Clubbing-ul e un fenomen pe care sociologii l-au analizat deja, el exprimă nevoia de socializare a tinerilor în forme nonconformiste, în spaţii mai apropiate de noţiunea şi sentimentul de libertate, de evadare de-acasă, de la şcoală, de la job, de la responsabilităţi multe şi imediate. Patronii mai luminaţi au înţeles că e profitabil să-şi lege activitatea şi de forme soft de cultură, precum expoziţii, concerte, video-art, teatru. Nu în primul rând de dragul artei, ci pentru a-şi spori numărul de consumatori şi încasările, prin crearea unor evenimente. Facebook, Twitter sunt canalele de anunţ public care mobilizează surprinzător de multă lume, dacă oferta e atrăgătoare.
Austeritatea a blocat schemele de
personal din sistemul teatrelor de stat de mai bine de doi ani, fără ca
guvernanţii să fie preocupaţi de nevoia structurală de echilibru (pe vârste,
sexe, tipologii) din orice trupă. Soluţie de avarie rămân contractele pe termen
determinat şi acestea limitate de cotele alocaţiilor bugetare.
Ce pot face, în aceste condiţii
sociale neprietenoase, absolvenţii de Teatru? Unii mai prind câte o
„colaborare“; alţii se reorientează spre segmentul audiovizual, comunicare,
învăţământ, ocupându-se de educaţia artistică a copiilor şi adolescenţilor.
Cei mai mulţi se îndreaptă spre
spaţiile underground şi segmentul independent, unde, în condiţii
financiare restrictive, încearcă să-şi pună în aplicare visele de la intrarea
şi de la ieşirea de pe băncile facultăţii. Şi în acest domeniu, al
„independenţilor“, Iaşul se află în decalaj faţă de Capitală, unde viaţa
economică mai prosperă şi avantajul de centru administrativ îşi spun cuvântul,
dar şi faţă de alte oraşe de rang similar lui, precum Cluj-Napoca, Timişoara,
Sibiu, Târgu Mureş, enumeratele beneficiind de atuul plasării geografice, de o
mai consistentă implicare financiară a autorităţilor locale şi de o dinamică
mai efervescentă a vieţii culturale.
Clubbing-ul e un fenomen pe care
sociologii l-au analizat deja, el exprimă nevoia de socializare a tinerilor în
forme nonconformiste, în spaţii mai apropiate de noţiunea şi sentimentul de
libertate, de evadare de-acasă, de la şcoală, de la job, de la responsabilităţi
multe şi imediate. Patronii mai luminaţi au înţeles că e profitabil să-şi lege
activitatea şi de forme soft de cultură, precum expoziţii, concerte, video-art,
teatru. Nu în primul rând de dragul artei, ci pentru a-şi spori numărul de
consumatori şi încasările, prin crearea unor evenimente. Facebook, Twitter sunt
canalele de anunţ public care mobilizează surprinzător de multă lume, dacă
oferta e atrăgătoare. După ce, în 2007, Teatrul „Luceafărul“ prezenta prima
producţie de acest tip din urbe (Sectorul S de Emanuel Pârvu) şi, în
2008, un pub ieşean a găzduit prima, şi unica, ediţie a unui Festival de Teatru
de Club (organizat de Asociaţia Fapt, cu invitaţi din toată ţara), underground-ul
local s-a animat. În prezent, cafenelele centrale au transformat spectacolele
de teatru într-o obişnuinţă, având chiar câte un agent de marketing desemnat să
se ocupe de angajarea şi programarea manifestărilor. Nu pe modelul Teatrului
Luni de la Greenhours, un adevărat model, care se şi implică în producerea
spectacolelor, ci mai ales prin găzduirea lor. Neasumându-şi, adică, niciun fel
de risc economic, având mai tot timpul un afiş proaspăt, dându-le ocazia
tinerilor studenţi ori absolvenţi să aibă un spaţiu de exprimare.
O ştim toţi cei din branşă:
teatrul de club nu e o treabă deloc uşoară, deşi neofiţilor li se poate părea
facil. Nu orice text e potrivit pentru acest ambient.
“Teatrul de Club. La Iaşi” de Oltiţa Cîntec
Clubbing-ul e un fenomen pe care sociologii l-au analizat deja, el exprimă nevoia de socializare a tinerilor în forme nonconformiste, în spaţii mai apropiate de noţiunea şi sentimentul de libertate, de evadare de-acasă, de la şcoală, de la job, de la responsabilităţi multe şi imediate. Patronii mai luminaţi au înţeles că e profitabil să-şi lege activitatea şi de forme soft de cultură, precum expoziţii, concerte, video-art, teatru. Nu în primul rând de dragul artei, ci pentru a-şi spori numărul de consumatori şi încasările, prin crearea unor evenimente. Facebook, Twitter sunt canalele de anunţ public care mobilizează surprinzător de multă lume, dacă oferta e atrăgătoare.
Austeritatea a blocat schemele de
personal din sistemul teatrelor de stat de mai bine de doi ani, fără ca
guvernanţii să fie preocupaţi de nevoia structurală de echilibru (pe vârste,
sexe, tipologii) din orice trupă. Soluţie de avarie rămân contractele pe termen
determinat şi acestea limitate de cotele alocaţiilor bugetare.
Ce pot face, în aceste condiţii
sociale neprietenoase, absolvenţii de Teatru? Unii mai prind câte o
„colaborare“; alţii se reorientează spre segmentul audiovizual, comunicare,
învăţământ, ocupându-se de educaţia artistică a copiilor şi adolescenţilor.
Cei mai mulţi se îndreaptă spre
spaţiile underground şi segmentul independent, unde, în condiţii
financiare restrictive, încearcă să-şi pună în aplicare visele de la intrarea
şi de la ieşirea de pe băncile facultăţii. Şi în acest domeniu, al
„independenţilor“, Iaşul se află în decalaj faţă de Capitală, unde viaţa
economică mai prosperă şi avantajul de centru administrativ îşi spun cuvântul,
dar şi faţă de alte oraşe de rang similar lui, precum Cluj-Napoca, Timişoara,
Sibiu, Târgu Mureş, enumeratele beneficiind de atuul plasării geografice, de o
mai consistentă implicare financiară a autorităţilor locale şi de o dinamică
mai efervescentă a vieţii culturale.
Clubbing-ul e un fenomen pe care
sociologii l-au analizat deja, el exprimă nevoia de socializare a tinerilor în
forme nonconformiste, în spaţii mai apropiate de noţiunea şi sentimentul de
libertate, de evadare de-acasă, de la şcoală, de la job, de la responsabilităţi
multe şi imediate. Patronii mai luminaţi au înţeles că e profitabil să-şi lege
activitatea şi de forme soft de cultură, precum expoziţii, concerte, video-art,
teatru. Nu în primul rând de dragul artei, ci pentru a-şi spori numărul de
consumatori şi încasările, prin crearea unor evenimente. Facebook, Twitter sunt
canalele de anunţ public care mobilizează surprinzător de multă lume, dacă
oferta e atrăgătoare. După ce, în 2007, Teatrul „Luceafărul“ prezenta prima
producţie de acest tip din urbe (Sectorul S de Emanuel Pârvu) şi, în
2008, un pub ieşean a găzduit prima, şi unica, ediţie a unui Festival de Teatru
de Club (organizat de Asociaţia Fapt, cu invitaţi din toată ţara), underground-ul
local s-a animat. În prezent, cafenelele centrale au transformat spectacolele
de teatru într-o obişnuinţă, având chiar câte un agent de marketing desemnat să
se ocupe de angajarea şi programarea manifestărilor. Nu pe modelul Teatrului
Luni de la Greenhours, un adevărat model, care se şi implică în producerea
spectacolelor, ci mai ales prin găzduirea lor. Neasumându-şi, adică, niciun fel
de risc economic, având mai tot timpul un afiş proaspăt, dându-le ocazia
tinerilor studenţi ori absolvenţi să aibă un spaţiu de exprimare.
O ştim toţi cei din branşă:
teatrul de club nu e o treabă deloc uşoară, deşi neofiţilor li se poate părea
facil. Nu orice text e potrivit pentru acest ambient.
(…)