Toronto – un spaţiu plin de frenezie care‑şi transmite energiile şi lumina, un spaţiu lacom care te prinde în ritmurile lumii. Peste 18 milioane de vizitatori se răspândesc anual pe cele 10000 de străzi ale oraşului, aşteptând nerăbdători să traverseze cele 20000 de intersecţii care stârnesc spiritul de aventură şi abandonându‑se cu voluptate în vâltoarea acaparatoare a atâtor ispite culturale. Toronto are peste 90 de săli de spectacol şi se laudă cu titlul de „Hollywoodul Nordului“.
Zglobiu, jovial, cochet. Puţini ar recunoaşte Toronto sub aceste măşti vesele. Turiştii grăbiţi şi locuitorii oarecum imuni la farmecul lipsit de stridenţă al metropolei îşi plimbă deopotrivă privirea peste clădiri tăcute fără să ghicească zumzetul lor interior şi naşterea unor lumi magice sub neutralitatea cenuşie a faţadelor. Înserările repezi de toamnă îi fac pe oameni să se reîntoarcă în cuiburile de catifea ale teatrelor, la încăperile‑atelier, la spaţiile nonconformiste în care actorii se joacă frenetic, sobru, milos, sarcastic, vulnerabil sau acid cu emoţiile trecătorilor prin casa lor de gânduri.
Toronto – un spaţiu plin de frenezie care‑şi transmite energiile şi lumina, un spaţiu lacom care te prinde în ritmurile lumii. Peste 18 milioane de vizitatori se răspândesc anual pe cele 10000 de străzi ale oraşului, aşteptând nerăbdători să traverseze cele 20000 de intersecţii care stârnesc spiritul de aventură şi abandonându‑se cu voluptate în vâltoarea acaparatoare a atâtor ispite culturale. Toronto are peste 90 de săli de spectacol şi se laudă cu titlul de „Hollywoodul Nordului“.
Festivalul Internaţional de Film din Toronto (TIFF) este cel mare festival de film din lume deschis publicului. Peisajul urban e versatil şi provocator: unicul castel „real“ din America de Nord – Casa Loma – a fost construit în 1914 şi oferă panorame spectaculoase ale fanteziei arhitecturale dezlănţuite în oraşul care a început ca o simplă garnizoană la sfârşitul secolului al XVIII‑lea.
În primăvara anului 2006, Lord of the Rings a avut premiera în Toronto; cu un buget de 27 milioane de dolari, a fost cel mai costisitor spectacol montat vreodată. Nu întâmplător, aici au loc cele mai extravagante evenimente teatrale: audienţa e cât se poate de mare. O treime din populaţia Canadei se află la o distanţă de Toronto comparabilă cu distanţa dintre Bucureşti şi Predeal. Şi mai interesant încă: jumătate din populaţia Americii e concentrată în oraşe aflate la mai puţin de o zi de mers cu maşina de Toronto.
Oferta teatrală e o împletire de glorie, strălucire, modernitate şi sofisticare. Multe dintre clădirile teatrelor au o istorie remarcabilă. De exemplu, Teatrul „Princess of Wales“ are o capacitate de 2000 de locuri şi găzduieşte megamusicaluri care se joacă mereu cu casa închisă stagiune după stagiune. Teatrul a fost construit în mai puţin de 20 de luni la începutul anilor ’90 şi a fost inaugurat cu premiera Miss Saigon. Au urmat succese memorabile cu spectacole ca The Beauty and the Beast, The Lion King, Mizerabilii, Chicago, Hairspray, The Phantom of the Opera. În această toamnă, aici se desfăşoară premiera nord‑americană a producţiei Sunetul muzicii. Frank Stella, cunoscutul pictor şi sculptor de inspiraţie expresionistă, a decorat tavanul auditoriumului (care, în treacăt fie spus, are o calitate a sunetului excepţională), arcul avanscenei, pereţii lojilor şi holurile celor patru etaje – împreună ele formează una dintre cele mai mari instalaţii murale contemporane. Design‑ul complex al teatrului face din el un subiect de referinţă pentru studenţii la arhitectură, inginerie sau teatru.
„Royal Alexandra Theatre“ a fost construit în 1907 în stilul tipic al teatrelor englezeşti ale secolului XIX. Este cel mai vechi teatru din America de Nord cu funcţionare neîntreruptă. Istoria anecdotică afirmă că, în momentul inaugurării, clădirea era situată la răscrucea dintre „Educaţie, Legislaţie, Mântuire şi Damnare“. „Educaţie“, după un faimos colegiu aflat în preajmă, „Legislaţie“ – pentru clădirile Parlamentului, „Mântuire“, după o biserică din vecinătate şi „Damnare“, după numele unei populare taverne frecventate de actori, fiecare reper aflându‑se într‑un alt colţ al răscrucii. Arhitectului desemnat să construiască teatrul i s‑a dat pe mână un buget de 750 000 de dolari, acompaniat de o instrucţiune dezarmant de simplă: „Construieşte cel mai grozav teatru de pe continent“. Înaripat de o misiune atât de generoasă, arhitectul a depăşit cu mult bugetul, dar a creat în schimb o veritabilă „casetă de bijuterii“, un teatru somptuos cu un hol decorat cu marmură italiană, cu podele încrustate cu mozaic veneţian, scări sculptate în lemn de nuc şi cireş, tapete de mătase şi o enormă pictură murală (Venus şi însoţitoarele sale descoperindu‑lpe Adonis adormit). „Royal Alexandra Theatre“ a fost primul teatru nord‑american dotat cu un sistem de aer condiţionat (utilizând o cantitate mare de gheaţă aflată sub orchestră), unul dintre primele teatre construit cu materiale ignifuge şi primul de pe continent înzestrat cu balcoane care nu aveau nevoie de piloni interni, graţie structurilor din oţel, permiţând astfel o vizionare perfectă din orice unghi. Printre personalităţile care au jucat în acest spaţiu de o distinctă eleganţă se numără Fred Astaire, fraţii Marx, John şi Ethel Barrymore, Ingrid Bergman, Sir John Gielgud, Orson Welles şi Joanne Woodward.
Declarat „monument istoric naţional“ în 1982, „Elgin & Winter Garden Theatre“ reprezintă ultima structură de tip „double decker“ edwardian din lume (două teatre suprapuse). Construit în 1913, a funcţionat la început ca teatru de vodevil şi ca sală de proiecţie pentru filme mute. „Winter Garden Theatre“ este un adevărat spectacol chiar şi în absenţa actorilor. Cu un decor impresionant, scene pastorale elaborate in tehnica trompe‑l’oeil şi o grădină artificială suspendată (peste 5000 de ramuri de fag conservate, pictate şi luminate de lanterne) care se aruncă în cascade luxuriante deasupra spectatorilor, etajul superior al teatrului este un seducător preambul la spectacolele muzicale prezentate aici. Restaurarea teatrului, cel mai amplu proiect de acest gen din Canada, a durat peste doi ani şi a costat 29 milioane de dolari. Restaurarea începută în 1981, sub patronajul Fundaţiei „Ontario Heritage“, a cerut multă trudă, migală şi meşteşug; 700 de kilograme de aluat de pâine au fost folosite pentru curăţarea pereţilor teatrului, pictaţi de mână în acuarelă. Pe aceste scene s‑au jucat faimoasele spectacole Cats şi The Who’s Tommy. Un alt fapt notabil: teatrul adăposteşte cea mai mare colecţie de recuzită de spectacole de vodevil din lume. Şi pentru că teatrele explorează marginile dintre lumi, câteva fantome cu apariţii şi tipicuri bine documentate, câteodată prietenoase, alteori mai ostile, şi‑au găsit sălaş în sălile, holurile şi ascensoarele clădirii…
Noul sezon teatral reuşeşte să anime conversaţia dincolo de eternele locuri comune, saluturile de circumstanţă şi starea vremii. O multitudine de afişe colorate îndrăzneţ rivalizează cu paleta decadentă a anotimpului. Antigona de Jean Anouilh, Cui i‑e frică de Virginia Woolf de Edward Albee, Rock’N’ Roll de Tom Stoppard, La est de Berlin de Hannah Moskovitch şi premiera nord‑americană a producţiei Sunetul muzicii, concepută de Andrew Lloyd Webber şi David Ian, făgăduiesc seri de încântare şi excese de vis.
…O stare trecătoare de fericire: mirosul de frunze arse, amurgurile dramatice, foşnetul programelor de spectacol şi luminile şovăitoare care se sting în trepte înaintea ridicării cortinei.
Adina Bardaş
In imagine: ElginandWinter Garden Theatre
Fotografie realizată de Peter Lusztyk şi obtinută prin amabilitatea domnului Arnie Lappin
„Anotimpurile oraşului” de Adina Bardaş (Sezon teatral la Toronto)
Toronto – un spaţiu plin de frenezie care‑şi transmite energiile şi lumina, un spaţiu lacom care te prinde în ritmurile lumii. Peste 18 milioane de vizitatori se răspândesc anual pe cele 10000 de străzi ale oraşului, aşteptând nerăbdători să traverseze cele 20000 de intersecţii care stârnesc spiritul de aventură şi abandonându‑se cu voluptate în vâltoarea acaparatoare a atâtor ispite culturale. Toronto are peste 90 de săli de spectacol şi se laudă cu titlul de „Hollywoodul Nordului“.
Zglobiu, jovial, cochet. Puţini ar recunoaşte Toronto sub aceste măşti vesele. Turiştii grăbiţi şi locuitorii oarecum imuni la farmecul lipsit de stridenţă al metropolei îşi plimbă deopotrivă privirea peste clădiri tăcute fără să ghicească zumzetul lor interior şi naşterea unor lumi magice sub neutralitatea cenuşie a faţadelor. Înserările repezi de toamnă îi fac pe oameni să se reîntoarcă în cuiburile de catifea ale teatrelor, la încăperile‑atelier, la spaţiile nonconformiste în care actorii se joacă frenetic, sobru, milos, sarcastic, vulnerabil sau acid cu emoţiile trecătorilor prin casa lor de gânduri.
Toronto – un spaţiu plin de frenezie care‑şi transmite energiile şi lumina, un spaţiu lacom care te prinde în ritmurile lumii. Peste 18 milioane de vizitatori se răspândesc anual pe cele 10000 de străzi ale oraşului, aşteptând nerăbdători să traverseze cele 20000 de intersecţii care stârnesc spiritul de aventură şi abandonându‑se cu voluptate în vâltoarea acaparatoare a atâtor ispite culturale. Toronto are peste 90 de săli de spectacol şi se laudă cu titlul de „Hollywoodul Nordului“.
Festivalul Internaţional de Film din Toronto (TIFF) este cel mare festival de film din lume deschis publicului. Peisajul urban e versatil şi provocator: unicul castel „real“ din America de Nord – Casa Loma – a fost construit în 1914 şi oferă panorame spectaculoase ale fanteziei arhitecturale dezlănţuite în oraşul care a început ca o simplă garnizoană la sfârşitul secolului al XVIII‑lea.
În primăvara anului 2006, Lord of the Rings a avut premiera în Toronto; cu un buget de 27 milioane de dolari, a fost cel mai costisitor spectacol montat vreodată. Nu întâmplător, aici au loc cele mai extravagante evenimente teatrale: audienţa e cât se poate de mare. O treime din populaţia Canadei se află la o distanţă de Toronto comparabilă cu distanţa dintre Bucureşti şi Predeal. Şi mai interesant încă: jumătate din populaţia Americii e concentrată în oraşe aflate la mai puţin de o zi de mers cu maşina de Toronto.
Oferta teatrală e o împletire de glorie, strălucire, modernitate şi sofisticare. Multe dintre clădirile teatrelor au o istorie remarcabilă. De exemplu, Teatrul „Princess of Wales“ are o capacitate de 2000 de locuri şi găzduieşte megamusicaluri care se joacă mereu cu casa închisă stagiune după stagiune. Teatrul a fost construit în mai puţin de 20 de luni la începutul anilor ’90 şi a fost inaugurat cu premiera Miss Saigon. Au urmat succese memorabile cu spectacole ca The Beauty and the Beast, The Lion King, Mizerabilii, Chicago, Hairspray, The Phantom of the Opera. În această toamnă, aici se desfăşoară premiera nord‑americană a producţiei Sunetul muzicii. Frank Stella, cunoscutul pictor şi sculptor de inspiraţie expresionistă, a decorat tavanul auditoriumului (care, în treacăt fie spus, are o calitate a sunetului excepţională), arcul avanscenei, pereţii lojilor şi holurile celor patru etaje – împreună ele formează una dintre cele mai mari instalaţii murale contemporane. Design‑ul complex al teatrului face din el un subiect de referinţă pentru studenţii la arhitectură, inginerie sau teatru.
„Royal Alexandra Theatre“ a fost construit în 1907 în stilul tipic al teatrelor englezeşti ale secolului XIX. Este cel mai vechi teatru din America de Nord cu funcţionare neîntreruptă. Istoria anecdotică afirmă că, în momentul inaugurării, clădirea era situată la răscrucea dintre „Educaţie, Legislaţie, Mântuire şi Damnare“. „Educaţie“, după un faimos colegiu aflat în preajmă, „Legislaţie“ – pentru clădirile Parlamentului, „Mântuire“, după o biserică din vecinătate şi „Damnare“, după numele unei populare taverne frecventate de actori, fiecare reper aflându‑se într‑un alt colţ al răscrucii. Arhitectului desemnat să construiască teatrul i s‑a dat pe mână un buget de 750 000 de dolari, acompaniat de o instrucţiune dezarmant de simplă: „Construieşte cel mai grozav teatru de pe continent“. Înaripat de o misiune atât de generoasă, arhitectul a depăşit cu mult bugetul, dar a creat în schimb o veritabilă „casetă de bijuterii“, un teatru somptuos cu un hol decorat cu marmură italiană, cu podele încrustate cu mozaic veneţian, scări sculptate în lemn de nuc şi cireş, tapete de mătase şi o enormă pictură murală (Venus şi însoţitoarele sale descoperindu‑l pe Adonis adormit). „Royal Alexandra Theatre“ a fost primul teatru nord‑american dotat cu un sistem de aer condiţionat (utilizând o cantitate mare de gheaţă aflată sub orchestră), unul dintre primele teatre construit cu materiale ignifuge şi primul de pe continent înzestrat cu balcoane care nu aveau nevoie de piloni interni, graţie structurilor din oţel, permiţând astfel o vizionare perfectă din orice unghi. Printre personalităţile care au jucat în acest spaţiu de o distinctă eleganţă se numără Fred Astaire, fraţii Marx, John şi Ethel Barrymore, Ingrid Bergman, Sir John Gielgud, Orson Welles şi Joanne Woodward.
Declarat „monument istoric naţional“ în 1982, „Elgin & Winter Garden Theatre“ reprezintă ultima structură de tip „double decker“ edwardian din lume (două teatre suprapuse). Construit în 1913, a funcţionat la început ca teatru de vodevil şi ca sală de proiecţie pentru filme mute. „Winter Garden Theatre“ este un adevărat spectacol chiar şi în absenţa actorilor. Cu un decor impresionant, scene pastorale elaborate in tehnica trompe‑l’oeil şi o grădină artificială suspendată (peste 5000 de ramuri de fag conservate, pictate şi luminate de lanterne) care se aruncă în cascade luxuriante deasupra spectatorilor, etajul superior al teatrului este un seducător preambul la spectacolele muzicale prezentate aici. Restaurarea teatrului, cel mai amplu proiect de acest gen din Canada, a durat peste doi ani şi a costat 29 milioane de dolari. Restaurarea începută în 1981, sub patronajul Fundaţiei „Ontario Heritage“, a cerut multă trudă, migală şi meşteşug; 700 de kilograme de aluat de pâine au fost folosite pentru curăţarea pereţilor teatrului, pictaţi de mână în acuarelă. Pe aceste scene s‑au jucat faimoasele spectacole Cats şi The Who’s Tommy. Un alt fapt notabil: teatrul adăposteşte cea mai mare colecţie de recuzită de spectacole de vodevil din lume. Şi pentru că teatrele explorează marginile dintre lumi, câteva fantome cu apariţii şi tipicuri bine documentate, câteodată prietenoase, alteori mai ostile, şi‑au găsit sălaş în sălile, holurile şi ascensoarele clădirii…
Noul sezon teatral reuşeşte să anime conversaţia dincolo de eternele locuri comune, saluturile de circumstanţă şi starea vremii. O multitudine de afişe colorate îndrăzneţ rivalizează cu paleta decadentă a anotimpului. Antigona de Jean Anouilh, Cui i‑e frică de Virginia Woolf de Edward Albee, Rock’N’ Roll de Tom Stoppard, La est de Berlin de Hannah Moskovitch şi premiera nord‑americană a producţiei Sunetul muzicii, concepută de Andrew Lloyd Webber şi David Ian, făgăduiesc seri de încântare şi excese de vis.
…O stare trecătoare de fericire: mirosul de frunze arse, amurgurile dramatice, foşnetul programelor de spectacol şi luminile şovăitoare care se sting în trepte înaintea ridicării cortinei.
Adina Bardaş
In imagine: Elgin and Winter Garden Theatre
Fotografie realizată de Peter Lusztyk şi obtinută prin amabilitatea domnului Arnie Lappin