În ciuda criticilor care i-au fost aduse de-a lungul timpului, Gala HOP continuă să atragă aspiranții la glorie, promițându-le dacă nu tocmai gloria, măcar o confirmare din partea unui public sincer și a unor profesioniști demni de admirație. Și tot în ciuda criticilor, lista cu numele câștigătorilor din anii anteriori, remisă presei de către UNITER, spune un adevăr simplu: mulți dintre laureați sunt astăzi actori consacrați, confirmând cu asupra de măsură alegerile juraților… E și acesta un argument pentru continuarea evenimentului inventat și susținut cu cerbicie de regretatul Cornel Todea.
Laureaţii Galelor HOP
Ediţia 1998
Secţiunea individual:
Liliana Dalu, absolventă a Academiei de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului, secţia Actorie, promoţia 1996, pentru „Gura lumii”, colaj de texte populare – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Secţiunea grup:
„Păcală şi Popa”, culegere de texte populare, cu: Vasile Toma absolvent al Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 1994 şi Dan Tudor absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 1995 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Ediţia 1999
Secţiunea individual:
Beatrice Cerasela Constantin, absolventă a Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 1999, pentru „Trăiască nr.2”, colaj de texte – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Pavel Bartoş, absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultata de Litere, Departamentul de Teatru, specializarea Arta Actorului, promoţia 1999, pentru „Un actor în plus”, colaj de texte – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Caleidoscop”, un spectacol de Miriam Răducanu, cu: Florin Bejenaru, Clara Flores, Ştefan Aruxandrei, Ovidiu Nădejde, Iulia Cristina Sîia, Dan Vulc, Dana Teodorescu, Luminiţa Vâlciu, absolvenţi ai Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 1999 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Ediţia 2000
Secţiunea individual:
Anamaria Marinca, absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Departamentul de Artă Teatrală, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2000, pentru un colaj de texte – Premiul pentru cea mai buna actriţă.
Marius Silviu Chivu, absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2000, pentru „Subterana”, adaptare după F.M. Dostoievski – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Cajahkocekesaria” cu Gabriel Pintilei şi Lorena Ciubotariu, absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Departamentul de Artă Teatrală, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2000 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Ediţia 2001
Secţiunea individual:
Clara Flores, absolventă a Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 1999, pentru „Silicon Valley” de Saviana Stănescu – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Marius Rizea absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 1998, pentru „Boborul” de I.L. Caragiale – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Zi că-i bine” de Wil Calhoun în regia lui Florin Piersic Jr., producţie a Teatrului Luni de la Green Hours, cu Andreea Bibiri, Şerban Pavlu şi Gheorghe Ifrim, absolvenţi ai Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 1997 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Timică”:
Andreea Bibiri, absolventă a Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 1997, pentru rolul Ea din „Zi că-i bine” de Wil Calhoun în regia lui Florin Piersic Jr.
Ediţia 2002
Secţiunea individual:
Mirela Oprişor, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2000, pentru „Doamna cu căţelul” de Eugen Ionescu – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Marian Popescu, absolvent al Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2002, pentru „1 aprilie” de I.L. Caragiale – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Deşeuri” după „Teatru Descompus” de Matei Vişniec, regia Ana Mărgineanu, producţie a Teatrului Luni de la Green Hours, cu Cosmin Ovidiu Seleş, promoţia 2000, Isabela Neamţu, promoţia 2000, Ciprian Nicolăiasa, promoţia 2001, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Adrian Dumitru, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2001, pentru „Zoo story” de Edward Albee.
Premiul „Timică”:
Dragoş Bucur, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, pentru rolul din „Trilogie belgrădeană” de Biljana Srbljanovic, regia Cristian Theodor Popescu.
Ediţia 2003
Secţiunea individual:
Natalie Ester, absolventă a Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2000, pentru „Curriculum vitae” de Ram Bam Tym – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Adrian Văncică, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2002, pentru „Angajare de clovn” de Matei Vişniec – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Ursul” de A.P. Cehov, regia Mihaelei Triboi, cu Ioana Calotă, promoţia 2003, Alexandru Nedelcu, promoţia 2003, Lucian Ghimişi, promoţia 2000, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Ioana Calotă, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2003, pentru rolul Elena Ivanovna Popova din „Ursul” de A.P. Cehov.
Premiul „Timică”:
Raluca Oprea, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2002 pentru rolurile Sybill, Stefanie, Brigitte din „Născut vinovat” de Ari Roth, regia Erwin Simsensohn.
Ediţia 2004
Secţiunea individual:
Claudia Imre, absolventă a Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 2003, pentru „Senzaţie de Nichita” după Nichita Stănescu – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Marius Damian, absolvent al Universităţii de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru, Specializarea Artele Spectacolului, secţia Actorie, promoţia 2003, pentru „Netotu’” după Isaac Bashevi Singer şi Jean-Claude Carriere – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Fetele grase câştigă întotdeauna” de Madleine George, Iulia Stănescu, producţie a Teatrului Luni de la Green Hours, cu Carmen Florescu, Paula Gherghe, Ela Ionescu, Laura Voicu, absolvente ale Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2003 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Monica Florescu, absolventă a Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 2001, pentru „Dans lent pe pământul ucigător” de William Hanley.
Premiul „Timică”:
Oana Rusu, absolventă a Universităţii de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului, secţia Actorie, promoţia 2003, pentru „Podul” de Jaan Tatte.
Ediţia 2005
Secţiunea individual:
Maria Nicola, absolventă a Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2001, pentru „Asta-s eu!” colaj după I.L. Caragiale şi Bella Ahmadulina – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Octavian Strunilă, absolvent al Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru „Regizorul de film”, colaj de texte după Costel Brumă – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„A şi B” un spectacol de Puiu Jipa, cu Maria Nicola, absolventă a Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2001, Adina Stan, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2002 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Gabriel Călinescu, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004, pentru „Sex, Drugs and Rock’n‘Roll“ de Eric Bogosian.
Premiul „Timică”:
Ionuţ Bogdan Caras, absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Departamentul Teatru, specializarea Arta Actorului, promoţia 2004, pentru rolul din „Igiena asasinului” de Amélie Nothomb, regia Diana Aldea.
Ediţia 2006
Secţiunea individual:
Silviana Vişan, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2006, pentru „Ana Bodea – Sudor electric” de Ecaterina Oproiu – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Toni Tecuceanu, absolvent al Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2004, pentru „Groparul” după o idee de Vasile Leac – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Mâinilor tale” după Federico Garcia Lorca, cu Sorana Huidan, Mihaela Şerban şi Marin Grigore, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2006 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului şi Premiul Timică:
Bogdan Ioan Sărătean, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004, pentru „Mir” de Victor Drăgan şi Flaviu Suhastru.
Premiul „Generaţia aşteptată” oferit de ziarul „Cotidianul”:
Marian Adochiţei, absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Departamentul de Artă Teatrală, specializarea Artele Spectacolului de Teatru (Actorie), promoţia 2005, pentru „Margareta” adaptare după „Baby in the bath water” de Christopher Durang.
Ediţia 2007
Secţiunea individual:
Ana Macovei, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru: „Lucruri mici” de Gabriel Pintilei – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Radu Iacoban, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru „Mizerie”, după „Sex, drugs and rock’n’roll” de Eric Bogosian – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„În aşteptare”, regia Dan Lupu, cu: Liliana Farcaş, promoţia 2006, Sorana Huidan, promoţia 2006, Casiana Şuteu, promoţia 2006, Dan Lupu, promoţia 2006, Tudor Munteanu, promoţia 2007, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Aniela Petranu, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004, pentru „Vă urcaţi la prima?” de Teodora Herghelegiu.
Premiul „Timică”:
Ana Macovei, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru: „Lucruri mici” de Gabriel Pintilei.
Premiul „Maria Filotti”:
Simina Cojocaru, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2007, pentru „Un cântec de clovn”, după Jonas Gardell.
Premiul „Generaţia aşteptată” oferit de ziarul „Cotidianul”:
Axel Moustache, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004, pentru „Nisip în buzunarul de la piept” de Victor Drăgan.
Premiul publicului pentru secţiunea individual:
Ana Macovei şi Radu Iacoban.
Premiul publicului pentru secţiunea grup:
„Moştenirea” de Marivaux, cu Dorin Ionescu, Maria-Antoaneta Tudor, Simona Fabian, Cătălin Ciurdar, Călin Rădulescu, promoţia 2007, şi Xenia Alina Grigore, promoţia 2006, absolvenţi ai Universităţii „Spiru-Haret” Bucureşti, Facultatea de Teatru.
Ediţia 2008
Secţiunea individual:
Premiul pentru Cea mai bună actriţă nu se acordă.
Pavel Danil Bârsan, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru „Actor” de Steven Berkoff – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„ Metamorfoze” cu Ruxandra Chelaru, promoţia 2008 şi Vlad Drăgulescu, promoţia 2006, absolvenţi ai Universităţii din Craiova, Facultatea de Litere, Departamentul de Artă Teatrală – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Matei Rotaru, absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Arta Actorului, promoţia 2008 pentru „Eşti un animal, Viskovitz” de Alessandro Boffa.
Ioana Barbu, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru Ea din „Dactilograful” de Murray Schisgall.
Premiul „Timică”:
Lorena Lupu, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004.
Dorin Ionescu, absolvent al Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 2007, pentru „Apa de Havel” de Matei Vişniec.
Premiul „Maria Filotti”:
Lari Cosmin Giorgescu, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2007, pentru fragment din „Poezia visului” scenariu dramatic de Miriam Răducanu pe poezii de Emil Botta.
Premiul publicului pentru secţiunea individual:
Matei Rotaru.
Premiul publicului pentru secţiunea grup:
„Just push play”,participă Ana Maria Cazacu,Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Departamentul de Artă Teatrală, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2005; Dragoş Muscalu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2007; Robert Pavicsits, Giorgiana Elena Popan, Bogdan Rădulescu, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Arta Actorului, promoţia 2008.
Ediţia 2009
Secţiunea individual:
Agnes Benedek, absolventă a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, secţia Actorie, promoţia 2007, pentru „Halta Ibusar” – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Marian Adochiţei, absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru, profilul Artă teatrală, specializarea Artele Spectacolului (Actorie), promoţia 2005, pentru „Şi uite-aşa ne trezim într-o bună zi cu mii de câini ieşind din mare” de Matei Vişniec – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Merge”după „Autobahn” de Neil LaBute,cu Oana Porav-Hodade şi Ciprian Mistreanu, absolvenţi ai Universităţii de Artă Teatrală Târgu-Mureş, promoţia 2008 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Eliza Ţuţurman, absolventă a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Arta Actorului, promoţia 2009, pentru „Ispitele Sfântului Anton”, după Gustave Flaubert.
Premiul „Maria Filotti”:
Valentina Andreea Zaharia,absolventă aUniversităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Arta Actorului, promoţia 2008, pentru „Buna Vestire” din „Elogiul mamei vitrege” de Mario Varga Llosa.
Premiul publicului pentru secţiunea individual:
Irina Ivan,absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2006, pentru „Bărbaţi şi vibratoare” de Clara Flores şi Antoaneta Zaharia.
Premiul publicului pentru secţiunea grup:
„Clişee?!?”, spectacol de pantomimă, dans şi film mut de Barbara Crişan, cu Dana Anghel, Simina Contraş, Ali Deac, Lorelei Ghazawi, Iulia Merca, Gabriel Cosmin Sterian, Ada Şoaică, absolvenţi ai Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, catedra de Artă Teatrală, specializarea Arta Actorului, promoţia 2008.
Ediţia 2010
Secţiunea individual:
Ioan Mihai Cortea,absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului, promoţia 2008, pentru „Alexis Zorba” de Nikos Kazantzakis – Premiul pentru cel mai bun actor.
Laura Bilic, absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu”, Iaşi, specializarea Arta Actorului Mânuitor de Păpuşi şi Marionete, promoţia 2007, pentru „Pete de cerneală” de Michael Frayn – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Secţiunea grup:
„Dincolo de umbre”, spectacol de pantomimă, mânuire păpuşi şi blacklight, cu Ecaterina Ciofu, Ioana Iordache şi Dumitru Georgescu, absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, specializarea Arta Actorului Mânuitor de Păpuşi şi Marionete, promoţia 2010 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Tudor Aaron Istodor, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului, promoţia 2007, pentru „Paharul”, după Eric Bogosian.
Premiul „Maria Filotti”:
Raluca Mara, absolventă a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Actorie şi Păpuşi-Marionete, promoţia 2010, pentru „Pasărea-Care-Nu-E sau Run it out!”, după texte de Friedrich Nietzsche.
Premiul publicului pentru secţiunea individual:
Ingrid Robu, absolventă a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Actorie şi Păpuşi-Marionete, promoţia 2009, pentru „Fotografii cu clovni invizibili” de Val Butnaru.
Premiul publicului pentru secţiunea grup:
„Eden”, spectacol non-verbal, bazat pe textul Genezei din Biblie, cu Diana Buluga, Radu Homiceanu, Adina Lazăr, Raluca Mara, Ana Nicolae, Mihail Onaca, Florin Suciu, Andrea Şovan, Raluca Uzunov, absolvenţi aiUniversităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Actorie şi Păpuşi-Marionete, promoţia 2010.
Ediţia 2011
Premiul Ştefan Iordache, marele premiu al Galei Tânărului Actor HOP:
Diana Croitoru, absolventă a Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Arte, domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, promoţia 2010, pentru „Versiunea Martei”, după Karel Čapek.
Secţiunea individual:
Ştefania Dumitru, absolventă a Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Arte, Domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, promoţia 2010, pentru „Paricidul”, după Ion Sava – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Andrei -George Gherge, absolvent al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului-Actorie, promoţia 2010, pentru „Preşul” de Ion Băieşu – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„The H(eden) Garden”, scenariu de Alexandra Pâzgu, regia Medeea Iancu, cu: Florin Vasile Călbăjos, George Dometi, Fulvia Mǎdǎlina Folosea, Alexandra Odoroagă, Vlad Nemeş şi Ioana Livia Predescu,absolvenţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, promoţia 2011 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Andreea Moustache, absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, Domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului – Păpuşi –Marionete, promoţia 2009, pentru „Pământul”, după Moromeţii de Marin Preda.
Premiul Yorick:
Diana Croitoru, absolventă a Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Arte, domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, promoţia 2010, pentru „Versiunea Martei”, după Karel Čapek.
Premiul Timică şi Premiul publicului pentru secţiunea individual:
Bianca Ioan, absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Departamentul Teatru, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2011, pentru „Un an bisect” de Walter Ben Har.
Andrei -George Gherge, absolvent al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului-Actorie, promoţia 2010, pentru „Preşul” de Ion Băieşu.
Premiul publicului pentru secţiunea grup:
„Hamlet…eu sunt?!”, după „I am Hamlet” de Richard James, cu Radu Homiceanu, absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Actori şi Păpuşi-Marionete, promoţia 2010, şi Radu Horghidan, absolvent al Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, Facultatea de Arte, secţia Artele Spectacolului, promoţia 2010.
Laureații Galei Tânărului Actor HOP, din 1999 până în 2011
În ciuda criticilor care i-au fost aduse de-a lungul timpului, Gala HOP continuă să atragă aspiranții la glorie, promițându-le dacă nu tocmai gloria, măcar o confirmare din partea unui public sincer și a unor profesioniști demni de admirație. Și tot în ciuda criticilor, lista cu numele câștigătorilor din anii anteriori, remisă presei de către UNITER, spune un adevăr simplu: mulți dintre laureați sunt astăzi actori consacrați, confirmând cu asupra de măsură alegerile juraților… E și acesta un argument pentru continuarea evenimentului inventat și susținut cu cerbicie de regretatul Cornel Todea.
Laureaţii Galelor HOP
Ediţia 1998
Secţiunea
individual:
Liliana Dalu,
absolventă a Academiei de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru,
specializarea Artele Spectacolului, secţia Actorie, promoţia 1996, pentru „Gura
lumii”, colaj de texte populare – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Secţiunea grup:
„Păcală şi Popa”, culegere de texte populare, cu: Vasile Toma absolvent al Universităţii
Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia 1994 şi Dan Tudor absolvent al Universităţii de
Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia
Actorie, promoţia 1995 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Ediţia 1999
Secţiunea
individual:
Beatrice Cerasela
Constantin, absolventă a Universităţii „Hyperion” Bucureşti,
Facultatea de Arte, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia
1999, pentru „Trăiască nr.2”, colaj de texte – Premiul pentru cea mai bună
actriţă.
Pavel Bartoş, absolvent
al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultata de Litere, Departamentul
de Teatru, specializarea Arta Actorului, promoţia 1999, pentru „Un actor în
plus”, colaj de texte – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Caleidoscop”, un spectacol de Miriam Răducanu, cu: Florin Bejenaru, Clara Flores, Ştefan
Aruxandrei, Ovidiu Nădejde, Iulia Cristina Sîia, Dan Vulc, Dana Teodorescu,
Luminiţa Vâlciu, absolvenţi ai Universităţii Ecologice Bucureşti,
Facultatea de Teatru, promoţia 1999 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Ediţia 2000
Secţiunea
individual:
Anamaria Marinca,
absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de
Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Departamentul de Artă
Teatrală, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2000, pentru
un colaj de texte – Premiul pentru cea mai buna actriţă.
Marius Silviu
Chivu, absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi
Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2000,
pentru „Subterana”, adaptare după F.M. Dostoievski – Premiul pentru cel mai bun
actor.
Secţiunea grup:
„Cajahkocekesaria” cu Gabriel Pintilei şi Lorena
Ciubotariu, absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea
de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Departamentul de Artă
Teatrală, specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2000 – Premiul
pentru cel mai bun spectacol.
Ediţia 2001
Secţiunea
individual:
Clara Flores,
absolventă a Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia
1999, pentru „Silicon Valley” de Saviana Stănescu – Premiul pentru cea mai bună
actriţă.
Marius Rizea
absolvent al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti,
Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 1998, pentru „Boborul” de I.L.
Caragiale – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Zi că-i bine” de Wil Calhoun în regia lui Florin Piersic
Jr., producţie a Teatrului Luni de la Green Hours, cu Andreea Bibiri, Şerban Pavlu şi Gheorghe Ifrim, absolvenţi ai Academiei de Teatru şi Film Bucureşti,
Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 1997 – Premiul pentru cel mai
bun spectacol.
Premiul „Timică”:
Andreea Bibiri, absolventă
a Academiei de Teatru şi Film Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie,
promoţia 1997, pentru rolul Ea din
„Zi că-i bine” de Wil Calhoun în regia lui Florin Piersic Jr.
Ediţia 2002
Secţiunea
individual:
Mirela Oprişor,
absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2000, pentru „Doamna
cu căţelul” de Eugen Ionescu – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Marian Popescu,
absolvent al Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia
Actorie, promoţia 2002, pentru „1 aprilie” de I.L. Caragiale – Premiul pentru
cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Deşeuri” după „Teatru Descompus” de Matei Vişniec, regia
Ana Mărgineanu, producţie a Teatrului Luni de la Green Hours, cu Cosmin Ovidiu Seleş, promoţia 2000, Isabela Neamţu, promoţia 2000, Ciprian Nicolăiasa, promoţia 2001,
absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie – Premiul pentru cel mai bun
spectacol.
Premiul „Sică
Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Adrian Dumitru,
absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2001, pentru „Zoo
story” de Edward Albee.
Premiul „Timică”:
Dragoş Bucur,
absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, pentru rolul din „Trilogie
belgrădeană” de Biljana Srbljanovic, regia Cristian Theodor Popescu.
Ediţia 2003
Secţiunea
individual:
Natalie Ester,
absolventă a Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea
Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2000, pentru „Curriculum vitae” de Ram
Bam Tym – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Adrian Văncică,
absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2002, pentru „Angajare
de clovn” de Matei Vişniec – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Ursul” de A.P.
Cehov, regia Mihaelei Triboi, cu Ioana
Calotă, promoţia 2003, Alexandru
Nedelcu, promoţia 2003, Lucian
Ghimişi, promoţia 2000, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă
Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie –
Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică
Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Ioana Calotă,
absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2003, pentru rolul Elena Ivanovna Popova din „Ursul” de
A.P. Cehov.
Premiul „Timică”:
Raluca Oprea,
absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2002 pentru rolurile Sybill, Stefanie, Brigitte din „Născut
vinovat” de Ari Roth, regia Erwin Simsensohn.
Ediţia 2004
Secţiunea
individual:
Claudia Imre,
absolventă a Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Teatru,
promoţia 2003, pentru „Senzaţie de Nichita” după Nichita Stănescu – Premiul
pentru cea mai bună actriţă.
Marius Damian,
absolvent al Universităţii de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, Facultatea de
Teatru, Specializarea Artele Spectacolului, secţia Actorie, promoţia 2003,
pentru „Netotu’” după Isaac Bashevi Singer şi Jean-Claude Carriere – Premiul
pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Fetele grase câştigă întotdeauna” de Madleine George,
Iulia Stănescu, producţie a Teatrului Luni de la Green Hours, cu Carmen Florescu, Paula Gherghe, Ela Ionescu,
Laura Voicu, absolvente ale Universităţii
Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru,
secţia Actorie, promoţia 2003 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică
Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Monica Florescu,
absolventă a Universităţii Ecologice Bucureşti, Facultatea de Teatru, promoţia
2001, pentru „Dans lent pe pământul ucigător” de William Hanley.
Premiul „Timică”:
Oana Rusu,
absolventă a Universităţii de Artă Teatrală din Târgu-Mureş, Facultatea de
Teatru, specializarea Artele Spectacolului, secţia Actorie, promoţia 2003,
pentru „Podul” de Jaan Tatte.
Ediţia 2005
Secţiunea
individual:
Maria Nicola,
absolventă a Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte,
specializarea Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2001, pentru „Asta-s
eu!” colaj după I.L. Caragiale şi Bella Ahmadulina – Premiul pentru cea mai
bună actriţă.
Octavian Strunilă,
absolvent al Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia
Actorie, promoţia 2005, pentru „Regizorul de film”, colaj de texte după Costel
Brumă – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„A şi B” un
spectacol de Puiu Jipa, cu Maria Nicola,
absolventă a Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte,
specializarea Artele Spectacolului de Teatru,
promoţia 2001, Adina Stan,
absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2002 – Premiul pentru
cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică
Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Gabriel Călinescu,
absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004, pentru „Sex,
Drugs and Rock’n‘Roll“ de Eric Bogosian.
Premiul „Timică”:
Ionuţ Bogdan
Caras, absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea
de Litere, Departamentul Teatru, specializarea Arta Actorului, promoţia 2004,
pentru rolul din „Igiena asasinului” de Amélie Nothomb, regia Diana Aldea.
Ediţia 2006
Secţiunea
individual:
Silviana Vişan,
absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2006, pentru „Ana
Bodea – Sudor electric” de Ecaterina Oproiu – Premiul pentru cea mai bună
actriţă.
Toni Tecuceanu,
absolvent al Universităţii „Hyperion” Bucureşti, Facultatea de Arte, specializarea
Artele Spectacolului de Teatru, promoţia 2004, pentru „Groparul” după o idee de
Vasile Leac – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Mâinilor tale” după Federico Garcia Lorca, cu Sorana Huidan, Mihaela Şerban şi Marin
Grigore, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi
Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2006
– Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică
Alexandrescu”, premiul special al juriului şi Premiul Timică:
Bogdan Ioan
Sărătean, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală
şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia
2004, pentru „Mir” de Victor Drăgan şi Flaviu Suhastru.
Premiul „Generaţia
aşteptată” oferit de ziarul „Cotidianul”:
Marian Adochiţei,
absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de
Compoziţie, Pedagogie muzicală şi Teatru, Departamentul de Artă Teatrală, specializarea
Artele Spectacolului de Teatru (Actorie), promoţia 2005, pentru „Margareta”
adaptare după „Baby in the bath water” de Christopher Durang.
Ediţia 2007
Secţiunea
individual:
Ana Macovei,
absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru:
„Lucruri mici” de Gabriel Pintilei – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Radu Iacoban,
absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru
„Mizerie”, după „Sex, drugs and rock’n’roll” de Eric Bogosian – Premiul pentru
cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„În aşteptare”, regia Dan Lupu, cu: Liliana Farcaş, promoţia 2006, Sorana
Huidan, promoţia 2006, Casiana Şuteu,
promoţia 2006, Dan Lupu, promoţia
2006, Tudor Munteanu, promoţia 2007,
absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie – Premiul pentru cel mai bun
spectacol.
Premiul „Sică
Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Aniela Petranu,
absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004, pentru „Vă
urcaţi la prima?” de Teodora Herghelegiu.
Premiul „Timică”:
Ana Macovei,
absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru:
„Lucruri mici” de Gabriel Pintilei.
Premiul „Maria
Filotti”:
Simina Cojocaru, absolventă a Universităţii Naţionale de
Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia
Actorie, promoţia 2007, pentru „Un cântec de clovn”, după Jonas Gardell.
Premiul „Generaţia
aşteptată” oferit de ziarul „Cotidianul”:
Axel Moustache,
absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004, pentru „Nisip
în buzunarul de la piept” de Victor Drăgan.
Premiul
publicului pentru secţiunea individual:
Ana Macovei şi
Radu Iacoban.
Premiul
publicului pentru secţiunea grup:
„Moştenirea” de Marivaux, cu Dorin Ionescu, Maria-Antoaneta Tudor, Simona Fabian, Cătălin Ciurdar,
Călin Rădulescu, promoţia 2007, şi Xenia
Alina Grigore, promoţia 2006, absolvenţi ai Universităţii „Spiru-Haret”
Bucureşti, Facultatea de Teatru.
Ediţia 2008
Secţiunea
individual:
Premiul pentru Cea mai bună actriţă nu se acordă.
Pavel Danil
Bârsan, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală
şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia
2005, pentru „Actor” de Steven Berkoff – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„ Metamorfoze” cu
Ruxandra Chelaru, promoţia 2008 şi
Vlad Drăgulescu, promoţia 2006, absolvenţi ai Universităţii din Craiova,
Facultatea de Litere, Departamentul de Artă Teatrală – Premiul pentru cel mai
bun spectacol.
Premiul „Sică
Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Matei Rotaru,
absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi
Televiziune, specializarea Arta Actorului, promoţia 2008 pentru „Eşti un
animal, Viskovitz” de Alessandro Boffa.
Ioana Barbu,
absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti,
Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2005, pentru Ea din „Dactilograful” de Murray
Schisgall.
Premiul „Timică”:
Lorena Lupu,
absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti,
Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2004.
Dorin Ionescu,
absolvent al Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Teatru,
promoţia 2007, pentru „Apa de Havel” de Matei Vişniec.
Premiul „Maria
Filotti”:
Lari Cosmin
Giorgescu, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală
şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Actorie, promoţia
2007, pentru fragment din „Poezia visului” scenariu dramatic de Miriam Răducanu
pe poezii de Emil Botta.
Premiul
publicului pentru secţiunea individual:
Matei Rotaru.
Premiul
publicului pentru secţiunea grup:
„Just push play”, participă Ana Maria Cazacu, Universitatea
de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Pedagogie muzicală şi
Teatru, Departamentul de Artă Teatrală, specializarea Artele Spectacolului de
Teatru, promoţia 2005; Dragoş Muscalu, Universitatea
Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru,
secţia Actorie, promoţia 2007; Robert
Pavicsits, Giorgiana Elena Popan, Bogdan Rădulescu, Universitatea
„Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea
Arta Actorului, promoţia 2008.
Ediţia 2009
Secţiunea
individual:
Agnes Benedek, absolventă
a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi
Televiziune, secţia Actorie, promoţia 2007, pentru „Halta Ibusar” – Premiul
pentru cea mai bună actriţă.
Marian Adochiţei,
absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de
Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru, profilul Artă teatrală,
specializarea Artele Spectacolului (Actorie), promoţia 2005, pentru „Şi
uite-aşa ne trezim într-o bună zi cu mii de câini ieşind din mare” de Matei
Vişniec – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„Merge” după
„Autobahn” de Neil LaBute, cu Oana Porav-Hodade şi Ciprian Mistreanu, absolvenţi ai Universităţii de Artă Teatrală Târgu-Mureş,
promoţia 2008 – Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul
„Sică Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Eliza Ţuţurman, absolventă
a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi
Televiziune, specializarea Arta Actorului, promoţia 2009, pentru „Ispitele
Sfântului Anton”, după Gustave Flaubert.
Premiul „Maria
Filotti”:
Valentina Andreea
Zaharia, absolventă a Universităţii de Artă Teatrală şi
Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia Arta Actorului,
promoţia 2008, pentru „Buna Vestire” din „Elogiul mamei vitrege” de Mario Varga
Llosa.
Premiul publicului pentru secţiunea individual:
Irina Ivan, absolventă a Universităţii Naţionale
de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, secţia
Actorie, promoţia 2006, pentru „Bărbaţi şi vibratoare” de Clara Flores şi
Antoaneta Zaharia.
Premiul
publicului pentru secţiunea grup:
„Clişee?!?”, spectacol de pantomimă, dans şi film mut de
Barbara Crişan, cu Dana Anghel, Simina
Contraş, Ali Deac, Lorelei Ghazawi, Iulia Merca, Gabriel Cosmin Sterian, Ada
Şoaică, absolvenţi ai Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de
Litere şi Arte, catedra de Artă Teatrală, specializarea Arta Actorului,
promoţia 2008.
Ediţia 2010
Secţiunea
individual:
Ioan Mihai Cortea, absolvent al Universităţii Naţionale
de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru,
specializarea Arta Actorului, promoţia 2008, pentru „Alexis Zorba”
de Nikos Kazantzakis – Premiul pentru cel mai bun actor.
Laura Bilic, absolventă
a Universităţii de Arte „George Enescu”, Iaşi, specializarea Arta
Actorului Mânuitor de Păpuşi şi Marionete, promoţia 2007, pentru „Pete
de cerneală” de Michael Frayn – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Secţiunea grup:
„Dincolo de umbre”, spectacol de pantomimă, mânuire
păpuşi şi blacklight, cu Ecaterina
Ciofu, Ioana Iordache şi Dumitru
Georgescu, absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi,
specializarea Arta Actorului Mânuitor de Păpuşi şi Marionete, promoţia 2010 –
Premiul pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică
Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Tudor Aaron
Istodor, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală
şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, specializarea Arta
Actorului, promoţia 2007, pentru „Paharul”, după Eric Bogosian.
Premiul „Maria
Filotti”:
Raluca Mara,
absolventă a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca,
Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Actorie şi Păpuşi-Marionete,
promoţia 2010, pentru „Pasărea-Care-Nu-E sau Run it out!”, după texte de
Friedrich Nietzsche.
Premiul
publicului pentru secţiunea individual:
Ingrid Robu, absolventă
a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi
Televiziune, specializarea Actorie şi Păpuşi-Marionete, promoţia
2009, pentru „Fotografii cu clovni invizibili” de Val Butnaru.
Premiul
publicului pentru secţiunea grup:
„Eden”, spectacol
non-verbal, bazat pe textul Genezei din Biblie, cu Diana Buluga, Radu Homiceanu, Adina Lazăr, Raluca Mara, Ana Nicolae,
Mihail Onaca, Florin Suciu, Andrea Şovan, Raluca Uzunov, absolvenţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai”
Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune, specializarea Actorie şi
Păpuşi-Marionete, promoţia 2010.
Ediţia 2011
Premiul Ştefan
Iordache, marele premiu al Galei Tânărului Actor HOP:
Diana Croitoru, absolventă
a Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Arte, domeniul Teatru,
specializarea Artele Spectacolului, promoţia 2010, pentru „Versiunea Martei”, după
Karel Čapek.
Secţiunea
individual:
Ştefania Dumitru, absolventă
a Universităţii „Spiru Haret” Bucureşti, Facultatea de Arte, Domeniul Teatru,
specializarea Artele Spectacolului, promoţia 2010, pentru „Paricidul”, după Ion
Sava – Premiul pentru cea mai bună actriţă.
Andrei -George
Gherge, absolvent al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş,
Facultatea de Teatru, specializarea Artele Spectacolului-Actorie, promoţia
2010, pentru „Preşul” de Ion Băieşu – Premiul pentru cel mai bun actor.
Secţiunea grup:
„The H(eden) Garden”, scenariu de Alexandra Pâzgu, regia
Medeea Iancu, cu: Florin Vasile Călbăjos,
George Dometi, Fulvia Mǎdǎlina Folosea, Alexandra Odoroagă, Vlad Nemeş şi Ioana
Livia Predescu, absolvenţi ai
Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi Televiziune,
Domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului, promoţia 2011 – Premiul
pentru cel mai bun spectacol.
Premiul „Sică
Alexandrescu”, premiul special al juriului:
Andreea Moustache,
absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
„I.L.Caragiale”, Domeniul Teatru, specializarea Artele Spectacolului – Păpuşi
–Marionete, promoţia 2009, pentru „Pământul”, după Moromeţii de Marin Preda.
Premiul
Yorick:
Diana Croitoru, absolventă a Universităţii „Spiru
Haret” Bucureşti, Facultatea de Arte, domeniul Teatru, specializarea Artele
Spectacolului, promoţia 2010, pentru „Versiunea Martei”, după Karel Čapek.
Premiul
Timică şi Premiul publicului pentru secţiunea individual:
Bianca Ioan,
absolventă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Departamentul Teatru,
specializarea Artele Spectacolului de Teatru, secţia Actorie, promoţia 2011,
pentru „Un an bisect” de Walter Ben Har.
Andrei -George Gherge,
absolvent al Universităţii de Arte din Târgu-Mureş, Facultatea de Teatru,
specializarea Artele Spectacolului-Actorie, promoţia 2010, pentru „Preşul” de
Ion Băieşu.
Premiul
publicului pentru secţiunea grup:
„Hamlet…eu sunt?!”, după „I am Hamlet” de
Richard James, cu Radu Homiceanu,
absolvent al Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru şi
Televiziune, specializarea Actori şi Păpuşi-Marionete, promoţia 2010, şi Radu Horghidan, absolvent al
Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, Facultatea de Arte, secţia Artele
Spectacolului, promoţia 2010.