“A fost frumos, a fost superb, mai vreau!” de Mircea Morariu (Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu – “Ultima zi a tinereţii”, scenariu de Yuriy Kordonskiy după un roman de Tadeusz Konwiczki)

Există o categorie specială de spectacole pe care până şi cel mai acerb critic simte că nu le poate nici recepta, nici comenta precum de obicei. Spectacole care te scot din rutina cotidiană, spectacole ce te determină pe neaşteptate să uiţi de timp, dar şi de vremuri, pe care le receptezi mai curând cu sufletul decât cu mintea şi la încheierea cărora, atunci când tu, comentator şi judecător de teatru cu o oarecare experienţă, eşti întrebat ei, cum a fost?, nu poţi răspunde decât omeneşte, precum un civil, adică asemenea unui spectator oarecare ce vine la teatru nu fiindcă
trebuie, ci pur şi simplu pentru că îşi doreşte asta a fost frumos, a fost superb, mai vreau.

Există o categorie
specială de spectacole pe care până şi cel mai acerb critic simte că nu le
poate nici recepta, nici comenta precum de obicei. Spectacole care te scot din
rutina cotidiană, spectacole ce te determină pe neaşteptate să uiţi de timp,
dar şi de vremuri, pe care le receptezi mai curând cu sufletul decât cu mintea şi
la încheierea cărora, atunci când tu, comentator şi judecător de teatru
cu o oarecare experienţă, eşti întrebat ei, cum a fost?, nu poţi
răspunde decât omeneşte, precum un civil, adică asemenea unui spectator
oarecare ce vine la teatru nu fiindcă trebuie, ci pur şi
simplu pentru că îşi doreşte asta a fost frumos, a fost superb, mai vreau.

(…)

Toate aceste
întâmplări ne sunt înfăţişate într-un minunat, vibrant şi profund omenesc
spectacol de sentiment şi de atmosferă. În zămislirea şi instituirea supremaţiei
sentimentului rolul principal îi revine regizorului Yuriy Kordonskiy, care
lucrează din nou exemplar cu actorii. Şi o face nu numai cu experimentatul Marian
Râlea, cel pe care l-a călăuzit spre izbândă în Îngropaţi-mă pe după plintă,
nu doar cu Ofelia Popii care, în ciuda tinereţii sale, are deja câteva mari succese
pe fişa ei de creaţie, actriţă care a mai lucrat cu regizori mari şi ştie şi ce
înseamnă asta, dar şi să preţuiască o atare şansă, cu Cristian Stanca ori cu Serenela
Mureşan, căreia întâlnirea cu Silviu Purcărete şi cu rolul din D’ale
caranavalului i-a redeschis apetitul pentru teatru, nu numai cu Diana
Fufezan, ci şi cu foarte tinerii Alexandru Malaicu, absolut minunat în Vitek,
Constantin Podu, cu apariţii de mare efect în Engel, cu Veronica
Arizancu, pură, sensibilă, fragilă, dar artisticeşte învingătoare în rolul Alinei
şi cu Iulia Popa în Greta.Tineri încă studenţi ori masteranzi.