Ce se mai intampla pe scenele vieneze? Cea mai recentă piesă a lui Tony Kushner, cu un titlu imposibil și cu un conținut nu mai puțin sofisticat-stufos, a fost montată la mijlocul lui februarie 2013 de prestigiosul Volkstheater. O corespondență de Irina Wolf.
The Intelligent Homosexual’s Guide to Capitalism and Socialism with a Key to the Scriptures – Ratgeber für den intelligenten Homosexuellen zu Kapitalismus und Sozialismus mit Schlüssel zur Heiligen Schrift se intitulează cea mai recentă piesă a lui Tony Kushner, care a avut premiera austriacă la Volkstheater Viena în data de 15 februarie. Inspirat de eseul lui George Bernard Shaw „The Intelligent Woman’s Guide to Socialism and Capitalism“, precum şi de „Science and Health with Key to the Scriptures“, scrierea lui Mary Baker Eddy ce stă la baza așa-zisei „știinţe creştine“, titlul pune la grea încercare chiar şi memoria celui mai entuziast admirator al autorului american. Cu toate acestea, după încântarea produsă de spectacolul Îngeri în America în regia lui Victor Ioan Frunză la ultima ediţie a FNT, mi-am dorit foarte mult să văd montarea austriacă după noua operă a lui Kushner. Şi nu eram singura nerăbdătoare. Mai mulţi prieteni încântaţi de Îngeri… au gândit la fel.
Ghidul… a avut premiera absolută în 2009 în SUA, la Minneapolis, fiind apoi reluat în 2011 într-o versiune adaptată, Off-Broadway. În 2012 are loc premiera europeană la Mannheim în Germania. „Această piesă este o farsă politică amară“, spune Susanne Abbrederis, cea care conduce secţia de dramaturgie (în sensul german al termenului) la Volkstheater și care s-a ocupat de transpunerea piesei pe scena vieneză. „Cu toate că textul original nu poate fi jucat în mai puțin de patru ore, Kushner a făcut o excepţie pentru noi, îngăduindu-ne să-l scurtăm, lucru rar întâlnit în cazul pieselor americane“, precizează Abbrederis cu ocazia prezentării dinaintea spectacolului, în foaierul teatrului.
Dar despre ce este vorba în piesă? După ce a hotărât că se va sinucide, Gus (Augusto Giuseppe Garibaldi) – văduv și fiu al unei familii de emigranţi italieni – își convoacă întreaga familie în casa din Brooklyn a „clanului”, pe care acum doreşte s-o vândă. Deşi faptul de a fi fost diagnosticat cu Alzheimer îi motivează oficial decizia, adevărul este acela că Gus și-a pierdut încrederea în sistemul de valori ce i-a format existenţa. Fost muncitor portuar, acest reprezentant al proletariatului american şi-a investit mare parte din viaţă în propagarea doctrinei Partidului comunist. În acelaşi timp, însă, Gus este un intelectual, și încă unul care-l citeşte pe Horaţiu în latină. Și, totuși, traiul în prezent, într-o lume „postmarxistă“, i-a devenit insuportabil. Prin urmare, textul lui Kushner se transformă într-o analiză nostalgică a vremurilor apuse, într-o viziune despre utopia comunismului care a existat într-o anumită măsură şi în SUA. Pe lângă nenumăratele citate din „Capitalul“ lui Marx, Kushner reia în Ghidul său o mare parte din temele deja abordate în Îngeri: viaţa şi moartea, criza identității, iubirea, familia, creştinismul şi sexualitatea.
„Dintotdeauna mi-am dorit să scriu o piesă despre familia tipică americană, despre drama unei familii care stă de vorbă în bucătărie“, admite autorul în interviul acordat revistei austriece Bühne. Stilul său este recognoscibil şi în Ghidul, piesa cuprinzând o paletă vastă de personaje bine conturate. Membrii familiei lui Gus, copiii (Pill, Empty şi Vito), partenerii acestora, precum şi sora sa Clio sunt desprinşi din realitatea noastră imediată. Pill (prescurtare pentru Pier Luigi) e gay și tocmai traversează o perioadă de criză în relaţia sa cu partenerul său de-o viaţă, Paul, un teolog. Din acest motiv, Pill începe o relaţie intensă cu Eli, un playboy, pe care-l plăteşte cu o sumă semnificativă de bani, împrumutată de la sora sa Empty (un nume ce provine de la M.T., adică Maria Terezia). Aceasta este bisexuală și, după ce a divorţat de soţul ei, Adam, a avut o legătură cu Maeve, la rându-i specialistă în teologie. Decisă să aibă un copil, Maeve optează pentru inseminarea artificială, moment în care intervine salvator Vito, fratele mai mic al lui Empty. Maeve îi va purta copilul în pântec, cu toate că Vito este căsătorit cu Sooze. În diversificata paletă de personaje, cel mai interesant pare a fi Adam. După despărţirea de Empty, locuieşte mai departe într-un apartament din pivniţa casei, întreţinând sporadic relații sexuale cu fosta soţie. Cea mai mare surpriză e plasată la începutul celui de-al doilea act, când iese la iveală că Adam este contractorul casei lui Gus. Anunţul soţului părăsit, rostit în faţa întregii familii, constituie lovitura de graţie dată acesteia.
Ca și Angels in America, Ghidul… abundă în dialoguri spumoase, pe alocuri sarcastice. Schimbul de replici este iute, tăios, plin de haz, dar poate năuci spectatorul. Tocmai de aceea, autorul însuşi a simţit nevoia să prezinte o cronologie a acţiunii în caietul-program. Este, de fapt, un arbore genealogic al familiei Marcantonio care își are rădăcina la 1854, în Picerno (o regiune din sudul Italiei), continuă cu emigrarea familiei în SUA şi se opreşte în 12 iunie 2007, data la care începe acțiunea piesei. Indicarea evenimentelor în ordine cronologică este binevenită, constituind un suport edificator pentru cel care poate pleca de la spectacol buimăcit de complexitatea temelor şi multitudinea personajelor.
Cu excepţia unor lungimi, accentuate, poate, şi de turnanta folosită în mod exagerat, montarea vieneză (cu o durată de trei ore) poartă amprenta comediei negre. Frapează încă de la început decorul (Wolf Gutjahr) format dintr-o casă cu două etaje, cu camere transparente, „la vedere“ din toate părţile. Etajerele şi rafturile de cărţi parţial golite par să indice o mutare, o schimbare iminentă. Regizorul elveţian Elias Perrig a mizat pe jocul echipei omogene de la Volkstheater, din ansamblul acesteia remarcându-se îndeosebi Robert Prinzler, în rolul playboy-ului Eli. Cu toate că personajele, reprezentante ale unor viziuni complet diferite, se află într-o continuă dispută politică, Ghidul este, în cele din urmă, o reflecție asupra haosului prezent în familia de origine italiană, şi, într-un mod mai amplu, în societatea contemporană. „Titlul este ironic“, conchide regizorul, „el semnalează, de fapt, lipsa unui ghid pentru stadiul actual al societăţii noastre“.
Volkstheater Viena – Ratgeber für den intelligenten Homosexuellen zu Kapitalismus und Sozialismus mit Schlüssel zur Heiligen Schrift de Tony Kushner. Traducere în germană: Frank Heibert. Regia: Elias Perrig. Decorul: Wolf Gutjahr. Costumele: Katharina Weissenborn. Coloana sonoră: Thomas Schöndorfer. Dramaturgia: Susanne Abbrederis. Cu: Hans Piesbergen (Pill), Robert Prinzler (Eli), Ronald Kuste (Paul), Claudia Sabitzer (Empty), Roman Schmelzer (Vito), Erich Schleyer (Gus), Inge Maux (Clio), Marina Stilp (Maeve), Nina Horváth (Sooze), Patrick O. Beck (Adam), Nanette Waidmann (Michelle). Data vizionării: 27 februarie 2013.
Un ghid, sau lipsa acestuia, pentru societatea contemporană
Ce se mai intampla pe scenele vieneze? Cea mai recentă piesă a lui Tony Kushner, cu un titlu imposibil și cu un conținut nu mai puțin sofisticat-stufos, a fost montată la mijlocul lui februarie 2013 de prestigiosul Volkstheater. O corespondență de Irina Wolf.
The Intelligent Homosexual’s
Guide to Capitalism and Socialism with a Key to the Scriptures – Ratgeber für den
intelligenten Homosexuellen zu Kapitalismus und Sozialismus mit Schlüssel zur
Heiligen Schrift se intitulează cea mai recentă piesă a lui Tony
Kushner, care a avut premiera austriacă la Volkstheater Viena în data de 15 februarie.
Inspirat de eseul lui George Bernard Shaw „The Intelligent Woman’s Guide to
Socialism and Capitalism“, precum şi de „Science and Health with Key to the
Scriptures“, scrierea lui Mary Baker Eddy ce stă la baza așa-zisei „știinţe creştine“, titlul
pune la grea încercare chiar şi memoria celui mai entuziast admirator al
autorului american. Cu toate acestea, după încântarea produsă de spectacolul Îngeri
în America în regia lui Victor Ioan Frunză la ultima ediţie a FNT, mi-am
dorit foarte mult să văd montarea austriacă după noua operă a lui Kushner. Şi nu eram singura
nerăbdătoare. Mai mulţi prieteni încântaţi de Îngeri… au gândit la fel.
Ghidul… a avut premiera
absolută în 2009 în SUA, la Minneapolis, fiind apoi reluat în 2011 într-o
versiune adaptată, Off-Broadway. În 2012 are loc premiera europeană la Mannheim în
Germania. „Această piesă este o farsă politică amară“, spune Susanne Abbrederis, cea care conduce secţia de dramaturgie
(în sensul german al termenului) la Volkstheater și care s-a ocupat de transpunerea
piesei pe scena vieneză. „Cu toate că textul original nu poate fi jucat în mai puțin
de patru ore, Kushner a făcut o excepţie pentru noi, îngăduindu-ne să-l scurtăm, lucru rar întâlnit în cazul pieselor
americane“, precizează Abbrederis cu ocazia prezentării dinaintea
spectacolului, în foaierul teatrului.
Dar despre ce este vorba în piesă? După ce a hotărât că se va sinucide, Gus (Augusto Giuseppe Garibaldi) – văduv și fiu al
unei familii de emigranţi italieni – își convoacă întreaga familie în casa din Brooklyn a
„clanului”, pe care acum doreşte s-o vândă. Deşi faptul de a fi fost diagnosticat cu Alzheimer îi
motivează oficial decizia, adevărul este acela că Gus și-a pierdut încrederea în
sistemul de valori ce i-a format existenţa. Fost muncitor portuar, acest reprezentant al
proletariatului american şi-a investit mare parte din viaţă în propagarea doctrinei
Partidului comunist. În acelaşi timp, însă, Gus este un intelectual, și încă
unul care-l citeşte pe Horaţiu în latină. Și, totuși, traiul în prezent, într-o lume „postmarxistă“, i-a devenit
insuportabil. Prin urmare, textul lui Kushner se transformă într-o analiză nostalgică a vremurilor apuse, într-o viziune despre utopia comunismului care a
existat într-o anumită măsură şi în SUA. Pe lângă nenumăratele citate din „Capitalul“ lui Marx, Kushner reia în Ghidul său o
mare parte din temele deja abordate în Îngeri: viaţa şi moartea, criza
identității, iubirea, familia, creştinismul şi sexualitatea.
„Dintotdeauna mi-am dorit să scriu o piesă despre familia
tipică americană, despre drama unei familii care stă de vorbă în bucătărie“, admite autorul
în interviul acordat revistei austriece Bühne.
Stilul său este recognoscibil şi în Ghidul, piesa cuprinzând o paletă vastă de
personaje bine conturate. Membrii familiei lui Gus, copiii (Pill, Empty şi Vito),
partenerii acestora, precum şi sora sa Clio sunt desprinşi din realitatea noastră imediată. Pill (prescurtare
pentru Pier Luigi) e gay și tocmai traversează o perioadă de criză în relaţia sa cu
partenerul său de-o viaţă, Paul, un teolog. Din acest motiv, Pill începe o relaţie intensă cu Eli, un
playboy, pe care-l plăteşte cu o sumă semnificativă de bani, împrumutată de la sora sa Empty (un nume ce provine de la
M.T., adică Maria Terezia). Aceasta este bisexuală și, după ce a divorţat de soţul ei, Adam, a
avut o legătură cu Maeve, la rându-i specialistă în teologie. Decisă să aibă un copil, Maeve optează pentru inseminarea artificială, moment în care intervine
salvator Vito, fratele mai mic al lui Empty. Maeve îi va purta copilul în
pântec, cu toate că Vito este căsătorit cu Sooze. În
diversificata paletă de personaje, cel mai interesant pare a fi Adam.
După
despărţirea de Empty,
locuieşte mai departe într-un apartament din pivniţa casei, întreţinând sporadic relații
sexuale cu fosta soţie. Cea mai mare surpriză e plasată la începutul celui
de-al doilea act, când iese la iveală că Adam este contractorul casei lui Gus. Anunţul soţului părăsit, rostit în
faţa
întregii familii, constituie lovitura de graţie dată acesteia.
Ca și Angels in
America, Ghidul… abundă în dialoguri spumoase, pe alocuri
sarcastice. Schimbul de replici este iute, tăios, plin de haz, dar
poate năuci spectatorul. Tocmai de aceea, autorul însuşi a simţit nevoia să prezinte o
cronologie a acţiunii în caietul-program. Este, de fapt, un arbore genealogic al
familiei Marcantonio care își are rădăcina la 1854, în Picerno (o regiune din
sudul Italiei), continuă cu emigrarea familiei în SUA şi se opreşte în 12 iunie 2007, data la care începe acțiunea piesei. Indicarea
evenimentelor în ordine cronologică este binevenită, constituind un suport
edificator pentru cel care poate pleca de la spectacol buimăcit de
complexitatea temelor şi multitudinea personajelor.
Cu excepţia unor lungimi, accentuate, poate, şi de turnanta
folosită în mod exagerat, montarea vieneză (cu o durată de trei ore) poartă amprenta comediei
negre. Frapează încă de la început decorul (Wolf Gutjahr) format dintr-o casă cu două etaje, cu camere
transparente, „la vedere“ din toate părţile. Etajerele şi rafturile de cărţi parţial golite par să indice o mutare, o schimbare iminentă. Regizorul elveţian Elias Perrig
a mizat pe jocul echipei omogene de la Volkstheater, din ansamblul acesteia
remarcându-se îndeosebi Robert Prinzler, în rolul playboy-ului Eli. Cu toate că personajele,
reprezentante ale unor viziuni complet diferite, se află într-o continuă dispută politică, Ghidul este, în cele din urmă, o
reflecție asupra haosului prezent în familia de origine italiană, şi, într-un mod
mai amplu, în societatea contemporană. „Titlul este ironic“, conchide regizorul, „el
semnalează, de fapt, lipsa unui ghid pentru stadiul actual al societăţii noastre“.
Volkstheater Viena – Ratgeber für den intelligenten Homosexuellen zu Kapitalismus und Sozialismus
mit Schlüssel zur Heiligen Schrift de Tony Kushner. Traducere în germană: Frank Heibert.
Regia: Elias Perrig. Decorul: Wolf Gutjahr. Costumele: Katharina Weissenborn.
Coloana sonoră: Thomas Schöndorfer. Dramaturgia: Susanne Abbrederis. Cu: Hans
Piesbergen (Pill), Robert Prinzler (Eli), Ronald Kuste (Paul), Claudia Sabitzer
(Empty), Roman Schmelzer (Vito), Erich Schleyer (Gus), Inge Maux (Clio), Marina
Stilp (Maeve), Nina Horváth (Sooze), Patrick O. Beck (Adam), Nanette Waidmann
(Michelle). Data vizionării: 27 februarie 2013.
FOTO ARMIN BARDEL