(…) Teatrul ecvestru este legat de numele lui Bartabas şi de compania Zingaro, stabilită la Aubervilliers, în imediata vecinătate a Parisului. Numele a fost împrumutat de la calul negru care l-a inspirat pe stăpânul său în practicarea unui gen deosebit ce aduce alături elemente de teatru, circ, muzică şi dans: teatrul ecvestru. Bartabas reînvie, prin fiecare nouă apariţie, himera călăreţului – a celui barbar, în creaţiile de început, a cavalerului – în cele mai recente, a vieţii nomade, aventuroase.
(…) Teatrul ecvestru este legat de numele lui Bartabas şi de compania Zingaro, stabilită la Aubervilliers, în imediata vecinătate a Parisului. Numele a fost împrumutat de la calul negru care l-a inspirat pe stăpânul său în practicarea unui gen deosebit ce aduce alături elemente de teatru, circ, muzică şi dans: teatrul ecvestru. Bartabas reînvie, prin fiecare nouă apariţie, himera călăreţului – a celui barbar, în creaţiile de început, a cavalerului – în cele mai recente, a vieţii nomade, aventuroase. Creaţiile au ca temă popoare, civilizaţii şi culturi străvechi, demult apuse, readuse în actualitate prin intermediul coregrafiilor cu cai, călăreţi, dansatori şi acrobaţi. Autorul montărilor este Bartabas, un artist neliniştit, provocator, care sondează prin asocierea cal–om tenebrele cele mai ascunse ale arhaicului, ale spaţiilor geografice şi culturale unde tradiţia l-a conservat. Deşi are o matcă, trupa trăieşte pe drum, cu oameni şi cai, rulote, camioane, un cort, elemente uşor de mutat din loc în loc, fiindcă Zingaro se plimbă mereu, căutându-şi parteneri pentru viitoarele producţii şi public. Arta pe care o practică Bartabas este un gen hibrid, rezultat din amalgamarea constituienţilor specifici altor arte. Ar putea fi definită ca o coregrafie ecvestră, ceva între circ şi arta spectacolului, dar, indiferent de nume, e un gen cuceritor. Bartabas foloseşte dresura cailor, o dresură elevată la nivelul superior al coregrafiei, integrând-o, ca element central, în spectacole configurate în jurul unei teme precise. Creaţiile lui Bartabas nu urmăresc doar să surprindă spectatorul, ci transformă dresura într-un subtil limbaj artistic, explorează teritorii estetice noi. Şaman, Mazepa, Zingaro, Himeră, Eclipsă, primele sale creaţii, reanimă o arhaicitate exotică, exprimată prin muzica aleasă special, prin elemente organice (paie, nisip, apă, foc ), animale (gâşte, cămile, măgari), prin inflexiuni berbere, ţigane sau tătare, peste care răsună tropăiturile copitelor. Toate simţurile privitorilor sunt solicitate, iar impresia generală e de călătorie înapoi în timp. Prezenţa cailor măreşte forţa evocatoare, reconfigurând universuri aneantizate de trecerea veacurilor, pe care Bartabas s-a priceput să le readucă la viaţă prin scenarii şi coregrafii ecvestre, sonorităţi speciale, prezenţe olfactive. Carisma e percepută de spectatori ca stare esenţială la reprezentaţiile lui Zingaro. Corporalitate, legătura om–cal, simbolistica acestui patruped atât de legat de umanitate, raporturile dintre muzică, lumină, interpreţi ţes o complicată simbolistică a motricităţii, mişcarea dezvăluind înţelesuri ascunse şi esenţe uitate. (…)
„Noul circ” de Oltiţa Cîntec
(…) Teatrul ecvestru este legat de numele lui Bartabas şi de compania Zingaro, stabilită la Aubervilliers, în imediata vecinătate a Parisului. Numele a fost împrumutat de la calul negru care l-a inspirat pe stăpânul său în practicarea unui gen deosebit ce aduce alături elemente de teatru, circ, muzică şi dans: teatrul ecvestru. Bartabas reînvie, prin fiecare nouă apariţie, himera călăreţului – a celui barbar, în creaţiile de început, a cavalerului – în cele mai recente, a vieţii nomade, aventuroase.
(…) Teatrul ecvestru este legat de numele lui Bartabas şi de compania Zingaro, stabilită la Aubervilliers, în imediata vecinătate a Parisului. Numele a fost împrumutat de la calul negru care l-a inspirat pe stăpânul său în practicarea unui gen deosebit ce aduce alături elemente de teatru, circ, muzică şi dans: teatrul ecvestru. Bartabas reînvie, prin fiecare nouă apariţie, himera călăreţului – a celui barbar, în creaţiile de început, a cavalerului – în cele mai recente, a vieţii nomade, aventuroase. Creaţiile au ca temă popoare, civilizaţii şi culturi străvechi, demult apuse, readuse în actualitate prin intermediul coregrafiilor cu cai, călăreţi, dansatori şi acrobaţi. Autorul montărilor este Bartabas, un artist neliniştit, provocator, care sondează prin asocierea cal–om tenebrele cele mai ascunse ale arhaicului, ale spaţiilor geografice şi culturale unde tradiţia l-a conservat. Deşi are o matcă, trupa trăieşte pe drum, cu oameni şi cai, rulote, camioane, un cort, elemente uşor de mutat din loc în loc, fiindcă Zingaro se plimbă mereu, căutându-şi parteneri pentru viitoarele producţii şi public. Arta pe care o practică Bartabas este un gen hibrid, rezultat din amalgamarea constituienţilor specifici altor arte. Ar putea fi definită ca o coregrafie ecvestră, ceva între circ şi arta spectacolului, dar, indiferent de nume, e un gen cuceritor. Bartabas foloseşte dresura cailor, o dresură elevată la nivelul superior al coregrafiei, integrând-o, ca element central, în spectacole configurate în jurul unei teme precise. Creaţiile lui Bartabas nu urmăresc doar să surprindă spectatorul, ci transformă dresura într-un subtil limbaj artistic, explorează teritorii estetice noi. Şaman, Mazepa, Zingaro, Himeră, Eclipsă, primele sale creaţii, reanimă o arhaicitate exotică, exprimată prin muzica aleasă special, prin elemente organice (paie, nisip, apă, foc ), animale (gâşte, cămile, măgari), prin inflexiuni berbere, ţigane sau tătare, peste care răsună tropăiturile copitelor. Toate simţurile privitorilor sunt solicitate, iar impresia generală e de călătorie înapoi în timp. Prezenţa cailor măreşte forţa evocatoare, reconfigurând universuri aneantizate de trecerea veacurilor, pe care Bartabas s-a priceput să le readucă la viaţă prin scenarii şi coregrafii ecvestre, sonorităţi speciale, prezenţe olfactive. Carisma e percepută de spectatori ca stare esenţială la reprezentaţiile lui Zingaro. Corporalitate, legătura om–cal, simbolistica acestui patruped atât de legat de umanitate, raporturile dintre muzică, lumină, interpreţi ţes o complicată simbolistică a motricităţii, mişcarea dezvăluind înţelesuri ascunse şi esenţe uitate. (…)