Spectacolul îşi are originea într-unul dintre cele mai răspândite eposuri din Evul Mediu, intitulat „Van den vos Reynaerde”, cunoscut şi sub numele de „Reineke Fuchs” („Renart Vulpoiul”, tradus în românește ca „Romanul vulpii”). În producţia prezentată la Wiener Festwochen, în premieră absolută în spaţiul german, autorul flamand Josse De Pauw oferă o interpretare mai puţin cunoscută, în care nu Renart, ci lupul Isengrim este figura centrală. Colectivul flamand FC Bergman plasează lupta lupului împotriva vulpii în zilele noastre, ilustrând un coşmar contemporan.
Călătorie irezistibilă prin abisul fiinţei umane
Încă de la prima privire, afişul promite un spectacol violent. O baltă de sânge desparte corpul de căpățâna decapitată a unui iepure. „Nu vreau să vă dezvălui acţiunea, însă eu a trebuit să privesc de câteva ori în altă parte în timpul reprezentaţiei“, mă avertizează cineva, confirmându-mi temerile. Şi totuşi, mânată de curiozitate, am intrat într-una dintre cele mai originale locaţii teatrale din Viena. Fostă sală a comerţului cu produse agricole, teatrul Odeon este o maiestuoasă încăpere rectangulară cu o arhitectură clasicistă, datând din secolul al XIX-lea. Pentru spectacolul Van den vos, în mijlocul sălii cu plafonul susţinut de coloane şi o capacitate de 300 de locuri s-a adăugat o piscină, publicul fiind dispus pe trei laturi ale acesteia. Pe cea de-a patra se află un ecran transparent care domină scena în întregime. Pe suprafaţa sa vor fi proiectate pe de o parte imagini preînregistrate, ce alternează cu cele filmate live pe scenă, pe de altă parte, ecranul sugerează separarea între două universuri distincte, în spatele său întrezărindu-se o pădure deasă.
Spectacolul îşi are originea într-unul dintre cele mai răspândite eposuri din Evul Mediu, intitulat Van den vos Reynaerde, cunoscut şi sub numele de Reineke Fuchs (Renart Vulpoiul, tradus în românește ca „Romanul vulpii”). În producţia prezentată la Wiener Festwochen, în premieră absolută în spaţiul german, autorul flamand Josse De Pauw oferă o interpretare mai puţin cunoscută, în care nu vulpea Renart, ci lupul Isengrim este figura centrală. Colectivul flamand FC Bergman plasează lupta lupului împotriva vulpii în zilele noastre, ilustrând un coşmar contemporan. „Aparent nevinovată, povestea pentru copii este, de fapt, de o cruzime înfiorătoare. Avem de-a face cu un criminal, un hoţ şi un violator, care scapă cu faţa curată. Din punctul nostru de vedere, epopeea tratează teme existenţiale precum vinovăţie, ispăşire şi confruntarea omului cu propria sa natură“, spun FC Bergman.
Povestea începe, asemănător eposului, cu lamentația lupului în faţa regelui animalelor, a leului Nobel. Pe scenă are loc o discuţie filosofică între două persoane care se află într-o maşină, chipurile acestora fiind proiectate pe ecranul uriaş. Astfel de gros-planuri – menite să sporească senzaţia de realitate, se vor repeta, un cameraman filmând continuu pe scenă. În timpul conversaţiei despre moralitate, respect şi obedienţă, dintre regina Nobel (Viviane de Muynck) şi Isengrim (Dirk Roofthooft), în bazin este găsit cadavrul unei tinere de 15 ani, dezlănţuindu-se astfel goana după vulpea care se ascunde în desişul din spatele ecranului. Renart (Gregory Frateur) este monstrul care ucide şi violează pe oricine îndrăzneşte să treacă graniţa dintre cele două universuri. Începe un lanţ de crime în serie, cărora le cad victimă, rând pe rând, complicii lupului, ursul Brun (Wim Verachtet), motanul Tybeert (Bart Hollanders) şi Hersin, soţia lui Isengrim (Marie Vinck). Vulpea rămâne până la sfârşit invizibilă, chipul său ivindu-se în gros-plan doar atunci când au loc omorurile de o cruzime excesivă. Apogeul atrocităţii este atins într-o scenă de canibalism redată atât de realist pe ecran, încât în timpul spectacolului la care am asistat, reprezentaţia a trebuit să fie întreruptă, după ce una dintre spectatoare a leşinat.
Şi în habitatul clocotitor din jurul piscinei bântuie haosul şi decăderea morală. Pe marginea bazinului, unde sunt depuse cadavrele din pădure, regina Nobel savurează un cocktail, în timp ce regele se răcoreşte pe o saltea. Tot aici asistăm la conflictul psihologic pe care îl trăieşte Isengrim. Lupul moralizator îşi dezvăluie, treptat, identitatea adevărată. Descoperim astfel o fire violentă, un pedofil, ce se străduieşte din răsputeri să domine misterul dualităţii care îi stăpâneşte viaţa. În final, însă, el va fi propria sa victimă. De la o scenă la alta, frunzele ce cad pe suprafaţa apei devin din ce în ce mai numeroase. Dacă la început Isengrim izbuteşte să le înlăture una câte una, cu timpul nu mai poate împiedica înmulţirea lor. Mai mult, nivelul apei creşte vertiginos, inundând în final spaţiul de joc. Nu mai există scăpare. Momentul confruntării dintre vulpe şi lup a sosit. În timp ce Renart îşi face apariţia lângă piscină intonând o melodie despre iubire, Isengrim încearcă să-l împuşte. Tentativa de omor eşuează, lupul nefiind în stare să-şi învingă cel de-al doilea Eu. Răsturnarea de situaţie este spectaculoasă. După ce ia pistolul din mâna lui Isengrim, vulpea se sinucide, iar lupul dispare în pădure.
Tenta de mister, greu de desluşit, un univers ce aminteşte de serialul Twin Peaks şi de stilul specific lui David Lynch, fac din Van den vos un spectacol plin de senzaţii puternice duse la limita suportabilului. Fiecare scenă este construită inteligent, purtând semnificaţii aparte. În acest context se încadrează şi momentul în care regele şi regina, mascaţi, întruchipând lupul şi vulpea, se angajează într-o mascaradă muzicală bizară. „Glonţul“ detonat de lup, sub forma unei „bile de foc“, parcurge spaţiul dintre cei doi de-a lungul unui fir metalic plasat la cinci metri deasupra solului. Este o lume stranie şi tulburătoare, în care obiectele au o puternică încărcătură simbolică. În acest registru se situează şi şapte perechi de pantofi legate de stinghia metalică din faţa ecranului. Ele aparţin celor şapte „purtători de sicriu“, care, după ce îşi leapădă încălţămintea, transportă pe umeri corpul neînsufleţit al lui Tybeert. Mai mult decât confruntările fizice, astfel de imagini pregnante rămân întipărite în mintea spectatorului multă vreme după terminarea spectacolului, lăsând, astfel, cale liberă interpretărilor.
Fondată în urmă cu cinci ani, FC Bergman este formată din şase actori, autori şi realizatori de filme. Compania din Anvers, al cărui nume este un omagiu adus deopotrivă celui mai vechi club de fotbal belgian şi marelui regizor suedez Ingmar Bergman, este între timp cunoscută pentru teatrul de avangardă practicat. „Urmăm o singură regulă: totul trebuie să fie posibil“, spune colectivul de artişti. Asemenea ultimelor creaţii purtând marca FC Bergman, printre acestea numărându-se şi adaptări ale Vechiului Testament şi ale Divinei Comedii, Van den vos explorează laturile ascunse ale vieţii, îmbinând cu rafinament mai multe arte: teatru, film, performance şi muzică. Atmosfera de tensiune este accentuată de muzica realizată de Liesa Van der Aa în colaborare cu soliştii ansamblului german Kaleidoskop. Şi prin plasarea orchestrei pe scenă compania flamandă obţine un efect de mare impact. Complexitatea decorului, tehnica pretenţioasă a scenelor filmate, jocul de lumini şi umbre, fundalul muzical intensiv – toate alcătuiesc un teatru opulent. Iar rezultatul e copleşitor. Timp de 105 de minute FC Bergman oferă o călătorie fascinantă, care acţionează ca un drog asupra spectatorului, provocând oroare, dar şi dependenţă.
Wiener Festwochen 2014. O nouă corespondență de Irina Wolf
Spectacolul îşi are originea într-unul dintre cele mai răspândite eposuri din Evul Mediu, intitulat „Van den vos Reynaerde”, cunoscut şi sub numele de „Reineke Fuchs” („Renart Vulpoiul”, tradus în românește ca „Romanul vulpii”). În producţia prezentată la Wiener Festwochen, în premieră absolută în spaţiul german, autorul flamand Josse De Pauw oferă o interpretare mai puţin cunoscută, în care nu Renart, ci lupul Isengrim este figura centrală. Colectivul flamand FC Bergman plasează lupta lupului împotriva vulpii în zilele noastre, ilustrând un coşmar contemporan.
Călătorie irezistibilă prin abisul fiinţei umane
Încă de la prima privire, afişul promite un
spectacol violent. O baltă de sânge desparte corpul de căpățâna decapitată
a unui iepure. „Nu vreau să vă dezvălui acţiunea, însă eu a trebuit să privesc de
câteva ori în altă parte în timpul reprezentaţiei“, mă avertizează cineva, confirmându-mi
temerile. Şi totuşi, mânată de curiozitate, am intrat într-una dintre cele mai originale locaţii teatrale din
Viena. Fostă sală a comerţului cu produse agricole, teatrul Odeon este o maiestuoasă încăpere
rectangulară cu o arhitectură clasicistă, datând din secolul al XIX-lea.
Pentru spectacolul Van den vos,
în mijlocul sălii cu plafonul susţinut de coloane şi o capacitate de 300 de locuri s-a adăugat o piscină, publicul
fiind dispus pe trei laturi ale acesteia. Pe cea de-a patra se află un ecran
transparent care domină scena în întregime. Pe suprafaţa sa vor fi proiectate pe de o parte imagini
preînregistrate, ce alternează cu cele filmate live pe scenă, pe de altă parte, ecranul
sugerează separarea între două universuri distincte, în spatele său întrezărindu-se o pădure deasă.
Spectacolul
îşi are originea într-unul dintre cele mai răspândite eposuri din Evul Mediu,
intitulat Van den vos Reynaerde, cunoscut şi sub numele de Reineke Fuchs
(Renart Vulpoiul, tradus în
românește ca „Romanul vulpii”). În producţia prezentată la Wiener Festwochen, în premieră absolută în spaţiul german,
autorul flamand Josse De Pauw oferă o interpretare mai puţin cunoscută, în care nu vulpea Renart, ci lupul
Isengrim este figura centrală. Colectivul flamand FC Bergman plasează lupta lupului
împotriva vulpii în zilele noastre, ilustrând un coşmar contemporan. „Aparent nevinovată, povestea
pentru copii este, de fapt, de o cruzime înfiorătoare. Avem de-a face cu un
criminal, un hoţ şi un violator, care scapă cu faţa curată. Din punctul nostru de vedere,
epopeea tratează teme existenţiale precum vinovăţie, ispăşire şi confruntarea omului cu propria sa
natură“, spun FC Bergman.
Povestea
începe, asemănător eposului, cu lamentația lupului în faţa regelui animalelor, a leului
Nobel. Pe scenă are loc o discuţie filosofică între
două persoane care se
află într-o maşină, chipurile acestora fiind proiectate pe ecranul uriaş. Astfel de
gros-planuri – menite să sporească senzaţia de realitate, se vor repeta, un cameraman filmând continuu pe scenă. În timpul conversaţiei despre moralitate, respect şi obedienţă, dintre
regina Nobel (Viviane de Muynck) şi Isengrim (Dirk Roofthooft), în bazin este găsit cadavrul
unei tinere de 15 ani, dezlănţuindu-se astfel goana după vulpea care se ascunde în desişul din spatele ecranului. Renart
(Gregory Frateur) este monstrul care ucide şi violează pe oricine îndrăzneşte
să treacă graniţa dintre cele două universuri. Începe un lanţ de crime în
serie, cărora le cad victimă, rând pe rând, complicii lupului, ursul Brun (Wim
Verachtet), motanul Tybeert (Bart Hollanders) şi Hersin, soţia lui Isengrim
(Marie Vinck). Vulpea rămâne până la sfârşit invizibilă, chipul său ivindu-se
în gros-plan doar atunci când au loc omorurile de o cruzime excesivă. Apogeul
atrocităţii este atins într-o scenă de canibalism redată atât de realist pe
ecran, încât în timpul spectacolului la care am asistat, reprezentaţia a
trebuit să fie întreruptă, după ce una dintre spectatoare a leşinat.
Şi în habitatul
clocotitor din jurul piscinei bântuie haosul şi decăderea morală. Pe marginea bazinului, unde sunt
depuse cadavrele din pădure, regina Nobel savurează un cocktail, în timp ce regele se răcoreşte pe o saltea.
Tot aici asistăm la conflictul psihologic pe care îl trăieşte Isengrim. Lupul moralizator îşi dezvăluie, treptat,
identitatea adevărată. Descoperim astfel o fire violentă, un pedofil, ce se străduieşte din răsputeri să domine
misterul dualităţii care îi stăpâneşte viaţa. În final, însă, el va fi propria sa victimă. De la o scenă la alta,
frunzele ce cad pe suprafaţa apei devin din ce în ce mai numeroase. Dacă la început
Isengrim izbuteşte să le înlăture una câte una, cu timpul nu mai poate împiedica înmulţirea lor. Mai
mult, nivelul apei creşte vertiginos, inundând în final spaţiul de joc. Nu mai există scăpare. Momentul
confruntării dintre vulpe şi lup a sosit. În timp ce Renart îşi face apariţia lângă piscină intonând o
melodie despre iubire, Isengrim încearcă să-l împuşte. Tentativa de omor eşuează, lupul nefiind
în stare să-şi învingă cel de-al doilea Eu. Răsturnarea de situaţie este spectaculoasă. După ce ia pistolul din mâna lui Isengrim, vulpea
se sinucide, iar lupul dispare în pădure.
Tenta
de mister, greu de desluşit, un univers ce aminteşte de serialul Twin Peaks şi de stilul specific lui David
Lynch, fac din Van den vos un
spectacol plin de senzaţii puternice duse la limita suportabilului.
Fiecare scenă este construită inteligent, purtând semnificaţii aparte. În acest context se încadrează şi momentul în
care regele şi regina, mascaţi, întruchipând lupul şi vulpea, se angajează într-o mascaradă muzicală bizară. „Glonţul“ detonat de
lup, sub forma unei „bile de foc“, parcurge spaţiul dintre cei doi de-a lungul unui
fir metalic plasat la cinci metri deasupra solului. Este o lume stranie şi tulburătoare, în care
obiectele au o puternică încărcătură simbolică. În acest registru se situează şi şapte perechi de
pantofi legate de stinghia metalică din faţa ecranului. Ele aparţin
celor şapte „purtători de sicriu“, care, după ce îşi leapădă încălţămintea, transportă
pe umeri corpul neînsufleţit al lui Tybeert. Mai mult decât confruntările fizice, astfel de imagini pregnante rămân întipărite în mintea spectatorului multă vreme după
terminarea spectacolului, lăsând, astfel, cale liberă interpretărilor.
Fondată în urmă cu cinci ani,
FC Bergman este formată din şase actori, autori şi realizatori de filme. Compania din Anvers, al
cărui nume este un omagiu adus deopotrivă celui mai vechi club de fotbal
belgian şi marelui regizor suedez Ingmar Bergman, este între timp cunoscută pentru teatrul
de avangardă practicat. „Urmăm o singură regulă: totul trebuie să fie posibil“,
spune colectivul de artişti. Asemenea ultimelor creaţii purtând
marca FC Bergman, printre acestea numărându-se şi adaptări ale Vechiului Testament şi ale Divinei
Comedii, Van den vos explorează laturile ascunse ale vieţii, îmbinând cu
rafinament mai multe arte: teatru, film, performance şi muzică. Atmosfera de tensiune este
accentuată de muzica realizată de Liesa Van der Aa în
colaborare cu soliştii ansamblului german Kaleidoskop. Şi prin plasarea
orchestrei pe scenă compania flamandă obţine un efect de mare impact. Complexitatea decorului, tehnica
pretenţioasă a scenelor filmate, jocul de lumini şi umbre, fundalul muzical intensiv –
toate alcătuiesc un teatru opulent. Iar rezultatul e copleşitor. Timp de 105 de minute FC
Bergman oferă o călătorie fascinantă, care acţionează ca un drog asupra spectatorului, provocând oroare, dar şi dependenţă.
Foto Kurt van der Elst