Rubrica: accente | muzica de teatru | laboratoare de creație
Contextul Cári
Tibor Cári este, în primul rând, prolific. Dacă navighezi pe paginile de browser ale diferitelor teatre din România în căutarea unui spectacol de weekend este foarte probabil să observi numele lui Tibor Cári ca semnatar al universului sonor, a muzicii originale, al sound designului sau al oricărui aspect legat de muzica conținută a unui spectacol de teatru, fie el dramatic, de păpuși ori de dans. De mai bine de 25 de ani, construiește cu perseverență universuri sonore pentru teatre din România, Ungaria și nu numai, pentru filme1 și concerte. Parcursul său în teatru, întâlnirile sale și spectacolele la care a lucrat reflectă evoluția genului autohton în ultimul sfert de secol. Debutează în poziția de compozitor ca parte a echipei lui Victor Ioan Frunză, la Timișoara, apoi explorează noi posibilități ale genului cu fiecare întâlnire avută. Lucrează cu regizori precum Alexander Hausvater, creează muzica spectacolelor de dans realizate împreună cu soția sa, Baczó Tünde, compune pentru spectacolele de animație ale Évei Labadi Megyes, se dezvoltă prin colaborări cu artiști de talie mondială precum Declan Donnellan și Andrei Șerban și activează ca membru al unor colective de creație, premiate la diferite niveluri, precum echipa apărută din colaborarea cu Aba Sebestyén. Compozițiile sale accesează stiluri diverse de muzică, de la o zonă de compoziție clasică cu rădăcini în romantismul secolului XIX, definitorie pentru primii ani ai activității sale, cu reminiscențe până în prezent, la zona muzicii electronice, acustice ori de inspirație folclorică. Odată cu ieșirea spectacolelor din repertoriu, muzica sa continuă să fie auzită într-o formă reorchestrată pentru concertele colectivelor create și coordonate de el, precum Theatre Fleas Orchestra, Tango Orchestra, CT Project, Sculpting Sounds și Folktronic Orchestra. Fragmente sau concerte integrale ce-l au atât drept compozitor, cât și interpret la pian, pot fi găsite pe diferite platforme.
Tibor Cári este prolific în numărul anual de producții, însă este și variat în stiluri și genuri. Varietatea apare în acest context ca o nevoie, dar și ca o opțiune și vocație. Este un compozitor conștient de sine a cărui aplecare către diversitate vine nu doar din curiozitate, ci și din frica de a plictisi spectatorul. Din poziția de creator, Tibor Cári este un artist conștient de sine și responsabilitatea pe care o are față de public. Raportul conștient și viu cu publicul rezultă și din abordarea muzicii ca un organism viu ce necesită prezența vie a emițătorului pe scenă, cum este cazul în numeroase spectacole la care a lucrat. Tibor Cári nu se eschivează din a trece granița dintre creator-compozitor și cântăreț-interpret în spectacolele de teatru tocmai pentru experimentarea viului și a receptării directe. Este foarte posibil ca spectatorul perspicace să-l găsească câteodată în spatele instrumentului, live, în timpul spectacolului de teatru, ca un element constitutiv viu, fertil și esențial al universului dramatic.
Muzica este parte din biologia sa și suflul său vital. Originar din Odorheiul Secuiesc, provine dintr-o familie muzicală, cu un bunic saxofonist-trompetist ce cânta la nunți și un tată ce cânta la diverse instrumente, mai ales la chitară. Urmează cursurile școlii de muzică din oraș, apoi Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara. Așa cum recunoștea într-un material pentru TVR Timișoara2, ca o mărturie intimă de dragoste a artistului către arta sa:
Tibor CÁRI: Muzica este pentru mine viața mea. Eu nu pot să exist fără muzică. Nu este doar un job. Eu cred că, dacă n-aș putea să scriu muzică, să compun, n-aș putea exista. Este singurul mod de a exprima gândurile mele, ce simt. Și este cel mai bun mod de a comunica.
Evoluția sa de la „pianist-compozitor”, așa cum se definea în începuturile muncii sale la scenă, la compozitorul asumat și cu un proiect estetic definit de varietate și consistență este un argument valoros pentru nevoia analizării, chiar și pe scurt, a perspectivei sale cu privire la munca compozitorului de teatru, procesul său de lucru, rolul muzicii în diferitele genuri abordate sau relația cu echipele de creație în care a activat.
Perspective ‒ Procese ‒Întâlniri
Munca compozitorului de scenă este dinamică și bazată pe armonizarea intereselor și viziunilor artistice ale binomului compozitor-regizor, fără a omite factorul viu al spectacolului, actorul. Pentru Tibor Cári procesul de lucru pornește din punctul comun al întregii echipe de creație, textul. Povestea este sursa inițială de inspirație, cea care transmite sentimentele și care sugerează stările folosite ca motor în compunerea muzicii. Această primă impresie este adăugată, adaptată, negociată apoi prin discuții cu regizorul în scopul valorificării viziunii acestuia. Procesul este completat de prezența compozitorului la repetițiile de scenă, unde contactul cu actorul și cu universul scenografic al spectacolului determină noi modificări și adaptări pentru potențarea lumii dramatice. Prin urmare, muzica de spectacol este un liant care abordează toate elementele constitutive ale spectacolului, care se inspiră din ele și care urmărește să le completeze. În dialogul avut cu Tibor Cári, acesta se concentrează, însă, în procesul de lucru, asupra importanței actorului.
Tibor CÁRI: Mă inspiră chiar actorul, felul în care spune textul sau cum interpretează și emoțiile pe care mi le creează. În primul rând, emoțiile sunt cele care mă inspiră și care îmi dau inspirația pentru ca eu să creez alte emoții, care trebuie să susțină respectiva scenă. (…) Dacă este un spectacol vizual puternic, cu decor-proiecții care sunt mai pregnante, atunci mă inspiră și acelea, mă ajută, îmi dau o direcție mult mai precisă în ce zonă trebuie să fie muzica. Când nu este, de exemplu, decor sau vizualul nu este atât de important sau puternic, atunci cel mai mult îmi vine din actorii pe care îi văd sau din ce stări îmi creează.
Factorilor exteriori li se adaugă intuiția, important element pentru procesul de creație al compozitorului. În cazul lui Tibor Cári, intuiția se manifestă printr-un accent pus pe prima impresie, senzație, pe impactul inițial care conferă o simplitate și claritate ideii și care evită îngreunarea muzicii cu multitudini de substraturi sau înțelesuri. Muzica este un mod de a produce emoție, de a completa repertoriul de senzații umane ale reprezentației teatrale, astfel nu rațiunii, ci senzației i se adresează muzica de teatru. Din perspectiva lui Tibor Cári, rolul muzicii în teatru este acela de a transmite sensuri în momentul în care textul nu este suficient. Universul sonor nu are scopul de a rezolva probleme, ci de a susține, sublinia și potența universul dramatic. Muzica este un instrument subtil de a transmite mesaje și senzații, care trece peste orice limbă și înțelegere. De pildă, muzica teatrului de animație, specie teatrală în care Tibor Cári activează programatic, se adresează la nivel emoțional spectatorului în formare, cu scop educativ, completând povestea și vizualul, facilitând un impact emoțional-senzorial asupra spectatorului. Cu acest accent pus pe simțire, compozitorul recunoaște importanța melodiei ca mecanism de producere a emoției.
Tibor CÁRI: Melodia este singurul lucru care creează emoție adevărată. Este foarte la modă minimalismul în spectacolele de teatru, bazat mai mult pe efecte sau ritmuri, dar muzică reală, o melodie construită este mult mai importantă. Aceea poate să rămână, uneori, mai bine în tine, după ce pleci de la un spectacol, sau să rămâi cu emoția respectivă, să te urmărească.
Pe lângă perspectiva personală a compozitorului, procesul general de lucru prezentat până în acest punct este modificat de fiecare întâlnire, de specificul și perspectiva față de muzică a diferiților regizori. Experiența lui Tibor Cári cu artiști marcanți sunt exemple în acest sens. Recompunem câteva abordări din perspectiva compozitorului. De pildă, pentru Victor Ioan Frunză muzica are un rol special. Ea este un fel de personaj al cărui rol nu este de a asista actorul sau de a construi atmosfere. Muzica are importanță și motivație pentru locul în care se aude. Regizorul știe clar ce muzică și unde trebuie introdusă. Un alt exemplu este Alexander Hausvater, care utilizează muzica ca un element vital al universului dramatic, ca un sunet perpetuu. Abordarea muzicii ca o prezență continuă provoacă anumite dificultăți compozitorului prin pericolul subminării muzicii și creării de stări de nervozitate ca urmare a permanenței sonorității. La polul opus, Declan Donnellan, în spectacolele sale de la Craiova (Hamlet, 2024; Oedip Rege, 2022), utilizează muzica sub forma unei singure teme muzicale ce apare de câteva ori, dar care definește lumea spectacolului și îl inspiră pe regizor în procesul său. Un ultim exemplu este perspectiva relației cu Sebestyén Aba alături de care compozitorul este co-creator, colaborator cu care regizorul se consultă și negociază diferitele aspecte atât ale universului sonor, cât și ale celui dramatic.
Spre muzica unui teatru alviitorului
Întâlnirile sunt cele care marchează evoluția compozitorului de teatru. Din perspectiva lui Tibor Cári, o muzică de scenă bună, pusă într-un context teatral nefericit, este invizibilă, indiferent de calitățile compozitorului și de ustensilele utilizate. În ceea ce privește ustensilele, muzica, precum celelalte zone creative, se află sub auspiciile tehnologizării și democratizării ca urmare a noilor inovații în domeniul digital. Însă, în această lume, ce ar trebui să știe un viitor compozitor de muzică? Cári Tibor pune accentul pe nevoia unor cunoștințe de baze muzicale minime, chiar și în lipsa studiilor superioare.
Tibor CÁRI: Astăzi, în zilele noastre, tehnologia ne ajută foarte mult. Instrumentele virtuale, programele, softurile… Acum a intrat foarte puternic și inteligența artificială care are tot mai mare impact asupra muzicii, are unelte care poate să ajute. Cred că este o perioadă foarte bună de a face muzică. Este mult mai ușor. Și, dacă ai talent, ai inspirație, sau ai un ceva aspirație în zona asta, chiar poți să ajungi departe.
Inevitabil, finalul discuției ajunge în zona inteligenței artificiale și a anxietăților provocate de aceasta, însă, pentru Tibor Cári nu este o sursă de spaimă, ci o privește ca pe o unealtă pe care încă nu știm cum să o folosim, dar pe care vom învăța în timp să o folosim pentru a găsi noi soluții.
Note:
(1) Precum Ruben Brandt, Collector, o animație în estetică cubistă a cărui protagonist suferă de un complex psihologic similar sindromului Stendhal, în care muzica lui Cári Tibor asistă și potențează universul creat.
(2) Fragment preluat din emisiunea Selfie de pe TVR Timișoara ‒ Cári Tibor a compus muzica pentru peste 300 producții de teatru și film (accesat pe platforma YouTube pe 30 noiembrie 2025).
CÁRI TIBOR │ Din intuiție, cu versatilitate și consistență
Autor: Octavian Szalad
Publicat în: Teatrul azi nr. 10-11-12/2025
Rubrica: accente | muzica de teatru | laboratoare de creație
Contextul Cári
Tibor Cári este, în primul rând, prolific. Dacă navighezi pe paginile de browser ale diferitelor teatre din România în căutarea unui spectacol de weekend este foarte probabil să observi numele lui Tibor Cári ca semnatar al universului sonor, a muzicii originale, al sound designului sau al oricărui aspect legat de muzica conținută a unui spectacol de teatru, fie el dramatic, de păpuși ori de dans. De mai bine de 25 de ani, construiește cu perseverență universuri sonore pentru teatre din România, Ungaria și nu numai, pentru filme1 și concerte. Parcursul său în teatru, întâlnirile sale și spectacolele la care a lucrat reflectă evoluția genului autohton în ultimul sfert de secol. Debutează în poziția de compozitor ca parte a echipei lui Victor Ioan Frunză, la Timișoara, apoi explorează noi posibilități ale genului cu fiecare întâlnire avută. Lucrează cu regizori precum Alexander Hausvater, creează muzica spectacolelor de dans realizate împreună cu soția sa, Baczó Tünde, compune pentru spectacolele de animație ale Évei Labadi Megyes, se dezvoltă prin colaborări cu artiști de talie mondială precum Declan Donnellan și Andrei Șerban și activează ca membru al unor colective de creație, premiate la diferite niveluri, precum echipa apărută din colaborarea cu Aba Sebestyén. Compozițiile sale accesează stiluri diverse de muzică, de la o zonă de compoziție clasică cu rădăcini în romantismul secolului XIX, definitorie pentru primii ani ai activității sale, cu reminiscențe până în prezent, la zona muzicii electronice, acustice ori de inspirație folclorică. Odată cu ieșirea spectacolelor din repertoriu, muzica sa continuă să fie auzită într-o formă reorchestrată pentru concertele colectivelor create și coordonate de el, precum Theatre Fleas Orchestra, Tango Orchestra, CT Project, Sculpting Sounds și Folktronic Orchestra. Fragmente sau concerte integrale ce-l au atât drept compozitor, cât și interpret la pian, pot fi găsite pe diferite platforme.
Tibor Cári este prolific în numărul anual de producții, însă este și variat în stiluri și genuri. Varietatea apare în acest context ca o nevoie, dar și ca o opțiune și vocație. Este un compozitor conștient de sine a cărui aplecare către diversitate vine nu doar din curiozitate, ci și din frica de a plictisi spectatorul. Din poziția de creator, Tibor Cári este un artist conștient de sine și responsabilitatea pe care o are față de public. Raportul conștient și viu cu publicul rezultă și din abordarea muzicii ca un organism viu ce necesită prezența vie a emițătorului pe scenă, cum este cazul în numeroase spectacole la care a lucrat. Tibor Cári nu se eschivează din a trece granița dintre creator-compozitor și cântăreț-interpret în spectacolele de teatru tocmai pentru experimentarea viului și a receptării directe. Este foarte posibil ca spectatorul perspicace să-l găsească câteodată în spatele instrumentului, live, în timpul spectacolului de teatru, ca un element constitutiv viu, fertil și esențial al universului dramatic.
Muzica este parte din biologia sa și suflul său vital. Originar din Odorheiul Secuiesc, provine dintr-o familie muzicală, cu un bunic saxofonist-trompetist ce cânta la nunți și un tată ce cânta la diverse instrumente, mai ales la chitară. Urmează cursurile școlii de muzică din oraș, apoi Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara. Așa cum recunoștea într-un material pentru TVR Timișoara2, ca o mărturie intimă de dragoste a artistului către arta sa:
Tibor CÁRI: Muzica este pentru mine viața mea. Eu nu pot să exist fără muzică. Nu este doar un job. Eu cred că, dacă n-aș putea să scriu muzică, să compun, n-aș putea exista. Este singurul mod de a exprima gândurile mele, ce simt. Și este cel mai bun mod de a comunica.
Evoluția sa de la „pianist-compozitor”, așa cum se definea în începuturile muncii sale la scenă, la compozitorul asumat și cu un proiect estetic definit de varietate și consistență este un argument valoros pentru nevoia analizării, chiar și pe scurt, a perspectivei sale cu privire la munca compozitorului de teatru, procesul său de lucru, rolul muzicii în diferitele genuri abordate sau relația cu echipele de creație în care a activat.
Perspective ‒ Procese ‒ Întâlniri
Munca compozitorului de scenă este dinamică și bazată pe armonizarea intereselor și viziunilor artistice ale binomului compozitor-regizor, fără a omite factorul viu al spectacolului, actorul. Pentru Tibor Cári procesul de lucru pornește din punctul comun al întregii echipe de creație, textul. Povestea este sursa inițială de inspirație, cea care transmite sentimentele și care sugerează stările folosite ca motor în compunerea muzicii. Această primă impresie este adăugată, adaptată, negociată apoi prin discuții cu regizorul în scopul valorificării viziunii acestuia. Procesul este completat de prezența compozitorului la repetițiile de scenă, unde contactul cu actorul și cu universul scenografic al spectacolului determină noi modificări și adaptări pentru potențarea lumii dramatice. Prin urmare, muzica de spectacol este un liant care abordează toate elementele constitutive ale spectacolului, care se inspiră din ele și care urmărește să le completeze. În dialogul avut cu Tibor Cári, acesta se concentrează, însă, în procesul de lucru, asupra importanței actorului.
Tibor CÁRI: Mă inspiră chiar actorul, felul în care spune textul sau cum interpretează și emoțiile pe care mi le creează. În primul rând, emoțiile sunt cele care mă inspiră și care îmi dau inspirația pentru ca eu să creez alte emoții, care trebuie să susțină respectiva scenă. (…) Dacă este un spectacol vizual puternic, cu decor-proiecții care sunt mai pregnante, atunci mă inspiră și acelea, mă ajută, îmi dau o direcție mult mai precisă în ce zonă trebuie să fie muzica. Când nu este, de exemplu, decor sau vizualul nu este atât de important sau puternic, atunci cel mai mult îmi vine din actorii pe care îi văd sau din ce stări îmi creează.
Factorilor exteriori li se adaugă intuiția, important element pentru procesul de creație al compozitorului. În cazul lui Tibor Cári, intuiția se manifestă printr-un accent pus pe prima impresie, senzație, pe impactul inițial care conferă o simplitate și claritate ideii și care evită îngreunarea muzicii cu multitudini de substraturi sau înțelesuri. Muzica este un mod de a produce emoție, de a completa repertoriul de senzații umane ale reprezentației teatrale, astfel nu rațiunii, ci senzației i se adresează muzica de teatru. Din perspectiva lui Tibor Cári, rolul muzicii în teatru este acela de a transmite sensuri în momentul în care textul nu este suficient. Universul sonor nu are scopul de a rezolva probleme, ci de a susține, sublinia și potența universul dramatic. Muzica este un instrument subtil de a transmite mesaje și senzații, care trece peste orice limbă și înțelegere. De pildă, muzica teatrului de animație, specie teatrală în care Tibor Cári activează programatic, se adresează la nivel emoțional spectatorului în formare, cu scop educativ, completând povestea și vizualul, facilitând un impact emoțional-senzorial asupra spectatorului. Cu acest accent pus pe simțire, compozitorul recunoaște importanța melodiei ca mecanism de producere a emoției.
Tibor CÁRI: Melodia este singurul lucru care creează emoție adevărată. Este foarte la modă minimalismul în spectacolele de teatru, bazat mai mult pe efecte sau ritmuri, dar muzică reală, o melodie construită este mult mai importantă. Aceea poate să rămână, uneori, mai bine în tine, după ce pleci de la un spectacol, sau să rămâi cu emoția respectivă, să te urmărească.
Pe lângă perspectiva personală a compozitorului, procesul general de lucru prezentat până în acest punct este modificat de fiecare întâlnire, de specificul și perspectiva față de muzică a diferiților regizori. Experiența lui Tibor Cári cu artiști marcanți sunt exemple în acest sens. Recompunem câteva abordări din perspectiva compozitorului. De pildă, pentru Victor Ioan Frunză muzica are un rol special. Ea este un fel de personaj al cărui rol nu este de a asista actorul sau de a construi atmosfere. Muzica are importanță și motivație pentru locul în care se aude. Regizorul știe clar ce muzică și unde trebuie introdusă. Un alt exemplu este Alexander Hausvater, care utilizează muzica ca un element vital al universului dramatic, ca un sunet perpetuu. Abordarea muzicii ca o prezență continuă provoacă anumite dificultăți compozitorului prin pericolul subminării muzicii și creării de stări de nervozitate ca urmare a permanenței sonorității. La polul opus, Declan Donnellan, în spectacolele sale de la Craiova (Hamlet, 2024; Oedip Rege, 2022), utilizează muzica sub forma unei singure teme muzicale ce apare de câteva ori, dar care definește lumea spectacolului și îl inspiră pe regizor în procesul său. Un ultim exemplu este perspectiva relației cu Sebestyén Aba alături de care compozitorul este co-creator, colaborator cu care regizorul se consultă și negociază diferitele aspecte atât ale universului sonor, cât și ale celui dramatic.
Spre muzica unui teatru al viitorului
Întâlnirile sunt cele care marchează evoluția compozitorului de teatru. Din perspectiva lui Tibor Cári, o muzică de scenă bună, pusă într-un context teatral nefericit, este invizibilă, indiferent de calitățile compozitorului și de ustensilele utilizate. În ceea ce privește ustensilele, muzica, precum celelalte zone creative, se află sub auspiciile tehnologizării și democratizării ca urmare a noilor inovații în domeniul digital. Însă, în această lume, ce ar trebui să știe un viitor compozitor de muzică? Cári Tibor pune accentul pe nevoia unor cunoștințe de baze muzicale minime, chiar și în lipsa studiilor superioare.
Tibor CÁRI: Astăzi, în zilele noastre, tehnologia ne ajută foarte mult. Instrumentele virtuale, programele, softurile… Acum a intrat foarte puternic și inteligența artificială care are tot mai mare impact asupra muzicii, are unelte care poate să ajute. Cred că este o perioadă foarte bună de a face muzică. Este mult mai ușor. Și, dacă ai talent, ai inspirație, sau ai un ceva aspirație în zona asta, chiar poți să ajungi departe.
Inevitabil, finalul discuției ajunge în zona inteligenței artificiale și a anxietăților provocate de aceasta, însă, pentru Tibor Cári nu este o sursă de spaimă, ci o privește ca pe o unealtă pe care încă nu știm cum să o folosim, dar pe care vom învăța în timp să o folosim pentru a găsi noi soluții.
Note:
(1) Precum Ruben Brandt, Collector, o animație în estetică cubistă a cărui protagonist suferă de un complex psihologic similar sindromului Stendhal, în care muzica lui Cári Tibor asistă și potențează universul creat.
(2) Fragment preluat din emisiunea Selfie de pe TVR Timișoara ‒ Cári Tibor a compus muzica pentru peste 300 producții de teatru și film (accesat pe platforma YouTube pe 30 noiembrie 2025).
foto: Facebook