„Un cvintet actoricesc de marcă” de Mircea Morariu („Beznă de mină” de Székely Csaba – Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Trupa „Tompa Miklós“)

Partea a doua a unei trilogii contemporane, scrisă de un tânăr dramaturg de limbă maghiară din Târgu Mureş, pe nume Székely Csaba, Beznă de mină conservă doar câteva dintre elementele episodului-pilot, intitulat Flori de mină. Acţiunea se petrece în continuare într-o comună harghiteană, odinioară înfloritoare şi recunoscută pentru exploataţiile miniere, „retrogradată“ între timp la rangul de sat. Personajele din Flori de mină fie au abandonat localitatea în căutarea norocului, fie au părăsit de-a dreptul această lume.

Partea a doua a
unei trilogii contemporane, scrisă de un tânăr dramaturg de limbă
maghiară din Târgu Mureş, pe nume Székely Csaba, Beznă
de mină conservă doar câteva dintre elementele episodului-pilot, intitulat Flori de
mină. Acţiunea se petrece în continuare într-o comună harghiteană, odinioară
înfloritoare şi recunoscută pentru exploataţiile miniere, „retrogradată“ între
timp la rangul de sat. Personajele din Flori de mină fie au
abandonat localitatea în căutarea norocului, fie au părăsit de-a dreptul
această lume. În noul text, ele sunt doar evocate, cel mai „prezent“ în
discursul eroilor de acum fiind sinucigaşul Illés. Matricea cehoviană specifică
Florilor de mină, împrumutată preponderent din Unchiul
Vanea, a fost abandonată; nu a fost însă lăsată la o parte marea temă – aceea
a degradării umane, provocată de alcoolism şi naţionalism.

Întreaga
acţiune a piesei se petrece pe fundalul luptei electorale dintre Ince, primarul în
funcţie, şi Izsák, contracandidatul acestuia. Ambii, implicaţi
până în gât în afaceri veroase, cu lemne şi păduri. Nici unul, nici altul nu
îşi doreşte funcţia de edil-şef al minusculei aşezări din ambiţii politice ori
fiindcă ar vrea să salveze de la pieire aşezarea din ce în ce mai dezolantă.
Amândoi vor să obţină avantaje materiale, ambii încearcă să îşi asigure
supravieţuirea de pe urma funcţiei. Căci în acel sat, ai cărui locuitori nu
ştiu altă meserie decât pe aceea de miner, nu există niciun alt post retribuit,
decât acela de primar. Ince mizează pe deschiderea europeană mimată, iar
Izsák – pe naţionalismul agresiv afişat. Piesa – mult mai de
public, poate şi ceva mai comercială, nu însă mai puţin bine scrisă şi cu
replici mai puţin scânteietoare decât Flori de mină – are alura unei
comedii negre, în care, pe neaşteptate, vodevilul modern se însoţeşte cu piesa
poliţistă. Mai exact: spre a-şi anihila duşmanul electoral, Ince întocmeşte o scrisoare,
în care denunţă participarea lui Izsák la defrişări ilegale. Ca să ancheteze cazul
şi pentru a da curs sesizării, soseşte în sat comisarul Florin, care, în lipsă
de altceva mai bun, trage în casa denunţătorului. Florin e român, e vorbitor de
maghiară şi, odată ajuns în sat, pare a fi dispus să-şi abandoneze principiile (altminteri,
suspect de serios enunţate la venire). Renunţă la a mai fi vegetarian şi bea
voiniceşte palincă, nu doar cot la cot cu reclamantul, ci şi cu ceilalţi
locuitori ai satului. Încet-încet află tot, dezleagă misterele şi piesa se
încheie printr-o uriaşă, senzaţională răsturnare de situaţie, dublată de o
trist-veselă cădere a măştilor. În fapt, toate premisele sunt aruncate în aer:
nu Izsák, ci Ince va face puşcărie, pentru delicte economice. Acelaşi Ince,
care va mai primi o lovitură: va afla că fiica lui, Izabella, nu mai e demult
studentă, ci muncitoare necalificată într-un hipermarket. La puşcărie pentru
omor calificat, adică pentru vina de a-şi fi ucis în chip bestial propriul soţ,
va ajunge şi sora lui Ince, Iringó. Izsák va deveni primar, dar nu se ştie prea
bine dacă satul pe care îl păstoreşte va mai avea multă vreme locuitori…
Ş.a.m.d.

Faptele care
alcătuiesc acţiunea dramatică din Beznă de mină îşi au,
desigur, tâlcul lor. Marele merit al lui Székely Csaba constă însă în felul în
care a ştiut să le transpună în economia piesei. În impactul lor comic şi în
suculenţa replicilor. În ştiinţa de a vorbi despre probleme reale, serioase,
aparent în băşcălie, de a şti să se oprească la timp, de a evita derizoriul şi
de a reconfigura băşcălia în satiră. De a ridica satira la putere şi de a o
transforma în prilej de luare-aminte. De a confericonsistenţă ideatică
savurosului. De a aborda, fără niciun fel de parti pris, chestiunea mereu
sensibilă a ciocnirii dintre elanurile naţionaliste – maghiare şi româneşti. De
a utiliza pe neaşteptate lovitura de teatru.

Prezenţa lui
Sebestyén Aba, în calitate de director de scenă al spectacolului târgumureşan,
e ceva mai discretă decât a fost în Flori de mină. Regizoral, Beznă de mină e mai puţin
interesantă decât a fost prima parte a trilogiei. Centrul de interes al
montării constă acum în consistenţa jocului actoricesc. Care e, din nou, unul de
zile mari. În fond, meritul lui Sebestyén Aba e acela de a fi făcut apel la
actori foarte buni. Din distribuţia Florilor de mină, îi regăsim pe
Nagy Dorottya şi pe Kelemen Bányai Barna. Ambii, excelenţi. Cu o menţiune în
plus pentru Kelemen Bányai Barna şi rafinata cerneală de Colombo al secolului
al XXI-lea cu care îşi desenează el rolul. Pentru alternanţa dintre poză şi realitate. Pentru
relevanţa mimicii. Pentru modul subtil în care instaurează o dublă
complicitate. Una interioară, mimată, cu cel ce îi va cădea în plasă, şi
una de relaţie de comunicare cu spectatorii.

Noii veniţi
sunt, la rându-le, foarte buni. Atât experimentaţii Szakács László (cu folos
împrumutat de la Teatrul „Tamási Áron“ din Sfântu Gheorghe) şi Ördőg Levente
Miklós – în roluri de duşmani ireductibili în aparenţă, dar într-o
complementaritate de esenţă, foarte bine transpusă scenic –, cât şi debutanta
Czikó Julianna, în rolul Izabellei, fiica lui Ince.

 

Teatrul
Naţional din Târgu Mureş, Trupa „Tompa Miklós“ – Bányakság/Beznă
de mină de Székely Csaba. Regia: Sebestyén Aba. Scenografia: Bartha József.
Muzica de scenă: Borsos Csaba. Cu: Szakács László, Nagy Dorottya,
Kelemen Bányai Barna, Ördőg Miklós Levente, Czikó Julianna. Data
reprezentaţiei: 2 februarie 2013.