarcabil.
Față de artiștii și companiile independente care pentru fiecare reprezentație sunt nevoiți să caute o nouă scenă și să se lupte pentru fonduri, în același timp abordând subiecte riscante, dureroase pentru societate, instituțiile de stat rareori ajung la texte care sunt politice pe față sau cu adevărat sociale. În această nișă se regăsește programul „Apostol Karamitev”, program al Teatrului Național, organizat sub forma unei competiții. Fără a fi un mecanism inovativ, reprezintă o mișcare bună pentru managementul teatrului să găsească intersecția și echilibrul între politica repertorială mai clasică, conservatoare a instituției și experimente (privind temele, forma și estetica) pe care artiștii independenți obișnuiesc să le întreprindă.
Una dintre puținele excepții în programul scenei mari este spectacolul Haga. Cu el, Galin Stoev și Teatrul Național au decis să adere rapid și decisiv dezbaterii publice ce s-a aprins în urma invaziei Rusiei în Ucraina. Nu doar spectacolul lui Stoev, ci și textul dramaturgei ucrainene Sasha Denisova s-au născut în circumstanțe extraordinare. La acel moment, Bulgaria cunoștea cea mai mare divizare la nivelul societății, de la atacul de stat comunist din 1944, și era victima a constante atacuri hibride. Acestea au început cu pandemia de Covid-19, când a devenit clar faptul că opinia publică putea fi manipulată extrem de ușor și incontrolabil, atât prin rețele de socializare, cât și prin media oficială, fără argumente clare, prin utilizarea sugestiei și a „dovezilor” neverificate. Toate acestea au dus la pierderea a mii de vieți. Țara s-a situat pe primul loc în privința ratei mortalității din Europa, ca urmare a refuzului public al argumentelor științifice cu privire la beneficiile vaccinurilor. Invazia lui Putin în Ucraina a avut loc, de asemenea, într-un mediu social profund tulburat. În primele săptămâni și luni după începutul războiului, societatea bulgară a reacționat natural și unitar, ajutând victimele, organizând campanii (multe continuând până astăzi) și săvârșind gesturi de solidaritate față de poporul ucrainean. După aceea însă granița de diviziune a devenit clar vizibilă. Celălalt „punct de vedere” care apăra și justifica agresiunea a început să apară în spațiul public. Astăzi, la patru ani după începerea războiului, putem spune că acestea nu sunt doar granițe, ci tranșee adânci, un abis între o tabără și cealaltă. Divizarea este atât de mare încât, orice temă semnificativă din punct de vedere social, care este abordată, duce la confruntarea aproape simultană a celor două părți opozante, fără speranța de a ajunge la o înțelegere, cu atât mai puțin la o reconciliere. Iar teatrul rămâne dator societății în acest proces deoarece scena s-a complăcut prea mult timp într-o poziție indiferentă față de aceste tensiuni. Singura instituție teatrală care și-a exprimat în mod clar poziția politică prin repertoriul său ales a fost Teatrul Național.
Haga este o fantasmagorie ironic-satirică sau, precum o definește regizorul său, este „o fantasmagorie politică bazată pe un caz real” care se întâmplă în mintea unei fete ucrainence. Ea își imaginează că Putin (în spectacolul lui G. Stoev acest rol este interpretat de actrița Radena Valkanova, care a primit și un premiu pentru rol principal), împreună cu mare parte din anturajul său sunt capturați și aruncați în închisoare la Haga, așteptând să fie judecați pentru crime împotriva poporului ucrainean. Spectacolul este, par excellence, un teatru politic care definește clar problema, agresorul și victima. Prezintă argumente și își apără poziția. Nu există aici spațiu pentru „celălalt punct de vedere”. Criminalii sunt prezentați ca figuri grotești care, conduși de propriile lor obsesii, sunt aduși la o deformare extremă și la o dezintegrare sub ochii spectatorilor. Scena finală a spectacolului este, de asemenea, apogeul, în care Rusia și comportamentul liderilor săi sunt caricaturizate. Aceștia sunt prezentați ca niște conducători uitați de sine care s-au autoproclamat regi ai lumii. Îmbrăcată cu crinolină peste pantaloni și purtând o coroană de hârtie pe cap, Radena Valkanova, sub chipul lui Putin, îl aduce la cel mai înalt grad de grotesc final în dansul frenetic (Lacul lebedelor). Iar fata cea mică (Kremena Slavcheva) continuă să pună întrebări, în căutarea dreptății pentru rudele sale și pentru viața care i-a fost luată.
Spectacolul lui Galin Stoev a cunoscut un răspuns extraordinar nu doar în cercuri profesionale (a fost laureat cu 6 premii, inclusiv pentru regie, cel mai bun spectacol și rol principal), dar, de asemenea, a stârnit dezbateri publice, inclusiv dacă teatrul ar trebui să abordeze subiecte politice, provocând din nou diviziune. În sine este o întrebare absurdă, dar una care apare periodic, nu doar datorită tensiunilor din societate, dar și din cauza anilor lungi (ai comunismului) de cenzură severă și sancțiuni împotriva celui mai mic început de critică împotriva autorităților.
De cealaltă parte, cel mai nou spectacol al lui Ivan Panteleev montat pe scena Teatrului Național, Bill Gates și Steve Jobs vorbesc despre viitorul informaticii. De asemenea avea potențialul să devină un eveniment teatral care să pună în scenă un subiect contemporan despre felul în care omul trăiește astăzi, despre modul în care comunică și găsește sens în lumea digitală. Cu toate astea, faimoasa prelegere a fondatorilor a două dintre cele mai mari companii de tehnologie de la începutul anilor 1990 și vizionarismul lor sunt absente din textul lui Panteleev și din spectacol. Din păcate, și-a asumat să prezinte teze șablon care reverberează de pe scenă, sunând ca niște slogane, fără argumente, precum afirmația că tot ceea ce este rău în lumea de azi a început cu revoluția industrială. Spectacolul eșuează în a adresa problema socială adevărată a influenței lumii digitale asupra celei reale și rămâne la suprafața mundanului. Spre deosebire de spectacole precedente ale lui Panteleev, precum (NEO) dachniks de Maxim Gorki, în care reușește să privească omul prin lentila ironiei propriei vieți, căreia nu are puterea și nici dorința de a-i face față.
Și, în timp ce spectacolul de pe scena mare a Teatrului Național reprezintă deja o poziționare în sine, fiindcă politica repertorială a instituției naționale ar trebui să exprime tocmai asta, în ultimii ani, programul „Apostol Karamitev” a fost implementat în cel mai mic spațiu al teatrului. Una dintre producțiile care ies în evidență este spectacolul coregrafei Galina Borisova, Hypothetically, care poate fi perceput ca o intersecție pe multe nivele. Pe de o parte, între teatru și dans, pe de altă parte, între scena independentă și instituția bugetară, convenție și provocare, abstract și literal. Puncte de susținere clare sunt plasate în structura spectacolului, care îl sprijină spre a nu se prăbuși. Unul dintre ele este ideea unei forme compuse exclusiv din „principii”, în care acțiunea nu conferă niciun mesaj, ci este redusă la o demonstrație ipotetică a conținutului. Datorită structurii flexibile, cei cinci interpreți se pot schimba de la un spectacol la altul. Atât de mult încât pot să includă noi subiecte în structura deja stabilită, să reflecteze asupra problemelor sociale actuale și să înlocuiască unele dintre structurile deja formulate cu altele noi. Această decizie este înmânată flexibilității și reflexivității interpreților, care au libertatea să improvizeze și să își aducă propriile perspective asupra a ceea ce se întâmplă în societate și pe scenă. Și ei o fac. Fiecare spectacol este diferit, fiecare include un comentariu asupra evenimentelor curente din țară și din lume, prezentate la prima vedere sub forma unei combinații absurde de fraze care, de fapt, le pune într-o lumină centrală pe tot parcursul spectacolului.
Evenimente ca acestea ne relevă că, pentru ca o societate să aibă dezbateri, trebuie de asemenea să aibă mijloacele pentru acestea, nu doar argumentele, iar teatrul este cel care poate contribui mult la reducerea adâncimii abisului către care tindem.
Traducere din limba engleză de Octavian SZALAD
*Albena Tagareva este profesoară universitară și critic de teatru. Articolele ei sunt publicate frecvent în reviste de specialitate. Este interesată de artele performative contemporane și de îmbinarea dintre new media și teatru. Colaborează cu unele dintre cele mai mari festivaluri de teatru din Bulgaria. În calitate de directoare a Fundației Art Bureau, promovează artiști debutanți cu înclinații către arta cu caracter social.