iată-ne în acest spațiu care se deschide acum. vom naviga împreună pentru o vreme. propun un periplu în jurul practicilor mele transformative. înainte să pornim, aș vrea mai întâi să ne atingem ușor vârfurile degetelor!
măcar telepatic, pentru foarte scurt timp!
buricele ultimelor mele falange din degetele care scriu ating acum taste, formând cuvinte pe care tu (e ok să ne tutuim, da?) le citești. ai putea, de exemplu, să atingi cu degetele tale scrisul printat ce ți se așterne în față. ochii mei citesc și recitesc cuvintele acestea, ochii tăi vin apoi și văd ce au văzut ochii mei. degetele și ochii ne sunt împreună în timpi diferiți, cristalizați deja.
uite, ne conectăm parcă.
o să-ți aștern aici niște notițe, îndemnuri, texte, experiențe, procese și gânduri generatoare de mișcare, pe care le duc cu mine și care, de-a lungul timpului, m-au ajutat să fac ceea ce fac: live arts, coregrafii, acțiuni, muzică, happening-uri, intervenții, performance, teatru și alte efemerități. le-am acumulat din mai multe locuri, dar mai ales din muncă împreună cu alte persoane. totul se face împreună.
suntem într-o experiență one-to-one. asta dacă nu citești acest text cu voce tare în preajma altor persoane, cel puțin încă una. dacă faci asta, experiența noastră e una colectivă. totul e colectiv.
totul e politic! pentru că politic vine de la cuvântul latin „politicus” care, la rândul său, provine din grecescul „politikos” , având legătură cu „polis”, cu sensul de „oraș” sau „comunitate politică”. inițial, termenul „politicus” însemna „ceea ce este legat de oraș” sau „ceea ce aparține orașului”. E despre cum te manifești într-un spațiu comun, ce urme lași acolo. chiar dacă nu le gândești prea mult și nu le dai atenție (urmelor), ele vor rămâne. mai ales atunci când discursul tău e (prezentat în fața unui) public. te-ai responsabilizat?
participă!
„Participarea e o formă de comunicare. Suntem în formare mai degrabă decât suntem forme. Suntem mai mult mișcări și ritmuri decât entități stabile. Participăm într-o lume care, la rândul ei, este creată prin participare, o condiție în afara căre ia nu putem exista. Atingem și suntem atinși. Un continuum. Participarea este o experiență corporală, o expresie a dimensiunii performative. Corpurile ies din interiorul lor și intră în legătură cu restul lumii. Un pas în fața celuilalt, cu un picior în viitor și unul în trecut, corpurile noastre se află în mijlocul realității multistratificate, deschise, care conectează prezentul cu trecutul și viitorul. Corpurile noastre dobândesc și construiesc cunoștințe culturale care devin operaționale.”[1]
evită cât de mult poți frica de eșec în tot ceea ce faci!
„Nu toate eșecurile sunt la fel: unele sunt minore, altele obișnuite, unele progresive, altele cataclismice. Poate tocmai varietatea lor le și face seducătoare. Eșecul este productiv pentru că cere reparații. În eșec suntem forțatx să gândim critic, să ne reimaginăm, să facem ceva nou. Eșecul oferă o pauză și un refugiu din ciclul succesului (ce e acesta de fapt?). Eșecul se revoltă împotriva expertizei, virtuozității, competenței osificate. Eșecul indică, de asemenea, limita a ceea ce este posibil într-un anumit moment și loc. Ne ajută să vedem în mod reflexiv societatea în care suntem încorporatx. Eșecul face vizibile locurile în care aspirațiile și realitățile materiale se ciocnesc. Eșecul, ca acuzație, ne fragilizează. Dacă îndrăznim să privim rândurile celor sortitx eșecului, puși să eșueze, condamnați la eșec, vedem limitele puterii. Frica primitivă de eșec este mai distructivă decât eșecul însuși. Atunci când eșuăm suntem vulnerabilx, fragilx, fără pază, deschisx. Suntem poate cel mai complet noi. Eșecul deliberat în artele performative poate fi o strategie pentru a stimula creativitatea, un instrument pentru a descoperi noi forme, idei, lumi.”[2]
mișcă-te mult! activează-ți corpul și ascultă-l atunci când apare un blocaj de orice tip și mai ales cel creativ! fă asta împreună cu persoanele cu care împarți spațiul de lucru, dar și atunci când ai rămas singurx (în fața unui ecran) și trebuie să livrezi, să predai și să îndeplinești. atinge-ți corpul, piaptană-te, întinde-te, joacă din șolduri, ridică-te pe vârfuri, lasă-te în voia gravitației.
„Există în continuare o infinită fascinație în a descoperi cum poate corpul să își tot schimbe starea de agregare. Acest instrument atât de prețios –de fapt cel mai complex – e uneori solid, alteori doar fluid, de cele mai multe ori gazos și nu în ultimul rând poate deveni invizibil.”[3]
cât de multe s-au schimbat, și cât de multe se vor tot schimba! unde te-ai întâlnit cu schimbarea? când știi bine că schimbarea e singura certitudine a vieții, a corpului, a scenei, a prezentului, cum te pregătești pentru tot ceea ce vine? cum se produce reprezentarea?
În 2014 construiești împreună cu mai multx prietenx și cunoscutx (deși x-ul nu e încă folosit pentru pluraluri) spectacolul „THE INSTITUTE OF CHANGE” [4]. E în engleză, e desprins din filme fantastice de seria b, e amenințător și în același timp e ca un desen animat. Proiectată verbal asupra corpurilor cis din scenă cu tocuri, mustăți, bocanci, ruj și pistoale, identitatea trans devine o superputere cu care țineți ostatic publicul, îl seduceți și îl educați despre hormoni și fluiditatea genului. „Evenimentele de prezentare ale THE INSTITUTE OF CHANGE nu sunt simple spectacole cu public, ci platforme sociale cu aspect dinamic și de divertisment în jurul corpului, sexului și a schimbării în general a lumii.”[5] În timpul procesului de lucru, inviți mai multe persoane din zona locală de activism trans și le ceri binecuvântarea. O primești, dar îți rămâne prezentă în cap întrebarea: „De ce nu folosiți limba română?”. Călătoriți cu spectacolul și textul acestuia se schimbă continuu odată cu limbajul specific tranziției și aducând tot mai mult în discuție suferința prin care trece comunitatea trans. Ultima prezentare cu THE INSTITUTE OF CHANGE are loc în 2018.
nu uita de întrebările la care n-ai putut răspunde pe loc, dar care te-au pus pe gânduri! notează-le undeva! revino asupra lor! găsește răspunsuri! pune-ți alte întrebări! scrie-le din nou! mereu! mereu! mereu!
„Corpurile umane – sisteme tehno-vitale – sunt singurele platforme care fac posibilă materializarea imaginației politice. Activitatea noastră nu este un proces de a transforma femeile în bărbați sau bărbații în femei, ci mai degrabă de a infecta baza moleculară pe care se axează producția de diferențe de gen. Astfel încât aceste status-uri –bărbat/femeie – pot fi văzute ca niște ficțiuni politice. Vrem să intervenim în procesul de producție a genurilor în mod conștient pentru a ajunge la noi forme de viață care nu sunt nici bărbat, nici femeie și permit o transformare a speciei.”[6] În 2016 are loc premiera bio info show-ului La Institutul Schimbării [7]. Spectacolul are ca bază investigarea, documentarea și arhivarea unor povești personale vizând comunitatea trans din România. Lucrarea vorbește documentat despre o comunitate aproape invizibilă la vremea respectivă. Punctul de plecare al bio-info-show-ului sunt cele șase interviuri făcute de echipa proiectului (majoritar afab) cu șase persoane trans din România (București și Cluj). Persoanele care performează se cunosc cu și sunt însoțite în proces de către persoanele intervievate. La Institutul Schimbării este performat pentru ultima oară la primul Pride din Timișoara, în 2019.
folosește generozitatea ca pe un instrument posibil oricând!
„Generozitatea e însoțită de curaj. Generozitatea pregătește și anunță viitorul. În cadrul oricărui schimb se află un contract social nespus. Prin acceptarea generozității – o decizie poate inconștientă sau impulsivă – se trece de la un statut pasiv la unul de participant. Orbitx de masca virtuoasă a generozității, ne putem pierde ușor prin gesturile pline de abundență specifice ei. Una dintre adevăratele semnificații ale generozității este să înfrunți ceea ce poate fi incomod și să o faci cu grijă. A fi generos cu altx nu este ușor. A nega lupta, a o înlocui cu ideea de iubire netulburată ar fi neglijent. Generozitatea e o încercare de a ne aminti că putem avea grijă, putem iubi și fi tandrx – chiar și atunci când luptăm.”[8]
identitatea nu este ceva fix, ci în continuă schimbare în funcție de ceea ce suntem, de locul unde am fost și de ceea ce lumea proiectează asupra noastră. folosește expunerea ca cheie spre auto-descoperire. auto-descoperirea este complicată, antrenantă, și nu fără durere. revendică! redefinește! celebrează!
În 2023, alături de o echipă formată majoritar din persoane trans și non-binare scrii, coordonezi și regizezi TransLucid [9]. Vă imaginați împreună un post de televiziune dintr-un viitor apropiat (TransTv) care transmite o ediție aniversară de știri celebrând cinci ani de la lansare. Știrile sunt împletite cu alte formate tv: un talk-show, horoscopul, diferite transmisiuni live de la evenimente culturale etc., aducând un omagiu istoriei trans din România și subliniind importanța autoreprezentării. TransLucid revizitează și chestionează narațiuni subiective care au în centru momente reprezentative pentru istoria comunității trans. „Să ne știm istoria e eliberator. Ne scoate din invizibilitatea în care coduri penale, politici abuzive, media mânjită de ideologii conservatoarea ne-au împins constant. Să ne știm istoria e eliberator. O revendicăm, o știm, o spunem, o punem în scenă, o dansăm, ne folosim corpurile noastre queer pentru a o reprezenta, o plângem, o schimbăm. Să ne creăm istoria este și mai eliberator. TransLucid își imaginează un viitor în care ne scriem propriile narațiuni și ne construim lumea pe care noi o vrem și de care avem nevoie. TransLucid devine scena în care persoanele trans își pun istoria într-un performance manifest.”[10] și iată-ne brusc aproape de finalul acestui spațiu comun! nu mă pot abține totuși în a-ți oferi încă un ceva! cine știe când va fi de folos. poate că la un moment dat vei răsfoi această publicație și ochii tăi se vor întâlni din nou cu ochii mei aici:
nu uita:
„Suntem cu toțx artistx amatorx. Cu totx interpretăm roluri și identități în fiecare zi. Manifestul pentru amatorx îmbrățișează această omniprezență. Amatorx sunt cei care iubesc ceea ce fac (latinescul amator). Practicile lor sunt active și receptive. Ele călătoresc în timp, între naționalități și între contactul corporal și cel digital. Ele pot aduce conștientizare politică și pot schimba vieți, chiar dacă, aparent, operează în lumi mici. Amatorx găsesc utilizări ingenioase pentru materialele aruncate, transformând deșeurile și resturile în ceva nou. Amatorx repară, refac și refolosesc, se descurcă și îmbunătățesc. A face, a desface și a reface este un proces circular, fără a irosi nimic.” [11]
gata!
ghidajul meu se oprește acum! ne vom despărți foarte lin! nu înainte să închidem ochii. nu chiar în același timp, dar cu același scop: să ne odihnim puțin. să ne dăm timp să respirăm! împreună!
Note:
[1], [2] din Oracolul Cercetării Performative de/cu: Corina Cimpoieru, Renate Dinu, Paula Dunker; co-autoare texte: Ilinca Micu, o producție CNDB care are la bază mai multe numere din publicația Performance Research. [3] din descrierea atelierului susținut de Paula Dunker la Techno|FieldsCUCA 2021 „corpul apei”, 16-18 august [4] de/cu: Carmen Coțofană, Paul Dunca, Maria Mora, Ada Mușat, Cristian Neagoe & Dionisie Lupu/Alex Ifimov. [5] fragment din textul de prezentare al spectacolului THE INSTITUTE OF CHANGE. [6] fragment din manifestul spectacolului La Institutul Schimbării, după textele lui Paul B. Preciado. [7] de/cu: Mădălina Brândușe, Carmen Coțofană, Renate Dinu, Paul Dunca, Alice Monica Marinescu, Maria Mora, Ada Mușat & Vava Ștefănescu; muzică live: Chlorys & Monica Ivanov/ Catrinel Bejenariu; artistă asociată: Mihaela Michailov; o producție CNDB. [8] din Oracolul Cercetării Performative, de/cu: Corina Cimpoieru, Renate Dinu, Paula Dunker; co-autoare texte: Ilinca Micu, o producție CNDB care are la bază mai multe numere din publicația Performance Research. [9] o producție identity.education; echipa proiectului: ADAM/ Ada Mușat, Andrei Dinu, Andy Andreea, Arhanghela, Aron Madon, Damian Nichita Ursu, Dragoș Petrișor, Evelyn Homeghiu, Mihaela Michailov, Patrick Brăila, Paula Dunker, Raj/ Ramya & Renate Dinu; muzică: Chlorys, Sofia Zadar, Borusiade, Teo Retegan, Admina & Alex Bălă; parteneri: Centrul Replika, ADO-Artă Pentru Drepturile Omului. [10] fragment din textul de prezentare al spectacolului TransLucid. [11] din Oracolul Cercetării Performative, de/cu: Corina Cimpoieru, Renate Dinu, Paula Dunker; co-autoare texte: Ilinca Micu, o producție CNDB care are la bază mai multe numere din publicația Performance Research.
ANTRENAMENT DUIOS
Autor: Paula Dunker
Publicat în: Teatrul azi nr. 1-2/2024
Rubrica: accente | Performance
iată-ne în acest spațiu care se deschide acum. vom naviga împreună pentru o vreme. propun un periplu în jurul practicilor mele transformative.
înainte să pornim, aș vrea mai întâi să ne atingem ușor vârfurile degetelor!
măcar telepatic, pentru foarte scurt timp!
buricele ultimelor mele falange din degetele care scriu ating acum taste, formând cuvinte pe care tu (e ok să ne tutuim, da?) le citești. ai putea, de exemplu, să atingi cu degetele tale scrisul printat ce ți se așterne în față. ochii mei citesc și recitesc cuvintele acestea, ochii tăi vin apoi și văd ce au văzut ochii mei. degetele și ochii ne sunt împreună în timpi diferiți, cristalizați deja.
uite, ne conectăm parcă.
o să-ți aștern aici niște notițe, îndemnuri, texte, experiențe, procese și gânduri generatoare de mișcare, pe care le duc cu mine și care, de-a lungul timpului, m-au ajutat să fac ceea ce fac: live arts, coregrafii, acțiuni, muzică, happening-uri, intervenții, performance, teatru și alte efemerități. le-am acumulat din mai multe locuri, dar mai ales din muncă împreună cu alte persoane. totul se face împreună.
suntem într-o experiență one-to-one. asta dacă nu citești acest text cu voce tare în preajma altor persoane, cel puțin încă una. dacă faci asta, experiența noastră e una colectivă. totul e colectiv.
totul e politic! pentru că politic vine de la cuvântul latin „politicus” care, la rândul său, provine din grecescul „politikos” , având legătură cu „polis”, cu sensul de „oraș” sau „comunitate politică”. inițial, termenul „politicus” însemna „ceea ce este legat de oraș” sau „ceea ce aparține orașului”. E despre cum te manifești într-un spațiu comun, ce urme lași acolo. chiar dacă nu le gândești prea mult și nu le dai atenție (urmelor), ele vor rămâne. mai ales atunci când discursul tău e (prezentat în fața unui) public. te-ai responsabilizat?
participă!
„Participarea e o formă de comunicare. Suntem în formare mai degrabă decât suntem forme. Suntem mai mult mișcări și ritmuri decât entități stabile. Participăm într-o lume care, la rândul ei, este creată prin participare, o condiție în afara căre ia nu putem exista. Atingem și suntem atinși. Un continuum. Participarea este o experiență corporală, o expresie a dimensiunii performative. Corpurile ies din interiorul lor și intră în legătură cu restul lumii. Un pas în fața celuilalt, cu un picior în viitor și unul în trecut, corpurile noastre se află în mijlocul realității multistratificate, deschise, care conectează prezentul cu trecutul și viitorul. Corpurile noastre dobândesc și construiesc cunoștințe culturale care devin operaționale.”[1]
evită cât de mult poți frica de eșec în tot ceea ce faci!
„Nu toate eșecurile sunt la fel: unele sunt minore, altele obișnuite, unele progresive, altele cataclismice. Poate tocmai varietatea lor le și face seducătoare. Eșecul este productiv pentru că cere reparații. În eșec suntem forțatx să gândim critic, să ne reimaginăm, să facem ceva nou. Eșecul oferă o pauză și un refugiu din ciclul succesului (ce e acesta de fapt?). Eșecul se revoltă împotriva expertizei, virtuozității, competenței osificate. Eșecul indică, de asemenea, limita a ceea ce este posibil într-un anumit moment și loc. Ne ajută să vedem în mod reflexiv societatea în care suntem încorporatx. Eșecul face vizibile locurile în care aspirațiile și realitățile materiale se ciocnesc. Eșecul, ca acuzație, ne fragilizează. Dacă îndrăznim să privim rândurile celor sortitx eșecului, puși să eșueze, condamnați la eșec, vedem limitele puterii. Frica primitivă de eșec este mai distructivă decât eșecul însuși. Atunci când eșuăm suntem vulnerabilx, fragilx, fără pază, deschisx. Suntem poate cel mai complet noi. Eșecul deliberat în artele performative poate fi o strategie pentru a stimula creativitatea, un instrument pentru a descoperi noi forme, idei, lumi.”[2]
mișcă-te mult! activează-ți corpul și ascultă-l atunci când apare un blocaj de orice tip și mai ales cel creativ! fă asta împreună cu persoanele cu care împarți spațiul de lucru, dar și atunci când ai rămas singurx (în fața unui ecran) și trebuie să livrezi, să predai și să îndeplinești. atinge-ți corpul, piaptană-te, întinde-te, joacă din șolduri, ridică-te pe vârfuri, lasă-te în voia gravitației.
„Există în continuare o infinită fascinație în a descoperi cum poate corpul să își tot schimbe starea de agregare. Acest instrument atât de prețios –de fapt cel mai complex – e uneori solid, alteori doar fluid, de cele mai multe ori gazos și nu în ultimul rând poate deveni invizibil.”[3]
cât de multe s-au schimbat, și cât de multe se vor tot schimba!
unde te-ai întâlnit cu schimbarea? când știi bine că schimbarea e singura certitudine a vieții, a corpului, a scenei, a prezentului, cum te pregătești pentru tot ceea ce vine? cum se produce reprezentarea?
În 2014 construiești împreună cu mai multx prietenx și cunoscutx (deși x-ul nu e încă folosit pentru pluraluri) spectacolul „THE INSTITUTE OF CHANGE” [4]. E în engleză, e desprins din filme fantastice de seria b, e amenințător și în același timp e ca un desen animat. Proiectată verbal asupra corpurilor cis din scenă cu tocuri, mustăți, bocanci, ruj și pistoale, identitatea trans devine o superputere cu care țineți ostatic publicul, îl seduceți și îl educați despre hormoni și fluiditatea genului.
„Evenimentele de prezentare ale THE INSTITUTE OF CHANGE nu sunt simple spectacole cu public, ci platforme sociale cu aspect dinamic și de divertisment în jurul corpului, sexului și a schimbării în general a lumii.”[5]
În timpul procesului de lucru, inviți mai multe persoane din zona locală de activism trans și le ceri binecuvântarea. O primești, dar îți rămâne prezentă în cap întrebarea: „De ce nu folosiți limba română?”. Călătoriți cu spectacolul și textul acestuia se schimbă continuu odată cu limbajul specific tranziției și aducând tot mai mult în discuție suferința prin care trece comunitatea trans.
Ultima prezentare cu THE INSTITUTE OF CHANGE are loc în 2018.
nu uita de întrebările la care n-ai putut răspunde pe loc, dar care te-au pus pe gânduri! notează-le undeva! revino asupra lor! găsește răspunsuri! pune-ți alte întrebări! scrie-le din nou! mereu! mereu! mereu!
„Corpurile umane – sisteme tehno-vitale – sunt singurele platforme care fac posibilă materializarea imaginației politice. Activitatea noastră nu este un proces de a transforma femeile în bărbați sau bărbații în femei, ci mai degrabă de a infecta baza moleculară pe care se axează producția de diferențe de gen. Astfel încât aceste status-uri –bărbat/femeie – pot fi văzute ca niște ficțiuni politice. Vrem să intervenim în procesul de producție a genurilor în mod conștient pentru a ajunge la noi forme de viață care nu sunt nici bărbat, nici femeie și permit o transformare a speciei.”[6]
În 2016 are loc premiera bio info show-ului La Institutul Schimbării [7]. Spectacolul are ca bază investigarea, documentarea și arhivarea unor povești personale vizând comunitatea trans din România. Lucrarea vorbește documentat despre o comunitate aproape invizibilă la vremea respectivă. Punctul de plecare al bio-info-show-ului sunt cele șase interviuri făcute de echipa proiectului (majoritar afab) cu șase persoane trans din România (București și Cluj). Persoanele care performează se cunosc cu și sunt însoțite în proces de către persoanele intervievate. La Institutul Schimbării este performat pentru ultima oară la primul Pride din Timișoara, în 2019.
folosește generozitatea ca pe un instrument posibil oricând!
„Generozitatea e însoțită de curaj. Generozitatea pregătește și anunță viitorul. În cadrul oricărui schimb se află un contract social nespus. Prin acceptarea generozității – o decizie poate inconștientă sau impulsivă – se trece de la un statut pasiv la unul de participant. Orbitx de masca virtuoasă a generozității, ne putem pierde ușor prin gesturile pline de abundență specifice ei. Una dintre adevăratele semnificații ale generozității este să înfrunți ceea ce poate fi incomod și să o faci cu grijă. A fi generos cu altx nu este ușor. A nega lupta, a o înlocui cu ideea de iubire netulburată ar fi neglijent. Generozitatea e o încercare de a ne aminti că putem avea grijă, putem iubi și fi tandrx – chiar și atunci când luptăm.”[8]
identitatea nu este ceva fix, ci în continuă schimbare în funcție de ceea ce suntem, de locul unde am fost și de ceea ce lumea proiectează asupra noastră. folosește expunerea ca cheie spre auto-descoperire. auto-descoperirea este complicată, antrenantă, și nu fără durere. revendică! redefinește! celebrează!
În 2023, alături de o echipă formată majoritar din persoane trans și non-binare scrii, coordonezi și regizezi TransLucid [9]. Vă imaginați împreună un post de televiziune dintr-un viitor apropiat (TransTv) care transmite o ediție aniversară de știri celebrând cinci ani de la lansare. Știrile sunt împletite cu alte formate tv: un talk-show, horoscopul, diferite transmisiuni live de la evenimente culturale etc., aducând un omagiu istoriei trans din România și subliniind importanța autoreprezentării. TransLucid revizitează și chestionează narațiuni subiective care au în centru momente reprezentative pentru istoria comunității trans.
„Să ne știm istoria e eliberator. Ne scoate din invizibilitatea în care coduri penale, politici abuzive, media mânjită de ideologii conservatoarea ne-au împins constant. Să ne știm istoria e eliberator. O revendicăm, o știm, o spunem, o punem în scenă, o dansăm, ne folosim corpurile noastre queer pentru a o reprezenta, o plângem, o schimbăm. Să ne creăm istoria este și mai eliberator. TransLucid își imaginează un viitor în care ne scriem propriile narațiuni și ne construim lumea pe care noi o vrem și de care avem nevoie. TransLucid devine scena în care persoanele trans își pun istoria într-un performance manifest.”[10]
și iată-ne brusc aproape de finalul acestui spațiu comun!
nu mă pot abține totuși în a-ți oferi încă un ceva! cine știe când va fi de folos.
poate că la un moment dat vei răsfoi această publicație și ochii tăi se vor întâlni din nou cu ochii mei aici:
nu uita:
„Suntem cu toțx artistx amatorx. Cu totx interpretăm roluri și identități în fiecare zi. Manifestul pentru amatorx îmbrățișează această omniprezență. Amatorx sunt cei care iubesc ceea ce fac (latinescul amator). Practicile lor sunt active și receptive. Ele călătoresc în timp, între naționalități și între contactul corporal și cel digital. Ele pot aduce conștientizare politică și pot schimba vieți, chiar dacă, aparent, operează în lumi mici.
Amatorx găsesc utilizări ingenioase pentru materialele aruncate, transformând deșeurile și resturile în ceva nou. Amatorx repară, refac și refolosesc, se descurcă și îmbunătățesc. A face, a desface și a reface este un proces circular, fără a irosi nimic.” [11]
gata!
ghidajul meu se oprește acum!
ne vom despărți foarte lin!
nu înainte să închidem ochii.
nu chiar în același timp, dar cu același scop: să ne odihnim puțin.
să ne dăm timp să respirăm! împreună!
Note:
[1], [2] din Oracolul Cercetării Performative de/cu: Corina Cimpoieru, Renate Dinu, Paula Dunker; co-autoare texte: Ilinca Micu, o producție CNDB care are la bază mai multe numere din publicația Performance Research.
[3] din descrierea atelierului susținut de Paula Dunker la Techno|FieldsCUCA 2021 „corpul apei”, 16-18 august
[4] de/cu: Carmen Coțofană, Paul Dunca, Maria Mora, Ada Mușat, Cristian Neagoe & Dionisie Lupu/Alex Ifimov.
[5] fragment din textul de prezentare al spectacolului THE INSTITUTE OF CHANGE.
[6] fragment din manifestul spectacolului La Institutul Schimbării, după textele lui Paul B. Preciado.
[7] de/cu: Mădălina Brândușe, Carmen Coțofană, Renate Dinu, Paul Dunca, Alice Monica Marinescu, Maria Mora, Ada Mușat & Vava Ștefănescu; muzică live: Chlorys & Monica Ivanov/ Catrinel Bejenariu; artistă asociată: Mihaela Michailov; o producție CNDB.
[8] din Oracolul Cercetării Performative, de/cu: Corina Cimpoieru, Renate Dinu, Paula Dunker; co-autoare texte: Ilinca Micu, o producție CNDB care are la bază mai multe numere din publicația Performance Research.
[9] o producție identity.education; echipa proiectului: ADAM/ Ada Mușat, Andrei Dinu, Andy Andreea, Arhanghela, Aron Madon, Damian Nichita Ursu, Dragoș Petrișor, Evelyn Homeghiu, Mihaela Michailov, Patrick Brăila, Paula Dunker, Raj/ Ramya & Renate Dinu; muzică: Chlorys, Sofia Zadar, Borusiade, Teo Retegan, Admina & Alex Bălă; parteneri: Centrul Replika, ADO-Artă Pentru Drepturile Omului.
[10] fragment din textul de prezentare al spectacolului TransLucid.
[11] din Oracolul Cercetării Performative, de/cu: Corina Cimpoieru, Renate Dinu, Paula Dunker; co-autoare texte: Ilinca Micu, o producție CNDB care are la bază mai multe numere din publicația Performance Research.