András Hatházi este actor de teatru (cu peste o sută de roluri interpretate) şi film, doctor în Arte Liberale a Universităţii de Teatru şi Film din Budapesta, Ungaria, conferenţiar universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş–Bolyai“ din Cluj, Secţia maghiară, şi scriitor.
András Hatházi este actor de teatru (cu peste o sută de roluri interpretate) şi film, doctor în Arte Liberale a Universităţii de Teatru şi Film din Budapesta, Ungaria, conferenţiar universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş–Bolyai“ din Cluj, Secţia maghiară, şi scriitor. Dintre numeroasele premii obţinute le menţionăm pe cele mai importante: Premiul UNITER pentru rolul Vania din Unchiul Vania, Premiul acordat de către British Council pentru spectacolul Pietre în buzunar (rolul Charlie Conlon), Premiul „Jászai Mari“ pentru întreaga activitate, acordat de Ministerul Culturii din Ungaria, şi Premiul „Gábor Miklós“ pentru cel mai bun actor într-un rol dintr-un spectacol shakespearian, pentru rolul Ducele/Pompeius (Măsură pentru măsură); Premiul de debut acordat de Uniunea Scriitorilor din România pentru cartea Daniló; numeroase premii de excelenţă pentru activitatea didactică şi ştiinţifică; nominalizare la Premiul „Gopo“ şi la Premiul BEST-Filmfest pentru rolul principal Nelu din filmul Morgen.
Roxana CROITORU: Dragă András, să o luăm cu începutul. Cum se face că un tânăr format la un liceu de ştiinţe exacte şi apoi student al Facultăţii de Matematică şi Informatică a virat spre teatru?
András HATHÁZI: Am citit acum 2–3 ani un eseu despre pasiune şi raţiune. Cum sunt ele percepute ca fiind două lucruri contradictorii: cu cât creşte pasiunea, cu atât scade raţiunea. Când colo – şi chiar matematica era luată ca exemplu, ea fiind considerată una dintre cele mai reci stări de spirit –, dacă ne gândim la pasiunea cu care matematicienii îşi rezolvă problemele, ne dăm seama că e, din contră, invers.
Crescând raţiunea, creşte şi pasiunea pentru că este vorba de dedicaţie. Şi, într-adevăr, la facultate, domnul profesor Kolumbán care, după ce două zile la rând ne-a demonstrat teoria invertivităţii funcţiilor (dacă bine mi-aduc minte), a pus creta pe catedră şi a început să jubileze: „Am demonstrat-o! Am demonstrat-o din nou!“ Este vorba despre modul în care te exprimi în viaţă, ceea ce eşti în ea. Este vorba de fapt de organizare, de structură. E vorba despre o lume, pe care o recreezi ori de câte ori ai nevoie, dacă-i descoperi teoremele de bază. Eu am învăţat foarte multe din lumea matematicii. Şi domnul profesor Béres, de la Facultatea de Teatru din Târgu Mureş, îmi spunea că aş fi mult mai norocos dacă aş fi învăţat şi limba latină. Cred că, fără matematică, nu aş fi ceea ce sunt acum. Dacă aş fi putut rămâne doar un simplu matematician retras cu ecuaţiile şi teoremele lui, poate nu m-aş fi îndreptat către teatru. Aş fi rămas poate, la literatură, o altă pasiune de-a mea.
Hatházi András: „Mă simt într-un fel sau altul,dar nu mă pot defini într-un anume fel“, interviu de Roxana Croitoru
András Hatházi este actor de teatru (cu peste o sută de roluri interpretate) şi film, doctor în Arte Liberale a Universităţii de Teatru şi Film din Budapesta, Ungaria, conferenţiar universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş–Bolyai“ din Cluj, Secţia maghiară, şi scriitor.
András Hatházi este actor de teatru (cu peste o sută de roluri interpretate) şi film, doctor în Arte Liberale a Universităţii de Teatru şi Film din Budapesta, Ungaria, conferenţiar universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii „Babeş–Bolyai“ din Cluj, Secţia maghiară, şi scriitor. Dintre numeroasele premii obţinute le menţionăm pe cele mai importante: Premiul UNITER pentru rolul Vania din Unchiul Vania, Premiul acordat de către British Council pentru spectacolul Pietre în buzunar (rolul Charlie Conlon), Premiul „Jászai Mari“ pentru întreaga activitate, acordat de Ministerul Culturii din Ungaria, şi Premiul „Gábor Miklós“ pentru cel mai bun actor într-un rol dintr-un spectacol shakespearian, pentru rolul Ducele/ Pompeius (Măsură pentru măsură); Premiul de debut acordat de Uniunea Scriitorilor din România pentru cartea Daniló; numeroase premii de excelenţă pentru activitatea didactică şi ştiinţifică; nominalizare la Premiul „Gopo“ şi la Premiul BEST-Filmfest pentru rolul principal Nelu din filmul Morgen.
Roxana CROITORU: Dragă András, să o luăm cu începutul. Cum se face că un tânăr format la un liceu de ştiinţe exacte şi apoi student al Facultăţii de Matematică şi Informatică a virat spre teatru?
András HATHÁZI: Am citit acum 2–3 ani un eseu despre pasiune şi raţiune. Cum sunt ele percepute ca fiind două lucruri contradictorii: cu cât creşte pasiunea, cu atât scade raţiunea. Când colo – şi chiar matematica era luată ca exemplu, ea fiind considerată una dintre cele mai reci stări de spirit –, dacă ne gândim la pasiunea cu care matematicienii îşi rezolvă problemele, ne dăm seama că e, din contră, invers.
Crescând raţiunea, creşte şi pasiunea pentru că este vorba de dedicaţie. Şi, într-adevăr, la facultate, domnul profesor Kolumbán care, după ce două zile la rând ne-a demonstrat teoria invertivităţii funcţiilor (dacă bine mi-aduc minte), a pus creta pe catedră şi a început să jubileze: „Am demonstrat-o! Am demonstrat-o din nou!“ Este vorba despre modul în care te exprimi în viaţă, ceea ce eşti în ea. Este vorba de fapt de organizare, de structură. E vorba despre o lume, pe care o recreezi ori de câte ori ai nevoie, dacă-i descoperi teoremele de bază. Eu am învăţat foarte multe din lumea matematicii. Şi domnul profesor Béres, de la Facultatea de Teatru din Târgu Mureş, îmi spunea că aş fi mult mai norocos dacă aş fi învăţat şi limba latină. Cred că, fără matematică, nu aş fi ceea ce sunt acum. Dacă aş fi putut rămâne doar un simplu matematician retras cu ecuaţiile şi teoremele lui, poate nu m-aş fi îndreptat către teatru. Aş fi rămas poate, la literatură, o altă pasiune de-a mea.
(…)