Un oraş nu are doar o existenţă materială, ca ansamblu arhitectural şi mediu comunitar. El trăieşte ca fantasmă în mentalul colectiv, imagine construită din memorie şi ficţiune, adică din istorie şi din „istorii“. Cunoaştem marile oraşe ale lumii, înainte de a le vizita, prin evenimentele care s‑au petrecut acolo aievea, dar şi prin romanele pe care ele le‑au inspirat. Hugo, Balzac, Zola, Aragon ne‑au descris Parisul; Dickens, Thackeray, Galsworthy ne‑au arătat Londra; Thomas Mann, Henry James, d’Annunzio, Veneţia; Anatole France, Florenţa ş.a.m.d.
Un oraş nu are doar o existenţă materială, ca ansamblu arhitectural şi mediu comunitar. El trăieşte ca fantasmă în mentalul colectiv, imagine construită din memorie şi ficţiune, adică din istorie şi din „istorii“. Cunoaştem marile oraşe ale lumii, înainte de a le vizita, prin evenimentele care s‑au petrecut acolo aievea, dar şi prin romanele pe care ele le‑au inspirat. Hugo, Balzac, Zola, Aragon ne‑au descris Parisul; Dickens, Thackeray, Galsworthy ne‑au arătat Londra; Thomas Mann, Henry James, d’Annunzio, Veneţia; Anatole France, Florenţa ş.a.m.d.
Marii noştri scriitori au fost relativ puţin atraşi de Bucureşti. Slavici, Rebreanu şi Preda au preferat mediul rural. Petru Dumitriu începe Cronica de familie într‑un palat de secol al XIX‑lea şi o continuă, doar parţial, în mediul cosmopolit al barurilor de noapte şi al vilelor luxoase dintre cele două războaie. Ionel Teodoreanu îşi plimbă adolescenţii prin cartiere pitoreşti, ca Popa Nan. Camil Petrescu descrie, în Patul lui Procust, marile bulevarde şi interioarele art‑déco ale Bucureştiului de prin 1930. Pentru Cezar Petrescu, capitala nu este peisaj poetic, ca la Mateiu Caragiale, ci loc de primejdie şi pierzanie (Întunecare, CaleaVictoriei etc.). Ion Marin Sadoveanu a cizelat o bijuterie ignorată, Sfârşit de veacîn Bucureşti. Eugen Barbu, când nu‑l pastişează pe Nicolae Filimon şi nu copiază pe alţii, se restrânge la lumea închisă a mahalalelor sordide. Dacă Bucureştiul nu străluceşte în operele de ficţiune, el supravieţuieşte în admirabile lucrări de istorie, memorialistică, arhitectură şi urbanism. Henri Stahl, Giurescu, Bacalbaşa, Hagi Moscu, Crutzescu, Verussi, Majuru etc. ne‑au oferit ample studii bine documentate şi, în acelaşi timp, inspirate, în care erudiţia şi poezia combinate te fac să visezi. În această categorie intră cartea Teatrele din grădinile de vară aleBucureştilor de altădată, de Vera Molea (Editura „Biblioteca Bucureştilor“, Bucureşti, 2011).
“Imaginea fantasmatică a oraşului” de Adrian Mihalache (“Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată” de Vera Molea)
Un oraş nu are doar o existenţă materială, ca ansamblu arhitectural şi mediu comunitar. El trăieşte ca fantasmă în mentalul colectiv, imagine construită din memorie şi ficţiune, adică din istorie şi din „istorii“. Cunoaştem marile oraşe ale lumii, înainte de a le vizita, prin evenimentele care s‑au petrecut acolo aievea, dar şi prin romanele pe care ele le‑au inspirat. Hugo, Balzac, Zola, Aragon ne‑au descris Parisul; Dickens, Thackeray, Galsworthy ne‑au arătat Londra; Thomas Mann, Henry James, d’Annunzio, Veneţia; Anatole France, Florenţa ş.a.m.d.
Un oraş nu are doar o existenţă materială, ca ansamblu arhitectural şi mediu comunitar. El trăieşte ca fantasmă în mentalul colectiv, imagine construită din memorie şi ficţiune, adică din istorie şi din „istorii“. Cunoaştem marile oraşe ale lumii, înainte de a le vizita, prin evenimentele care s‑au petrecut acolo aievea, dar şi prin romanele pe care ele le‑au inspirat. Hugo, Balzac, Zola, Aragon ne‑au descris Parisul; Dickens, Thackeray, Galsworthy ne‑au arătat Londra; Thomas Mann, Henry James, d’Annunzio, Veneţia; Anatole France, Florenţa ş.a.m.d.
Marii noştri scriitori au fost relativ puţin atraşi de Bucureşti. Slavici, Rebreanu şi Preda au preferat mediul rural. Petru Dumitriu începe Cronica de familie într‑un palat de secol al XIX‑lea şi o continuă, doar parţial, în mediul cosmopolit al barurilor de noapte şi al vilelor luxoase dintre cele două războaie. Ionel Teodoreanu îşi plimbă adolescenţii prin cartiere pitoreşti, ca Popa Nan. Camil Petrescu descrie, în Patul lui Procust, marile bulevarde şi interioarele art‑déco ale Bucureştiului de prin 1930. Pentru Cezar Petrescu, capitala nu este peisaj poetic, ca la Mateiu Caragiale, ci loc de primejdie şi pierzanie (Întunecare, Calea Victoriei etc.). Ion Marin Sadoveanu a cizelat o bijuterie ignorată, Sfârşit de veac în Bucureşti. Eugen Barbu, când nu‑l pastişează pe Nicolae Filimon şi nu copiază pe alţii, se restrânge la lumea închisă a mahalalelor sordide. Dacă Bucureştiul nu străluceşte în operele de ficţiune, el supravieţuieşte în admirabile lucrări de istorie, memorialistică, arhitectură şi urbanism. Henri Stahl, Giurescu, Bacalbaşa, Hagi Moscu, Crutzescu, Verussi, Majuru etc. ne‑au oferit ample studii bine documentate şi, în acelaşi timp, inspirate, în care erudiţia şi poezia combinate te fac să visezi. În această categorie intră cartea Teatrele din grădinile de vară ale Bucureştilor de altădată, de Vera Molea (Editura „Biblioteca Bucureştilor“, Bucureşti, 2011).
(…)