Protagoniştii din „True West” (Vestul adevărat), piesă scrisă de Sam Shepard în anul 1980, pe care o vedem pe scena Teatrului Nottara, într-un spectacol sigur, desenat regizoral de foarte tânărul Alexandru Mâzgăreanu, director de scenă aflat la primii paşi în profesie, dar a cărui evoluţie artistică şi profesională e limpede de pe acum că se cuvine urmărită cu maximă atenţie, au o natură antagonică.
(…)
Protagoniştii din True West (Vestul adevărat), piesă scrisă de Sam Shepard în anul 1980, pe care o vedem pe scena Teatrului Nottara, într-un spectacol sigur, desenat regizoral de foarte tânărul Alexandru Mâzgăreanu, director de scenă aflat la primii paşi în profesie, dar a cărui evoluţie artistică şi profesională e limpede de pe acum că se cuvine urmărită cu maximă atenţie, au o natură antagonică. E vorba despre doi fraţi. Primul se numeşte Austin, fiinţă aşezată, ordonată, calmă, care şi-a formulat un ambiţios şi clar proiect de viaţă – esenţială e dorinţa lui de a deveni un scenarist hollywoodian de succes. Cel de-al doilea se cheamă Lee şi e un tânăr frust, dezordonat, a-social, mereu situat în afara legii. Rolurile se vor metamorfoza încet-încet, substituirea identităţilor e tot mai evidentă, dar şi mai dură…
„Ritualizarea contradicţiilor” de Mircea Morariu („True West” de Sam Shepard – Teatrul „Nottara“, Bucureşti)