Până să devină exportator de regie de mare clasă (marca Andrei Şerban, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Tompa Gábor, Silviu Purcărete), teatrul românesc a funcţionat cu spectacole alcătuite de destul de mulţi actori, de destul de puţini regizori.
[…]
Evoluţia teatrului nostru de la spectacolele pipernicite de care vorbea într‑un rând Ion Sava, sau de la cele cu actorii mişcându‑se stângaci şi fără noimă, s‑a făcut oarecum rapid. Ea s‑a datorat unor oameni care, bazaţi pe talentul, pe acuitatea simţului lor estetic, pe experienţa dobândită ca spectatori ai teatrului nostru şi ai celui străin aflat în turnee pe la noi şi mai ales pe ceea ce „prindeau“ de la câte un maestru (Paul Gusty de la Mihail Pascaly, Ion Sava de la Aurel Ion Maican, Vasile Enescu de la Alexandru Davila şi, mai târziu, Soare Z. Soare şi Haig Acterian de la Reinhardt) s‑au încumetat să se dedice artei punerii în scenă. Prin ei, teatrul nostru a evoluat de la etapa montărilor („sofaua în dreapta, masa cu scaunele înstânga“) la etapa punerilor în scenă. Dacă ţinem seama că teatrul nostru s‑a ivit târziu (în 1935 se sărbătorea împlinirea unei biete sute de ani de teatru românesc!), iar învăţământul de regie şi mai târziu, e extraordinar că ne‑am impus ca mare putere teatrală în mai puţin de un secol şi jumătate… […]
„Vasile Enescu, regizor al cuvintelor” de Claudia Dimiu
Până să devină exportator de regie de mare clasă (marca Andrei Şerban, Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Tompa Gábor, Silviu Purcărete), teatrul românesc a funcţionat cu spectacole alcătuite de destul de mulţi actori, de destul de puţini regizori.
[…]
Evoluţia teatrului nostru de la spectacolele pipernicite de care vorbea într‑un rând Ion Sava, sau de la cele cu actorii mişcându‑se stângaci şi fără noimă, s‑a făcut oarecum rapid. Ea s‑a datorat unor oameni care, bazaţi pe talentul, pe acuitatea simţului lor estetic, pe experienţa dobândită ca spectatori ai teatrului nostru şi ai celui străin aflat în turnee pe la noi şi mai ales pe ceea ce „prindeau“ de la câte un maestru (Paul Gusty de la Mihail Pascaly, Ion Sava de la Aurel Ion Maican, Vasile Enescu de la Alexandru Davila şi, mai târziu, Soare Z. Soare şi Haig Acterian de la Reinhardt) s‑au încumetat să se dedice artei punerii în scenă. Prin ei, teatrul nostru a evoluat de la etapa montărilor („sofaua în dreapta, masa cu scaunele în stânga“) la etapa punerilor în scenă. Dacă ţinem seama că teatrul nostru s‑a ivit târziu (în 1935 se sărbătorea împlinirea unei biete sute de ani de teatru românesc!), iar învăţământul de regie şi mai târziu, e extraordinar că ne‑am impus ca mare putere teatrală în mai puţin de un secol şi jumătate… […]