Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine Festivalul Internaţional al Teatrelor pentru Copii de la Subotica, Serbia, reprezintă un paradis al poveştilor. De şaisprezece ani, micul burg sârbesc este la fiecare sfârşit de mai gazda uneia dintre cele mai importante întâlniri profesionale de nivel internaţional ale responsabililor cu perpetuarea poveştilor, spuse – cum altfel? – cu păpuşi, marionete şi tot felul de obiecte animate.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine Festivalul Internaţional al Teatrelor pentru Copii de la Subotica, Serbia, reprezintă un paradis al poveştilor. De şaisprezece ani, micul burg sârbesc este la fiecare sfârşit de mai gazda uneia dintre cele mai importante întâlniri profesionale de nivel internaţional ale responsabililor cu perpetuarea poveştilor, spuse – cum altfel? – cu păpuşi, marionete şi tot felul de obiecte animate. De la ediţie la ediţie mă hrănesc cu amintirile şi corespondenţa purtată cu cei mai sinceri şi inocenţi artişti de teatru – păpuşarii, fie ei actori, regizori, scenografi, dramaturgi, teoreticieni, directori, tehnicieni, muzeografi. Structurat pe două paliere – on şi off – programul Festivalului permite participanţilor, chiar îi îmbie, să cunoască oraşul, să descopere cât mai multe spaţii nu neapărat culturale, să îndrăgească iremediabil „specificul locului“, al unui oraş mai mic decât un cartier bucureştean, în care convieţuiesc sârbi, unguri, muntenegreni…
„Subotica – paradisul poveştilor“ de Adriana Teodorescu
Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine Festivalul Internaţional al Teatrelor pentru Copii de la Subotica, Serbia, reprezintă un paradis al poveştilor. De şaisprezece ani, micul burg sârbesc este la fiecare sfârşit de mai gazda uneia dintre cele mai importante întâlniri profesionale de nivel internaţional ale responsabililor cu perpetuarea poveştilor, spuse – cum altfel? – cu păpuşi, marionete şi tot felul de obiecte animate.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine Festivalul Internaţional al Teatrelor pentru Copii de la Subotica, Serbia, reprezintă un paradis al poveştilor. De şaisprezece ani, micul burg sârbesc este la fiecare sfârşit de mai gazda uneia dintre cele mai importante întâlniri profesionale de nivel internaţional ale responsabililor cu perpetuarea poveştilor, spuse – cum altfel? – cu păpuşi, marionete şi tot felul de obiecte animate. De la ediţie la ediţie mă hrănesc cu amintirile şi corespondenţa purtată cu cei mai sinceri şi inocenţi artişti de teatru – păpuşarii, fie ei actori, regizori, scenografi, dramaturgi, teoreticieni, directori, tehnicieni, muzeografi. Structurat pe două paliere – on şi off – programul Festivalului permite participanţilor, chiar îi îmbie, să cunoască oraşul, să descopere cât mai multe spaţii nu neapărat culturale, să îndrăgească iremediabil „specificul locului“, al unui oraş mai mic decât un cartier bucureştean, în care convieţuiesc sârbi, unguri, muntenegreni…
[…]