Încerc să‑mi mărturisesc subiectivitatea de la bun început. Iubesc cuvintele ca pe oameni; îmi plac ediţiile bilingve, aşa cum îmi plac dicţionarele; pe de o parte lasă un spaţiu nesfârşit căutărilor, jocurilor în interiorul familiilor de cuvinte, în câmpurile semantice ale diferitelor trimiteri, iar, pe de altă parte, există o mare atracţie în a reveni inepuizabil la o serie de echivalenţe lexicale care provoacă imaginaţia. De aceea, am citit cu delicii volumul Teatru cu voce de femeie (două piese de Gianina Cărbunariu şi Laila Ripoll) / Teatro con voz de mujer (dos piezas de Gianina Cărbunariu y Laila Ripoll), ediţie îngrijită de Catalina Iliescu Gheorghiu.
Lectura a fost prilejuită de propunerea lui Cristian Dumitru a piesei Fiere de Laila Ripoll (text inclus în volumul amintit) pentru fluxul „Dramaturgi Străini Contemporani“ (Redacţia Teatru, Societatea Română de Radiodifuziune); Gianina Cărbunariu e prezentă în volum cu Stop the Tempo!, text care i‑a permis accesul către scene din Germania, Franţa, Irlanda.
Teatru cu voce de femeie… a apărut în seria „Dramaturgi de azi“ a Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu“, prin Editura Cheiron (Bucureşti, 2008), ca o concretizare a proiectului Arca (Autori Români Contemporani în Alicante), proiect derulat de Institutul Cultural Român şi Universitatea din Alicante, prin intermediul Vicerectoratului pentru Cultură al acesteia. Aşa cum afirmă îngrijitorul ediţiei, Catalina Iliescu Gheorghiu, au fost activate echipe de tineri traducători în cadrul unor ateliere de lucru; de altfel, Dalila Niño, David Grau, Fernanda Bozio del Mastro, Marta Cano, Laura Mas, Santiago Mas, Ana Ortuño, autorii traducerii Stop… s‑au bucurat şi de un scurt stagiu în Bucureşti pentru a cunoaşte realităţile socio‑culturale care au inspirat scrierea piesei, s‑au întâlnit cu Gianina Cărbunariu, au fost la Green Hours în sala unde s‑a jucat spectacolul. Aşadar, importantă nu a fost doar translarea dintr‑o limbă în cealaltă, ci şi cunoaşterea universului românesc al anilor 2000, lumea eroilor piesei, mentalităţile.
În volumul Teatru cu voce de femeie… reţine atenţia studiul Catalinei Iliescu Gheorghiu, lector dr. la Universitatea din Alicante, „Temp(o)us fugit…, dar nu şi pentru Gianina Cărbunariu“. Aplicând modelul descriptiv al traductologilor belgieni Lambert şi Van Gorp, autoarea pune în evidenţă aspecte esenţiale ale traducerii piesei Stop the Tempo!: date preliminare, macronivel, micronivel (elemente de argou – à propos: nu cred că termenul „mişto“ este unul obscen, ci doar unul vulgar, semn al unei incapacităţi lingvistice, din partea vorbitorului, de a utiliza un alt registru, aspect care îl caracterizează pe erou – anglicisme, expresii idiomatice) contextul sistemic. În acest studiu, Catalina Iliescu Gheorghiu pleacă de la o observaţie foarte adevărată, aceea că „…o serie de autori consideră montarea unei piese de teatru în sine drept o traducere“ şi remarcă faptul că „…traducătorul mai întâi montează opera (n.n. – piesa la care lucrează), iar abia după aceea o formulează în limbajul‑ţintă“. Aş vrea să‑mi fie permisă o observaţie; nu cred în afirmaţia autoarei „Opera de teatru este scrisă pentru a fi vorbită“; o piesă trebuie „actată“, trecută din virtualitatea imaginarului în care vorbele fixează acţiuni, cuvintele sunt doar un sistem de fixare a situaţiilor, a stărilor eroilor în concretul scenic.
Versiunea spaniolă a piesei Stop the Tempo! mi‑a câştigat interesul de a vedea odată montarea în care regizorul face ca publicul de limbă spaniolă să simtă adevărul unei replici ca aceasta: „Dacă România ar fi conectată la un tablou mare de comandă, i‑aş da pur şi simplu foc“, sau viziunea apocaliptică a lui Marius Ianuş din poemul România (volumul Manifest anarhist şi alte fracturi, Editura Vinea, Bucureşti).
Traducerea celeilalte piese, Fiere (aici nu s‑a întâmplat nimic…) / Atra bilis (cuando estemos más tranquilas…), este tot realizarea unei echipe de traducători: Roxana Antochi, Ioana Brumar, Bianca Sandu; şi în acest caz, mi‑a făcut plăcere parcurgerea versiunii spaniole. În ciuda faptului că nu sunt o vorbitoare a acestei limbi (doar „nepoată de Traian“, dar nu cred că am moştenit astfel competenţe lingvistice în spaţiul hispanic!), am remarcat câteva posibile retuşuri, cum ar fi: „hidrocarbură“, în contextul în care era vorba de o soluţie de curăţat şi ar fi fost de preferat varianta „neofalină“; sau pentru expresia „hoţomanca pământului“ care în româneşte are mai puţin o trimitere injurioasă, cât una afectuos‑corijatoare, mai potrivit, în momentul confruntării dure dintre Nazaria şi Daria, ar fi fost „cutra pământului“; sau, „…jesabelei ăleia…“ (în original, „…a esa jezabel“, referinţă la personajul biblic Jezabel) nu prea are relevanţă pentru vorbitorul contemporan de română căruia, cu certitudine, îi scapă trimiterea. În fine, poate şi exerciţiul meu de redactor de teatru radiofonic care a lucrat pe acest text…
Rămâne evident faptul că fiecare montare a unui text dramatic aparţinând unei alte limbi are nevoie de o traducere proprie, adecvată acelui context spectacular, iar punerea în circulaţie a traducerilor în mediul teatral românesc este un act care propune şi provoacă dialogul şi cunoaşterea reciprocă.
„Transferuri teatrale” de Crenguţa Manea („Teatru cu voce de femeie, două piese de Gianina Cărbunariu şi Laila Ripoll”)
Încerc să‑mi mărturisesc subiectivitatea de la bun început. Iubesc cuvintele ca pe oameni; îmi plac ediţiile bilingve, aşa cum îmi plac dicţionarele; pe de o parte lasă un spaţiu nesfârşit căutărilor, jocurilor în interiorul familiilor de cuvinte, în câmpurile semantice ale diferitelor trimiteri, iar, pe de altă parte, există o mare atracţie în a reveni inepuizabil la o serie de echivalenţe lexicale care provoacă imaginaţia. De aceea, am citit cu delicii volumul Teatru cu voce de femeie (două piese de Gianina Cărbunariu şi Laila Ripoll) / Teatro con voz de mujer (dos piezas de Gianina Cărbunariu y Laila Ripoll), ediţie îngrijită de Catalina Iliescu Gheorghiu.
Lectura a fost prilejuită de propunerea lui Cristian Dumitru a piesei Fiere de Laila Ripoll (text inclus în volumul amintit) pentru fluxul „Dramaturgi Străini Contemporani“ (Redacţia Teatru, Societatea Română de Radiodifuziune); Gianina Cărbunariu e prezentă în volum cu Stop the Tempo!, text care i‑a permis accesul către scene din Germania, Franţa, Irlanda.
Teatru cu voce de femeie… a apărut în seria „Dramaturgi de azi“ a Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu“, prin Editura Cheiron (Bucureşti, 2008), ca o concretizare a proiectului Arca (Autori Români Contemporani în Alicante), proiect derulat de Institutul Cultural Român şi Universitatea din Alicante, prin intermediul Vicerectoratului pentru Cultură al acesteia. Aşa cum afirmă îngrijitorul ediţiei, Catalina Iliescu Gheorghiu, au fost activate echipe de tineri traducători în cadrul unor ateliere de lucru; de altfel, Dalila Niño, David Grau, Fernanda Bozio del Mastro, Marta Cano, Laura Mas, Santiago Mas, Ana Ortuño, autorii traducerii Stop… s‑au bucurat şi de un scurt stagiu în Bucureşti pentru a cunoaşte realităţile socio‑culturale care au inspirat scrierea piesei, s‑au întâlnit cu Gianina Cărbunariu, au fost la Green Hours în sala unde s‑a jucat spectacolul. Aşadar, importantă nu a fost doar translarea dintr‑o limbă în cealaltă, ci şi cunoaşterea universului românesc al anilor 2000, lumea eroilor piesei, mentalităţile.
În volumul Teatru cu voce de femeie… reţine atenţia studiul Catalinei Iliescu Gheorghiu, lector dr. la Universitatea din Alicante, „Temp(o)us fugit…, dar nu şi pentru Gianina Cărbunariu“. Aplicând modelul descriptiv al traductologilor belgieni Lambert şi Van Gorp, autoarea pune în evidenţă aspecte esenţiale ale traducerii piesei Stop the Tempo!: date preliminare, macronivel, micronivel (elemente de argou – à propos: nu cred că termenul „mişto“ este unul obscen, ci doar unul vulgar, semn al unei incapacităţi lingvistice, din partea vorbitorului, de a utiliza un alt registru, aspect care îl caracterizează pe erou – anglicisme, expresii idiomatice) contextul sistemic. În acest studiu, Catalina Iliescu Gheorghiu pleacă de la o observaţie foarte adevărată, aceea că „…o serie de autori consideră montarea unei piese de teatru în sine drept o traducere“ şi remarcă faptul că „…traducătorul mai întâi montează opera (n.n. – piesa la care lucrează), iar abia după aceea o formulează în limbajul‑ţintă“. Aş vrea să‑mi fie permisă o observaţie; nu cred în afirmaţia autoarei „Opera de teatru este scrisă pentru a fi vorbită“; o piesă trebuie „actată“, trecută din virtualitatea imaginarului în care vorbele fixează acţiuni, cuvintele sunt doar un sistem de fixare a situaţiilor, a stărilor eroilor în concretul scenic.
Versiunea spaniolă a piesei Stop the Tempo! mi‑a câştigat interesul de a vedea odată montarea în care regizorul face ca publicul de limbă spaniolă să simtă adevărul unei replici ca aceasta: „Dacă România ar fi conectată la un tablou mare de comandă, i‑aş da pur şi simplu foc“, sau viziunea apocaliptică a lui Marius Ianuş din poemul România (volumul Manifest anarhist şi alte fracturi, Editura Vinea, Bucureşti).
Traducerea celeilalte piese, Fiere (aici nu s‑a întâmplat nimic…) / Atra bilis (cuando estemos más tranquilas…), este tot realizarea unei echipe de traducători: Roxana Antochi, Ioana Brumar, Bianca Sandu; şi în acest caz, mi‑a făcut plăcere parcurgerea versiunii spaniole. În ciuda faptului că nu sunt o vorbitoare a acestei limbi (doar „nepoată de Traian“, dar nu cred că am moştenit astfel competenţe lingvistice în spaţiul hispanic!), am remarcat câteva posibile retuşuri, cum ar fi: „hidrocarbură“, în contextul în care era vorba de o soluţie de curăţat şi ar fi fost de preferat varianta „neofalină“; sau pentru expresia „hoţomanca pământului“ care în româneşte are mai puţin o trimitere injurioasă, cât una afectuos‑corijatoare, mai potrivit, în momentul confruntării dure dintre Nazaria şi Daria, ar fi fost „cutra pământului“; sau, „…jesabelei ăleia…“ (în original, „…a esa jezabel“, referinţă la personajul biblic Jezabel) nu prea are relevanţă pentru vorbitorul contemporan de română căruia, cu certitudine, îi scapă trimiterea. În fine, poate şi exerciţiul meu de redactor de teatru radiofonic care a lucrat pe acest text…
Rămâne evident faptul că fiecare montare a unui text dramatic aparţinând unei alte limbi are nevoie de o traducere proprie, adecvată acelui context spectacular, iar punerea în circulaţie a traducerilor în mediul teatral românesc este un act care propune şi provoacă dialogul şi cunoaşterea reciprocă.