A doua ediţia ARTE la Odeon, concepută diferit faţă de prima întâlnire bucureşteană, dar nu mai puţin incitantă, s-a petrecut anul acesta în săptămâna 9–15 mai. Oaspeţii protagonişti – alături de John Eisner şi de Saviana Stănescu (aflată aici din nou într-o dublă funcţie, de data aceasta coordonator şi traducător) – au fost trei dramaturgi americani de prim plan.
(…)
A doua ediţia ARTE la Odeon, concepută diferit faţă de prima întâlnire bucureşteană, dar nu mai puţin incitantă, s-a petrecut anul acesta în săptămâna 9–15 mai. Oaspeţii protagonişti – alături de John Eisner şi de Saviana Stănescu (aflată aici din nou într-o dublă funcţie, de data aceasta coordonator şi traducător) – au fost trei dramaturgi americani de prim plan: Arthur Kopit, multipremiat „Tony“ – cunoscut publicului din România de când Giurchescu i-a regizat Buffalo Bill şi indienii în 1972, la secţia maghiară a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, iar apoi, în 2000, O tată, sărmane tată,mama te-a spânzurat în dulap iar eu sunt foarte trist, la Teatrul de Comedie din Bucureşti (regia Iarina Demian); David Hwang, multipremiat „Tony“ şi „Obie“ – piesa lui cunoscută în zeci de ţări, M.Butterfly, s-a aflat până nu demult în repertoriul Teatrului Odeon, în regia Adei Lupu; şi Theresa Rebeck, unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi contemporani, multipremiată şi ea. Ideea a fost aceea de a introduce la public şi specialişti români trei piese ale acestor importanţi dramaturgi de peste ocean, în viziunea unor foarte tineri regizori români. Reuşita a fost remarcabilă. Săptămâna ARTE, cu spectacolelectură şi prezenţele publice aferente (conferinţă de presă, întâlnire la UNATC, apariţia la TVR Cultural) a fost precedată de luni de zile de pregătire a versiunilor româneşti, prin dialoguri între autori şi cei ce au tradus textele alese. Piesa Dublura/The Understudy de Theresa Rebeck a fost tradusă în limba română de Saviana Stănescu şi regizată de Mara Roşu, Pentru că poate/ Because He Can, de Arthur Kopit, a fost tradusă de Mihaela Michailov şi regizată de Alexandru Mâzgăreanu, iar Copilul de aur/ The GoldenChild, piesa lui David Hwang, regizată de studentul încă Bogdan Drăgoi, a fost tradusă de subsemnata. În procesul pregătirii spectacolelor-lectură, textele româneşti au continuat să fie lucrate împreună cu actorii, regizorii şi autorii la Bucureşti. Foarte diferite între ele, piesele a fost prezentate în forme interesante şi inspirate, absolut inteligibile cu tot minimalismul mijloacelor de atelier. Piesa Theresei Rebeck este o meditaţie (pornind de la Kafka şi rafinat stratificată între viaţă şi artă, profunzime şi modă) despre condiţia actorului în lumea reală a concurenţei. Arthur Kopit este preocupat, în recenta piesă, alertă şi „tânără“, de capcanele lumii virtuale. Iar Copilul de aur, în mare parte o piesă istorică, este, cum spune autorul ei, o poveste venită dintr-un fond esenţial al experienţei şi imaginarului artistului – evocarea unui univers de tradiţie milenară, lăsat în urmă de emigrantul chinez devenit american. Materia dramatică a devenit inteligibilă, pentru fiecare piesă în parte, dificultăţile de punere în scenă au fost depăşite cu inspiraţie regizorală şi actoricească (cea mai solicitantă tehnic a fost piesa lui David Hwang…). Se observă experienţa serioasă, de lecturi-spectacol serios elaborate, la Teatrul Odeon, echipa excepţională de actori care au obişnuinţa lucrului împreună (situaţie inexistentă în America şi mult apreciată de oaspeţi). Fiecare piesă a fost urmată de discuţii, cu un public numeros, mai ales tânăr, cu întrebări bune, în care cei trei dramaturgi au împărtăşit, cu o caldă deschidere, din viziunea, preocupările, principiile, descoperirile lor. Ceea ce a reprezentat în sine un dar, din partea unor artişti şi meşteşugari de clasă. Este de sperat, desigur, să vedem montate pe scenele româneşti cele trei piese.
„Teatrul care învinge distanţele” de Ioana Ieronim
A doua ediţia ARTE la Odeon, concepută diferit faţă de prima întâlnire bucureşteană, dar nu mai puţin incitantă, s-a petrecut anul acesta în săptămâna 9–15 mai. Oaspeţii protagonişti – alături de John Eisner şi de Saviana Stănescu (aflată aici din nou într-o dublă funcţie, de data aceasta coordonator şi traducător) – au fost trei dramaturgi americani de prim plan.
(…)
A doua ediţia ARTE la Odeon, concepută diferit faţă de prima întâlnire bucureşteană, dar nu mai puţin incitantă, s-a petrecut anul acesta în săptămâna 9–15 mai. Oaspeţii protagonişti – alături de John Eisner şi de Saviana Stănescu (aflată aici din nou într-o dublă funcţie, de data aceasta coordonator şi traducător) – au fost trei dramaturgi americani de prim plan: Arthur Kopit, multipremiat „Tony“ – cunoscut publicului din România de când Giurchescu i-a regizat Buffalo Bill şi indienii în 1972, la secţia maghiară a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, iar apoi, în 2000, O tată, sărmane tată, mama te-a spânzurat în dulap iar eu sunt foarte trist, la Teatrul de Comedie din Bucureşti (regia Iarina Demian); David Hwang, multipremiat „Tony“ şi „Obie“ – piesa lui cunoscută în zeci de ţări, M.Butterfly, s-a aflat până nu demult în repertoriul Teatrului Odeon, în regia Adei Lupu; şi Theresa Rebeck, unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi contemporani, multipremiată şi ea. Ideea a fost aceea de a introduce la public şi specialişti români trei piese ale acestor importanţi dramaturgi de peste ocean, în viziunea unor foarte tineri regizori români. Reuşita a fost remarcabilă. Săptămâna ARTE, cu spectacolelectură şi prezenţele publice aferente (conferinţă de presă, întâlnire la UNATC, apariţia la TVR Cultural) a fost precedată de luni de zile de pregătire a versiunilor româneşti, prin dialoguri între autori şi cei ce au tradus textele alese. Piesa Dublura/The Understudy de Theresa Rebeck a fost tradusă în limba română de Saviana Stănescu şi regizată de Mara Roşu, Pentru că poate/ Because He Can, de Arthur Kopit, a fost tradusă de Mihaela Michailov şi regizată de Alexandru Mâzgăreanu, iar Copilul de aur/ The Golden Child, piesa lui David Hwang, regizată de studentul încă Bogdan Drăgoi, a fost tradusă de subsemnata. În procesul pregătirii spectacolelor-lectură, textele româneşti au continuat să fie lucrate împreună cu actorii, regizorii şi autorii la Bucureşti. Foarte diferite între ele, piesele a fost prezentate în forme interesante şi inspirate, absolut inteligibile cu tot minimalismul mijloacelor de atelier. Piesa Theresei Rebeck este o meditaţie (pornind de la Kafka şi rafinat stratificată între viaţă şi artă, profunzime şi modă) despre condiţia actorului în lumea reală a concurenţei. Arthur Kopit este preocupat, în recenta piesă, alertă şi „tânără“, de capcanele lumii virtuale. Iar Copilul de aur, în mare parte o piesă istorică, este, cum spune autorul ei, o poveste venită dintr-un fond esenţial al experienţei şi imaginarului artistului – evocarea unui univers de tradiţie milenară, lăsat în urmă de emigrantul chinez devenit american. Materia dramatică a devenit inteligibilă, pentru fiecare piesă în parte, dificultăţile de punere în scenă au fost depăşite cu inspiraţie regizorală şi actoricească (cea mai solicitantă tehnic a fost piesa lui David Hwang…). Se observă experienţa serioasă, de lecturi-spectacol serios elaborate, la Teatrul Odeon, echipa excepţională de actori care au obişnuinţa lucrului împreună (situaţie inexistentă în America şi mult apreciată de oaspeţi). Fiecare piesă a fost urmată de discuţii, cu un public numeros, mai ales tânăr, cu întrebări bune, în care cei trei dramaturgi au împărtăşit, cu o caldă deschidere, din viziunea, preocupările, principiile, descoperirile lor. Ceea ce a reprezentat în sine un dar, din partea unor artişti şi meşteşugari de clasă. Este de sperat, desigur, să vedem montate pe scenele româneşti cele trei piese.
(…)