„E cazul să nu rămânem numai la Caragiale ca singur autor dramatic naţional. Mai cu seamă pentru că avem, pentru că există, şi dramele lui Camil Petrescu. De aceea este, cred, necesar să le arătăm cu degetul, pentru a nu mai putea fi uitate. Asta înseamnă „a intra în conştiinţa publicului“. (Gelu IONESCU)
A intra în conştiinţa publicului
CAMIL PETRESCU dramaturgul este încă un nedreptăţit*. Văd în el, după repetate lecturi, cel mai important dramaturg al literaturii române din epoca contemporană. Cred chiar că dramaturgul şi uneori eseistul este mai important ca romancierul. Mă gândesc la un amplu Festival „Camil Petrescu“, care să-l arate în totalitate, să-l reprezinte în faţa unui public numeros, care, timp de câteva săptămâni, să asiste la desfăşurarea celor mai importante piese (Jocul ielelor, Danton, Act veneţian Sufletetari, Mitică Popescu) – în variante, în diverse interpretări, poate chiar deliberat foarte diferite, polemice. O acţiune deci voit puternică, voit impusă – repetată în câteva centre culturale ale ţării –, care să stimuleze publicul şi critica, să impună chiar oamenilor de teatru şi de literatură nu un autor necunoscut (Camil Petrescu este un autor foarte cunoscut), ci o prezenţă inevitabilă în istoria teatrului românesc. Tot ce are mai bun teatrul nostru ar trebui să conlucreze pentru o asemenea manifestare: numai literatura de idei, teatrul de idei, dă măsura maturizării. Asimilarea completă a unui autor naţional are consecinţe mult mai mari decât credem. E cazul să nu rămânem numai la Caragiale ca singur autor dramatic naţional. Mai cu seamă pentru că avem, pentru că există, şi dramele lui Camil Petrescu. De aceea este, cred, necesar să le arătăm cu degetul, pentru a nu mai putea fi uitate. Asta înseamnă „a intra în conştiinţa publicului“.
Gelu IONESCU (Caiet program nr. 18 –
Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“, stagiunea 1972–1973)
* Dată fi ind confuzia tragică de valori în care trăim, indiferența oficialilor, dar și a maselor votante față de mâinele nostru, încercăm, în paginile acestei reviste să nu mărim cantitatea de vină generală. Cum și noi credem în afirmațiile lui Gelu Ionescu de mai sus și pentru că între victimele confuziei Camil Petrescu ocupă un loc fruntaş (în ultimele două decenii i s-a jucat doar o singură piesă, „Jocul ielelor“, la Teatrul Naţional Bucureşti, într-un spectacol exemplar ce-a vădit înţelegerea deplină a teatrului de către regizorul Claudiu Goga şi de către publicul său), ne-am hotărât să declarăm pentru revista „Teatrul azi“ ANUL„CAMIL PETRESCU“ şi să oferim cititorilor în fiecare număr texte ce îi aparţin.
2014 – Anul „Camil Petrescu”
„E cazul să nu rămânem numai la Caragiale ca singur autor dramatic naţional. Mai cu seamă pentru că avem, pentru că există, şi dramele lui Camil Petrescu. De aceea este, cred, necesar să le arătăm cu degetul, pentru a nu mai putea fi uitate. Asta înseamnă „a intra în conştiinţa publicului“. (Gelu IONESCU)
A intra în conştiinţa publicului
CAMIL PETRESCU dramaturgul este încă un
nedreptăţit*. Văd în el, după repetate lecturi, cel mai important dramaturg al
literaturii române din epoca contemporană. Cred chiar că dramaturgul şi uneori
eseistul este mai important ca romancierul. Mă gândesc la un amplu Festival „Camil
Petrescu“, care să-l arate în totalitate, să-l reprezinte în faţa unui public
numeros, care, timp de câteva săptămâni, să asiste la desfăşurarea celor mai
importante piese (Jocul ielelor, Danton, Act veneţian Suflete tari,
Mitică Popescu) – în variante, în diverse interpretări, poate chiar
deliberat foarte diferite, polemice. O acţiune deci voit puternică, voit impusă
– repetată în câteva centre culturale ale ţării –, care să stimuleze publicul şi
critica, să impună chiar oamenilor de teatru şi de literatură nu un autor necunoscut
(Camil Petrescu este un autor foarte cunoscut), ci o prezenţă inevitabilă în
istoria teatrului românesc. Tot ce are mai bun teatrul nostru ar trebui să
conlucreze pentru o asemenea manifestare: numai literatura de idei, teatrul de
idei, dă măsura maturizării. Asimilarea completă a unui autor naţional are consecinţe
mult mai mari decât credem. E cazul să nu rămânem numai la Caragiale ca singur
autor dramatic naţional. Mai cu seamă pentru că avem, pentru că există, şi
dramele lui Camil Petrescu. De aceea este, cred, necesar să le arătăm cu
degetul, pentru a nu mai putea fi uitate. Asta înseamnă „a intra în conştiinţa
publicului“.
Gelu IONESCU
(Caiet program nr. 18 –
Teatrul
Naţional „I. L. Caragiale“, stagiunea 1972–1973)
* Dată fi ind confuzia tragică de valori în
care trăim, indiferența oficialilor, dar și a maselor votante față de mâinele
nostru, încercăm, în paginile acestei reviste să nu mărim cantitatea de vină
generală. Cum și noi credem în afirmațiile lui Gelu Ionescu de mai sus și
pentru că între victimele confuziei Camil Petrescu ocupă un loc fruntaş
(în ultimele două decenii i s-a jucat doar o singură piesă, „Jocul ielelor“, la
Teatrul Naţional Bucureşti, într-un spectacol exemplar ce-a vădit înţelegerea
deplină a teatrului de către regizorul Claudiu Goga şi de către publicul său),
ne-am hotărât să declarăm pentru revista „Teatrul azi“ ANUL „CAMIL
PETRESCU“ şi să oferim cititorilor în fiecare număr texte ce îi aparţin.
Redacția „Teatrul azi”