„Capra cu trei iezi”, această crudă povestire, totuşi, pentru copii, şi‑a găsit în Alexandru Dabija un interpret neobişnuit. Nu că Alexandru Dabija ar fi jucat: nu. Interpret în sensul de tălmăcitor şi răstălmăcitor.
Capra cu trei iezi, această crudă povestire, totuşi, pentru copii, şi‑a găsit în Alexandru Dabija un interpret neobişnuit. Nu că Alexandru Dabija ar fi jucat: nu. Interpret în sensul de tălmăcitor şi răstălmăcitor. Şi dacă în viaţa de toate zilele răstălmăcirea este reprobabilă în ochii oricui, în teatru, ca şi‑n celelalte arte, ea joacă un rol benefic, împrospătând atât sensurile vreunei vechi poveşti, cum e aceasta, cât şi recepţia spectatorului. La spectacolul Teatrului ACT cu povestea lui Creangă s‑a râs destul de mult, dacă ne gândim ce tragedie se ascunde în spatele tuturor acelor replici, pe care actori de mare talent le rosteau cu dezinvoltură.
Ne aflăm în momentul praznicului, pe care mama‑capră– aici, Emilia Dobrin într‑o zi/seară mare – i‑l oferă naşului iezilor săi, una şi aceeaşi persoană cu cel care i‑a masacrat pe doi dintre ei – de altfel prezenţi în scenă, întruchipaţi, şi ei, magistral, de Constantin Drăgănescu şi Florin Dobrovici. Al treilea ied, aici Mihai Calotă, are şi el o prezenţă de neuitat, alături de naşul (pus în capul mesei şi care nu se miră că stă singur la masa cea lungă, şi i se vorbeşte despre sarmale, borşuri, răcituri, alivenci şi alte delicatese moldoveneşti), foarte expresiv şi el, în persoana lui Andi Vasluianu, pe care, numai văzându‑l, îţi şi spui că, da, ăsta e chiar lupul.
„Umor negru à la Dabija” de Nicolae Prelipceanu (Teatrul ACT – „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă)
„Capra cu trei iezi”, această crudă povestire, totuşi, pentru copii, şi‑a găsit în Alexandru Dabija un interpret neobişnuit. Nu că Alexandru Dabija ar fi jucat: nu. Interpret în sensul de tălmăcitor şi răstălmăcitor.
Capra cu trei iezi, această crudă povestire, totuşi, pentru copii, şi‑a găsit în Alexandru Dabija un interpret neobişnuit. Nu că Alexandru Dabija ar fi jucat: nu. Interpret în sensul de tălmăcitor şi răstălmăcitor. Şi dacă în viaţa de toate zilele răstălmăcirea este reprobabilă în ochii oricui, în teatru, ca şi‑n celelalte arte, ea joacă un rol benefic, împrospătând atât sensurile vreunei vechi poveşti, cum e aceasta, cât şi recepţia spectatorului. La spectacolul Teatrului ACT cu povestea lui Creangă s‑a râs destul de mult, dacă ne gândim ce tragedie se ascunde în spatele tuturor acelor replici, pe care actori de mare talent le rosteau cu dezinvoltură.
Ne aflăm în momentul praznicului, pe care mama‑capră – aici, Emilia Dobrin într‑o zi/seară mare – i‑l oferă naşului iezilor săi, una şi aceeaşi persoană cu cel care i‑a masacrat pe doi dintre ei – de altfel prezenţi în scenă, întruchipaţi, şi ei, magistral, de Constantin Drăgănescu şi Florin Dobrovici. Al treilea ied, aici Mihai Calotă, are şi el o prezenţă de neuitat, alături de naşul (pus în capul mesei şi care nu se miră că stă singur la masa cea lungă, şi i se vorbeşte despre sarmale, borşuri, răcituri, alivenci şi alte delicatese moldoveneşti), foarte expresiv şi el, în persoana lui Andi Vasluianu, pe care, numai văzându‑l, îţi şi spui că, da, ăsta e chiar lupul.
(…)