În mai puțin de o lună, 32 de spectacole grupate în 6 secțiuni vor fi prezentate pe 9 dintre scenele capitalei! Mai importante decât cifrele sunt însă, firește, lumile ficționale propuse publicului la această ediție, toate promițând să se înscrie sub zodia acelui teatru „viu, cald, fierbinte” pe care și-l dorea Caragiale și pe care, în cele din urmă, îl așteaptă fiecare spectator.
În mai puțin de o lună, 32de spectacole grupate în 6 secțiuni vor fi prezentate pe 9dintre scenele capitalei! Mai importante decât cifrele sunt însă, firește, lumile ficționale propuse publicului la această ediție, toate promițând să se înscrie sub zodia acelui teatru „viu, cald, fierbinte” pe care și-l dorea Caragiale și pe care, în cele din urmă, îl așteaptă fiecare spectator.
Festivalul Național de Teatru va începe, de altfel, pe scena care poartă numele dramaturgului celebrat în 2012. Vineri, 26 octombrie, la ora 18, la Sala Mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București va fi prezentat D’ale noastre,spectacol ieșit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – chiar și pe cei familiarizați cu universul inclasabil al lui Gigi Căciuleanu. Dansat de tineri actori, membri ai Companiei „Gigi Căciuleanu Romania Dance”, D-ale-noastreîntrupează un vis mai vechi alcoregrafului de origine română, rescriind în insolitul limbaj al „teatrului coregrafic”, pe care el îl practică, tipologii și relații definitorii pentru opera lui Caragiale. Spectacolul este realizat în parteneriat de Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” (sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”) şi de Fundaţia „Art Production”, cu sprijinul JTI şi al Bibliotecii Naţionale a României.
„D’ale noastre” sau Caragiale via Căciuleanu în deschiderea ediției 22 a Festivalului Național de Teatru
În mai puțin de o lună, 32 de spectacole grupate în 6 secțiuni vor fi prezentate pe 9 dintre scenele capitalei! Mai importante decât cifrele sunt însă, firește, lumile ficționale propuse publicului la această ediție, toate promițând să se înscrie sub zodia acelui teatru „viu, cald, fierbinte” pe care și-l dorea Caragiale și pe care, în cele din urmă, îl așteaptă fiecare spectator.
În mai puțin de o lună, 32 de spectacole grupate
în 6 secțiuni vor fi prezentate pe 9 dintre
scenele capitalei! Mai importante decât cifrele sunt însă,
firește, lumile ficționale propuse publicului la această ediție, toate
promițând să se înscrie sub zodia acelui teatru „viu, cald, fierbinte”
pe care și-l dorea Caragiale și pe care, în cele din urmă, îl așteaptă fiecare
spectator.
Festivalul Național de Teatru va începe, de altfel, pe
scena care poartă numele dramaturgului celebrat în 2012. Vineri, 26
octombrie, la ora 18, la Sala Mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din
București va fi prezentat D’ale noastre, spectacol
ieșit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – chiar
și pe cei familiarizați cu universul inclasabil al lui Gigi Căciuleanu.
Dansat de tineri actori, membri ai Companiei „Gigi Căciuleanu Romania
Dance”, D-ale-noastre întrupează
un vis mai vechi al coregrafului de origine română, rescriind
în insolitul limbaj al „teatrului coregrafic”, pe care el îl practică,
tipologii și relații definitorii pentru opera lui Caragiale. Spectacolul este
realizat în parteneriat de Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” (sub auspiciile
Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”) şi de Fundaţia „Art
Production”, cu sprijinul JTI şi al Bibliotecii Naţionale a României.
Biroul de
presă FNT
(comunicat 4.10.2012)
Foto „D’ale noastre”: Adi Bulboacă