Însă, înainte de orice, Tompa Gábor a plasat cu o delicateţe exemplară piesa lui Georg Büchner în matricea stilistică a operei bufe. Delicateţe deloc defectivă de fermitate. În acest sens şi l-a luat drept aliat de nădejde pe Vasile Şirli care a compus o superbă muzică de scenă, cântată fără cusur de vocile perfect armonizate ale componenţilor distribuţiei.
Însă, înainte de orice, Tompa Gábor a plasat cu o delicateţe exemplară piesa lui Georg Büchner în matricea stilistică a operei bufe. Delicateţe deloc defectivă de fermitate. În acest sens şi l-a luat drept aliat de nădejde pe Vasile Şirli care a compus o superbă muzică de scenă, cântată fără cusur de vocile perfect armonizate ale componenţilor distribuţiei. Tot cu delicateţe, cu rafinament, Tompa a recurs la parodie, la grotesc, la tehnica citatului. Nu, nimic nu e exagerat, nimic nu e excesiv, TEATRULazi 167 nimic nu deranjează în montarea clujeană. Multiplele ei ingrediente sunt dozate farmaceutic. Leonce se duelează asemenea muschetarilor din filmele mute (la un moment dat se face auzit zgomotul unui aparat de proiecţie rulând în gol). Regele Peter al Regatului Popo, cu nenumărate nuanţe compus scenic de Váta Loránd, este parcă amnezic, incapabil să înţeleagă ceva, e veşnic adormit, mereu trezit din somn, parcă pândit de Alzheimer, e asemenea unei păpuşi, permanent îmbrăcată în pijama. Lena, minunat, superb siluetată de Györgyjakab Enikö, însoţită de guvernanta ei (Varga Csilla), apare precum un personaj din Musset, cu danteluţe şi ustensile pentru prins fluturi, dar şi având la dispoziţie un aparat de fotografiat. Lena cade victimă surprizei dragostei, asemenea unei nobile ieşite din peniţa lui Marivaux. Nu lipseşte din montare ideea jocului de-a teatrul. Nu lipseşte, de altfel, aproape nimic, spectacolul funcţionând asemenea unui imens aspirator ce a preluat o multitudine de idei, de modalităţi, de formule expresive pe care le-a turnat perfect în matricea stilistică fundamentală care, repet, mi se pare a fi aceea a operei bufe.
Tompa Gábor zămisleşte, aşadar, un spectacol excelent, cu o formă mobilă, însă deopotrivă consecventă cu sine însăşi, un spectacol încântător de-a dreptul, interpretat de o echipă de actori omogenă, mereu în vervă, întotdeauna generoasă în a arăta inventivitate comică şi har, în a găsi rolurilor încredinţate acorduri inedite. Actorilor deja amintiţi li se alătură Kató Emöke, foarte bună în Rosetta, iubita ce joacă drama de a fi părăsită, Biró József, un excelent Maestru de ceremonii, Orbán Attila, fără cusur în pedantul şi scorţosul Preşedinte al Consiliului Curţii care vede totul cu ajutorul unor ochelari de soare ce îl ajută să nu vadă nimic, Keresztes Sándor, Sinkó Ferenc, Szücs Ervin, Salat Lehel, Laczkó Vass Róbert, Balla Szabolcs, Fogarasi Alpár, Kantor Melinda.
„Fructul copt” de Mircea Morariu (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca – Leonce şi Lena de Georg Büchner)
Însă, înainte de orice, Tompa Gábor a plasat cu o delicateţe exemplară piesa lui Georg Büchner în matricea stilistică a operei bufe. Delicateţe deloc defectivă de fermitate. În acest sens şi l-a luat drept aliat de nădejde pe Vasile Şirli care a compus o superbă muzică de scenă, cântată fără cusur de vocile perfect armonizate ale componenţilor distribuţiei.
Însă, înainte de orice, Tompa Gábor a plasat cu o delicateţe exemplară piesa lui Georg Büchner în matricea stilistică a operei bufe. Delicateţe deloc defectivă de fermitate. În acest sens şi l-a luat drept aliat de nădejde pe Vasile Şirli care a compus o superbă muzică de scenă, cântată fără cusur de vocile perfect armonizate ale componenţilor distribuţiei. Tot cu delicateţe, cu rafinament, Tompa a recurs la parodie, la grotesc, la tehnica citatului. Nu, nimic nu e exagerat, nimic nu e excesiv, TEATRULazi 167 nimic nu deranjează în montarea clujeană. Multiplele ei ingrediente sunt dozate farmaceutic. Leonce se duelează asemenea muschetarilor din filmele mute (la un moment dat se face auzit zgomotul unui aparat de proiecţie rulând în gol). Regele Peter al Regatului Popo, cu nenumărate nuanţe compus scenic de Váta Loránd, este parcă amnezic, incapabil să înţeleagă ceva, e veşnic adormit, mereu trezit din
somn, parcă pândit de Alzheimer, e asemenea unei păpuşi, permanent îmbrăcată în pijama. Lena, minunat, superb siluetată de Györgyjakab Enikö, însoţită de guvernanta ei (Varga Csilla), apare precum un personaj din Musset, cu danteluţe şi ustensile pentru prins fluturi, dar şi având la dispoziţie un aparat de fotografiat. Lena cade victimă surprizei dragostei, asemenea unei nobile ieşite din peniţa lui Marivaux. Nu lipseşte din montare ideea jocului de-a teatrul. Nu lipseşte, de altfel, aproape nimic, spectacolul funcţionând asemenea unui imens aspirator ce a preluat o multitudine de idei, de modalităţi, de formule expresive pe care le-a turnat perfect în matricea stilistică fundamentală care, repet, mi se pare a fi aceea a operei bufe.
Tompa Gábor zămisleşte, aşadar, un spectacol excelent, cu o formă mobilă, însă deopotrivă consecventă cu sine însăşi, un spectacol încântător de-a dreptul, interpretat de o echipă de actori omogenă, mereu în vervă, întotdeauna generoasă în a arăta inventivitate comică şi har, în a găsi rolurilor încredinţate acorduri inedite. Actorilor deja amintiţi li se alătură Kató Emöke, foarte bună în Rosetta, iubita ce joacă drama de a fi părăsită, Biró József, un excelent Maestru de ceremonii, Orbán Attila, fără cusur în pedantul şi scorţosul Preşedinte al Consiliului Curţii care vede totul cu ajutorul unor ochelari de soare ce îl ajută să nu vadă nimic, Keresztes
Sándor, Sinkó Ferenc, Szücs Ervin, Salat Lehel, Laczkó Vass Róbert, Balla Szabolcs, Fogarasi Alpár, Kantor Melinda.