Majoritatea instituţiilor publice de spectacole pentru copii din România îşi datorează existenţa unui acelaşi text legislativ al regimului instituit după 1944, astfel, indiferent de titulatura actuală – teatre „de animaţie“, „pentru copii şi tineret“ sau chiar specificând genul de expresie preponderent utilizat (păpuşi sau marionete) –, aceste scene profesioniste, ce ghidează spre Frumos cu precădere spectatorii de vârste fragede, au împlinit sau se aproprie de 60 de ani. Născut oficial într-un octombrie de secol XX, dar activând din pasiune dinainte, teatrul de păpuşi craiovean s-a afirmat de timpuriu pe plan internaţional prin dăruirea artiştilor şi originalitatea creaţiilor sale.
Majoritatea instituţiilor publice de spectacole pentru copii din România îşi datorează existenţa unui acelaşi text legislativ al regimului instituit după 1944, astfel, indiferent de titulatura actuală – teatre „de animaţie“, „pentru copii şi tineret“ sau chiar specificând genul de expresie preponderent utilizat (păpuşi sau marionete) –, aceste scene profesioniste, ce ghidează spre Frumos cu precădere spectatorii de vârste fragede, au împlinit sau se aproprie de 60 de ani.
Născut oficial într-un octombrie de secol XX, dar activând din pasiune dinainte, teatrul de păpuşi craiovean s-a afirmat de timpuriu pe plan internaţional prin dăruirea artiştilor şi originalitatea creaţiilor sale. Eustaţiu Gregorian, Horia şi Alexandra Davidescu au impus peste hotare respectul pentru arta mânuirii, disputându-şi uneori renumele cu mult mai cunoscutul Ţăndărică. În anii de început, când nu existau încă în România cursuri de specialitate, micul nucleu al noului teatru învăţa cu aviditate meşteşugul din materiale străine împrumutate pe şest şi dezbătute.
Colectivul acelor ani a fost printre primele echipe de păpuşari care au forţat limitele unanim şi fără rezerve acceptate ale animaţiei şi, depăşind perimetrul basmelor, a inclus în repertoriu subiecte poetice sau derivate din literatura nu neaparat destinată copiilor (Cuconiţele mele dragi). Repertoriul se măreşte încontinuu, adăugând titluri ofertante, rezolvate în maniere incitante.
În pofida greutăţilor întâmpinate, faima „micului teatru mare“ din Bănie rezistă. Mai mult afară… Eustaţiu Gregorian a fost premiat la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii ţinut la Subotica (Serbia), iar Pinocchio a cucerit laude la trei categorii în cadrul primei ediţii a World Puppet Carnival din Alma-Ata (Kazahstan). Prezentată la Festivalul Internaţional de la Ţăndărică, Fata babei şi fata moşneagului (regizată de bulgarul Todor Valov) a fost răsplătită pentru originalitate – decorul ar putea fi numit bio: ramuri groase în chip de pari, rogojini împletite şi tiugi (un fel de tărtăcuţe mai mari) drept capete de marionete.
Din iniţiativa unui grup de profesionişti ai teatrului de păpuşi şi animaţie de a contribui la revigorarea şi perpetuarea acestui gen ca formă sincretică a artelor spectacolului, în toamna lui 2007 s-a născut Asociaţia GAG din Craiova. Pentru proiectul de amenajare în cadrul Muzeului Olteniei a primului muzeu al teatrului de păpuşi românesc (şi unul dintre puţinele din lume!), iniţiatoarii au fost premiaţi de UNITER în cadrul Galei din 2011. Expoziţia permanentă şi în continuă creştere constă în trei încăperi: în primele sunt expuse păpuşi, marionete, schiţe de decor şi o machetă din diverse spectacole şi perioade, aparţinând scenografilor Sever Frenţiu, Eustaţiu Gregorian, Elena Tărăşescu-Jianu etc., iar cea de-a treia găzduieşte ateliere, unde micii vizitatori pot învăţa, jucându-se, crearea unor păpuşi şi măşti pornind de la materiale simple şi ieftine (linguri de lemn, boabe de fasole, cânepă, hârtie creponată).
Pentru prima oară de când fiinţează, teatrul şi-a punctat aniversarea printr-un minifestival, organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, al Primăriei Craiova şi al Consiliului Local. Zilele teatrului de păpuşi Colibri (14–17 octombrie 2011) au debutat cu un colocviu sub titulatura permisivă „Teatrul depăpuşi – prezent şi viitor“, în grup – din păcate –restrâns, s-au abordat probleme felurite. S-a vorbit inclusiv despre menirea hic et nunc a instituţiilor de spectacol pentru copii şi tineret într-o eră pe de-o parte caracterizată de asalt tehnologic, pe de alta impregnată de violenţă. Personalităţi de obârşie locală, dar de renume internaţional au luat partea instituţiei periclitate atât de criza mondială, cât şi de indiferenţa (sau poate doar de – mai îndulcita, dar tot grava! – neştiinţă) a forurilor administrative. Directorul Festivalului Shakespeare Craiova şi mulţi ani conducător al Teatrului Naţional din oraş, Emil Boroghină a insistat asupra importanţei teatrului de păpuşi atât ca ramură a artei (mai veche decât Thalia), cât şi a relevanţei lui pentru oraş, inclusiv judeţ. Artist-mânuitor şi regizor (componentă a primului nucleu de la întemeierea teatrului, fondând împreună cu soţul ei, Horia Davidescu, trupe de gen în străinătate) Alexandra Davidescu s-a dedicat total instituţiei craiovene, căreia i-a închinat la momente jubiliare două volume, Un mic teatru mare (1979) și, Am trăit într-un micteatru mare (2010) – nu-i de mirare că, ea a deplâns lipsa de pasiune şi entuziasm caracterizantă acestor timpuri. GheorgheTruţă – autorul piesei Alice nu ştie să moară –, a ridicat problema montării cu mijloace de expresie păpuşăreşti a unor texte adresate adulţilor. Marii absenţi de la discuţie au fost Cristian Pepino şi Cristina Pepino, angrenaţi în ultimele detalii pentru premiera de a doua zi, ale căror păreri de bună seamă ar fi atârnat greu, dată fiind vasta lor experienţă şi succesele repurtate.
Categoric, cea mai spinoasă chestiune abordată a fost situaţia locativă curentă. Deoarece fostul sediu (situat vizavi de Teatrul Naţional „Marin Sorescu“) a fost retrocedat în 2006, actualmente instituţia funcţionează într-o construcţie închiriată, cu destinaţia de locuinţă, deci improprie teatrului, şi joacă fie pe scene de împrumut, fie se deplasează în şcoli şi grădiniţe – inclusiv din zone limitrofe – sau (când vremea şi Municipalitatea permit), în aer liber.
Prezent în mod surprinzător la spectacolul programat ceva mai târziu în decursul aceleiaşi zile, primarul Craiovei, Antonie Solomon – dând pentru prima oară curs vreunei invitaţii din partea „Colibri“ – a promis (într-o scurtă cuvântare din care n-au lipsit apropourile politice) că se va îngriji de problema sediului pentru Teatrul Colibri („Poate vom găsi o locaţie şi pentru ei. Am o mare meteahnă: mă ţin de cuvânt“). El a spus: „Nu a dispărut copilul din mine“ şi a promis să se întoarcă a doua zi, pentru producţia Teatrului-gazdă, după revenirea de la biserică. De vreme ce nu a mai fost văzut, se pare că slujba va fi durat mult…
(…)
Instituţie publică de spectacole, subordonată direct Primăriei, Teatrul de Păpuşi „Colibri“ din Craiova e unica entitate bugetară de gen a oraşului, asupra căruia se răsfrâng succesele sale. Atât tradiţia, cât şi diplomele sau premiile obţinute pe plan intern şi internaţional pot fi speculate întru sensibilizarea factorilor decidenţi. Chiar dacă aria politică actuală se arată dezinteresată de domeniul cultural – în fond, expresia de „cenuşăreasă“ din zona basmelor provine! –, măcar pentru faptul că maturii angrenaţi în fenomenul teatrului de copii (angajaţii teatrului şi persoanele care îi însoţesc pe copii la reprezentaţii) constituie o pătură electorală nu tocmai neglijabilă. Nu în ultimul rând se cuvine menţionat că, prin specificul activităţii sale, limbajul păpuşilor fiind universal, iar basmele peste tot cunoscute, Teatrul „Colibri“ ar putea fi chiar şi turistic folosit, fiind în măsură să ofere clipe plăcute de destindere oricui călătoreşte cu copiii. Ameliorarea condiţiilor într-o primă fază şi apoi menţinerea la cote decente a teatrului de păpuşi, care prin activitatea lui trecută şi prezentă La standarde valorice ridicate face onoare oraşului, judeţului şi ţării constituie o obligaţie morală.
Conform declaraţiei directoarei Doina Berceanu dintr-o publicaţie locală, dorinţa teatrului ar fi să permanentizeze acest gen de manifestări pe o scenă proprie, cu cât mai mulţi participanţi din ţară şi din străinătate. Cu sprijinul forurilor competente, acest lucru foarte necesar este posibil. Botezat de regretatul Patrel Berceanu „Colibri“, teatrul de păpuşi craiovean confirmă epitetele minusculei bijuterii zburătoare: frumos şi neostenit. Înaripat şi el, trăieşte nu pentru a strânge, ci pentru a împărtăşi hrana dulce.
“Micul mare Colibri” de Daria Dimiu
Majoritatea instituţiilor publice de spectacole pentru copii din România îşi datorează existenţa unui acelaşi text legislativ al regimului instituit după 1944, astfel, indiferent de titulatura actuală – teatre „de animaţie“, „pentru copii şi tineret“ sau chiar specificând genul de expresie preponderent utilizat (păpuşi sau marionete) –, aceste scene profesioniste, ce ghidează spre Frumos cu precădere spectatorii de vârste fragede, au împlinit sau se aproprie de 60 de ani. Născut oficial într-un octombrie de secol XX, dar activând din pasiune dinainte, teatrul de păpuşi craiovean s-a afirmat de timpuriu pe plan internaţional prin dăruirea artiştilor şi originalitatea creaţiilor sale.
Majoritatea
instituţiilor publice de spectacole pentru copii din România îşi datorează
existenţa unui acelaşi text legislativ al regimului instituit după 1944,
astfel, indiferent de titulatura actuală – teatre „de animaţie“, „pentru copii
şi tineret“ sau chiar specificând genul de expresie preponderent utilizat
(păpuşi sau marionete) –, aceste scene profesioniste, ce ghidează spre Frumos
cu precădere spectatorii de vârste fragede, au împlinit sau se aproprie de 60
de ani.
Născut oficial
într-un octombrie de secol XX, dar activând din pasiune dinainte, teatrul de
păpuşi craiovean s-a afirmat de timpuriu pe plan internaţional prin dăruirea artiştilor
şi originalitatea creaţiilor sale. Eustaţiu Gregorian, Horia şi Alexandra Davidescu
au impus peste hotare respectul pentru arta mânuirii, disputându-şi uneori
renumele cu mult mai cunoscutul Ţăndărică. În anii de început, când nu existau
încă în România cursuri de specialitate, micul nucleu al noului teatru învăţa cu
aviditate meşteşugul din materiale străine împrumutate pe şest şi dezbătute.
Colectivul acelor
ani a fost printre primele echipe de păpuşari care au forţat limitele unanim şi
fără rezerve acceptate ale animaţiei şi, depăşind perimetrul basmelor, a inclus
în repertoriu subiecte poetice sau derivate din literatura nu neaparat
destinată copiilor (Cuconiţele mele dragi). Repertoriul se măreşte
încontinuu, adăugând titluri ofertante, rezolvate în maniere incitante.
În pofida greutăţilor
întâmpinate, faima „micului teatru mare“ din Bănie rezistă. Mai mult afară…
Eustaţiu Gregorian a fost premiat la Festivalul Internaţional de Teatru pentru
Copii ţinut la Subotica (Serbia), iar Pinocchio a cucerit laude la trei categorii
în cadrul primei ediţii a World Puppet Carnival din Alma-Ata (Kazahstan). Prezentată
la Festivalul Internaţional de la Ţăndărică, Fata babei şi fata moşneagului
(regizată de bulgarul Todor Valov) a fost răsplătită pentru originalitate –
decorul ar putea fi numit bio: ramuri groase în chip de pari, rogojini
împletite şi tiugi (un fel de tărtăcuţe mai mari) drept capete de marionete.
Din iniţiativa
unui grup de profesionişti ai teatrului de păpuşi şi animaţie de a contribui la
revigorarea şi perpetuarea acestui gen ca formă sincretică a artelor spectacolului,
în toamna lui 2007 s-a născut Asociaţia GAG din Craiova. Pentru proiectul de
amenajare în cadrul Muzeului Olteniei a primului muzeu al teatrului de păpuşi
românesc (şi unul dintre puţinele din lume!), iniţiatoarii au fost premiaţi de UNITER
în cadrul Galei din 2011. Expoziţia permanentă şi în continuă creştere constă
în trei încăperi: în primele sunt expuse păpuşi, marionete, schiţe de decor şi o machetă din
diverse spectacole şi perioade, aparţinând scenografilor Sever Frenţiu,
Eustaţiu Gregorian, Elena Tărăşescu-Jianu etc., iar cea de-a treia găzduieşte ateliere,
unde micii vizitatori pot învăţa, jucându-se, crearea unor păpuşi şi măşti
pornind de la materiale simple şi ieftine (linguri de lemn, boabe de fasole, cânepă,
hârtie creponată).
Pentru prima oară
de când fiinţează, teatrul şi-a punctat aniversarea printr-un minifestival,
organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, al Primăriei
Craiova şi al Consiliului Local. Zilele teatrului de păpuşi Colibri (14–17
octombrie 2011) au debutat cu un colocviu sub titulatura permisivă
„Teatrul depăpuşi – prezent şi viitor“, în grup – din păcate –restrâns, s-au
abordat probleme felurite. S-a
vorbit inclusiv despre menirea hic et nunc a instituţiilor de spectacol pentru
copii şi tineret într-o eră pe de-o parte caracterizată de asalt tehnologic, pe
de alta impregnată de violenţă. Personalităţi de obârşie locală, dar de renume
internaţional au luat partea instituţiei periclitate atât de criza mondială,
cât şi de indiferenţa (sau poate doar de – mai îndulcita, dar tot grava! –
neştiinţă) a forurilor administrative. Directorul Festivalului Shakespeare
Craiova şi mulţi ani conducător al Teatrului Naţional din oraş, Emil Boroghină
a insistat asupra importanţei teatrului de păpuşi atât ca ramură a artei (mai
veche decât Thalia), cât şi a relevanţei lui pentru oraş, inclusiv judeţ.
Artist-mânuitor şi regizor (componentă a primului nucleu de la întemeierea
teatrului, fondând împreună cu soţul ei, Horia Davidescu, trupe de gen în
străinătate) Alexandra Davidescu s-a dedicat total instituţiei craiovene, căreia
i-a închinat la momente jubiliare două volume, Un mic teatru mare (1979)
și, Am trăit într-un mic teatru mare (2010) – nu-i de
mirare că, ea a deplâns lipsa de pasiune şi entuziasm caracterizantă acestor
timpuri. GheorgheTruţă – autorul piesei Alice nu ştie să moară –, a
ridicat problema montării cu mijloace de expresie păpuşăreşti a unor texte
adresate adulţilor. Marii absenţi de la discuţie au fost Cristian Pepino şi
Cristina Pepino, angrenaţi în ultimele detalii pentru premiera de a doua zi,
ale căror păreri de bună seamă ar fi atârnat greu, dată fiind vasta lor
experienţă şi succesele repurtate.
Categoric, cea mai
spinoasă chestiune abordată a fost situaţia locativă curentă. Deoarece fostul
sediu (situat vizavi de Teatrul Naţional „Marin Sorescu“) a fost retrocedat în
2006, actualmente instituţia funcţionează într-o construcţie închiriată, cu
destinaţia de locuinţă, deci improprie teatrului, şi joacă fie pe scene de
împrumut, fie se deplasează în şcoli şi grădiniţe – inclusiv din zone limitrofe
– sau (când vremea şi Municipalitatea permit), în aer liber.
Prezent în mod
surprinzător la spectacolul programat ceva mai târziu în decursul aceleiaşi
zile, primarul Craiovei, Antonie Solomon – dând pentru prima oară curs vreunei
invitaţii din partea „Colibri“ – a promis (într-o scurtă cuvântare din care n-au
lipsit apropourile politice) că se va îngriji de problema sediului pentru
Teatrul Colibri („Poate vom găsi o locaţie şi pentru ei. Am o mare meteahnă: mă
ţin de cuvânt“). El a spus: „Nu a dispărut copilul din mine“ şi a promis să se
întoarcă a doua zi, pentru producţia Teatrului-gazdă, după revenirea de la
biserică. De vreme ce nu a mai fost văzut, se pare că slujba va fi durat
mult…
(…)
Instituţie publică
de spectacole, subordonată direct Primăriei, Teatrul de Păpuşi „Colibri“ din
Craiova e unica entitate bugetară de gen a oraşului, asupra căruia se răsfrâng
succesele sale. Atât tradiţia, cât şi diplomele sau premiile obţinute pe plan intern
şi internaţional pot fi speculate întru sensibilizarea factorilor decidenţi.
Chiar dacă aria politică actuală se arată dezinteresată de domeniul cultural –
în fond, expresia de „cenuşăreasă“ din zona basmelor provine! –, măcar pentru
faptul că maturii angrenaţi în fenomenul teatrului de copii (angajaţii
teatrului şi persoanele care îi însoţesc
pe copii la reprezentaţii) constituie o pătură electorală nu tocmai neglijabilă.
Nu în ultimul rând se cuvine menţionat că, prin specificul activităţii sale, limbajul
păpuşilor fiind universal, iar basmele peste tot cunoscute, Teatrul „Colibri“
ar putea fi chiar şi turistic folosit, fiind în măsură să ofere clipe plăcute
de destindere oricui călătoreşte cu copiii. Ameliorarea condiţiilor într-o
primă fază şi apoi menţinerea la cote decente a teatrului de păpuşi, care prin activitatea
lui trecută şi prezentă La standarde valorice ridicate face onoare oraşului,
judeţului şi ţării constituie o obligaţie morală.
Conform
declaraţiei directoarei Doina Berceanu dintr-o publicaţie locală, dorinţa
teatrului ar fi să permanentizeze acest gen de manifestări pe o scenă proprie, cu
cât mai mulţi participanţi din ţară şi din străinătate. Cu sprijinul forurilor competente,
acest lucru foarte necesar este posibil. Botezat de regretatul Patrel Berceanu
„Colibri“, teatrul de păpuşi craiovean confirmă epitetele minusculei bijuterii
zburătoare: frumos şi neostenit. Înaripat şi el, trăieşte nu pentru a strânge,
ci pentru a împărtăşi hrana dulce.